normal_34-Nica-Leon

Judecatorii Curtii Constitutionale (CCR) au stabilit, joi, ca articolul de lege care stabileste numarul minim de membri fondatori care trebuie sa fie prezenti pe lista cu semnaturile de sustinere pentru inregistrarea unui partid politic este neconstitutional.

Am scris aici despre asta. Și, într-un final, s-a întâmplat. Mizeria asta, care îngrădește dreptul cetățeanului la liberă asociere a fost scoasă din Constituție. Practic, de astăzi, oricine dorește să își facă partid, poate merge să își facă, fără nici o opreliște, dacă îndeplinește condițiile legale.

Și așa e bine și normal. Uitați unde ne-a adus această lege. O clasă politică mizerabilă și indezirabilă, aceiași oameni care se rotesc an de an în aceleași posturi, în aceleași funcții, furând transpartinic, formând bisericuțe și găști mafiote care nu pot fi sparte de nici un fel de alegeri, libere sau mai puțin libere și nelăsând nici o șansă, nimănui, de a accede în acest cerc.

Fiți liniștiți, vor mai trece ani până când lucrurile se vor așeza. Dar acum, spre deosebire de anii 90, există internetul. Capacitarea oamenilor în jurul unei idei se face mult mai ușor și mai simplu, iar cine este cu adevărat bun, cine este cu adevărat în stare să strângă masele în jurul unei idei, va reuși să o facă și astfel să acceadă la putere.

Întotdeauna ni se trântește în față că avem clasa politică pe care o merităm. Nu, nu e adevărat. Avem clasa politică impusă de Antonie Iorgovan, Ion Iliescu și toți ceilalți artizani ai democrației originale în care ne scăldăm de 25 de ani. Acea clasă politică a fost gândită de atunci și, tot de atunci, avem doar o comunistă rotație a cadrelor, pe diverse posturi, de la SRI până la guvern.

Așa că da, săvină 1000 de partide. Sunt de acord.
Cel mai bun se va distila singur din borhotul originar.

Foto

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

55 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Oh, mai multi hipsteri dornici de atentie, sau pitipoance bogate, care isi vor infiinta partid pentru orice tampenie. Presimt : ” Partidul Lenesilor ” , ” Partidul Pletosilor ” , ” Partidul Anti – Manele ” , ” Partidul Barbosilor ” , ” Partidul Blondelor ” etc.

    • #2

      Nu mai zi una ca asta, ca pana la 1 Aprilie ar putea avea cineva ideea sa infiinteze, Doamne fereste, vreun partid liber-schimbist!

    • #3

      sau schimber-lingvist?

    • #4

      @mr_snow partid liber_schimbist a fost deja.

    • #5

      Ai, bre, nea Vici, matale n-ai nevoie de asterisc! O punem pe seama oboselii 🙂

  2. Oooo, e prea frumos sa fie adevarat! Oare cine a sesizat Curtea Constitutionala? Merita un cadou.

    • #7

      Am citit ca sesizarea a fost depusa de… wait for it… membrii fondatori ai Partidului Pirat Romania. Probabil numele a fost inspirat de piratebay.

    • #8

      Nu, numele a fost inspirat de Partidul Piraților din Suedia și alte țări. Partidul ăsta se chinuie să obțină semnături în România de câțiva ani.

      en.wikipedia.org/wiki/Pirate_Party

  3. Well, cand ma gandesc la partide politice automat imi vine in minte cuvantul democratie si cea mai puternica natiune democratica: america. In USA sunt doar 2 partidulete… Trecand peste asta se pare ca e necesar mult mai multe partide in Romania deoarce e putreda clasa asta politica… asta e.
    In orice caz, nu stiu daca democratia insasi e o solutie pentru romani ca si natie caci se pare mult norod inca ofteaza dupa comunism… Poate ne trebuie un Putin care sa ne mantuiasca de lene, blazare si de o falsa superioritate… tipic romaneasca.

  4. #20

    Asa, la nivel de caterinca/speranta/daydream e frumos. O sa vedem partidul lui Lorin Fortuna, partidul lui Robert Turcescu, partidul lui Radu F. Constantinescu, partidul Daily Cotcodac. Problema este ca cele 1000 de partide cu cate 2-3 mii de membri (daca ii strang si pe aia) ca sa conteze vor trebui sa se bage impreuna intr-o alianta. Sa isi faca club de swingeri cum ar veni.

    La alianta e ca la ciorba, gustul final nu are nicio legatura cu ingredientele initiale luate separat. Iar alianta va fi doar o crescatorie de politicieni amatori, la fel de penali ca aia profesionisti pe care ii avem deja acum in parlament, doar ca mai odihniti si mai flamanzi.

