Știe cineva pe unde mai muncește Lucian Mândruță? Nu știți cine e Mândruță? Băiatul ăla făcut cavaler de cornu, care a îngenuncheat în fața lui Năstase. Hai, că sigur îl știți, băiatul care a intrat în cadă îmbrăcat, împreună cu Norica Nicolai, gen interviu altfel. Într-o vreme prezenta știrile la protv, cred?
Ce voiam să spun, de fapt.
Cu ce se deosebește Mândruță, la faza de mai sus, de intoxicările rusești, de exemplu? Are 200 de shares la mizeria asta. Unele dintre ele
Este incredibil de mizerabilă tehnica de manipulare. Aruncată din poignet, poate spune relaxat oricui că el nu are nicio vină, doar a pozat un tun de apă, ce aveți cu omul. Între timp, proștii se încaieră despre cum guvernul vrea să îi piseze. Bine, nimeni nu are de gând să protesteze sau revoluție, stați liniștiți, e vorba de gestul în sine, noi, în rest, suntem pașnici. Practic, de asta a și crescut prețul ouălor, pentru că sunt atât de rare în românia.
Ar fi trebuit să pun și eu poza cu tancul care era transportat azi pe autostradă, spre bucurești. Așa, ca să fiu un ziarist ca Mândruță, echidistant și cu opinii respectabile.
Jurnaliști, știți?
NOU
Tancuri sau masini de jandarmi cu tunuri de apa, am mai vazut, dar romani adevarati cu coaie….,
NOU
Ma gandesc ce revolutie va fi pe net daca de exemplu guvernul va spune ca va introduce o taxa de tranzitare de 20 euro pe viitoarea autostrada Bucuresti-Timisoara(am zis si eu random ca oricum nu se va construi asa ceva).Multi se vor revolta si probabil unii vor zice ca nici nu vor circula pe ea, desi este imaginara.
NOU
Cea mai tare e aia cand s-a certat el vezi doamne cu un tigan prin nu stiu ce gara prin franta. Mai lipsea sa zica ca i-a scapat o hartie pe jos si a venit un copil sa i-o dea inapoi.
Imi povestea bunicamea ca o vecina a bagat furca intr-o pisica si a dat cu ea de pereti pana n-a mai ramas nimic. Bunicamea a zis ca aproape a lesinat cand a vazut. A vrut sa ii zica ceva de biserica si post, dar in timp ce se gandea a realizat ca era deja acasa. Cam asa e si cu postarile astea de pe internet, cum baba aia vai steaua ei care e cu un picior in groapa si cu pampersi ca se scapa pe ea a omorat pisica aia cu asa o cruzime. Asa si astia pe internet, prind nonsubiectele astea si nu mai tin cont de nimic. Citesc doua trei propozitii si tu esti un gunoi daca le zici altceva.
Sa fi vazut ce inflamare era azi pe grupul de gospodine cand au vazut o conopida mov, parca era dracul in carne si oase venit sa le otraveasca mancarica de cartofi. La fel si aici, totul era doar pesticide si chimicale, in nici un caz vreun alt soi de conopida.
NOU
În acvariul în care trăiește nu mai văzuse tunuri de apă până acum. Noi ăștia, nevedeții, am mai văzut, și pe afară și prin București, e o normalitate în crowd control la fel ca și manevrele cu cai.
Cred că ultima dată când l-am citit pe Mândruță a fost când își dădea cu părerea despre MH370. El cu licență de pilot de avionașe de agrement și stropit culturile agricole era doctor în jumbo jet. Când a început să bată câmpii aclamat de cult-followeri mi-am zis că am lucruri mai bune de făcut.
NOU
Plm prin 2008 2009 din ce imi amintesc era considerat gen prezentatoru ala serios de la Antena 1 sau 3 sau ceva gen ii tot ziceau astia marele prezentator de stiri, dupa aia s a bagat cu aia in cada si acum lumea isi bate pl de el pe facebook prin statusuri si el vine cu comentarii gen haha ce buna e chiar ai dreptate sunt prost ce amuzanti suntem noi impreuna…
NOU
Practic, de asta a și crescut prețul ouălor, pentru că sunt atât de rare în românia. ATAT!
NOU
*am uitat ghilimelele
NOU
Zi mersi ca nu a pus la inceputul postului chestii gen: SOC SI TEROARE!
NOU
Omul asta e de o prostie rara. Iar din pacate destui de prin lista mea ii dau share.
NOU
Acum vreo 20 de ani l-am intalnit la un chef. Era pe val, stirist la ProTV, nu se insurase inca. Inconjurat de niste nizde si doi trei cartofi, nu stiu ce plm le povestea el acolo, caci eu venisem mai devreme la chef si eram deja “luat”.
M-am dus in mijlocul grupului, pana in fata lui si m-am holbat la el. Stiam cine este. El a tacut si s-a uitat interogativ la mine, vizibil deranjat ca intrerupsesem…
– Bah, ce seamana asta cu Mandruta ala de la televizor! :):):)
NOU
Ti se pare coincidenta trecerea tunurilor cu apa si achizitionarea de rachete “patriot”?
