Copiii din familii religioase sunt mai puţin blânzi şi mai represivi decât cei care cresc în familii fără credinţe religioase, arată un nou studiu. ŞTIRI PE ACEEAŞI TEMĂ Profesori de Religie despre tragedia de la Colectiv: „Prin ascultarea … Profesori de la şapte universităţi din toată lumea au studiat copii creştini, musulmani şi nereligioşi pentru a afla care e relaţia dintre religie şi moralitate. Studiul a relevat că credinţele religioase influenţează negativ altruismul copiilor.
Nu era nevoie de un studiu științific pentru a vedea asta. E la liber, oriunde în lume. Cele mai mari distrugeri, cele mai mari crime au fost și sunt făcute în numele religiei. Cruciadele, Torquemada, genocidul aztec, imperiul musulman,6 milioane de evrei uciși în al 2 lea război mondial, toate războaiele din ultma sută de ani, totul e bazat pe religie și supremația credinței unui grup de retardați asupra altui grup de retardați.
Și da, creștinii sunt zâmbitori și simțitori doar cât timp au impresia că ești din religia lor sau poți fi atras de partea bună a forței. Dacă nu, devin niște scârbe fără inimă, care te-ar lăsa să mori în mijlocul drumului. Mergeți în orice sat din românia și identificați-vă drept pocăiți, ca să vedeți ce pahar de apă primiți în dinți de la bunii și blânzii creștini.
Așa că, atunci când vă mai trimiteți copiii la religie pe motiv că așa vrea copilul, ca să nu se simtă exclus, deși nu coincide cu dorințele voastre sau clasicul Nu are ce să facă în ora de religie, mai gândiți-vă ce fel de om va ieși din el. Un om educat, un om bun și cu simțul dreptății sau unul care știe cum a murit femeia lui Lot și de ce, plus din ce sunt compuse țoalele de popă?
NOU
Ah…religia si politica cele doua subiecte care ne unesc.Putin offtopic: discutam azi cu proasta mea(asa ne alintam noi :)) ) si mi-a zis ca ii place de tine si de felul in care relatezi despre subiectele politice si anume ca nu ai uitat mizeriile facute de PNL si desi sunt in opozitie si vezi doamne ar trebui sa ii sustinem in lupa contra PSD-ului, tu nu esti ca restul turmei si vezi oarecum lucrurile corect.Eu i-am zis ca esti insurat si cam asta a fost toata discutia.
NOU
transmite-i sarutari de maini doamnei:))
NOU
Desi sunt ferm convinsa ca ora de religie in scoala este una din marile marsavii comise in sistemul de educatie si ma pregatesc de momentul clasa 0 ca de batalia de la Rovine, nu sunt 100% de acord cu tine.
1. Nu putem generaliza cu privire la toate religiile din lume. Unele religii propovaduiesc altruismul si un set de valori real indreptat catre om. Vezi budhism etc.
2. Nu putem generaliza nici macar in cadrul crestinismului. Ortodoxia din punctul meu de vedere ia bomboana ca sa zic asa in ceea ce priveste ipocrizia conducatorilor dar si a credinciosilor. Un amestec kitsch-os de traditie, dogma si superstitii amestecat cu o doza sanatoasa de ura a tot ce e strain si o mina prefacuta de piosenie maxima.
3. Dar, si aici e de fapt marele dar, chiar si in cadrul ortodoxiei, in cadrul ei din Romania, eu una nu pot generaliza. Cred ca ceea ce face deosebita ortodoxia in Romania (poate si in Rusia, Serbia, Grecia, dar nu as avea de unde sa stiu asa ca opinez despre ce am in fata ochilor) este combinatia nefasta cu ignoranta si lipsa de educatie. Amandoua incurajate masiv de biserica. Credinta, chiar si religie, forma ei organizata ca sa zic asa, aplicata pe un om educat, inteligent nu are aceleasi manifestari si efecte.
