Contul meu
Scris de D.A
Știți cum e atunci când ți-e dor de ceva, simți că îți lipsește din suflet, dar nu realizezi ce este și cauți, și cauți și nu găsești?
Am citit la tine despre momentele fericite ale oamenilor și cum nu mai știu exact care din ele e cel mai mare și cum, cu cât înaintează în vârstă, dau de tot mai multă fericire.
Dar despre cele mai nefericite momente din viață ne întreabă și pe noi cineva? De lucrurile pe care le regretăm cel mai mult? De iubirile pierdute în anii aceia cu 2 în față, din motive stupide și după care suferim zeci de ani mai târziu, deși știm că totul e pierdut?
Da, am fost îndrăgostită de un băiat, acum mulți ani. L-am iubit așa cum nu iubești decât o singură dată în viață. La un moment m-a înșelat, dintr-o prostie. Iar eu știam că la înșelat gata, închizi totul și mergi înainte.
Și am închis totul. M-am mai căutat de câteva ori, inclusiv la ani distanță. Și eu, și el ne-am iubit mult, nu ne-am uitat, nu am putut. M-a căutat inclusiv după 20 de ani. De fiecare dată am refuzat să îi vorbesc.
Sunt căsătorită, am un copil mare acum și cel mai mult regret în viață faptul că am luat o decizie ce m-a impactat pe tot restul vieții într-un moment de furie stupidă. Mă uit la omul de lângă mine, la tatăl copilului meu, îl văd că mă iubește, dar în ochii lui îmi văd dragostea de acum atât de mulți ani încât nici nu mai știu câți sunt exact.
Nu, nu aș vrea nici acum să mă întorc la el. Probabil nici el la mine, avem vieți diferite, copii, un drum fără întoarcere.
Dar regret. O, doamne, cât regret că nu am făcut totul pentru a încerca să meargă. Și nu trece zi să nu mă gândesc What if?
Cine spune că nu regretă nimic din ce a făcut în viață e un mincinos.
Aș fi curioasă, care e cel mai mare regret al cititorilor tăi?
Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Pe scurt
NOU
Cel mai mult regret că nu i-am spus bunicului meu că o să am un copil.
Aflasem de curând că o să fiu tată, dar nu am mai apucat, el a plecat brusc dintre noi.
NOU
Ca nu am amintiri frumoase cu taica-miu si ca nu am facut facultatea
NOU
vreau sa spun doar atat. aia care spun ca “daca as lua-o de la inceput as face totul la fel” , “nu am niciun regret si daca as avea iar 20 de ani as face exact la fel” mint de rup. eu nu cred ca exista om care nu are regrete si daca ar putea ar schimba ceva din trecut
NOU
Nu regret nicio relație, am fost trainuita sa nu ma atașez mai mult decât o face celalalt, pana în punctul asta se aplica, sunt mereu conștientă ca nu sunt eu aia care iubește mai mult. Suna de cacat, dar asta m-a scutit de multa suferință, ca am văzut ce face dragostea neimplinita din oameni și mi-e frica de genul ala de suferință. Nici pe soț pe care îl iubesc de-mi ies ochii din cap nu îl iubesc cât ma iubește el. Am trecut prin rațiune cam toate relatiile.
Însă am regrete mai nasoale care ma fac sa ma mai zvarcolesc noaptea. Cel mai apăsător este ca nu am fost lângă tata când si-a dat ultima suflare. Ma întreb și îl întreb mereu dacă m-a iertat, ca eu nu pot.
NOU
Eram cu telefonul in mana si voiam sa il sun pe taica-miu. Si m-am gandit : “Las’ ca il sun poimaine cand e ziua lui, si vorbim mai mult atuci”.
A doua zi a facut un AVC si dupa o saptamana a murit.
De atunci, de fiecare data cand ma gandesc la cineva, sun sa vad ce mai fac.
NOU
singurul regret e ca am dus ca prostul razboaiele altora, intervenind si ajutand prieteni care azi nu-mi mai vorbesc. in rest, ar fi multe pe care nu le-as mai face la fel, dar asta nu inseamna ca regret ( prea mult) deciziile luate. prefer sa ma concentrez pe ce am de facut decat sa ma consum cu ce as fi putut face mai bine
NOU
Nu imi pot imagina ce razboaie ai dus pentru altii, dar ce iti pot recomanda e sa nu te lasi dezamagit de oameni, si daca au fost sacali intentionat, continua sa fii “naiv”. Cand dai bucati din sufletul tau, fa la imprumut de bani, nu te astepta sa vezi prea curand returul. Dar nu te opri..
NOU
Eu te am inteles perfect, cred ca suntem in aceeasi barcă. Si eu ma fac disponibilă oricand pentru a oferi ajutor cuiva care cere asta, uneori si fara sa ceara. Ei, aici e problema, regretul meu este ca nu am lucrat mai mult cu mine in tinerete pentru a fi mai selectiva, mai egoista(uneori ma gandesc ca e o calitate sa stii sa ai grija de tine in primul rand) si sa mi aleg prietenii mai bine.
