Așa cum, de altfel, se preconiza, doamna Plumb a scârțâit precum coroanele de plumb și s-a împiedicat în funerar veștmânt, acum stă singură-n cavou și e cam vânt, pentru că nu mai are 2 apartamente, pe care le-a dat ca să acopere datoria-i. Ce e nasol, după cum se vede din poză, e că apartamentele alea nu prea erau ale ei, dar în fine, ANI o să ne judece pe toți.
Așa, depășind momentul Plumb, ajungem la două chestii.
Pe surse se aude că Fifor ar fi cealaltă recomandare a româniei, în locul Rovanei “mașinăpebulgaria” Plumb”. Fifor e un tip diferit de ceilalți pesediști, nu am înțeles de ce corul de vaaaaai, nu se poate. Omul nu are nicio tinichea de coadă, nu are chestii tip rovana și baroni, e diferit. Din păcate, din ce știu eu, e pe cote de gen, așa că tot femeie trebuie să fie. Am auzit că se zbate doamna Mănescu, fostă ALDE, să ajungă pe lista scurtă. Vedem.
A doua chestie.
Am citit despre cum s-a manifestat domnul Klaus la adresa pesede, cum a tunat el și a fulgerat despre incompetență și alte chestii, despre cum ține Veorika în blocaj guvernul, deși el trebuia să numească DEÎNDATĂ, acum 2 săptămâni, miniștri interimari.
Dacă tot se zbate PNL atâta cu durerea de țară și, în general, toată opoziția asta care are toate semnăturile pentru moțiune, doar că nu le depune, pentru că nu e momentul, de ce nu își dau demisia toți parlamentarii opoziției, ca să forțeze alegeri? Pur și simplu, demisia toți, nu mai vine nimeni la muncă, totul se mută la urne. Nu e simplu și rapid, dacă tot ne doare sufletul atâta despre țărișoara noastră greu încercată?
A, nu, pentru că scaunele alea costă, au fost plătite, trebuie să extragem din ele tot ce se poate și, în plus, dacă nu duci legislatura până la capăt, nu mai iei pensie. Și nu îți garantează nimeni că mai ești pe listele următoare. Da, e greu cu țărișoara asta greu încercată. GREU!
NOU
Ce rusine pe USR si Dan Barna ca nu isi dau demisia din parlament.Si cica dobitocii astia vor sa ajunga la guvernare.
NOU
Îți ia 2 minute sa cauți pe google și să afli că își dau demisia degeaba. Nu se organizează anticipate indiferent câți demisionează. Dar ai și tu o misiune se pare.
NOU
Robertd, șterge-ți spumica de la guriță, ce spune Cetin mai sus nu e posibil legal.
NOU
si care ar fi urmarea, ar cadea guvernarea psd de rusine?!
NOU
Stie cineva pozitia oficiala USR+ azi 01.10.2019 fata de Sylvie Goulard, candidatul frantei ?
Caut dar nu gasesc nimic concret de mai recent
NOU
da, am cautat si eu, momentan nimic
NOU
Știam cazul, acum am dat să-i văd și poza.
Sylvie e atât urâtă pe cât de proastă e Plumb.
Brrrrr ..
NAZAT, VIDMA!
NOU
Ponta zice ca Plumb e foarte inteligenta in comparatie cu Dancila.
NOU
Ca să se poată organiza alegeri parlamentare trebuie dizolvat parlamentul. Iar parlamentul nu poate fi dizolvat în ultimele 6 luni de mandat prezidențial. Chiar daca își su demisia, parlamentul nu poate fi considerat dizolvat.
NOU
Cum forteaza alegerile daca isi dau demisia toti ?
NOU
Cred ca nu le-a dat, ci doar le-a împrumutat…
NOU
Dacă toți parlamentarii își dau demisia mâine, ei sunt pur și simplu înlocuiți de următorii de pe listele de la alegeri. Nu exista în Constituție sau în lege declanșarea alegerilor anticipate prin demisia unora sau a tuturor parlamentarilor.
NOU
si daca urmatorii nu vin?
NOU
Bai, in toata chestia asta cu madama Plumb eu sunt ceva mai pragmatic. In sensul ca da, nu va mai fi comisar european, da, nu-si va mai scoate aia 800000 de 7-8 ori, dar, din pozitia de europarlamentar, de 4-5 ori tot si-i scoate. Asa ca la sfarsitul mandatului de europarlamentar vom vedea pe declaratia de avere a Rovanikai la loc cele doua apartamente, plus inca o masina puternica de inmatriculat “pah balgaria”…. Asa ca toata sfortarea asta a noastra si fericirea e cam caduca as putea spune…
De ce s-a ajuns aici, in primul rand? Pai Veorik a zis clar: conform legii de la noi de la Romanik, Rovanik nu era in niciun conflict de interese, era perfecta, aia de la JUST UE e de vina, ca nu intelege. Si ca legea in Europa e altfel. Discriminatoare, dom’le. Asta e cam ca si chestia aia pe care am citit-o pe blogul Sefului Clanului Toporistilor (…), cu niste bajeti care si-au tunat masina si pe urma au plecat la plimbare prin Austria. Unde fie nu au intrat, fie s-au intors pe jos, pentru ca la noi aveau voie, acolo nu, nu mai stiu exact ce si cum. Daca aia hai sa zici ca mai aveau o scuza, la nivel guvernamental nu prea ai voie sa faci greseli din astea si pe urma sa-ti ridici poalele in cap, sa te tavalesti cu un pic de spume la gura, si sa suspini ca vai, Doamne, ce rai si ne-ntelegatori e oamenii… Uite, ungurii au zis ca nominalizeaza altul fara circ si fara prea mult tam-tam.
Cat despre Fifor… Bai, ma ma uit si eu la televizor, mai sunt invitati pesedisti, ma uit la privirea lor, si asta spune multe. Cei mai multi au o privire vag superioara si flegmatica, de genul “las’ ca stim noi…”. In cazul altora, daca privirile ar putea ucide interlocutorii… laser, frate. La Fifor, privirea imi aminteste de o bovina ce priveste placid printr-un gard de lemn. Ca nu are nici o tinichea… Ramane de vazut. Parerea mea. In plus, omul e filosof. Ce sa caute el la comisia de transporturi? Rovanik aducea ceva plusvaloare, ii invata cum sa-si inmatriculeze bolizii “pah balgaria” (Cam, mai frend, cam tu romeinia, ai sou iu hau tu inmatriculeit car pah balgaria. Iu pei mai putin tacsis, ai sa vezi boss, iu si).
Despre Iohannis si liberi in episodul viitor.
NOU
Tu nu stiai ca rovanica are ditamai viloiul in pantelimon, pe drumul inchis spre moara Loulis? Bine, e pe numele lui fi-su, probabil
NOU
nu e prima de pe lista, aia de 671m2? are jumatate din ea, cota parte
NOU
Dan e barbat-su.
NOU
Sa isi dea toti demisiile. Si sa voteze ridicarea imunitatii. Si sa faca autostrazi. Si sa fie toti cinstiti. :)))))))
Ce haios!
NOU
Fifor nu are tinichele vizibile, dar e ”destept” nevoie mare si are o limbă foarte catifelată. E ăla cu rachetele balistice de la Deveselu…
NOU
Numai mie imi pare foarte comica faza cu genul comisarilor europeni? 🙂
NOU
savarina de astazi…
lumeapolitica.ro/anchete/orlandogate-inregistrarea-amantelor-minister/