Am petrecut prea multe nopti in dezbateri in contradictoriu cu oameni care isi traiesc intens credinta si viata religioasa, cu autenticitate si convingere. Discutiile nu s-au incheiat vreodata cu o concluzie, nici nu aveau cum, insa oamenii din jurul mesei de atunci si cei cunoscuti dupa m-au convins de faptul ca moralitatea, comportamentul moral nu tine de religie, de credinta sau de lipsa ei. Doar de educatie. Si stii ca nu ma refer la scoli si masterate. Cunosc imorali, oameni fara caracter atei, cunosc crestini declarati pana in maduva oaselor care l-ar face pana si pe Iisus sa ii fugareasca cu parul (if the character existed).
Point is: ortodoxia este o religie care nu incurajeaza educatia, o religie rezistenta la reforma iar ortodocsii romani sunt marea majoritate doar din gura credinciosi, pastoriti de pastori la fel de credinciosi ca si ei, la nivel pur declarativ.
Dar nu e doar religia in sine un factor de imoralitate, este combinatia nefasta dintre religie si lipsa de educatie care naste monstrii cu crucea la gat, ura in ochi si mahalaua pe limba.
NOU
nu esti de acord cu grupul de cercetători, nu cu mine, eu doar am transmis mesajul
NOU
Pai intelesesem ca achiesezi la parerea lor, ca sa zic asa …
NOU
bineînțeles că achiesez. de aia zic, ii contrazici pe ei, nu pe mine, eu doar ii aprob complet
NOU
eu locuiesc intr-o tara catolica si numai cind citesti de cazuri precum Magdalene Laundries ti se face parul maciuca.
NOU
Funny ca ai adus vorba de budhism, religia iubirii si iertarii, tot aia care fac epurare rasiala in Asia. Mai cititim si noi stirile?
In plus, ai scris mult si argumentat din burta, concluzia e ca religia suprima educatia, dar nu e de vina religia, ci combinatia dintre….wtf?? Sincer, te suspectez de ortodoxie galopanta.
NOU
🙂 mai stii? S-o fi prins un virus, maine poimaine incep sa cant popeste prin casa si sa infierez muierile in pantaloni si barbatii in fusta.
Nu sunt istoric al religiilor, e posibil sa nu am imaginea completa despre budhism, dar cred ca nu m-ai inteles complet la partea cu ortodoxia si educatia. Nu toate religiile inhiba educatia. Vezi Ortodoxia insa are o oroare de cunoastere. Si combinatia este nefasta. Dar stii ca poti fi credincios si educat nu? Exista credinta si religie si inafara BOR.
NOU
@Maud, am citit recent un articol despre copiii din Tuam. Mi-a futut zdravăn zen-ul.
NOU
deci…ortodoxismul e rau ca suprima educatia (corect) dar crestinismu alalalt (ala in numele caruia au fost omorati jde milioane) e ok. Make sense.
Dar, cand zic “budismu bun” e clar. intelegi prea putine, deci sunt curios ce discutii au fost seri intregi
Problema nu este religia. Problema este ca oamenii vor sa aiba dreptate. Si, cum majoritatea nu se bazeaza pe prea multa inteligenta au ca principal argument numarul de credinciosi in cauza aia. Chit ca e o credinta in religie, ikebana, pamantu e plat, antivaccin, fcsb nu e steaua. Si se merge pe tribalul “daca nu esti cu mine esti impotriva mea”
NOU
Ia la intamplare tarile cu religie majoritar ortodoxa, evident de aici din regiune, sa vedem cum stau ele la PIB, educatie, sistem de sanatate, etc, chesti care definesc civilizatia? Grecia, Macedonia, Muntenegru, Bulgaria, Serbia, Romania, Rusia, Bielorusia, Ucraina sunt cam tarile cu religie majoritar ortodoxa dinprejur. Cam cum stau tarile astea la capitolele ce definesc civilizatia?
Sa mentionam in contrast tarile tot din jur cu religie catolica?
NOU
Sunt curios cat a studiat stimata duamna Cristina ( adică cea crestină, dupa cum ii spune numele) istoria religiilor daca a ajuns la concluzia ca ortodoxia romaneasca e cea mai mizerabila ramura a crestinismului.
Biserica ortodoxa română cat o fi ea de hulita ca institutie e prima intemeietoare de scoli, de spitale si alte asezaminte sociale de pe teritoriul tatii asteia.