NOU
Omg…. Cum e textul asta…
Am avut regrete, acum nu-mi trece nimic prin minte.
In prezent regret ca nu am inca curajul sa “trec mai departe”, sa zic asa.
Simt nevoia sa am pe cineva alaturi, dar inca am acele bariere, ba ca este copilul prea mic, ba ca a trecut putin timp de la decesul sotului meu (2 ani), ba ca nu imi place nimeni … Daca incearca cineva sa se apropie de mine, gasesc imediat motive sa indepartez.
Stiu doar ca nu vreau sa fiu ca mama…sa cresc copilul singura. Chiar nu, dar asta nici nu inseamna ca accept pe oricine.
Sunt convinsa ca al meu, de oriunde ar fi, mi-ar zice “Abi, gata…e timpul”… .dar, timpul le va rezolva.
NOU
Abi, te-am mai citit pe aici si esti foarte tare. Cand o sa vina momentul ai sa te prinzi tu.. Smecheria e sa ciulesti ochii sa nu treaca pe langa tine.
NOU
Găsești motive pentru ca nu ești pregătită. Când o sa fii, o sa ai deschiderea sa accepți un om lângă tine. Și niciodată sa nu îți fie frica de gura lumii, uneori, inconștient, și asta ne tine pe loc.
NOU
Abi, esti o eroina! Ti am citit povestea aici. Esti mereu in gandurile mele sa stii. Eu nu as gasi puterea sa merg mai departe. Iti doresc tot binele din lume!
NOU
hai fata ca nu ai ce sa regreti treci mai departe zambind copilul ala are nevoie de tine de viata vesela
nu mai stiu cine a zis ca regreti doar ce ai facut nu ce nai facut
eu iam cumparat un fluier lu fiumeu de 4 ani
NOU
Multumesc tuturor
Ma repet, dar faptul ca am povestit aici, m-a facut sa ma simt mai bine…
NOU
Eu am facut ce tu nu ai facut. M-am combinat cu fata din facultate dupa 20 de ani si a iesit nasol. Am renuntat la relatia ce o aveam, flama cu vechea iubire a ars repede si m-am trezit ca am facut o tampenie la 38 de ani. Flama aia oricum arde repede, pe termen lung nu e ce conteaza, viata e lunga si poate fi mizerabila adaca nu ai pe cineva ok langa tine. Gandeste-te ca te-a inselat. Genul asta de comportament nu trece. Nu il schimbai. Il iertai atunci, poate te casatoreai cu el, aveati copii. Apoi obosita si fara nervi ca nu mai aveai chef de futut si el din plictiseala incepea sa caute ba una, ba alta. Si te trezeai intr-o dimineata la cafea ca isi face bagajele si te lasa cu copii si catel si purcel si se muta la alta. Nu e nici un regret, ai facut bine ce ai facut atunci, azi poate regretai mult mai mult daca nu il lasai.
NOU
Se potriveste foarte bine cu ce am zis eu mai jos… Creierul nostru are “talentul” de a distorsiona amintirile si le face sa para mult mai frumoase decat situatia reala.
Ca o paralelea amuzanta, sa mai sterem din lacrimi:
Mai tineti minte ce misto era cand pierdeati noptile prin cluburi, cu bautura, dans, mai o “deplasare”?
Ia incercati acum, dupa 10-20 de ani experienta. Mai e la fel?
La fel si cu “marile iubiri”… Poti incerca, dar nu va mai fi acelasi lucru.
NOU
Astea-s presupuneri.
@Zarax – Nu e intotdeauna asa, adica de fiecare data cand cineva regreta ceva din trecut se baga placa asta cu rose tinted glasses, care nu e universal valabila. Poate ca persoana isi aminteste foarte bine si partile proaste, dar tot regreta. Iar raspunzand la intrebarea ta, da, pentru unii e la fel.
NOU
Stiu ca pare de necrezut, dar am o viata cum nu mi-as fi imaginat ca o sa am; mai ales la modul cum a inceput. Poate daca o sa am timp o sa scriu candva o carte. Probabilitatea ca eu sa ajung un adult intreg la cap si realizat in viata la nivelul la care sunt acum era zero.
Asa ca nu am cum sa regret nimic. Orice detaliu, oricat de mic, oricat de dureros si-a avut rostul, ca eu sa ajung aici. Iar daca mor maine, ultimul meu gand va fi ca am avut o viata plina si frumoasa. Cum sa regret o viata traita cu adevarat si traita bine?
NOU
Pana la urma tu ai citit postul asta? Stii despre ce e vorba?
NOU
A venit sa se laude sau sa se imbete cu apa rece sau… ambele.
NOU
Exista adult sanatos la cap?
NOU
Prea multe regrete de înșiruit care nici nu cred ca contează.
