Se spune că părinții nu ar trebui să facă diferență între copiii lor. Se spune că părinții ar trebui să își iubească copiii în mod egal.

De fapt, într-o familie cu mai mulți copii, întotdeauna va exista un copil de rangul 2. Un copil care va fi ultimul la masă. Un copil care când e mic, va mânca mai puțin sau pe furiș, ca să nu își supere familia. Un copil căruia i se vor cumpăra haine mai rar, pentru că au nevoie ceilalți. Un copil care va încălța pantofi mai mici cu un număr, pentru ca frații lui să aibă ce să încalțe. Un copil care va trebui să facă toate treburile grele din casă, pentru că așa îi este sortit. Un copil care va trebui să își crească frații, atunci când familia trece prin vremuri grele.

Iar acel copil devine adult. Adultul care la mesele familie va fi întotdeauna cel ce stă la coadă. Cel care e tratat întotdeauna cu condescență, indiferent de ceea ce face pentru familia lui. Cel căruia i se dă un bol de supă de milă, pentru că a venit acasă la părinți, indiferent de situația sa materială. Cel ce se ocupă de treburile murdare ale familiei. Cel care rezolvă probleme și în schimb primește un scuipat în ochi, pentru că nu a făcut exact cum credeau alții.

În același timp există favoritul. Cel ce primește totul, din momentul existenței sale. Cel care în copilărie e purtat pe brațe în orice situație. Cel care, adult devenind, primește totul de la toți, necondiționat. Prima mașină este a lui. Prima casă este a lui. Prima îmbrățișare este a lui. Totul există și trăiește doar prin și pentru el. Iar ruda de rangul 2 trăiește și e fericit doar dacă el e fericit.

Unde stă paria, care chiar își iubește rudele? Întotdeauna într-un colț, umil, așteptând o vorbă bună sau o laudă de la oamenii care îi sunt dragi.

Asta ar merge, dacă omul acela ar fi singur. Dar când acel om devine o familie, iar omul drag lui, FAMILIA SA, e asimilat omului de rangul 2 care este el, se schimbă situația. Și nimic, NICIODATĂ, nu va mai fi la fel.

La revedere. Omul de rangul 2 de astăzi își vede de drumul său.
PUNCT.