Mă uitam la știrea cu avertismentul fiscului către românii care muncesc în străinătate, despre cum ANAF-ul face schimb de informații cu alte state și, dacă nu depui dosar cu șină la ANAF, ANAF-ul va impozita totul, pentru că așa e corect și legal.

În primul rând, e evident că e o mișcare prilejuită de instalarea femeii lui Orlando Teodorovici la fisc, tipa care nu a reușit să treacă examenul ORAL de angajare la fisc, fiind contabila nuștiucărui sat, iar cum îl conduce. Norocul ei că l-a trecut la Orlando și VÂlcov.

În al doilea rând, e foarte haios și românistanesc cum anunță ANAF că

Documentele justificative trebuie depuse în limba română, având în vedere că limba oficială în administraţia fiscală din România este limba română, astfel că orice document sau înscris care se prezintă Agenţiei fiscale trebuie să fie însoţite de traduceri în limba română certificate de traducători autorizaţi.

Deci române, vino de bunăvoie și anunță-ne unde locuieși și unde muncești, ca să te putem urmări fără probleme și să îți putem bloca, retaliatoriu, conturile, dacă ne enervezi. Dar dacă tot vii, vino cu adeverință de salariat tradusă, pusă într-un frumos dosar cu șină, pentru că noi, la ANAF, nu ne jucăm, da?

Și al trelea și cel mai important aspect.
Realizați cât de mizerabili sunt angajații statului român? Deci ei te anunță că fac schimb de informații cu organele fiscale din alte țări, prin urmare, vor afla cu siguranță de situația ta, mic limbric uman. Prin urmare, vor ști exact unde lucrezi și cât câștigi, având acces la datele oficiale ale statului unde ai rezidența. Dar, dacă nu vii tu să declari, cu dosar cu șină, ei te vor impozita oricum, pentru că de aia ești un limbric care respiră aer împrumutat.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

49 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Mi se pare normal. Credeti ca scapati de bratul puternic al legii?
    #vavedem limbricilor

  2. Pana la urma nu mie clar,
    1. Daca sunt rezident in alt stat UE si llatesc taxe acolo ca si salariat, statu roman mai are vreun drept la ceva?
    2. Amenda pt nedepunerea declaratiei aleia e 100 lei…fara alte consecintw sa asteptw ei milt si bine

    E clar ca treaba e neagra la buget aia disperati

    • #4

      Nu cred ca pot umbla ei la conturile tale direct. Pot doar face solicitari statului respectiv. Si daca banii sunt justificati acolo, tara respectiva ii trimite la plimbare.
      Corectati-ma daca gresesc.

    • Pai mai sunt românii aia “descurcăreți”, care învârt bani buni din prostituție, trafic de droguri și alte îndeletniciri d’astea. E cam nasol când tu ai vila cu 2 etaje și seria 7 dar nu ai nici un venit pe nicăieri. Mă uitam ce revoltați sunt românii că a început anaf-ul sa îi caute pe lăutari și fotografii de nunti. Doar câștiga și ei o pâine, nu moare nimeni daca nu plătesc ei taxe și impozite…

    • #6

      Spre deosebire de republica bananierăr română, altundeva nicăieri nu ți se poate pune poprire pe cont fără hotărâre judecătorească definitivă, sau cu serchestru pus de procuror pentru tax evasion.

      La noi contul cetățanului = rezerva de valută a ANAF.

      După care spun că scuze boss, lasă că ți-i compensăm cu impozite sau ne dai în judecată.