Scopul vieții unui om cred ca e sa fie fericit și sunt, singurul regret important tine de curiozitate, ce-o sa fie peste ani, as vrea sa exist in vreo forma sa pot vedea, dacă s-ar face vreun transplant de creier pe vreo mașinărie m-as oferi din prima 🙂
NOU
Ca nu am copii
NOU
Ca am copii
NOU
De ce? Dezvolta putin cum e cu regretul pe tema asta.
NOU
“La un moment m-a înșelat, dintr-o prostie. Iar eu știam că la înșelat gata, închizi totul și mergi înainte.” – cine sustine asta? De ce ai ierta ceva ce se poate repeta? Dintr-o prostie, zici? Nu exista asa ceva. Exista doar dorinta sexuala si incapabilitatea de a te abtine. Vezi-ti de viata inainte, nu ai pierdut nimic.
NOU
Am avut si eu din astea… dar am realizat (cu greu) ca imi era dor/regretam trecutul, nu “ce-ar fi fost daca”. Da, iti e dor si regreti fluturii in stomac, sentimentul ala de euforie, emotiile puternice avute atunci… Dar daca stai si gandesti obiectiv, iti dai seama ca ai avut un motiv bine intemeiat pentru care nu ai mai continuat. Daca privesti din exterior, realizezi ca ai luat o decizie ok.
Si fac pariu, ca daca maine te intalnesti cu baiatul respectiv si stati la o cafea, nu vei mai avea trairile de atunci, si imi vei da dreptate ca nu pe el il regreti…
Nu stiu daca m-am exprimat suficient de clar, dar am trecut prin asta si stiu cum e/a fost.
NOU
Regret ca nu i-am acordat mai multa atentie varului meu. Ma suna sa ma intrebe una alta, iar eu, desi ii raspundeam, eram mai mult absent. Imi trimitea mesaje de sarbatori si eu ii raspundeam, dar asa sec, ca si cum m-as simti obligat.
Cand era in spital, bolnav de cancer, mi-a dat mesaj cu Paste fericit. I-am raspuns cu cea mai mare atentie, i-am urat sanatate si toate cele. O sa ma urasc toata viata pentru ca am avut o astfel de atitudine doar in situatia respectiva.
A murit la cateva zile dupa acel mesaj. Dupa inmormantare, timp de o saptamana am suferit zilnic. Ieseam de la serviciu si mergeam pana la a doua cea mai apropiata statie de metrou ca sa am timp sa plang. Ascultam o anumita melodie incontinuu. Acum, cand imi vine in playlist melodia aceea, ii dau skip. Nu pot sa o mai ascult.
Mi-am schimbat telefonul. Cand s-a facut transferul de date, nu s-au transferat si mesajele. Voiam sa pastrez mereu ultimul lui mesaj. Nici contul de fb nu il mai are 🙁
NOU
Hai sa intreb ceva. Daca nu avea acea problema de sanatate si traia in ziua de azi, care ar fi fost relatia voastra?
NOU
Da, e tare trist. Eu am regrete asemanatoare legate o matusa de a mea, de care am fost foarte apropiata, si care a murit oarecum brusc, un cancer depistat foarte tardiv, a murit in timpul operatiei. O sa regret toata viata ca in anul de dinainte nu am vizitat-o mai des, si mai ales ca nu am insistat mai mult sa mearga la medic (aveam senzatia ca ceva nu e in regula cu ea). Offf….
NOU
Regret ca am ajutat si am vrut binele oamenilor care m-au sapat si sabotat la munca.
Relational, nu mai regret nimic. Am avut o lunga perioada in care visam dupa D, o idila din liceu. Era svelta, roscata natural, par cret, buze de topeau ghetarii. Dupa mai bine de 20 de ani, am gasit pe facebook o poza cu ea. E grasa, gheboasa, parul mov, buhaita. Dodged a bullet there.
Actualmente regret relatia in care ma aflu. Vreau sa fiu singur, sa plec in lume. Dar nah, familie, serviciu, responsabilitati.
NOU
La 17 ani m-a vazut intamplator unu’ de la un club cum aparam la un meci de duminica intre cartiere si-a vorbit cu antrenoru’ de la juniori republicani sa ma testeze. La al doilea antrenament, antrenorul l-a chemat pe portarul de la echipa mare sa vina sa ma vada, ca lui i se pare ca am potential serios. M-a vazut si ala si-a zis ca-n doi ani voi apara fara probleme in Divizia A daca sunt serios.
E, acu’ vine regretu’ meu: mi-a fost frica de ce-o sa zica ai mei ca las deoparte un asa-zis liceu serios si nu m-am dus la club. Mai ales ca faceam liceul la 200 km de casa, ai mei ar fi avut sanse sa nici nu afle.
NOU
Cam așa a pățit nepotul cu clubul Farul (la juniori). Foarte bun portar, inalt, zvelt, reflexe bune, dar numai în țară. Cînd aveau deplasări în străinătate, plecau loazele în echipă. I-am spus să pună mîna pe carte, că nu toți fotbaliștii ajung ca Hagi, ci și boschetari. Acum a văzut juma din lume și nu regretă deloc.