Nu a luptat in cruciade nu a persecutat oficial alti crestini de confesiune diferita , e printre putinele biserici nationale care folosesc in cult limba vorbita de popor deci toti integ ce se spune in biserica.
Trebuie sa fie insa pusa la zid pentru ca asa e moda.
NOU
Ion, naivule. Dacă nu erau legile lui Cuza şi reformele lui Spiru Haret biserica nu făcea nimic. Despre ce vorbim? Câți ani are biserica ortodoxă pe meleagurile astea? Că pe la 1820 era plină țara de analfabeți, câte şcoli aveau atunci?
NOU
Deloc stimabile duomn Ion (adica cel milostiv, de care dzeu s-a indurat, daca tot facem etimologii gratuite si un pic cam evidente ). Este doar rezultatul studiului practic asupra fenomenului (1 nunta proprie, vreo 10 ale altora, 4 -5 botezuri, 4 inmormantari aproape de scena, vreo 1 an de cantat la cor bisericesc, maxim 10 slujbe de duminica – cu 10 prea mult dupa parerea mea si vreo cateva festeliri de pereti, gresie si calculator cu maturoiu sfant la ocazii avantajoase comercial). Unul dintre motivele pentru care foloseste limba poporului este ca nivelul de cultura al oitzelor pastorite a fost tinut sub nivelul marii si e cam greu sa le vorbesti in latina sau greaca veche cand ei nici limba lor nu o stapanesc prea bine. Toti inteleg ce se spune in biserica? Sigur sigur? Asta inseamna ca in biserica se spune sa iti bati nevasta? Se spune sa furi? Se spune sa barfesti? Dar sa pizmuiesti? Pai cum e? Sau oamenii nu inteleg nimic sau nu se spune pentru ca altele sunt obiectivele…Nu a participat la cruciada, true that, dar daca tot am deschis cutia imaculatului cazier istoric al bisericii ortodoxe romane, nu ai vrea sa imi spui cum e treaba cu sclavia tiganilor pe meleagurile astea? Cine a fost alaturi de stat si boieri cel mai mare proprietar de sclavi din Romania? Nu poate fi saraca biserica ortodoxa intemeietoare de asezaminte si sustinatoare de cauze sociale. Stii, realitatea este ca biserica nu a fost nici mai rea nici mai buna decat timpurile. In vremea sclaviei a folosit sclavii, in vremea comunismului a turnat cat a putut. A facut ce a putut sa supravietuiasca si sa iasa deasupra, I get it, serios. Ce ma deranjeaza este atitudinea asta de sfanta precista imaculata, vai suntem atacat ca e la moda. Nu prietene, e atacata pt ca este in mare nevoie de o curatenie generala si o reforma. Este atacata pt ca cu zi ce trece este mai acaparata de mafioti ca si Romania in general. Din nou, biserica ortodoxa, in pas cu timpurile.
NOU
Tanti Cristina, cunosti ceva dar putin si interpretezi tendentios.
Nu neg nevoia de reforma din BOR, care e la fel de corupta si prost condusa de aceeasi securisti masoni si PCR-isti pe care ii gasesti in toate institutiile romanesti dar de aici pana la a o declara nociva si ca face rau societatii intentionat si programat doar pentru a se mentine ca institutie e cale lunga.
Pe scurt esti cam pe dinafara pe subiectul acesta si am impresia ca deja esti ferm convisa ca le stii pe toate deci orice incercare de ati explica ceva e sortita esecului.
Rămâi in pace deci.
NOU
🙂 ok.
NOU
Asa, una din voleu:
Pochii s-au bagat in scolile din Romania de multi ani. De atit de multi ani incit acum chiar se poate face un studiu serios, ca avem oengheuri care tuna, respectiv fulgera pe subiect.
Ideea e simpla: militiile locale pot sa puna la dispozitie lista celor amendati pentru un numar de contraventii. MJ poate sa puna la dispozitie lista celor condamnati pentru un numar de infractiuni.
Scolile mai au cataloagele cu notele la religie.
Mai pe romaneste: daca porunca-i sa nu furi, ce nota a avut la religie fiul lui Dragnea?