Ni se pregateste ceva, iar tehnica militara romaneasca a evoluat mult, lansarea rachetelor se va face “bio”, fără fitil, ci cu propulsie “apoasă”.
Cam cum trageam noi cu cornete, dar cu mai mult scuipat pe țavă.
NOU
Cum??? Nu ii cunosti mirobolanta emisiune de pe Digi fm in care vorbeste el mai mult ca toti invitatii doar pt ca ii place sa se auda vorbind??? N-ai cultura…
NOU
Ai uitat o alta mare realizare a lui Mandruta…. Cea in care isi cerea scuze in direct la stirile A3 de la sotie pentru ca a inselat-o, fiind prins in flagrant de looserii de la Can-can.
NOU
Omule, asta e chiar adevarata? Sper ca e o gluma. Nu prea ma uit la TV, dar asta nu poate fi din viata reala. Nu exista oameni chiar atat de prosti, in plm, si sa nu fi fost dusi la Balaceanca instant, iar postul TV respectiv sa nu-si ceara scuze telespectatorilor dupa concedierea ipochimenului!
NOU
Aseara l-am prins la radio pe un post obscur, povestea despre ce o sa facem cand ne intalnim cu extraterestrii
NOU
Ar fi buna o revolutie.
NOU
E plin de prezentatori sau oameni de genul la tv, vezi Badea, Gadea, Ciuvica, Ciutacu insa Mandruta are ceva special.
Stiti genul ala de cacati de oameni care vor cu disperare sa fie bagati intr-un grup, sa fie considerati cool si care incearca sa se faca apreciati si sa-si construiasca renumele prin orice mijloace, cel mai la indemana fiind sa faca misto de altii? Nu ma refer la cocalarii aia de cartier bully, care totusi se bazeaza si pe altceva inafara de un misto chior. Ma refer la aia de le curge scuipat din gura, care sunt gramada de prosti, dar care tot ce pot face e un misto si care daca-i iei mai tare se pisa pe ei sau raspund tot cu un misto. Eh, asta e definitia lui Lucian Mandruta. Un exemplu clar e cand a incercat sa faca misto de Andrei Gheorghe invitandu-l la Observator si mai avea putin si plangea dupa aia (m.220.ro/emisiuni-tv/Andrei-Gheorghe-S-A-Certat-Cu-Lucian-Mandruta/7GuuvobXg5/). Apoi l-a invitat odata pe pitici gratis in emisiune si dupa ceva timp Mandruta a scris el ceva de genul cu tinerii sa plece la razboi sa-l apere pe Mandruta si pitici gratis s-a pisat pe el intr-un post. Daca il combati, tot ce poate face e un misto, de exemplu o sa zica ca sunt analfabet
NOU
Ehei, despre Dl Mandruta si coloana lui vertebrala s-a vorbit si se vorbeste mult. De pilda, nu stiu daca va mai aduceti aminte, acum cativa ani, cand respectivul lucra prin trustul Intact ceva, nu mai stiu ce, a fost prins in flagrant … de infideliate. A incercat sa o dea cotita, cum ca de fapt era o farsa ce urma sa apara in cadrul unei emisiuni, bla–bla-bla…
Dar autoritarul stapan atotputernic al Trustului, zis si Dl Professsssor, nu a fost de acord. Mandruta si-a dat dupa aia demisia, a plecat din Intact, dar ce ura a prins pe urma pe fostul sau angajator…
NOU
Omul e acoperit 100%. Eu nu-l mai urmaresc de cand m-am certat cu el ca sustinea ideea inrolatului in caz de razboi.
NOU
Fix asta am realizat si eu urmarindu-l in ultimii 2 ani. El si cu Moise Guran, influencerii plii care au dezamorsat orice urma de #rezist. Acoperiti amandoi, de aia nici nu se baga in politica desi ar avea o groaza de sustinatori, treaba lor e tocmai sa faciliteze mentinerea Sistemului prin manipulari venite de la superiorii lor.
Uitati-va si la celalat paranoic, guran, cum face el scenarii care nu se adeveresc niciodata.
NOU
Sincer, eu imi imaginam ca serviciile astea recruteaza si ele oameni de-un anumit nivel de inteligenta. Da’ cand vezi unele nume vehiculate in ultimii ani (Mandruta, Guran, Ponta, Turcescu etc) cred ca s-a redus nivelul astfel incat acoperitul sa posede minimum 2 celule gliale si nu vreun IQ de Mensa.
NOU
si acum, cea mai cautata expresie pe google Celule Gliale
NOU
Celulele gliale au rol de suport. Neuronii sunt aia cu probleme.