NOU
@marinel- a facut ANMB sau haiducia aia de UMC? 🙂
NOU
anmb
NOU
Cu iubirea e greu dar la inselat…cine inseala odata, o va face si altadata. Sunt patit, tot asa iubit odata in viata, dar m-a inselat, am iertat-o si surpriza surpriza, a facut la fel.
Regret faptul ca n-am mai avut parte de iubire in relatiile anterioare, iar problema a fost la mine, nu mai simt la fel chiar si in relatia prezenta. Ea imi zice ca ma iubeste…eu nu mai pot.
NOU
“am iertat-o si surpriza surpriza, a facut la fel”
Trebuia sa pui o conditie: te iert, dar daca mai faci si-a doua oara, bataie + te dau afara din casa.
Ca la pedeapsa cu suspendare: Daca recidivezi, primesti si din urma
NOU
Ca n-am plecat din tara când eram tânăr și fără obligații. Curgea cu oferte în timpul studenției. Nu am ajuns rău nici aici, dar parca mi-era mai bine sa hrănesc niște canguri din poarta de la ranch-ul meu.
NOU
“Cine spune că nu regretă nimic din ce a făcut în viață e un mincinos.”
Sau are memorie scurta
Regret chestii dar din superstitie nu vreau sa vorbesc despre ele
NOU
ca am fost carpa unei mame narcisiste (diagnosticata clinic) si nu mi-am dezvoltat o coloana vertebrala la timp cat sa dau la facultatea pe care o voiam initial (consider ca trebuia facuta la timp). dar ma consolez cu faptul ca daca plecam din oras nu l-as mai fi intalnit pe sotul meu, care m-a facut om si m-a adunat bucata cu bucata.
NOU
E foarte greu cu părinți narcisici. Ai avut norocul sa realizezi și sa fii ajutata, și eu am aflat foarte târziu. Observ ca te învinovățesti pentru ceva ce nu depindea de tine – nu te naști psiholog clinician
Poți sa o iei de la capăt oricând, la orice vârstă
Am destui narcisici în jurul meu, toți au viețile distruse, binemeritat
NOU
Mie imi pare rau ca nu am fost prea ascultator de parinti, cand eram copil… Le-am facut prea multe necazuri. Dar acesta e un regret ce se refera la trecut, dar imi vin in minte niste versuri despre un regret ce va fi in viitor:
Dar chinul cel mai greu si-amar
Va fi incredintarea
C-a fost si pentru tine har!
Dar I-ai respins chemarea…
Evident, regretul omului care nu accepta jertfa lui Iisus…
PS. Nu va suparati tare pe mine.
NOU
Da bre, si-a jertfit un uichend
NOU
Nea Ilie care-a revenit din morți după 8 ore:
– Pfff!
NOU
Si eu mi-am lasat iubirea vietii (ma rog, reciproc, dar nu mai conteaza), acum e cu una care poarta gheare si-l tine nemancat. Nu c-ar fi neaparat cel mai mare regret (daca pot spune ca am asa ceva) ca n-am ramas cu el, dar as vrea macar sa-l stiu ca se simte bine.
www.youtube.com/watch?v=AA1ZpLrzSb8
NOU
Bănuiesc că ajunseserăți să nu vă mai inghițiți unu’ pe altu’.
NOU
El e ca painea calda, eu sunt mai greu de inghitit…
NOU
il tine nemincat ???
o fi cristi
stiu eu un cristi cu nevasta nui da aia sa manince ca cica maninca cu pofta
pai cum sa mananci daca nu cu pofta
e simpatic da e aerian am fost cu ei la plaja si ia pierdut lu aia 3 sutiene in mare ca se ducea sa le spele de nisip si nu stiu la ce se gindea si ii lua valul sutienul din mina deaia nu ma dau pe linga el
NOU
Da , am un regret enorm legat de bunica mea. Trebuia sa merg sa o vad intr-o duminica ( din anul 2015) si nu am facut asta zicandu-mi mie ca este timp saptamana viitoare sa merg la ea.Luni dimineata la ora 6 a murit brusc, i-a stat inima, deci batranetea/moartea si-a aratat coltii. Mi-a fost sila de mine si inca imi mai este cand imi amintesc de decizia pe care am luat-o din comoditate.
NOU
Am facut totul cat de bine am putut. Poate daca si cu parca iesea mai bine sau mai rau.
Nu regret nimic.
NOU
Despre regrete nu pot să scriu, sunt prea mari. Dacă aș putea schimba ceva în trecut, aș vrea să nu-i mai dezamăgesc pe oamenii care țin sau au ținut la mine.
NOU
eu la 15 ani ziceam co sa traiesc pentru todeauna normal cine nu vrea sa traiasca forever
eu la 35: of!
