PSD nu dorește suspendarea lui Nicușor

CURS, mizeriuța de casă a PSD, a scos un sondaj de opinie despre opțiunile românilor. Ce am reținut:

Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, AUR ar obţine 34% din voturile celor care declară că ar merge la urne, fiind urmat de PSD cu 23% şi PNL cu 21%. USR este creditat cu 9%, iar UDMR cu 4%. SOS România obţine 3%, în timp ce PNRR-Piedone şi Acţiunea Conservatoare sunt creditate fiecare cu câte 2%.

Evident, PNL și PSD sunt singurii care pot contracara pericolul major reprezentat de AUR, dragi cetățeni. Nu uitați asta când ajungeți la urne. Nu înțeleg de ce tot timpul e băgat UDMR în sondaje, cât timp ei intră oricum în parlament, pentru că legislația e făcută cu dedicație pentru ei.

80% dintre respondenţi apreciază că România se îndreaptă într-o direcţie greşită, în timp ce doar 16% consideră că direcţia este una bună.
Normal, prieteni, direcția bună este direcția PSD și momentan nu o urmăm.

În ceea ce priveşte scenariul suspendării şi demiterii Preşedintelui României, 57% dintre respondenţi declară că nu sunt de acord cu această variantă, în timp ce 31% o susţin.

Sunt ffff foare convins că românii, MAI ALES CEI CE L-AU VOTAT pe Nicu Șordan și au fost martori la cum a făcut un Johannis din punct de vedere politic și acum e magaiot și pesedist, nu doresc suspendarea sa. Adică serios, nu ai cum să îți dorești asta, țara are nevoie de stabilitate.

El e Iosif Buble, patronul CURS și a scursurii mizerabile numite stiripesurse.

Ce a mai cautat lumea pe Google

  • bagami as
  • bicicleta statica
  • acid boric pulbere utilizare
  • andrei selaru
  • blugi albastri inchis
  • vopsit par barbati
  • aparat de tuns barba si parul
  • bomboane cubaneze
  • abonament digi mobil optim nelimitat rural
  • glovo chitante

Mulțumesc că ai citit postarea.

Poți să îmi susții eforturile pe Patreon.

Susține pe Patreon

Susține-mă direct lunar.

Patreon, dar fără comision.

My Story

10 COMENTARII

  1. pocăit și ăsta!

  2. Sondajul este bun in sensul ca asa stau lucrurile Aur pe 1, PSD pe 2, PNL pe 3 si USR pe 4, doar ca procentele difera.De exemplu nu vad AUR pe 1 si USR pe 2.

    1. Boss, psd nu mai e pe 2 de mult. Se bate pe locul 3 cu usr

  3. koll Punctul pe ü

    Soțul Dianei Tușa..

  4. M-am sters la cur cu sondajul asta.

  5. grumpy Patron de Patreon

    vine din spate tare Alianta pentru Unirea cu Rusia si ne musca de cur(s)

  6. Dani Corban Patron pe Patreon [Olanistul]

    SOS intră lejer în parlament, la fel și noul POT, sau cum s-or numi în caz de alegeri ăia cu Georgescu. Nu apar în sondaje pentru că nu răspund la întrebări. Nu răspund nici după ce-au votat, la exitpoluri, cum să-i răspundă lui Buble sau lui Stefureac. Șoșocarii și georgiștii nu votează AUR; ei se consideră suveraniști superiori, nu se amestecă în borhotul lui Simion.

    1. Procentele sos și pot sunt la aur, stai liniștit. Pot nu intra sigur, nu mai are nicio urmă de suveranism, cine votează?

    2. Dani Corban Patron pe Patreon [Olanistul]

      Noul Pot, nu ăsta de acum. Habar n-am cum s-o numi, dar partidul care îl va susține pe Călin Georgescu. Intră în parlament fluierând, nicio emoție. La fel intră și Sos; sunt votanți diferiți, nu sunt în aceeași oală șoșocarii cu georgiștii și cu AUR. Deci dacă se fac alegeri toamna asta sau la anul, vom avea în parlament AUR (probabil pe primul loc) și încă două partide “suveraniste”: șoșocarii și georgiștii. Fac pariu pe 300K arhicredite cu oricine 🙂

  7. Iohannis a fost lux fata de Nicusor. Sa nu uitam ca in perioada Dragnea a fost singurul care s-a opus lui Dragnea in timp ce tot peneleul balea dupa furt. Mie mi s-a parut ca lui Iohannis i-a murit in al doilea mandat cand a vazut ca romanii voteaza tot psd si si-a bagat picioarele (adica s-a dus in vacante).

    Oarecum modul in care Nicusor a devenit om de baza al sistemului ne demonstreaza ca alegerile au fost anulate ca sa nu iasa Lenus, nu ca venea Georgescu si lua ce au furat astia.

ADAUGA COMENTARIU

Dacă ești la primele comentarii aici, nu încerca să faci pe deșteptul

  • Comentacii pesedisti nu sunt bineveniti
  • Nu incerca sa fii mai arogant decat mine, la mine in casa
  • Linkurile sunt foarte utile, daca nu sunt spam