Am adormit azi lemn, pe la 8 dimineața. Motanul meu Papsi (fiica mea il alinta Maxi Papsi si, pana la urma, observ ca s-a decis ca e Papsi) are o chestie tare haioasa. Se cacă pe el de frică dacă îl bag în cușcă să îl transport undeva, ieri l-am dus la Miruna, care e cel mai profesionist vet pe care l-am întâlnit ever și, când e așa de leșinat de frică, începe să îi cadă blana. Băi, pe loc, nu așa, de obicei el nu năpârlește masiv, nu lasă blană prin casă, dar în momente de astea, efectiv îi curg perii din blana pe lângă el. Așa motan fricos, mai rar.

Ce voiam să spun este că sunt treaz de la ora 4, pentru că Papsi s-a gândit atunci că e un moment bun să scuipe niște ghemotoace de blană, m-am trezit speriat, m-am dus repede lângă el să îl mângâi și să văd ce are, după care, evident, mi-a fugit somnul. Adormisem pe la 1.30
Normal, Papsi acum doarme lângă mine și sforăie de se cutremură perna.

Și mă gândeam la faza cu animalele de companie. La oamenii care fug din calea războiului și nu își abandonează animalele, deși ar fi foarte simplu să o facă și nimeni nu ar putea să îi învinovățească de ceva. Bagaj, copil și cățel sau pisică. Asta înseamnă atașament și valori umane.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.