NOU
Regrete am un sac intreg..faptul ca nu am reusit pana acuma sa o fac pe mama mandra de mine sa aiba un nepot/nepoata, ca am fost imatur,ca am gandit cu picioarele ca am fost naiv,ca nu am luptat mai mult…regretul ca nu pot sa schimb trecutul nici prezentul si mai mult ca sigur nici viitorul,regretul ca o vad ca face fix acceleasi prostii ca mine…ca ma v-a cauta peste ani si tot nu o sa aiba curajul sa faca ceva…etc…si regret ca m-am apucat de fumat 🙁
NOU
Regret ca cei 11 ani ai mei de depresie nu m-au facut sa deschid ochii la problemele psihice prin care trecea bunica mea , nu am vazut semnele , nu am inteles-o . Alegerea pe care ea a facut-o nu am putut sa o inteleg multi ani si chiar si acum imi este foarte dor de ea si mi-as fi dorit ca lucrurile sa fi decurs altfel.
Intr-un mod egoist, as spune ca dupa moartea ei am inceput usor , usor sa imi revin din propria depresie in care inotam si am inceput sa fac lucruri pentru mine si sa fiu omul care sunt azi .
NOU
Tot înainte era mai bine… toată lumea avea servici… eram tânăr și prost… acum am rămas doar prost.
Regret doar tinerețea ca restul e pe bani.
NOU
Regret ca nu am plecat din tara asta la o varsta mai mica, acum e cam tarziu! Si am tot sperat la ce nici eu nu stiu!
Si ca acum f multi ani nu am avut curajul sa ii spun unei colege de clasa ca sunt indragostit de ea, deh timid si altele.
NOU
Regret ca am asteptat ani in sir ca sa am curajul sa incep psihoterapia. Amanarea continua a culminat cu un ditamai episodul depresiv. Regret ca vindecarea partiala s-a produs, probabil, cam tarziu, si ca abia la 36 de ani au aparut gemenii in viata mea. Regret ca nu reusesc sa-mi tin promisiunea de a fi o mama buna pentru ei, cateodata clachez din cauza oboselii si a stresului si intru intr-o spirala a auto-blamarii. Regret ca tatal meu este in stadiu terminal de cancer si va pleca dintre noi fara sa ne fi spus tot ce aveam pe suflet. E prea tarziu pentru tot, e un gol al instrainarii intre noi. Nu in ultimul rand, regret ca anul trecut bunica mea a plecat dintre noi si mi-a interzis sa o vizitez, ca sa nu o vad in suferinta. Inca sunt furioasa pe ea. Ea a fost refugiul meu si mi-a oferit o iubire cum nu voi mai intalni vreodata.
NOU
Regret ca n-a murit Iliescu.
NOU
Speranța moare ultima, după care Iliescu…
NOU
Regret că n-a fost și (probabil) nu va fi proces-at înainte să se ducă…
NOU
Cel mai mare regret este ca nu am plecat acasa cu tata. Abia ne mutasem, el a venit direct din spital sa ne vada si a plecat spre casa lui. Mi am spus sa nu las zecile de cutii in mijlocul casei. M am dus la el dupa doua zile, deja nu mai era constient. A treia a murit.
Apoi, regret ca nu am mers la interviul pentru Canada. Ma intreb uneori cum ar fi fost daca…
In rest, ma mai supar pe jumatatea mea mai buna si mi trec prin cap idei 🙂 Da’ imi privesc copiii si mi trece. Oricum ar fi fost daca as fi luat alte decizii in viata, stiu doar varianta actuala. Si ma bucur de ea.
NOU
Regret ca a trebuit sa fiu responsabila cand era timpul sa fiu iresponsabila, in adolescenta. Regret prea multe temeri si complexe si griji cand nu aveam obligatii si responsabilitati si puteam sa risc. Regret ca nu am spus mai mult te iubesc, regret ca am urat foarte foarte mult. Regret mici tampenii pentru efectul de cringe pe care il am acum cand imi amintesc. Regret meteoritul ala care a sters dinozaurii de pe planeta. Pareau mai merituosi decat noi.
NOU
E un paradox asta. Cand esti adolescent ai puterea si timpul necesar sa faci multe, dar nu ai minte destula; cand in sfarsit iti vine mintea la cap, e prea tarziu ca nu prea mai ai putere si timp.
NOU
Yup, ceva de genul…prima parte aia cu adolescenta e mai mult regretul ca poate nu am trait la maxim momentul ala fix cu mintea de atunci si cu prostiile inerente varstei din cauza unor limite pe care am fost fortati sa ni le punem singuri si astea sunt mai naspa decat limitele puse de parinti :). Eu pe la 16 ani am plecat de acasa cu prietenele pt o excursie de o zi, am plecat dimineata, ne intorceam seara. Costinesti, concertele Golden Brau (nu stiu daca isi mai aduce cineva aminte de vara aia :))) ), long story short, ne-a batut soarele in cap si am venit dupa 2 zile. Prietenele mele si-au luat megascandalul cu consecinte cu tot, la mine nu observase nimeni ca nu venisem acasa 2 zile. Ai zice ca e megasmecher doar ca pentru mine ala a fost momentul in care am realizat ca there is no safety net, nimeni care sa te salveze, nimeni care sa iti spuna ca te indrepti catre parapet..si asta a fost un pic infricosator, destul cat sa ma faca sa imi pun singura limite, ceea ce e naspa ca nu ai cu cine sa te certi si pe cine sa stai bosumflat :). Poate de asta m-am transformat intr-un adult mai precaut decat ar fi trebuit, mai temator la ideea de necunoscut, mai putin dispus la risc.