NOU
DRAGI ROMANI !…INTREBARE :. —VRETI SA TRA
ITI , CU ADEVARAT ! –BLAK FRAIDY ? …CUMPARATI
FRIGIDERE*ARCTIC S-AU BEKO* , FABRICATE LA
FABRICA , DE LA –GAESTI !!!… DE CE ? , PENTRU CA , TOATE COMPONENTELE : 1)–AGREGATU(mo
toru) , fabricat in China ? –2)–SERPENTINA , ( pt cur
cultura , freonului ,–grosime , sa tina 2ANI) ,3)—CAR
CASA –executata , tot în ,,China”! , DAR…*ARTIC * A
FOST #PRIVATIZATA#!!!…TURCILOR , SI ASA CUM
ROMANUL , A FOST OBIJNUIT CA –FRIGIDERU SA
MEARGA CU ANII , CA ASA ERA IN ,,SOCIALISM”!!!..
ERA RESPONSABILITATE–ERA *C T C *!—ERA BINE
SI NORMAL ….SE VROIA *CALITATE*!!!.. TOTUL ERA , IN ASAMBLARE –*MADE IN USA*!…ACUM
ESTE –*DEMOCRATIE*??? SI *PROFIT*??? PE CIRCA ,,ROMANILOR”!!!… DIN PARTEA , TURCILOR
IN COLABORARE ,CU CHINA ,??? PE CIRCA ,,ROMA
NILOR”!!!!…..CE SPUNETI *DRAGI COMPĂTRIOTI*!
NOI CA –BENEFICIARI , DIRECTI !!!.. CISTIGAT S-AU
PIERDEM ? ,….EU CRED CA PIERDEM –ODATA PE
BANII NOSTRI , MUNCITI CU TRUDA SI JECMANITI
DE ,,I N F”!…CU DOBINZI DE 30–35% SI A DOUA
OARA , CA *OAMENI*??? , MINTITI , CA LUAM UN
#BREND# !!!…NATIONAL????…..DAR ADUS DUIN
CHINA CU… CONTAINARELE ,SI CARATE DIN * CON
STANTA*!…LA GAIESTI CU TIRURILE ……!!!
NOU
așa, domnul Stoica, ziceti-le, tu-le muma-n cur. ce bine era când eram noi socialiști și aveam calitate
NOU
Of doamne, ce n-as da sa te cunosc
NOU
WTF!?
NOU
pfai, din greseala v-au scapat niste litere mici in tocana. CORECTATI GRESEALA< SCRIETI NUMAI CU LITERE MARI CARE ESTE< CA SA INTELEAGA OAMINII CA STRIGATI PE INTERNET
NOU
Mă distrează comuniștii ăștia care au lipsit până și la lecțiile de economie politică. Cred că pentru ei lumea e ceva magic, pentru că nu par să înțeleagă ceva.
NOU
Mi-ar place să citesc un guest post 🙂
NOU
ce cacat ? dar de ce daca ti-e sete si ceri o cana de apa, trebuie sa te identifici ca fiind parte a unui grup ? nu poti sa zici pur si simplu : bunaziua, nu aveti sa-mi da-ti si mie o cana cu apa? .
oare sunt aceasi profesori de la celebrele universitati care au studiat 2000 de ani si au tras concluzia ca postul negru face bine organismului uman ?
NOU
aia sunt creatorii cărților sfinte
NOU
ce vorbesti ? ia de la Harvard : stirileprotv.ro/stiri/actualitate/universitatea-harvard-csinec-i-post-de-cateva-ori-pe-an-daca-vrec-i-sa-traic-i-mai-mult.html
NOU
Nu trebuie sa spui, te identifica imediat stalpii comunitatii ca nefiind de-al lor.
NOU
Ce vrei sa spui cu “genocidul aztec”? E interesant. Poti sa detaliezi un pic?
NOU
nu, ca mi-e lene, am o discutie principiala cu cineva care imi explica ca mortii ucisi de comunisti valoreaza mai mult decat mortii ucisi de crestini
NOU
Rezumat. Spaniolii i-au facu pe aia praf, cu puscoace, sabii si virusi. Dupa ce au ajuns acolo, au inchis aztecii pravalia.