NOU
Cât mai valorează un maior din SRI? 300 de euro : m.digi24.ro/stiri/actualitate/justitie/maior-sri-retinut-de-procurorii-diicot-pentru-trafic-de-droguri-779304
M-am gândit bine și dacă instituțiile românești sunt pline ochi de securiști putred de corupți și trădători cu tot cu neamurile lor de ce ar face aceste servicii secrete excepție? Mai ales că nu are absolut nimeni control asupra lor. Iar procurorii militari protejează foștii torționari de ce nu ar face la fel și cu ăștia? Pentru cine nu știe tot militari sunt și agenții secreți. Plus numeroasele scandaluri de pe parcursul anilor
NOU
Neuronii ar fi fost cu probleme daca i-ar fi avut baietasii astia…
NOU
Avea la Radio o emisiune sforaitoare rau din ce tin minte. Era un fel de biziday in care intreba ascultatori legat de o tema a zilei. Dar era lunga dampulea si plictisitoare ca mai bine ascultai cum creste iarba.
NOU
Daca vrei sa auzi cum creste graul iti sugerez sa ai rabdare pana la primavara, prin aprilie mai, iesi pe la ora 4-5 dimineata si daca te duci intr-un lan de grau il auzi cum creste. E o experienta interesanta.
NOU
Radem noi dar are 155,937 Followers, drept comparatie, zoso are 23,681.
Ultima data când am auzit de Mîndruță a fost când a organizat o plimbare cu bicicleta din București pana la mare, ca unul care merge cu bicla doar de maxim 2 ori pe an trebuie sa recunosc ca este o realizare.
NOU
Si totusi a reusit sa puna pe roate calatoria cu bicicleta pana la mare.
Cam plin de yesmani pe-aici.
NOU
adica sa mearga ilegal pe autostrada cu bicicleta?
NOU
huh?!
www.bikemap.net/en/route/3927587-traseu-ziua-1-cu-bicicleta-la-mare-2017/
www.gpsies.com/map.do;jsessionid=270A62DC70A7710B7F5E041B1C6B9F95.fe1?fileId=nkcmkfrpmxhxedgr
NOU
prima mizerie de genul a fost cu mandruta pe autostrada, explicand ca el trebuie sa aiba dreptul de a merge, in 2007, parca. anul urmator i-a oprit politia la intrarea pe autostrada.
NOU
Cat de bine o duc financiar, social si emotional de asta vara, de cand a mers mandruta si celelaNte fete cu bicla pana la mare, ceva de speriat. Daca mai merge si la anul, cumpar China.
NOU
bine, sincer, eu nu inteleg care e marea smecherie. e un eveniment de hipsteri basiti, care dau 300 de lei sau cat plm e biletul, ca sa pedaleze pana la constanta. ce e atat de laudat aici? ca in fiecare an, pe baza relatiilor, isi ia un sponsor gen ProSport, care ii face reclama si aduce fraieri gata de petrecere? o fi, probabil nu mai stiu eu ce inseamna valoare.
NOU
Arareori se mai nimerește pe radio să-l aud. 4 minute. Atât am putut să-l suport, n-are nicio treabă cu radioul(nici cu televiziunea din ce se vede)și e subiectiv ca naiba. Plus poze pe fb cu copiii săi și ai purtătorului de cuvânt de la sri. Ca să fie bine.
NOU
Mândruță ăsta e jucăria lui pitici gratis şi e inspirația lui de bancuri bune.
NOU
Mandruţă nu are original la el nici o puţă.
NOU
astia pun masini cu tunuri de apa si in africa se moare de sete!!!!
NOU
Poate-s tunuri cu mici si bere pentru marile demonstratii al psd-ului
NOU
thumbs.gfycat.com/DefenselessImpishIggypops-max-1mb.gif
NOU
Avea o emisiune la una din antene, dar nu era nici 1 nici 3, avea un alt logo mai ciudat. A recunoscut singur ca nimeni nu se uita la emisiunea lui. Bine, nu stia ca ma uitam eu, ca ma oprisem din zapat.
NOU
Nu e el cel care a intrerupt o interventie la Observator ca sa spuna ca i-au facut poze cu amanta? Si care dupa doua luni de zile a fost zburat direct in jacuzii?
NOU
da fuq did i just read?
boss,
mandruta nici nu stiu daca face parte din specia umana
NOU
Credeam ca-s singur impotriva lui.
multumesc internet !
NOU
Dar tancul de pe autostrada nu avea tun cu apa, corect? 🙂
NOU
Ok, nu mai e nici un secret ca Mindruță are mintea cat o puță… De maimuță… Plina cu tarâță… Și, ca orice vedetuță, postează orice căcat, vrea să scoata likeuri din orice… Dar nu cred ca poate controla el câți cretini pun botu’ si dau share.. Si nici nu il cred suficient de mintos incat sa posteze astea cu scopul de a manipula.. Nu vrea decat like-uri si shares.. Parerea mea.. Manipularea e pentru smecheri, el doar ‘pulează..
NOU
Cred ca bricoleurul nu aproba acest post. Nu se da in familie, niciodata.