sala-worldclass

Problema mea cu abonamentul la sală, ca locuitor al fundului lumii, adică Pantelimon, era că după ce am fost la Worldclass Titan, pur și simplu nu mai am cum să mai merg în altă parte. După ce ai parte de toate condițiile posibile, orice altă chestie înghesuită la etajul 3 al vreunul bloc de nefamiliști nu mai poate fi cumpărată, pentru că arunci banii.

Partea proastă la abonamentele worldclass este că nu le poți plăti decât pe 3, 6 sau 12 luni, iar costul abonamentului pe 3 luni e ceva gen 70% din prețul celui pe un an, adică nu îți vine deloc să iei pe 3 luni, pentru că e scump cu draci. Iar de luat pe un an, nu o mai fac niciodată, pentru că din 12 luni plătite, probabil în cel puțin 6 luni nici nu am trecut pe acolo. Ba de lene, ba de timp, ba de piscină etc.

Well, datorită lui Neștian, care își poza într-o zi musculatura inexistentă, într-un worldclass, am aflat și eu de redbonuscard. Plata lunară, prețul absurd de decent, la 185 de lei daytime, full acces inclusiv piscina, plus accesul copiilor până în 12 ani gratuit la piscină.

Deci merită, recomand cu încredere. Nu, nu e un articol publicitar pentru nimeni, oamenii aceia habar nu au cine sunt și probabil nici nu îi interesează. E doar un serviciu bun, care merită împărtășit. Desigur, când am scris asta mi-am asumat viitoarea afluența de cocalari de la sală…

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

33 comentarii Adaugă comentariu

  1. “daytime” e cuvantul cheie
    marea majoritate a celor care doresc sala sunt la munca in “daytime”, sa produca cei 185 lei necesari

    • #2

      full time e 260 de lei. un abonament la bery cu tot cu piscina e vreo 530 de lei lunar, iar sala de la bery e cat intrarea de la worldclass. deci da.

  2. #3

    Gata, ai salvat si sala asta sport.

    • #4

      avand in vedere cat de cacat s-a purtat cu mine tipa de la ei care raspunde de abonamente, nu meritau. dar asa sunt eu, suflet mare

    • #5

      Eu faceam aluzie la viitoare afluenta de cocalari si paralela cu vama. Lasa ca uite acum afla si sefu ei.

    • #6

      a aflat, l-a durut in pla

    • #7

      Presimt ca s-a simtit prost si deja ti-a bagat in conturi procent din vanzari :)))

  3. #10

    Fluturari sau împins cu gantere nu puteai sa faci.

    • #11

      mai uite unu’ de “moda veche”, bravo!

      arhi, zici ca esti rastignit intr-un insectar

  4. #12

    Bery de pe Turnu Magurele e mult mai misto decat bery Pantelimon. Da, e mai departe de tine, dar de-a dreptul merge…

  5. Am vazut ca pe site-ul redbonuscard scrie ca daca deja esti membru al WorldClass nu-ti mai poti face prin ei, trebuie sa vorbesti direct la WC, ca sa zic asa.

    Tu cum ai procedat? Inteleg ca ai fost membru si inainte.

    • #14

      am sunat, le-am zis ca a trecut un an de cand am avut abonament, mi-au zis ca nu e problem

  6. #15

    Hm, habar nu aveam de optiunea asta, e mai convenabila decat abonamentele directe la WorldClass de departe pentru combinatiile comune (pana in 3 luni).
    O intrebare: stii care e durata minima care trebuie sa treaca pentru a te califica la Red astia, dupa ce ai fost abonat WorldClass?
    A doua: Ai folosit acelasi card WorldClass la access?
    Tot la Titan merg si eu, poate ne vedem o data, mai stam la o greutate de vorba – asta daca poti sa intri si tu mai pe seara, ca muritorii de rand 😀

    Ca oferta, clar stau cel mai bine, urmati de SAS Gym in sectorul 3 (maricica, moderna, non-stop, preturi decente), se vede ca se extind agresiv si se pregatesc de vanzare.

    • #16

      1. i-am zis tipei ca a trecut un an, mai precis iunie anul trecut, a zis ca e ok.
      2. nu, mi-a facut alt card, trebuie din nou activat contul
      eu merg in general pana in pranz, ca fac chestii dupa aia. iar seara oricum e aglomerat de mori…

    • #17

      Din martie pana acum nu am prins aglomeratie seara (19-22). E populata, dar in limite total decente. Am inteles ca asa a fost intotdeauna. Unde mai pui acum ca s-au deschis inca nu stiu cate si s-a dispersat lumea destul de mult (eu de exemplu stau la distanta egala de cele din Mega Mall si Titan, si la cateva minute de mers pe jos de aia care se deschide in octombrie in Park Lake). Mi se zice “pe surse” ca pana si Downtown-ul vesnic aglomerat s-a mai aerisit de 6 luni incoace.

  7. #18

    Dap, presimt un giveaway cu un sac de box… presimt!

  8. Musculatura inexistentă, dar acum mergi la sala si faci sport!

  9. #23

    Admiti ca te citesc cocalari?:))

  10. #26

    Interesant will check.

    Personal sunt fan 7Card, bicaz cu 100 de lei pe luna pot sa merg zilnic, la ce ora vreau eu, la orice sala vreau eu din program si sunt destule daca stai bucuresti/cluj, gen municipiile care conteaza. Intr-o luna am fost in 3 orase in 10 sali diferite. Pana si in Dej si Braila au o sala decenta in program. Este destul de foarte misto diversivificarea asta.

  11. sanatate maica. Chiar ma gandeam unde o sa inot cand se strica vremea. Abonamentul pe 1 an nu ma coafa nici pe mine, iar la banii astia si programul asta e vis!

  12. #28

    Bre Arhi, dar de ce nu faci acasa ceva de genul www.beachbody.com/ ?

    Pierzi vremea pe drum pana la sala, inhalezi mirosul naspa de acolo.
    Mai bine stai acasa, faci 45 de minute si esti gata. Dupa care, fresh dupa dush, iesi la cafea pe corso.

    Singura chestie e sa ai determinarea de a face singur un program fitness. Daca bagi 2 saptamani legate, vei continua.

  13. #29

    Ai di … mea. Prima oară nu am văzut bine poza și-am crezut că stai ca ninja sus, la colțul tavanului.

  14. Cred ca este o varianta acceptabila sa platesti 185 lei/luna inclus restul de servicii. Trebuie doar sa gasesc aproape de casa o sala si ma inscriu.

  15. #32

    Ultima oara cand am fost in jegul ala de sala imi calculau abonamentul pe 3 luni din euro in lei, ca deh, wormclass e o sala cu prestigiu iar ei nu pot tine un abonament la un pret asa ca ti-l calculeaza, dupa aia am fost pe un invite si asta la o distanta de 1an si aveau aceleasi aparate, niciun fel de investitie in nimic, in afara de jegul ala de piscina sala e prastie, iar piscina era mereu plina si veneau aia sa faca antrenament in ea, plm, e si ei oameni iar eu sunt un umil sclavet care sta pe margine si priveste, multa mumu piticului de la conducere si lu’ blonda aia care era PR.

  16. #33

    Eu pentru sport am o aplicatie pe telefon. Tot asa ca voi, nu fac nimic, dar e gratis.