Dar da, mintea de pe urma…ar fi fost atat de folositoare in atat de multe alegeri, de la “nu iti pensa sprancenele prea subtire Cristina”, pana la “nu da la Litere ca o sa mori de foame” si sfarsind cu “voteaza cu Vadim nu cu Iliescu sa terminam o data si sa ne scutim de mai mult chin” :).
NOU
La faza cu dinozaurii si meteoritul sunt de acord cu tine, imi place ideea.
NOU
Nu am regrete legate de viata amoroasa, consider ca am acționat corect și cu informațiile pe care le aveam atunci, când a fost cazul de asa experiente mai neplăcute sa zic. Am regrete mai mici pt momentele când am plecat capul în situații când aveam dreptate insa și acele momente reprezinta o experienta din care am învățat deci nu au fost în zadar.
NOU
Regret ultimul an jumate ca dracu’. Cele mai proaste decizii, cele mai proaste/naspa intamplari…and this shit is still going.
Regret ca nu am luptat mai mult pentru omul care a fost langa mine in cele mai grele momente si am lasat-o sa plece. Acum e fericita, asta ma face sa regret mai putin….
NOU
Regret ca mi-am abandonat copii ca sa merg dupa ceva ce mi s-a parut a fi o mare iubire. Nimic de zis, o iubesc mult pe actuala, insa gandul la copii nu ma lasa sa dorm noaptea. Cumva am reusit sa fut vietile a 4 persoane… fosta sotie, doi copii, si actuala prietena (care nu stie acest regret al meu). Faptul ca fosta se comporta ok cu mine si nu-i monteaza pe copii contra mea e un tratament pe care sincer nu-l merit dar il apreciez enorm. Cred ca as putea trece peste multe chestii asociate cu afacerea asta urata, insa ce le-am facut copiilor nu pot sa-mi iert.
NOU
Si totusi, nu regret nimic din ce am facut in viata.. Si nu, nu mint. Nu cred ca ar fi putut iesi mai bine in alta varianta, iar deciziile financiare gresite nu se pun ca alea nu tin de regrete ci de lacomie.
NOU
O sa scriu la subiect cu alt nick, later, acum vreau doar sa spun ca toti aia care dau minusuri la o chestie atat de personala sunt niste idioti. Poate aia care scriu nu se exprima perfect, nu reusesc sa transmita ce simt, dar frate, sunt regretele lor. Cum kkt sa dai minus…..
NOU
Eu cred ca cine nu are regrete ori e prost, ori minte, constient fiind ca e foarte posibil sa gandesc asa fiindca eu am multe regrete. Pe de alta parte au fost cativa oameni din psihologie care mi-au confirmat convingerea asta, asa ca dracu stie.
Regretul meu cel mai mare e similar cu cel al autoarei. Prin clasa a 12-a o combinatie de ghinion si prostie m-au facut sa pierd prima si singura dragoste. Nu cred ca o sa trec vreodata peste si e unul dintre motivele pentru care evit relatiile de lunga durata, ca nu vreau sa stau cu una in timp ce eu ma gandesc la alta.
Avand in vedere toate intamplarile din viata mea e fabulos ca regretul meu no.1 la 30+ ani a ramas o tipa din liceu. Penibil rau.
Ah, da, si tineretea. Inca ma tin bine, dar multa lume a devenit plictisitoare rau la varsta asta si probabil nu mai am nici eu prea mult.
NOU
Regret că nu mi-a plăcut școala!:))
NOU
Regrete? O, dar cate sunt si in fiecare zi mai sapa putin in mine. Regret ca ultima mea discutie cu cel mai bun prieten al meu, cu fratele meu mai mic, a fost una care nu a durat mai mult de 30 de secunde, eu fiind imbecilul care era tafnos in ziua aceea pe cine stie ce cacaturi. Regret ca nu l-am ascultat si am ales sa nu merg cu el la munte a doua zi “sa facem un traseu”. Regret ca am ales sa stau sa muncesc in loc sa fiu cu el si poate l-as fi oprit, sa nu alunece 600 de m in gol, inghitit de avalansa pe care el a provocat-o in cadere. Regret ca a murit singur pe o vale din muntii pe care i-a iubit si din care l-am recuperat dupa 6 luni de cautari disperate. Regret ca nu am fost un frate mai bun lui, el care pentru mine a fost mereu un sprijin. Regret ca nu a fost acolo cand s-au nascut cele doua lumini ale vietii mele intunecate si ca nu am putut sa ne luam in brate de bucurie. Zilnici imi e dor de el si zilnic vocea lui imi suna in urechi “ce faci fratie?” dar nu pot sa stau si o ascult. prefer sa o inec cu cotidianul, pentru ca durerea e prea mare.