    • #7

      Ăștia vreau de fapt banii pe amenzile alea de 100 RON. Au facut toata harababura asta pentru că nu puteau cere taxa 100 de Ron pentru cei ce muncesc in strainatate. Acuma dacă ai nevoie de ceva adeverința pleosc “amenda” si gata. Asa nu pot fi reclamați de discriminare și ma fac si un ciubuc legal.
      Dubla impozitare nu pot sa faca in nici un caz deoarece au semnat multe acorduri bilayerale ce prin asta

  3. Prostii care sunt plecati de 10 ani si nu au mai fost tot de atunci prin mocirla tre sa mearga la coada la domnu anaf cu dosar șinat?
    Am fost curios si am aruncat o privire pe hartia care trebuie completata si ce sa vezi? Tre sa declari unde lucrezi, firma, adresa, unde stai, ce mananci, ce te caci INSA TREBUIE DEPUSA INAINTE CU 30 ZILE SA PLECI. :)))))))))))))))). Nostradamus nu ar fi avut sansa sa completeze corect si integral. Voi aia din conducere daca tot doriti sa futeti neamul asta la propriu, va rog eu frumos sa o faceti logic. Stiu ca e posibil si o vor face dar cum o sa ii amendeze pe aia care au pasapoarte crds?

    • #9

      p0e bune, adica trebuie sa o depui inainte de a=ti gasi casa si loc de munca?:))))))))))))))

    • #10

      “chestionarul trebuind să fie depus în termen de 30 de zile înaintea plecării din ţară.” Inteleg eu ceva gresit?
      In momente de acest gen imi dau seama cam cata grija are de mine tara adoptiva ca nu cumva sa fiu linșat de putregaiul romanesc.

      Va dati seama ce ar fi daca statul roman ar avea putere sa puna poprire pe conturile din afara? :)).

    • #11

      are putere, daca e stat din UE. si daca nu e din UE, are acorduri cu majoritatea statelor importante. deci nu te culca pe urechea aia:)

    • #12

      ” la rezidenta fiscala nu “se renunta”; ea se stabileste in functie de anumite criterii de catre ANAF; daca ei considera ca nu mai indepliniti conditiile sa fiti rezidenti romani, nu mai sunteti, din momentul in care va instiinteaza asta organul fiscal; daca insa se ajunge la concluzia, ca totusi sunteti rezident fiscal, in ciuda faptului ca nu mai locuiti in Romania, nu exista nici o modalitate de “renuntare la rezidenta”

      :)))))))))))))))))))))))

    • #13

      dada, doar ca legea este ca dupa 180 de zile in alta tara, esti rezident fiscal acolo, indiferent de ce zice anaf:))

    • #14

      statul mafiot poate popri conturi in alt stat numai cu o singura conditie …sa demonstreze ca solicitarea lor are un temei legal ,altfel anaf-ura mamii lor de paraziti pot doar sa saliveze stiind ca ai bani in strainatate si ei nu pot face nimic.Adica trimit zdrentele din rrromanica o solicitare de poprire a tuturor conturilor lui gigi gigel in germanica iar neamtul spune doar atat dovedeti ca cererea voastra are vreun temei.

    • #15

      anaf trimite motivarea, odata cu cererea. stiu om cu conturi poprite, in germania. cum ziceam, nu va culcati pe o ureche, legea împotriva spalarii banilor este fix ptr asta făcută, cooperare transfrontaliera

    • #16

      arhi in alte tari se pot popri si executa conturile numai in urma unei decizii a instantei de judecata ramasa definitiva.Frate-miu a avut o solicitare in cipru ptr cateva amenzi, impozitul pe masina si ceva de la firma pe care a inchis-o de vreo 15 ani si au luat-o in gura intrucat are dubla cetatenie romana si cipriota .Statul cipriot i-a tinut partea ca oricarui alt cetatean nativ si i-a dat la muie,anafului .

    • #17

      cum spuneam, ca cetatean roman, anaful iti poate popri contul in orice tara din UE. tu poti crede ce vrei, mie imi este indiferent, nu e prima oara cand se discuta asta aici.

    • #18

      Da. Practic daca nu declari aia in ro muistii considera ca vrei sa furi statul, bine ei stiu exact unde esti si ce faci si cum sa te contacteze sa te intrebe ori aduca aminte dar nu vor pt ca vor sa se bucure de amenzile si penalizarile tale, pt ca asta e statul roman prin conducatorii sai, hotz si misel.

