Aproape mi-au dat lacrimile când am citit articolul ăsta din platforma de cumpărat articole colorate numită IQAds. Înțelegeți, vai, cum companiile întârzie plata campaniilor către agenții, iar agențiile nu sunt băncile nimănui, da?

Să fiu eu săntos și alți din zonă câtă bancă am fost eu pentru unele agenții până acum vreo 3 ani, când am spus stop și nu am mai lucrat cu agențiile care fix asta făceau. Golin, The Practice, asta doar așa, ca exemple care mi-au venit rapid în minte. Bună ziua, a trecut termenul de plată cu o lună. Da? Și nu ți-am plătit? Încredibil, stai că te sun imediat. Sunam din nou, după câteva zile, să nu fiu nesimțit. A, da, am uitat să te caut, uite acum am vorbit cu contabila, plătește joi, că atunci e plata la noi. Mai sunam după o săptămână. Hai, măi Cetin, nu se poate, eram sigură că au plătit. Acum e contabila în concediu, dar când se întoarce, cu siguranță.

Și tot așa, la fiecare contract, fără excepție, până m-am săturat, am pus stop, am lucrat doar cu agenții care au oameni serioși, cu care poți dezvolta o relație bună și viața mea a devenit brusc, mult mai bună.

E nasoluț când se întoarce roata și devii tu bancă, așa e. Ce să spun, alegeți-vă clienții cu mai multă grijă, renunțați la contractele toxice, care nu plătesc tripuri și, ușor ușor, o să vă reveniți.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

11 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Well, well, well, how the turntables…

  2. #3

    Intreb si eu ca un om care nu a lucrat niciodata cu o agentie din asta (dar nu se stie niciodata 🙂 ): a incercat cineva sa le ceara bilet la ordin? Si daca da, a si primit?

  3. #4

    Cunosc o agentie care si-schimbat numele de trei ori (adica a inchis firma), dar care are totusi acelasi nume, cu o alta mica particula adaugata. “Eu nu sunt aia, aia au dat faliment, eu n-am datorii la tine”.

  4. #6

    As posta un screen. Azi e joi la mine 😀

    • #7

      posteaza:())

    • Ce-ai făcut coane, nu l-ai plătit pe Valentinu?
      Păi vezi că ne dă ăsta ceață acuma cum ne-a dat cu bara de admin în josul paginii.
      Așa ceva n-am văzut nici la craigslist.

    • #9

      @Cetin – de la viitorul unicorn 😀

    • #10

      @Nea Ilie de la Sculărie – eu tre sa-l platesc pe el! :)) Tot il aman 😀

  5. #11

    UAPR vine de la Uniunea Analfabeţilor din Publicitatea din România? L-au scris fără diacritice şi l-au urcat pe un site ca să le pună automat diacritice, iar ce a ieşit nu au mai verificat. Aşa că a ieşit un talmeş balmeş, de zici că e varză cu carne peste care au pus cremă de zahăr ars şi sos remoulade.
    Dar las’ că merge, am pus pe un site care are reach şi e pe prima pagină, nu mai contează cum e scris, “vor vor” înţelege ce am vrut să spunem