floraria din titan

Românul…românul s-a născut poet. Românul e un suflet sensibil, o floare de cireș ușor pârguită, pe care o veștejește cea mai nesemnificativă pală de vânt. Românul…de fapt românul nu e poet, românul e insăși poezia, este Ana, este Manole, este Vittoria Lipan, este frunza, râul și ramul, este geamătul Ilincăi în căpiță. Este Eminescu. Este Creangă. Este Veronica Micle. Este Mina Minovici.

Revenindu-ne din acest moment poetic, aseară eu uitasem că începe școala.
Și stăteam și ne uitam ca proștii, neînțelegând de ce dracu este aglomerația aia la florărie. Chiar ne-am bucurat puțin ”Dumnezeule, a murit Iliescu!”. Bine, bucuria a fost de scurtă durată, că ne-am dat seama când am văzut ce bătaie era la frizerie, care mai de care mai copil, mai tuns sau mai cu lacrimi.

Obiceiul ăsta cu florile pentru ”doamna” mă urcă pe pereți. Cu mic cu mare, toți copiii trebuie să aibă un mare buchet de flori, pentru că, nu-i așa, doamna va fi extrem de impresionată și îi va netezi drumul prin școală plodului. Nemaivorbind de prețurile absolut prohibitive, speculate atent de către sărmanii florari, care dacă nu ar avea începerea de flori și sărbătorile alea din martie, probabil ar muri de foame ca sirianul la unguri.

Serios, aș prefera ca, decât să dau 30-50 de lei pe un buchet de plante ucise, care vor putrezi în 2-3 zile, mai bine să strângem banii ăia și să îi dăm ca incentive învățătoarei. Aș vrea să știu că are mai degrabă bani, decât că aruncă putregaiuri la găleată.

Și da, ar merita să facem/faceți asta, o învățătoare tânără are 1100 de lei salariu. DIn care trebuie să plătească chirie, să mănânce, să își plătească transportul, să se îmbrace, să cumpere un săpun și altele.