Adică, din punctul meu de vedere, nu există decât o variantă. Cea în care stai stânjenit maxim, eventual în capătul mesei, lumea behăie niște versuri greșite, nimeni nu știe de câte ori se spune mulți ani trăiască la început, nimeni nu știe dacă se mai zice și cu X să trăiască, unde x e numele, eventual se pocește, se greșește sau se cântă două nume, pentru că dacă e Paul, e și Puiu, deci e o cacofonie de sunete care se încalecă unul peste celălalt, dacă e și vreo doamnă over 50 prin zonă, CU SIGURANȚĂ va încerca și niște tonalități de soprană, de o să se uite toată lumea la ea cu spaimă în ochișori, dar ea va citi admirație, așa că își va dubla eforturile. Cu puțin noroc, o să te gândești că e funny să îi dirijezi în timp ce cântă, moment în care nevastă-ta o să se uite la tine cu privirea Laserul de la Măgurele 13 și o să îți facă un semn imperceptibil să stai calm că te faci dracului de râs, tu deja ești transpirat, cântăreții au trecut deja la Și-altădată și-altădată, o s-o facem și mai și mai lată, iar tu nu înțelegi ce va fi mai lată, pentru că, până atunci ați mâncat aperitive, felul 2 și ați băut niște cafele, a fost un party wild, dar mai pe șoptite, pentru că Popeștii au venit cu copilul de 1 lună după ei, iar plodul doarme tot timpul, așa că mai mult șoptim și râdem pe înfundate.

Vă spun, cea mai frumoasă zi de naștere cu alții decât familia, a fost alături de vagii amici din viața mea, în Fire, mâncând mici și bând bere și vin până când am căzut sub masă. Nimic nu a bătut acea zi până acum. Și nimeni nu s-a gândit să îmi behăie Laaaaa muuuuulți aaaaaaani!

@sevi1495 #fyp #foryou #fy #fun #funny #happybirthday #lamultiani ♬ sunet original –

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

45 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Ca introvert am groază de chestia asta și am sărit multe zile de naștere de sărbătorit fix pe treaba asta.
    Cel mai horror era la școală când stăteam înghețat în fața clasei cu bomboanele pregătite. Horror…

    84
    • #2

      oh, uitasem de momentul ala mizerabil…

    • Yea… odată m am lăsat convins să fac asta în generală. Pătat de cerneală, fără cravată, cu cămașă cadrilată a’la idiotu clasei, cu breton, pantofi cu un număr mai mare și cu pantaloni de uniformă peticiți artistic în genunchi.
      Și acuma mi vine să râd, le am dat amandine de ălea tavalite prin cacao. Eu ca eu… da’ toți erau maro la gură de parcă mâncaseră căcat.

      27
    • #4

      Eram atat de timid la impartitul bomboanelor incat creierul isi suspenda activitatea, probabil ca sa se protejeze…imi reveneam cand ajungeam inapoi in banca, rosu si transpirat, si-i auzeam pe colegi razand in hohote de stangacia cu care imparteam bomboanele…yeah, fun times

      9
  2. #5

    Io mă uit tâmp în ochii unei persoane apropiate…

    28
  3. Mie imi place in mod deosebit la final. Aaaaani, aplauze…se uita unii la altii…si acum ce facem?

    31
  4. O reactie pe care pot sa o aprob oricand e cea avuta de o prietena care a facut topless in timp ce i se canta in camin LMA.