Zii sincer, iti era lene sa cauti pe goagle:))
NOU
esti naiv:)))))) domnul Genghis asteapta la cotitura, altele sunt considerentele pentru care intreaba despre crimele catolice din America de sud:)))
NOU
@Cetin: he-he-he-he -he……
NOU
haidi bre, ce drak…
NOU
@Chachal: vezi ca aia cu virusurile sunt altii. Da’ voi sarbatoriti Black Friday, nu Thanksgiving. Apropos, despre genocidul amerindienilor nimic, nimic. Ah, acolo latura religioasa e mai putin importanta, deci lipseste cu desavarsire.
NOU
Eu am crezut ca prin “genocidul aztec”, de fapt se facea referire la asta : “Though blood sacrifice was common in Mesoamerica, the scale of human sacrifice under the Aztecs was likely unprecedented in the region.[63]” (en.wikipedia.org/wiki/Aztec_Empire)
Aztecs
Main article: Human sacrifice in Aztec culture
Aztec sacrifices, Codex Mendoza.
The Aztecs were particularly noted for practicing human sacrifice on a large scale; an offering to Huitzilopochtli would be made to restore the blood he lost, as the sun was engaged in a daily battle. Human sacrifices would prevent the end of the world that could happen on each cycle of 52 years. In the 1487 re-consecration of the Great Pyramid of Tenochtitlan some estimate that 80,400 prisoners were sacrificed[86][87] though numbers are difficult to quantify as all obtainable Aztec texts were destroyed by Christian missionaries during the period 1528–1548.[88] The Aztec, also known as Mexica, periodically sacrificed children as it was believed that the rain god, Tlaloc, required the tears of children.[89]
“According to Ross Hassig, author of Aztec Warfare, “between 10,000 and 80,400 people” were sacrificed in the ceremony. The old reports of numbers sacrificed for special feasts have been described as “unbelievably high” by some authors[88] and that on cautious reckoning, based on reliable evidence, the numbers could not have exceeded at most several hundred per year in Tenochtitlan.[88] The real number of sacrificed victims during the 1487 consecration is unknown.” (en.wikipedia.org/wiki/Human_sacrifice#Pre-Columbian_Americas).
Sincer, faptul ca aztecii au disparut, consider ca este mai putin din vina religiei, cat din dorinta de expansiune a imperiului spaniol.
NOU
desigur, dar dorinta de expansiune era motivata de raspandirea cuvantului lui dumnezeu. Primii care puneau piciorul pe pamantul nou era preotii, care luau acel teritoriu in stapanire, in numele maretului papă
NOU
dupa cum ne arata si documentarul asta al lui Mel Gibson
www.youtube.com/watch?v=bLsDGtolKLI
NOU
Mda, numai ca scopul principal al preotilor era convertirea “necredinciosilor”, si nu neaprat masacrarea lor.
NOU
ucideti-i pe toti, dumnezeu ii va alege ulterior. ah, ador sa discut cu tine:))))
NOU
Sunt curios cine a spus fraza asta… Stii ca de fapt a fost folosita de un preot crestin, pentru a justifica masacrul altor crestini? Eretici, in viziunea lui, dar aici e alta discutie.
NOU
stiu, la asediul nustiucarei cetati, am un lapsus acum
NOU
Si repet, in America de Sud scopul principal era convertirea, bastinasii fiind pagani si nu eretici (spre deosebire de cathari, ca tiot i-ai mentionat asa, tangential…). Odata convertiti, bunurile lor (cum ar veni paminturile) deveneau proprietate a Bisericii Catolice, deci a Papei. Lucru care nu stiu cat umplea de bucurie coroana spaniola, dornica sa-si extinda influenta. Cum ar veni “Moses is Moses, but business is busines…”
NOU
Siiiiiii, daca tot suntem la citate celebre, permite-mi si unul: “Moartea unui om este o tragedie. Moartea a milione, statistica.”
NOU
Eu consider ca orele de religie in scoala sunt foarte importante si utile. Daca ar fi fost dupa mine, copiii mei n-ar fi auzit niciodata la varsta asta despre ingeri, rugaciuni, Isus Hristos etc. Ar fi existat insa pericolul ca, ajunsi adolescenti, sa fie fascinati de porcariile astea. Asa, daca aud de la scoala, am destul de des ocazia sa discut cu ei si sa contracarez din fasa orice idiotenie. E foarte simplu, practic nu e nevoie sa le dai raspunsuri, ci doar sa-i faci sa gandeasca si sa le gaseasca singuri.
