Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) solicită Guvernului modificarea Legii pensiilor, astfel încât profesorii să se poată pensiona cu trei ani înainte de împlinirea vârstei de pensionare. Sindicaliştii invocă epuizarea şi suprasolicitarea psihică a profesorilor, dar şi unele probleme medicale, care duc la îngreunarea desfăşurării activităţii didactice.

Profesorii sunt solicitați psihic major, deci au nevoie de ieșire la pensie mai devreme. Să îmi explice și mie cineva de ce un muncitor în construcții, care urcă, zi de zi, sute de etaje, purtând zeci de kilograme în spate, nu e solicitat.

Sau de ce, un șofer de TIR, care transportă valori și stă, zi de zi, cu viața sa și a celor din jur în mâinile ce țin volanul, nu e stresat și solicitat.

Sau de ce o femeie care lucrează 14 ore pe zi în confecții, purtând pamperși, pentru că nu are voie să meargă la toaletă, nu este suprasolicitată.

O țară de oameni mai egali decât ceilalți, în fața legii.