    57
  5. #11

    Nu stiu sa cant, nu imi place sa mi se cante de ziua de nastere. E suficienta urarea verbal. Momentele cu behaiala La multi ani sunt mereu penibile din pacate

    24
  6. #12

    None

  7. Incep sa ma masturbez agresiv

    6
  8. #15

    Ai pus la fix postarea sa le-o dau colegilor :))
    M-au lua cu LMA de dimineata, mi se zbarleste pielea in cap ce ma paste mai incolo cand le dau “tortuletz”

    13
    • #16

      La multi ani! Soptit..nu cantat:)

      5
    • #17

      La multi aniiiiiiii!

      eu nu prestez la munca in ziua respectiva, familia stie ca sunt scarba, asa ca…. fara cantecele. :d

      9
    • #18

      Sar`na, multumesc, “aprecez” ca e soptit. N-a fost cringi, au inteles sa nu cante :)))

      4
  9. #20

    Îmi vine să-i bat pe toți la un loc și pe rând, după care îmi trece, mă liniștesc gândindu-mă că au intenții bune, dar n-au știut să le exprime.

    7
  10. #21

    Ce te apucasi, ca mai sunt 2 luni si mai bine de jumate…

    1
  11. #22

    De 15 ani ziua mea cade in concediu. Concediu = plecat de acasa

    7
  12. Am pe cineva in neam care canta multianitraiasca si apoi la multi ani cu sanatate, TOATE 3 STROFELE.

    La final ramane ultima care canta, toti ne uitam stanjeniti in diferite directii, dar nu se lasa. Nu. Se. Lasa.

    Un singur lucru e mai penibil decat sa-ti cante lamultiani. Sa iti cante lamultiani vreo 5 – 7 minute interminabile

    47
    • #24

      Gi-zas! Forget that neam daca putetz! Zambeste in timp ce canta, nu ?

      8
    • #25

      Are 3 strofe?! Pe bune?!
      Știu una singură. 🙂 nici măcar nu știam ca sunt mai multe, d-apoi să știu și versurile.

      Ca să răspund la întrebare: cred că mă ascund pe undeva prin propriul cap sau pur și simplu nu mă deranjează. În 99,99% fac asta oamenii dragi, așa că e ok.

      5
  13. #26

    Români ratați cu obiceiuri de căcat. TOATE obiceiurile românilor transmise din generație în generație sunt de căcat. Toată lumea e conștientă că sunt de căcat dar nimeni nu întrerupe lanțul, toți dau mai departe că “așa se face”. M-am opus vehement de fiecare dată când am avut ocazia cu orice obicei de genul în familie / printre prieteni, de multe ori fără efect. Români ratați

    6
  14. Eu fiind departe de neamul șoimăreștilor, ziua de naștere mi-o petrec răspunzând la sms-uri:
    Mulțumesc frumos
    Mulțumesc
    Ms mult
    MM
    M

    19
    • Stați. Am uitat. Am fost la “onomastica” lu’ nașu.
      Și-a venit o soprană de-asta pe bune.
      Cânta nu-știu-ce prin Olanda, în fine.
      Băi nenică, de cum a apărut tortul a-nceput:
      – Hai, luați un ton… Aaaaaa, AAAAAAA, aaaaa… Doi, trei, și…
      Noi, pauză.
      A-nceput să plângă.
      A fost petrecere, nu glumă.

      21
    • Stați că mai am una.
      Eu, către coana Tanța, precaut, trezit de la 4 dimineața:
      – Să nu te uiți în sertarul de legume din frigider că îmi strici surpriza…
      Coana Tanța calmă:
      – Dacă surpriza e-n sertarul de legume te paște o primejdie mare.

      23
    • #30

      Si care-a fost pedeapsa coanei Tanta, sa nu te mai lase sa-ti verifici mailu’?

      4
    • Am auzit că cică dacă iei pastile de crescut potența sunt două efecte secundare:
      îți pierzi memoria și… parcă mai era ceva.
      Mesaj de la nea_zăpadă: “Sat, Oct 1, 1:26 PM (12 days ago)”
      Am uitat că am email.

      6
  15. #32

    Pai ce sa faci….
    Te prefaci ca esti incantat de ce ti se intampla. Ba chiar ai putea sa te prefaci ca te bucuri sa ii vezi chiar si pe cei care s-au aciuat.
    Zambetul tau fals devine cumva un zambet sincer(chiar daca tu stii ca e fals) daca tragi ceva la masea. Toata lumea o sa se amuze si o sa ai trecere….ca doar e ziua ta.