    Uita-te la SUA, si ce daca are 1000 de partide mici? E vreunul in afara de cele doua mari care conteaza? Iar cele doua conteaza impreuna, nu separat. 😀

    • #21

      La noi au sanse sa conteze mai mult caxi e o populatie mai mica ma gandesc sa fac partidul lui putin ca tot e acum pe val :))

    • #22

      Corcorane, la cum de bine le zici ar fi cazul sa pui de un partid.

    • #23

      Cred ca multi gandesc gresit despre partidele noi. La nivel national. Adeptii lui Hagi, adeptii lui Otrava, adeptii lui Salam, etc

      Nu, nu cred ca e usor sa apara din prima un partid la nivel national care sa intre in parlament. Nu avem capacitatea asta (dar in Cehia s-a putut)

      Schimbarea poate sa vina de mai jos: partide regionale, de oameni care s-au cam saturat de felul cum e administrate urbea si pun de un partid mic, dar vioi, care sa bage consilieri in consiliul local. Consilieri vocali, rai de gura, care sa iasa in presa cu orice hotarare naspa a consiliului care afecteaza orasul, etc

      Asta se poate face, iar partidele alea mici pot sa creasca si sa se uneasca.

      De altfel asta e si pericolul sesizat de clasa politica actuala, care in ultimele modificari legislative pastreaza limite foarte ridicate de intrare in consilii la alegerile locale, atat pentru partide, cat si pentru independenti.

    • #24

      @dan andrei aci, in Tara Spiridusilor unde imi traiesc eu batranetile sunt vreo 10.000-15.000 de romani dintre care 25% tigani. Din astia cca. 10.000 de romani au rasarit vreo 20 de lideri de opinie, foarte activi in toate situatiile, cu totii nefrecventabili.

      Daca mi-ar lua Dumnezeu mintile si as incerca sa fac un partid ar insemna sa am de-a face cu cei zece cocalari care se cred sefi si eventual sa sa curtez cei 25% tigani.

      Nu pot sa imi fac eu mie asta, ca tin la mine… 😀

  5. #25

    Daca articolul ala e neconstitutional, inseamna automat ca oricine isi poate infiinta partid, nemaicontand adica numarul de membri?

  6. eu stiu un om care vrea sa faca un partid si care chiar crede in proiect. Poate, cu miscarea asta, ii iese ceva.
    Nu e nici macar aproape de nebun, deci glumele le lasam doparte.

  7. #27

    Este o ideea buna dar sunt 99% ca se va impleneta prost.
    Idee buna: E foarte bine ca avem dreptul sa ne asociem sa facem partide, sindicate, asociatii etc.Pana la urma asta e democratie si nu mai avem partid unic.
    Impementarea proasta: Vor aparea mii de partide al caror scop va fi sa suga, bani de la bugetul statului, bani din diferite combinatii cu partidele mari and so on.
    In estenta e bine poate de exemplu va aparea un partid care va avea urmatoarea conditie: membrii care vor sa se inscrie sa nu fi facut politica sau sa fi fost in alt partid niciodata.

    • #28

      Partidele nu sunt finantate de la buget.
      Asa ca idee de business; bisericile sunt (finantate). Aia pastafariana cu Marele Mostru de Spaghete deja exista.
      Ba gandesc ca besrica saptamanii de cinci zile ar fi noua in peisaj…
      Daca esti convins de ideea paridului de virgine politice, fa-ti tu partidul asta…

    • #29

      Tudor, esti 100% sigur ca partidele nu sunt finantate (si) de la buget?

    • #30

      Nicaieri in UE nu sunt finantate de la buget. In Romania sunt partial finantate si se doreste sa se finanteze doar de la buget – adica sa existe parghii de control de la centru. Nu e normal si ar trebui sa se desfinteze orice finantare de la buget sau sponsorizari de la firmele de stat. Orice finantare ar trebui sa fie transparenta, cu o suma maxima/persoana/firma/partid.

  8. #31

    Va dati seama ce-o sa fie in campanii, cand televiziunile vor trebui sa acorde timp de antena tuturor celor 1.000 de partide? 😀 “rumenia, oluis surpraizing”

  9. #32

    “Dar acum, spre deosebire de anii 90, există internetul.”

    Da… exista. Insa si internetul asta are si stricaciunile lui, poate mult mai stricate decat babele alea care il vor pe Ceausescu inapoi.