NOU
Cei 6 milioane de evrei au fost ucisi din motive rasiale, nu religioase. De altfel, in lagare au fost trimisi si prelati catolici pe care un regim ateist ii considera periculosi. Iar a prezenta doar chestiile nasoale pe care le-au facut catolicii e un pic dogmatic (nu mai zic de musulmanii care in urma cuceririlor au intrat in legatura cu europenii facand schimb de idei in matematica, medicina, etc.)
In fine… Am facut gradinita la niste surori catolice, eu fiind ortodox. Am fost dus la ambele biserici si niciodata nu ne-au impuiat capul cu chestii intolerante. Am facut si ore de religie cand nu aveam optiunea sa le refuz. Nici eu si nici prietenii mei nu suntem niste bigoti care fac ce le spune preotul. Daca tu te lasi spalat pe creier, e vina ta, nu a preotului.
Si nu inteleg un lucru… De ce oamenii care nu mai au nicio treaba cu religia, un lucru normal de altfel in 2017, scot in evidenta doar cazurile extreme (preot pedofil, preot care muta banii cu lopata, preot bigot…)?
Sunt si unii care lucreaza in cantine sociale, se ocupa de copiii cu probleme sau aduc alimente persoanelor varstanice din comunele alea izolate. Insa astea nu sunt prezentate pentru ca scopul mass-media e sa cultive dispretul fata de categorii sociale si profesionale.
NOU
” De ce oamenii care nu mai au nicio treaba cu religia, un lucru normal de altfel in 2017, scot in evidenta doar cazurile extreme (preot pedofil, preot care muta banii cu lopata, preot bigot…)?”
Pentru ca asa este cladita societatea noastra. Dupa evrei, ucisi in principal pe motive rasiale, corect, cel mai mare numar de victime au fost polonezii (During the occupation of Poland, the number of Poles evicted by the German authorities from their homes is estimated at 2,478,000.[78][79] Up to 928,000 Poles were ethnically cleansed to make way for the foreign colonists.[80] -0 en.wikipedia.org/wiki/Nazi_crimes_against_the_Polish_nation). In majoritate catolici.
NOU
Eu inteleg ce zici, dar am intalnit foarte multi oameni ipocriti cu religia lor cu tot. Dintre aia care stau la carciuma si ajung acasa beti snopindu-si sotia si copii in bataie, cati crezi ca se declara credinciosi? Dar in puscarii cum se face ca majoritatea sunt de asemenea majoritatea credinciosi? Ok, poate vei spune ca si astea sunt cazuri extreme. Ei bine si la majoritatea cunoscutilor si familia mea extinsa disonanta intre credinta si fapte exista, evident vorbind de fapte mai putin grave dar foarte des intalnite la poporul roman, gen mici furtisaguri, minciuni & altele asemenea.
Oricum religia in general nu este o chestiune pasnica si poate fix aia care dau cu toporul in cap fiului la cearta fac lucrarea domnului mai bine, parca tin minte ca erau niste indemnuri prin biblie sa iti casapesti copiii daca sunt neascultatori.
NOU
@amakoshi:
“De ce oamenii care nu mai au nicio treaba cu religia, un lucru normal de altfel in 2017, scot in evidenta doar cazurile extreme (preot pedofil, preot care muta banii cu lopata, preot bigot…)?
Sunt si unii care lucreaza in cantine sociale, se ocupa de copiii cu probleme sau aduc alimente persoanelor varstanice din comunele alea izolate. Insa astea nu sunt prezentate pentru ca scopul mass-media e sa cultive dispretul fata de categorii sociale si profesionale.”
La prima corporatie la care am lucrat si care era a unor strainezi (evident) eram admonestati pentru orice greseala desi in mare parte lucram ok. Si cand am intrebat de ce nu ne lauda nimeni cand iese bine dar toti sar in sus 2m cand ceva mic iese prost, ne-au raspuns: “Pai sa-ti faci treaba bine e in fisa postului.”