    8
  16. #33

    astepti sa se termine odata lalaiala 🙂

    5
  17. #34

    Prima poticneala e cand cineva incepe cu “cine sa traiasca” imediat dupa primul “multi ani traiasca, multi ani traiasca, la multi ani”… Toata lumea stie ca partea asta o canti de doua ori, right?
    Apoi, invariabil vine imbecilul cu vocea ingrosata care baga un “param pam pam pam” in coborare… Cringe, I tell you, cringe!
    Ca sa evit un zambet tamp, strang din buze, ridic din sprancene si clatin semi-aprobator capul, probabil par blazat, dar hey it’s my Birthday after all si am mai imbatranit un an…

    7
  18. #35

    Mie nu mi-au cântat invitații la chermezele de ziua mea ”La mulți ani” pentru că nicioddată nu am avut lumânări pe tort.
    Am impresia că lumânările alea le dau impresia invitaților că TREBUIE să cânte ceva. 🙂
    Chefurile cu vagii amici de ziua mea rămân acolo.

    7
  19. La corporație acu câțiva ani.

    Se strângeau bani pentru șefă că era ziua ei. Mă rog, cucoana era o figură, școala veche în vânzări la SNR, era o doamnă pe bune, avea grijă de tehnici, semna orice diurnă îi puneai sub nas, nu puteai să fii măgar, era șefa perfectă, merita un buchet de flori și un parfum scump (de regulă).
    Mno, de aici s a propagat curentul “e ziua lui X, hai să …etc”.
    Și vine ziua mea, stăteam io liniștit la masă, lamulțianiuri, o pereche de mănuși de driver ambalate frumos și “cine să traiascăăă?”….

    Pleosc, pică proiectorul din tavan, un Benq de 14 kile.

    9
  20. #37

    Dar ce ziceti de perechea sopranei de 50 de ani, unchiul Nae, caruia ii sticlesc deja ochii inainte sa se desfaca prima sticla de alcool, si care dupa “multi ani traiasca, multi ani traiasca, la multi ani” simte invariabil nevoia sa bage un “param-pam-pam-pam-pam-pam”?

    1
  21. Nu vă supărați pe mine. De ce sunteți fițoși? Poate oamenii nu știu cum să arate asta sau au idei nu prea inspirate, dar bănuiesc că fac asta din prietenie. Cel puțin așa cred, așa vreau să cred.
    Teoretic, la aniversarea cuiva sunt prieteni și rude apropiate, cineva invitat pentru că ne face plăcere prezența lor, nu. 🙂
    Zic și eu… 🙂

    8
  22. #39

    Dezbaterea ‘se canta partea cu multi ani traiasca’ si ‘cine sa traiasca’ o data sau de 2 ori e mai aprinsa decat iPhone vs Samsung E de obicei o ripere de tempo acolo de 1-2 secunde in care lumea se uita in jur si care a inceput sa vorbeasca primul, ala decide.3

    4
  23. #40

    Daca e vorba de un sarbeutorit (adica un el, nu o ea 🙂 ) eu ii cant versurile urmatoare: “Multi ani sa-ti creasca, multi ani sa-ti creeeeascaaaa, / Laaaaa Muuuuuulti Aaaaaani!” 😀

    2
  24. #43

    Bineînțeles că ignori orice privire a soției și dirijezi maiestuos, nu există altă cale.

    1
    • Si cand pare ca se opresc, continui tu foarte vocal cu “CIIIINE SA TRAIAAAAASCA”

      3
  25. #45

    Ziua fostei soacre sărbătorită cu lăutar. Începe dumnealui sa cânte, la “cutărică” să trăiască spune numele cumnatei dumneaei… Hohote de râs, continuă, dar a doua oară rostește numele soacrei dumneaei… Eram pe jos de râs, a treia i-a ieșit… (lăutarul era din zonă, dar plecase de mult din localitate și le încurca.)

    4