NOU
dude, s-a rupt inima in mine citind. imi pare rau…
NOU
A., te-ai gândit vreo clipa ca dacă acceptai să mergi în tură cu el ați fi împărtășit aceeași soartă? Că și dacă ai fi mers cu el erau șanse foarte mici ca să schimbi ceva?
NOU
O să sune nasol. Regret că mi-am omorât propriul copil de 5 ani într-un accident de maşină. Eram la volan, ploaie torențială, viteză mare, acvaplanare, răsturnare, şanț. Mai bine muream eu.
NOU
…
NOU
Regret ca m-am implicat prea mult la fostul job și ca nu mi-am dat demisia de prima data când am văzut ca nu o sa fie bine acolo. Plus ca am pus suflet și în naivitatea mea am vrut sa cresc prietenii, lucru ca s-a dovedit a fi o mare prostie care s-a întors împotriva mea. Regret facultatea aleasa și timpul pierdut pe acolo. Si intr-un final, regret o prietenie care s-a dovedit a fi falsa și care m-a făcut sa fiu foarte sceptica în privința oamenilor in general. Presupun ca sunt lucruri prin care trece toată lumea și care duc la maturizare.
NOU
Ca nu am plantat pomii acum 6 ani, ca erau deja mari si aveau copiii cirese in fiecare an. 😛
NOU
Nu zic ca asta e cel mai mare regret al meu, dar cu siguranta e unul din cele mai mari. Regret ca nu le-am spus parintilor mei de suficient de multe ori cat de mult ii iubesc, in special tatalui meu. Si, in special, regret ca nu am comunicat mai mult cu ei, in special cu el.
Amandoi s-au dus dupa indelungi si nemeritate suferinte si, desi pare ca si cum ar fi fost ieri, anii trec si merg deja pe 10 ani in cazul tatalui meu, 6 ani in cazul mamei…
Daca in cazul mamei nu am avut oarecum de ales, din prisma relatiei mama-fiu, care in cazurile fericite (inclusiv al meu) este mai stransa, in cazul tatalui meu a fost exact genul ala de relatie de baieteala, fara multe cuvinte spuse intre noi. Amandoi am fost doua firi inchise care mereu au avut probleme in a verbaliza ceea ce simt si gandesc, chiar daca sentimentele erau cumva acolo si amandoi stiam asta. Ce vreau sa spun este ca, pe finalul vietii lui, cand deja vorbeam despre intubare si finalitatea era doar o chestiune de timp, am ramas eu singur cu el in sectia de terapie intensiva a unui spital jegos de provincie. El, un munte de om toata viata lui, ajunsese la greutatea unui adolescent, si asta cu multa ingaduinta. M-a implorat din priviri si gesturi slabe sa il ajut sa se aseze cumva incat sa stea mai comod pe patul ala. Am incercat din rasputeri sa fac asta, dar nu am inteles exact ce voia sa fac. S-a simtit exact lipsa aia de comunicare de care zic. El a facut intr-un final un gest de “lasa” iar eu i-am spus cu lacrimi in ochi “imi pare rau, tata, dar chiar nu inteleg ce vrei sa fac”. Am simtit in ochii lui ca m-a inteles, dar iata ca dupa aproape 10 ani de zile, inca ma chinuie momentul ala. Evident, finalitatea aia de care zic eu a venit la nu foarte mult timp dupa… Si poate din exterior poate parea ceva banal, dar acel moment a fost finalul unei batalii care a fost purtata cu toata energia si cu toate armele disponibile, rezultatul fiind exact…zero. Am avut sansa ca macar pe final, atunci cand simpla existenta ii era un chin si tot ce isi dorea era ca aparatele alea care ii prelungeau agonia sa fie oprite, sa fac sa ii fie doar un pic mai usor. Si nu am stiut cum, nu l-am inteles. Iar asta o sa ma bantuie probabil pentru tot restul vietii mele.
NOU
fii serios, ruminatiile astea sunt date de depresie, doar hiperbolizezi o intamplare minora si fara insemnatate. ai nevoie sa discuti cu cineva despre asta, ca sa poti sa te intelegi si sa treci mai departe
NOU
Îmi este greu sa fac aceasta destăinuie, dar regret ca nu i-am spus “te iubesc” mătușii mele, care m-a crescut și mi-a fost ca o sora, înainte să plece dintre noi. O mai visez din când în când, ii spun “te iubesc” in vis, dar ma trezesc plangand
NOU
In anul in care tata a tras sa moara din cauza cancerului, nu am fost disponibil emotional.