  4. Cine-i țâțoasă bruneta?

  5. #27

    Ce chestie dupa ce guvernul a anuntat taxa pe lacomie ca printr-un miracol a inceput sa scada ROBOR-ul, unde sunt cavalerii apocalipsei care acum cateva saptamani propovaduiau faptul ca va pica sistemul bancar, ca jumatate din banci se vor retrage din Romania?Sa nu se inteleaga ca imi place guvernul dar cand se razboiesc mafiotii intre ei tin cu cel mai slab in cazul de fata Veorica si gasca ei de gnomi.

    • Explicase masonul șef de ce a scăzut roborul, ceva legat de inflație, euroi, chestii… Cică ar urma să crească din nou, mai nasol de data asta. Și da, băncile o să se ducă pe pl. S-au înăsprit condițiile de creditare și lumea ori nu mai vrea, ori nu mai poate.

    • #29

      Daca o sa plece bancile, noi cui o sa mai platim ratele?

  6. #30

    Ok, plec din țară și muncesc la englezi, ce treabă are anaf? Intru sub jurisdicția engleza, nu au cum să controleze anaf ….
    E la mișto anuntul.

  7. #31

    Trebuie de urmarit cu cat va creste taxa de renuntare la cetatenia romana, deja era undeva la 1000 euro plus dosare cu sine si alergat pe la ghisee.

  8. #32

    Eu tot urlu pe aici ca daca tot pleci ar fi bine sa renunti si la cetatenie cu prima ocazie, dar nu ma asculta nimeni.

    • #33

      Chiar merita efortul si banii pentru a scapa de cetatenie. Asa poti sa-ti vezi linistit de viata fara sa mai fie nevoie sa ai de lucru cu scarbele din administratia romana.

    • #34

      adica la vreo 5 ani de rezidenta prin alta tara… daca renunti la cetatenie din prima zi in care ai plecat, pe langa cetatenia romana pierzi si cetatenia europeana, deci devii imigrant

    • #35

      nu poti renunta la cetatenie pana nu ai cetatenia altei tari sau promisiune scrisa din partea tarii resoective ca vei primi cetatenie. este lege pe plan mondial.

    • #36

      @pawemperor – cred ca sunt foarte multi romani plecati de mai bune de 5 ani, daca nu chiar 10.

  9. #37

    Treaba este foarte romaneasca si foarte incompetenta prezentata. Ce cred eu ca se va intampla:
    1.Intr-o prima faza se va face un eventual schimb de informatii. In prima faza lucrurile vor merge mai lejer, pentru ca ideea este de cooperare. Lejer, inseamna ca anumite informatii si probabil popriri se vor intampla mai repede si mai usor. Ideea ANAF este sa aduca bani la buget, restul cu partea de tinut e treaba altcuiva.
    2.Oamenii se vor scandaliza, in tara si in strainatate si vor aparea avocati specializati pe procese, probabil ca va fi taraganat un an hai doi, dupa care i se va da omului castig de cauza. Se vor inmulti cauzele si probabil ICCJ va stabili o practica uniforma, cel mai probabil poprirea conturilor si blocarea banilor i se va adauga o penalitate/dobanda.
    3.UE va armoniza si mai mult directiva asta astfel incat abuzurile tipice de ANAF in care blocam conturile ne judecam, ne plimbam si apoi iti dau banii cu taraita ca noi nu avem, sa dispara.

    Noi nu suntem in stare sa facem documente de fonduri europene, corecte. Hai sa vedem ca suntem in stare sa facem niste documente care sa justifice blocarea unor conturi ale unor cetateni europeni ce lucreaza in UE.

    In continuare mi se aberant ca in secolul XXI, eu daca lucrez intr-o tara alta decat cea materna sa informez tara materna ca lucrez in alta parte….