    • #33

      apropos de stricaciunile internetului, incerc sa imi imaginez cum ar arata propaganda de la partidul lui Pony Toptamas. Ce lozinci de partid de te lingi pe degete ar trebui sa aiba… 😀

  10. Și dacă întri la guvernare îl pui pe Zoso prefect de Sălaj?

  11. #35

    Si mai este nevoie de ceva semnaturi? Sau ma duc si imi deschid pur si simplu partid?

  12. #38

    ArhiPartid

  13. #39

    Eu o sa imi inregistrez la OSIM Partidul Democrat National Autentic. Cu putin marketing Partidul DNA o sa intre in Parlament.

    • #40

      Nu stiu daca ai sesizat dar a intrat deja in Parlament. A luat si de la camera si de la senat. 🙂

    • #41

      ce buna e asta:)

    • #42

      Ma simt ca Becali, am un brand puternic in mana si ma trezesc ca e deja al altora 🙁

  14. #43

    Pai ce sa insemne partidul pentru oameni, ca inainte era simplu : partidul, ceausescu romania.
    Acu : simt cetatenesc de bine, implicare civica, numar de voturi, drepturi de cetateni europeni egali in fata ”oamenilor legii ” si mai ce ?
    Eheii… daca cei care se vor presedinti de partide ar fi gata chiar pana intr-atat, incat sa scoata nasucul pana pe geam, risipind energia prin miscarea anatomiei de pe scaune caldute…
    Pana atunci, sa-mi numarati partidele . Prin curieri.
    P.S. Unde sa las asteriXul ? Risc sa ajung sa pun asteriX aproape peste tot.

  15. #44

    … și Partidul Ortodox din România

  16. #45

    In al tau ma inscriu, am incredere in tine ca institutie, pentru ca esti preot pastafarian si la toate sondajele iese ca romanii au cea mai mare incredere in biserica. si pe urma in pompieri, cred. Deci esti de toate.
    Sunt de acord cu ce zice Ventor, o sa fie ataaaatia hipsteri cu partid incat deja mi-e groaza. Dar sunt de acord si cu tine cand zici ca o sa se cearna (sper) toate astea si o sa ramana alea serioase.

  17. Oricine își poate face partid. Oricine are câteva sute de mii de euro și nu numai. Dacă este adevărat sau de actualitate ce scrie aici: bogdanmandru.wordpress.com/generatia-21-cum-nu-poti-incepe-un-partid-politic-in-romania/

  18. #49

    De specialisti nu ai nevoie la partid?

  19. #50

    Pana la urma cred ca se va ajunge la situatia de infiintare a unui partid fara niciun membru, dupa modelul societatiloor comerciale fara niciun angajat. Ps: exagerez si eu, numai un pic insa.

  20. #51

    Make me secretara de presedinte fondator. I have mad skilz

  21. #52

    pe de alta parte, o clasa politica faramitata in 20.000 de partide e mult mai usor de controlat. si mai anonima. si mai lipsita de responsabilitate. cel mai bun contra-exemplu e belgia – unde sunt vreo 20 de partide in parlament si care n-au reusit timp de vre-un an jumate sa-si faca partid pentru ca … tocmai, fiecare vroia o bucatica din os.

    • #53

      ti se pare ca acum ne e foarte bine?

    • #54

      Nu “ne-o fi foarte bine” acum, dar cred ca ne-ar fi mai rau asa. Asta e parera mea, parere bazata pe un caz real. Aia au avut noroc ca sistemul era oarecum bine pus la punct si le-a mers tara din inertie pe timp de criza. Imagineaza-ti blocajul asta la noi…

  22. #55

    Orice tara democratica are nevoie de 5 partide, nici mai mult, nici mai putin. Cand esti tara comunista ai un singur partid, care castiga mereu alegerile cu 100%, cand ai democratie ca-n SUA, alegi raul cel mai mic, ca ai doar doua partide, cand esti in Romania, ai un partid mare, cum e PSD, care are aproximativ 40-50% din voturi, orice ar face, un partid mijociu, si un miliard de partide mici, care ciupesc de la ala mijlociu, ca de la PSD nu au cum sa ia, ca aia-s zombi si voteaza cu “squadra preferita”, orice ar fi, pentru ca in tunel nu poti s-o iei la stanga sau la dreapta, ci poti sa mergi doar in fata. Germania are 5 partide importante, Suedia si Norvegia au vreo 4-5 partide importante, iar noi avem 3, care vor deveni 2, plus o caruta de partide de extremisti, cum ar fi UDMR, PRM, PPDD, Noua Republica si trei partide parazit, cum ar fi PC, UNPR si PLR.