La fel si cu popii. Moralitatea e in fisa postului. Iubirea de semeni. Iertarea greselilor. Smerenia. Modestia. Milostenia. Toate calitatile astea compun un popa standard. Nu e nicio scofala daca un popa le are pe toate. E mare bai insa cand cel putin una lipseste. De aia ia popa salariu, ca sa fie un etalon pentru comunitate, ca in rest nu prea e util.
NOU
@alex
De acord cu tine in legatura cu fisa postului, mai ales ca preotia ar trebui sa fie o chestie vocationala. Cu atat mai mult cu cat in rural, el e mai respectat decat oricare alta autoritate.
La noi rar vezi articole/stiri/posts despre contributiile pozitive ale preotilor si lumea incepe sa devina intoleranta fata de orice chestie care are legatura cu religia. Si fac analogii simpliste de genul “Te duci la biserica, esti spalat pe creier si iti bati copiii”.
Daca ar disparea brusc orice forma de religie, ar fi in continuare oameni dispusi sa bata persoane mai slabe, sa dea in cap pentru un hectar de pamant sau un portofel.
NOU
Sunt de acord ca evreii au fost ucisi pe motive etnice dar nu cred in ideea de holocaust. Totusi, in al doilea razboi mondial au fost 50-60 milioane de victime deci evreii reprezinta cam 10%; 6 milioane de victime au fost si polonezi ca sa nu mai zic de rusi care au avut cel mai mare numar de victime ( aprox 20 de milioane), dar cand vorbim despre victime toata lumea se gandeste la evrei si holocaust ceea ce nu mi se pare cinstit.
NOU
@Junker: mda, dar in 1933 populatia totala de evrei in europa era cam de 9,5 milioane. Majoritatea in Polonia, URSS si… ta-daaaa, Romania.
In 1939 sa spunem ca populatia totala de evrei in Europa era undeva pe la 10 milioane. Nici pentru polonezi si nici pentru rusi pierderile, grele, foartele grele, nu au pus in pericol disparitia lor. In timp ce pentru evrei cam da. De fapt, cam la asta se gandeste lumea cand vorbeste despre holocaust.
Ca incercari de purificare etnica au mai fost si pina la solutia finala, da, e adevarat (daca ne gandim doar la genocidul armean si la Holodomor), dar nu atit de… eficiente.
NOU
Eu am 3 copii, unul nu face religia, zice el da nu crede ca e DD, fata are o profa de religie cum rar am auzit, adica la ora le Pune filmulete cu invataturi cum ar fi sa fie Mai buni unii cu altii, cu animale, etc. Adora sa mearga la religie. In Bucuresti, sect 3.
NOU
mah, io cred ca numarul oamenilor omorati pentru bani e mai mare.
dupa bani, cred ca urmeaza motivul 2 – pamant.
locul 3 – bogatii naturale
locul 4 – probabil conflicte (dusmanii, picioare in cur primite in trecut, privire cu superioritate de pe cal, etc)
locul 5 – criteriul etnic – nu pot sa ma inteleg cu tine, ia dispari tu de aici
(undeva pe locul 200 is conflictele din cauza fotbalului = 2500 capete sparte numai in 2006)
Niciodata nu aud – hai sa renuntam la bani, ca uite cate razboaie s-au purtat pentru bani. Sau hai sa renuntam la pamant si sa il dam statelor vecine, sa nu fie cauza de conflict. Transilvania la Unguri, Bucurestiul la bulgari. Numa’ hai sa renuntam la religie, ca pe noi nu ne intereseaza.
Cand o sa fiti dispusi sa renuntati la cauzele de conflict din top 3 sa ma anuntati.
NOU
Primele 3 motive se rezuma la unul singur: lupta pentru resurse limitate. Pentru aia nu exista leac, decat daca ajungem la o economie post scarcity. La religie in schimb se poate umbla lejer in sensul ca o poti face mai “ecumenica” mai toleranta, gen “unul e varful muntelui dar multe sunt caile catre el”. Religia e o cauza mult mai stupida pentru conflict decat celelalte 3, cu atat mai mult cu cat ar trebui sa fie “a pacii”.