    • #38

      Ce schimburi de info sa faca?
      Nu pot să ceara intrările în cont ale tuturor cetățenilor români. De fapt pot dar răspunsul e nu ținem evidenta.
      Pot sa ceara in schimb date despre indivizi care au declarat că au rezidenta ro la o banca in eu/UK. Ori daca ai deschis cont acolo că lucrezi acolo (chiar ca prostituata) nu ești rezident Ro deci lista e goala.
      Singurii la cere se aplica sunt cei cu firme remote și care sunt rezidenți în ro dar aia stiu deja ce fac și iarăși nu depun nimic pentrucă nu pleacă din ro.
      In schimb pot sa ceara date despre Gică Păcălici cu scopul de a determa impozitele datorate iar numele lui va fi cunoscut de fiscul Ro tocmai că fost Păcălici și a declarat câți bani pot să-i fie furati și de unde.

  10. #39

    Ori sunt eu disexic ori ceva nu se pupa. Daca am adreasa permanenta in alta tara, muncesc si platesc taxe acolo, ce plm are ANAFU cu asta? Nu ma leaga numic de romania, nu am terenuri sau case , ce taxe vor ei ? Doar pentru ca am cetatenie romana ?

    • #40

      da:))

    • #41

      cam asa e la americani. sefu’ e american si plateste taxe din salariul lui francez si acolo DAR beneficiaza de toate serviciile americane, in special healthcare in sua.
      In ro platesti ca sa iei pl in gura asa cum ai luat-o si cand plateai taxe ca angajat/pfa/firma in Ro.

      Pentru cei care au plecat de 5 ani + solutia e simpla, dupa ce-si iau cetatenia tarii de adoptie, renunta la cea romaneasca si aia e.
      Pentru restul, targanare, avocati, pus banii in alte conturi decat cele de salariu (elvetia, brazilia? :p ) si asteptat sa luati cetatenia in tara adoptiva.

    • #42

      sunt suficiente sisteme de carduri non bancare, e ok, e descurcabila treaba.
      americanii nu au tratat de dubla impunere cu nimeni, cetatenii lor platesc taxe oriunde ar munci., aici e vorba de altceva. asigurarile americane de sanatate sunt private, nu au treaba taxele la IRS cu asta

  11. #43

    Bollocks!

  12. #44

    Am depus anul trecut vestitul chestionar la ANAF pentru schimbarea resedintei fiscale. Mie mi l-a acceptat ANAF-ul, sotului nu.
    Trebuie reamintit ca blestematul chestionar trebuie doar depus (atat cere legea), dar functionara cerea pana si extras dupa contul bancar din Franta. Si uite asa, cu toate actele traduse (mai putin extras de cont pt ca nu dau asa ceva statului roman nici sa ma picuri cu ceara), chestionar neacceptat.

    • #45

      dar…de ce l-ai depus?

    • #46

      Că sa aibe PSD de la cine să ia legal – că ce mai e legea in ziua de azi – impozit pe banii care sunt deja impozitați o data. Și apoi să se judece cu statul să ceara deblocarea conturilor and si anularwa impunterii abuzive.

  13. #47

    Si uite-asa, PSD-ALDE impusca 2 iepuri dintr-un foc:
    1.) – iau bani de pe spatele fraierilor (romani) care muncesc in UE si care sunt “o vaca” buna de muls”;
    2.) – daca romanii din strainatate renunta la cetatenia romana, atunci foarte bine, macar scapa PSD-ul de votantii din diaspora care oricum niciodata nu voteaza cu PSD-ul.
    Zbang! Geniali (la prostii din astea) astia de la PSD!

  14. #48

    As vrea sa văd statul Roman discutand cu administrația din Québec, și in limba franceza lol. Iar amenda ai de 100 de lei e nimic, ma costa mai mult traducerea unei simple foi și expedierea documentului original prin plic către Romanica.

    Aveam un feeling când am devcis sa plec ca e mai bine sa ma car departe de tot. In plus, am trecut examenul de cetățenie, mai am doar sa declar loialitate reginei și papa ANAF! Mai calc pe acolo doar dacă se întâmpla ceva cu ai mei, in rest m..e România

  15. #49

    Da, dar romanii au postat pe facebook, s-au rasculat!! Iohanis a privit cu atentie grija si durere in pizda.. apoi au ras toti de vestele galbene si s-au intors la spirtul strecurat prin paine si la combinatiile lor de oameni care se descurca si cladesc civilizatia.