Seriale

Salut, din nou sunt Flo și întâmplarea face ca Arhi să fi lăsat una dintre chei la mine și eu să mă fi simțit dator să-i țin locul cât e el plecat.

În perioada asta se termină toate sezoanele de seriale, așa că e o idee să inventariem puțin producțiile la care se uită lumea, eu în articol, voi în comentarii.

Fringe: Probabil preferatul meu la ora actuală, un serial despre o divizie secretă a FBI-ului care se ocupă cu investigarea unor cazuri paranormale care implică tehnologie dincolo de SF, călătorii interdimensionale și altele. Deși nu sunt adeptul unei astfel de tematici, îmi place evoluția personajelor, cum s-a creat o poveste de fundal pentru fiecare și cum ea s-a schimbat de câteva ori (treaba fiind în mai multe dimensiuni și mai multe timeline-uri). Finalul sezonului 4 a fost un pic dezamăgitor, cliffhanger-ul fiind slăbuț pentru un serial de calibrul ăsta.
The Mentalist: Aici sunt la sezonul 2 din 4, dar îmi place stilul de investigații fără a deveni de rutină. Spre exemplu serialul House MD nu m-a prins (în ciuda lui Hugh Laurie, care e genial atât ca actor cât și personajul) pentru că exista un tipar bine stabilit: cazul, tratament 1, fail, tratament 2, fail, ultimele 10 minute, tratamentul miraculos. Revenind, mi se pare tare la The Mentalist că deși accentul se pune pe Patrick Jane, acest Cristian Gog din Sacramento, aflăm câte ceva și despre personajele secundare, Cho și Rigsby fiind geniali (merită un spin-off după ce se termină ăsta!)
The Big Bang Theory: Trecând în sfera sitcom, preferatul meu în categorie este incontestabil The Big Bang Theory. Deși inițial tocilarii erau centrul atenției pentru mine (personal nu a fost niciodată preferatul meu Sheldon, dar e ok), acum am ajuns să iubesc la nebunie personajele feminine, care au format un grupuleț separat, cu ciudățenii mult mai variate decât cei 4. Avem ospătărița cu mintea pe bigudiuri, neurobiologista cu abilități sociale nule și microbiologista delicată și copilăroasă, dar care răbufnește în momente cheie. Luați cu totul, ăștia șapte sunt ca un circ cu saltimbanci de toate speciile adunați la un loc.
Modern Family: Prietena mea urăște sitcomurile, dar ăsta îi place foarte mult. Faptul că e filmat ca un reality show și personajele sparg al patrulea zid, și mai ales faptul că nu sunt râsete pe fundal (!!!) îl fac un câștigător. Mi se pare superb modul în care e scris, trei familii disfuncționale în trei moduri complet diferite: moșul bogat cu bunăciunea imigrantă, cuplul de homosexuali cu copilul înfiat din Vietnam și familia aparent normală cu trei copii, dar cărora le oferă cea mai jalnică educație. Bonus: toate trei familiile sunt strâns înrudite și se intersectează în moduri geniale tot timpul. Preferatul meu: Phil, sunt tare curios cum e tipul în realitate, că prea joacă bine rolul!
Family Guy: Ultimul, dar nu cel din urmă serial la care mă uit. Da, ultimele sezoane sunt cam răsuflate și uneori am impresia că mă uit din inerție, dar chiar dacă râd la o singură fază într-un episod întreg (dar ăla e râs cu horcăituri, muci și ținut de burtă!) știu că a meritat. Practic îmi place la nebunie că abordează teme din toate sferele, ca Arhiblogul, deci niciodată nu știi la ce să te aștepți.
Dexter: Pfff, era să uit tocmai de Dexter, pentru că gibonii de la Showtime îl difuzează într-un mod cât se poate de atipic, din septembrie până în decembrie. Am citit și cartea pe care e bazat primul sezon și pot spune că este mai slabă. Serialul are tot ce îi trebuie ca să te facă să aștepți nouă luni fiecare sezon. Psihopatul care omoară alți psihopați, e o meserie pe care probabil mulți și-ar dori-o, cum zic americanii, if it had dental 🙂

Alte seriale la care m-am uitat, dar fie s-au terminat sau le-am abandonat: How I Met Your Mother (după pauza de Crăciun am văzut câteva episoade, dar pur și simplu nu mai râdeam de nimic în afară de Barney), Lie To Me (un serial genial cu Tim Roth, anulat exact atunci când s-a creat un back story mai detaliat, merită văzut că are doar 3 sezoane), clasicele Friends și Seinfeld (dar prefer de departe Seinfeld), Lost (serial cum n-o să mai văd niciodată, de fiecare dată când aveai senzația că ai văzut tot pe insula aia, mai apărea ceva, m-a ținut cu sufletul la gură tot timpul),