Eram azi la Synevo, pentru niște analize, vreau să îl surprind pe cardiolog cu recordul mondial la colesterol și hemoglobină glicozilată. În fața mea, niște doamne care aveau multe de vorbit cu fetele de la ghișeu și o băbuță. Vă spun, era ca băbuțeșe din desene animate, efectiv funcționa pe ultimele bășini ca mijloc de propulsie și nu știu ce o ținea dreaptă. Fiecare pas însemna câteva secunde bune, până și cârja de abia o ridica, pentru a o pune mai în față câțiva centimetri.

Cu ea era, ce cred eu, fiul ei, un tip negricios, mic de statură și care făcea tot ce e nevoie pentru ea, gen stat la coadă, completat formulare și alte distracții. Când a fost să intre în cabinet, a luat-o și a sprijinit-o încet până la scaun, s-a asigurat că e în regulă, după care a ieșit afară, să fumeze.

Din nefericire, nu a calculat bine timpul necesar, pentru că băbuța a ieșit rapid de tot, bănuiesc că a cedat instant tot sângele din corp și acum circula cu fum rezidual sau ceva. Cu ea, a ieșit și asistenta, uitându-se după însoțitor. Și a urmat dialogul:

– Nu e băiatul, mamaie?
– Nu e (imaginați-vă o voce de aia gâjâită și slabă, de ultimul drum înainte de marele salt)
– O fi ieșit afară să ardă ceva, heh?
– A ieșit, arză-l-ar focul să-l arză.

Practic, speechless…