NOU
Relatia dintre religie si rautate poate fi una cauzala din cauza restrictiilor de tot felul pe care le impun religiile. Pai cum vine asta, tu crestin(a) bun(a) care tii postul cu sfintenie sa asisti in fiecare zi cum vecinul(a) tau(a) ateu(ee) baga in el carne ca spartul in sfantul post, merge la chefuri, agata cate o(un) partener(a) si dupa aia scartaie patul toata noaptea in timp ce tu te abtii de la toate ca asa scrie in sfanta scriptura. Si barbosul din ceruri il rabda si nu il(o) trazneste odata pe pacatosul(a) dracului.
Sau musulmanii care n-au voie sa vada femei stau si saliveaza la crestinele alea destrabalate care merg cu parul in vant vizibil si nici macar n-au voie sa bea alcool ca sa le treaca amarul si erectia. Pai sa nu incepi un jihad mic?
Restrictiile de genul asta (complet stupide si arbitrare) duc la frustrari care trebuie si ele defulate cumva.
O alta explicatie ar fi ca legatura dintre religie si rautate nu e cauzala ci pur si simplu oamenii mai frustrati din fire din diferite motive se refugiaza in religie pentru ca frustrarea sa fie mai usor de suportat (o tineti minte pe aia cu “opiul popoarelor”, opiul insemnand aici materia prima pentru morfina nu pentru heroina).
NOU
studiile sunt facute sa arate cam ce vrea cel ce studiaza. de exemplu exista studii care arata ca persoanele religioase sunt mai caritabile
www.philanthropy.com/article/Religious-Americans-Give-More/153973
si mai exista si asta care arata de ce studiul din postare este bulshit.
wmbriggs.com/post/17238/
NOU
Prea multa lume (cam toti) confunda RELIGIA cu CREDINTA. Sunt lucruri complet diferite si de multe ori antagonice (asa cum ne arata ISTORIA). Daca uneori se intrepatrund, ajungem la momentul IDEAL. Mai greu cu asta! Religiile au fost create de catre OAMENI, asa ca n-au cum sa fie perfecte si au fost create doar “dupa urechea” smecherilor care interpretau dupa mintea lor (limitata) anumite scrieri “sfinte” (indiferent care ar fi alea). CREDINTA este cu totul altceva si reprezinta relatia ta INTIMA cu DIVINITATEA (indiferent care ar fi aia). Ea nu este publica, nu se invata in scoli, nu se pune pe tapet, nu interfereaza cu institutiile statului, nu se discuta la televizor si nu interesecteaza pe nimeni cei din jurul tau! La fel ca SEX-ul. Cand iesi in strada sa-mi spui ca tie-ti place sa ti-o tragi in alta gaura, esti un soi de “jihadist” care-mi flutura drapele negre cu inscrieri de dispret fata de mine….omul normal, care vreau doar sa traiesc in liniste, neagresat de catre voi…aia agresivii! Rugati-va oricarui dumnezeu in intimitatea voastra, trageti-va prin orice gauri in intimitatea voastra, dar nu ma agresati pe mine in public si in intitutiile statului!
NOU
Dorin, asta cu credinta care reprezinta relatia ta intima cu divinitatea este aidoma cu aia cu relatia ta intima cu Megan Fox (de exemplu) atunci cand esti singur si o folosesti ca material de inspiratie .. stii tu de care. Nu zic asta pentru ca mi-as dori sa jignesc, ci pentru ca este la fel de fantezist , ba poate mai fantezist, ca macar Megan Fox stii sigur ca exista, sa ai o relatie cu cineva cu care doar iti poti imagina cum raspunde.
NOU
Dorin, nu fi nesimțit! Credința mea nestrămutată în PULĂ, CUR Și SLOBOZ este, axiologic și teleologic vorbind, mult peste iritările tale inconsecvente.
#săînceapărăzboiulmajuSCULELOR
NOU
Credinta in zei este un fenomen religios. Nu exista credinta in zei in afara religiei. De acolo vine, religia a fost inventata de oameni care credeau in zei si viceversa. Nu pot fi separate, chia daca tu ai vrea asta.
NOU
Desigur, ca și cum ora de religie ar fi definitorie în stabilirea “felului cum va fi”. Cu cât știi mai multe chestii cu atât e mai bine.