Din afara se vedea ca l’am ajutat si i’am oferit sprijin, dar in realitate eram complet indisponibil emotional, amortit si functionam pe pilot automat.
Imi pot gasi scuze ca si eu le aveam pe ale mele pe cap, lucram la 3 schimburi pe minimul pe economie, singuratatea ma sufoca, prieteniile incepeau sa dispara una dupa alta, dar acum, 14 ani mai tarziu, inca ma apasa ca n’am fost ACOLO, alaturi de el.
Si ca un moment stand alone, prin septembrie l’am dus in satul natal (un pitoresc sat de munte), cand deja cu greu mai putea fi transportat, nu mai putea fi hranit decat prin gastrostoma, isi pierduse vocea si ramasese o mana de om, si i’am citit pe buze ca a spus ‘asta e ultima oara cand o sa mai vin aici’, iar eu l’am ‘incurajat’ fals, de nici eu nu ma credeam, el nici atat.
In decembrie a murit.
NOU
Regret că nu am plecat din țară acum vreo 10-15 ani. Mă încearcă un sentiment de dezamăgire când văd că aici lucrurile nu se schimbă în bine, sau se schimbă prea încet.
NOU
Pentru astfel de articole revin aici. 🙂 Felicitari autoarei, felicitari tuturor care au reusit sa se deschida.
Da, pot fi multe regrete dar eu incerc sa vad de ce am avut un esec pentru ca sa nu il repet. Facand asta am parca din ce in ce mai putine regrete.
NOU
Regret ca fix cu o saptamana inainte sa moara bunicul meu, am zis ca o sa ii sun sa vad ce fac… si am amanat. O saptamana mai tarziu si-a dar suflarea. Regret ca nu am mai petrecut timp cu el. Mi-a fost pe bune ca un al doilea tata, si imi e dor si acum de momentele cand (el fiind electrician) imi dadea intrerupatoare si potentiometre cu fire de cupru, baterii de 1,5 volti si becuri de lantera si invatam sa fac cu el circuite electrice.
Un alt regret este ca sub un impuls de moment, dintr-o cearta cu iubita, pur si simplu m-am urcat in masina si m-am intors in oras (noi fiind la parintii ei), ea a venit doua zile mai tarziu… am stat o perioada separati si m-am simtit de toata jena. Si acum am noduri in gat, nu stiu ce dracu a fost in capul meu, o cearta stupida care putea si gestionata altfel… atat m-a dus capul atunci… a trecut pot sa zic, dar am invatat sa fiu mai temperat si sa abordez altfel situatia.
Regret totodata faptul ca se duce in mine o batalie crunta, a unui om milos care isi iubeste parintii si ii e dor de ei, dar o alta parte din mine e furioasa pe toata perioada din copilarie, pe atitudinea lor de “familie traditionala”…
Nu stiu, sunt multe de vorbit… dar cred ca asta e ce ma roade cel mai mult… si constant in acest moment.
NOU
Parintii mei au divortat cand aveam 3 ani, dar cumva soarta a facut sa reiau legatura cu tatal meu pe cand aveam 8 ani.
S-a bucurat alaturi de mine la toate evenimentele din viata mea, fara ca mama sa stie, nu i-am spus ca reluasem legatura din varii motive. In 2014, intr-o miercuri din martie, trebuia sa ne vedem cu un amic de-al lui la o bere, asa cum o faceam in fiecare luna, iar eu nu am mai putut sa ajung din cauza unor cacaturi de la munca si ramasese ca ma voi revansa saptamana viitoare.
Nu am mai apucat, sambata a murit fulgerator, in timp ce facea niste treaba in curtea casei lui de la tara. Am avut multe momente in care mi-am reprosat ca nu m-am dus la berea aia, ca poate as fi schimbat cumva soarta si nu mai murea si apuca sa ma vada casatorit, asa cum si-a dorit cel mai mult, avea un mare of cu asta.
NOU
Am stat și m-am gândit, nu prea am regrete majore, câteva minore dar whatever
Am făcut cam ce am vrut , cu consecințele de rigoare . Dar regrete nope
NOU
Nu stiu daca e cel mai mare regret, insa e cel mai recent. Regret ca nu am fost indeajuns de puternica sa-l alung cand mi-a spus ca nu stie daca e indragostit de ea. Regret ca i-am acordat sansele pe care mi le-a cerut cand dorea sa se intoarca, datorita amintirilor si obisnuintei. Regret ca am luptat pentru noi mai mult decat a facut-o el, desi el se lupta cu el insusi sa renunte la ea, pentru ca la mine renuntase de foarte mult timp. Regret ca am sperat de fiecare data ca se va intoarce si eu il asteptam ca o plasa de siguranta sa-l prind si sa-i domolesc grijile si angoasele. Regret ca am uitat de mine si de lucrurile care ma faceau fericita, as fi putut face atat de multe in astea 6 luni
NOU
sunt doar 6 luni. ai o viata inainte