Am incercat sa rezum cat de mult am putut…Si daca n-ai publica , tot ma simt putin mai bine c-am pus aproape tot pe ,, hartie”

De vreo ora stau si ma uit in gol, gandindu-ma daca sa incep. Sau nu.
Sunt o fata normala, de 28 de ani, cu o viata de care sunt fericita. Implinita pe plan profesional si personal, dar c-un trecut pe care vreau sa il uit, ca sa pot fi linistita.

Oamenii se schimba. Daca nu era vorba de mine, nu as fi crezut asta. Si parintii nu au tot timpul vina pentru ceea ce se intampla cu ai lor. Ai mei sunt exemplari si asa au fost dintotdeauna. M-au indrumat, mi-au oferit educatie, mi-au aratat iubire, tot ce se putea. Totul perfect, mai putin eu. Ei nu au stiut niciodata si nici nu vor sti vreodata ca eu…am vrut mai mult, am vrut altceva si am avut altceva.

La 20 ani aveam un iubit cu 12 ani mai mare decat mine, cu activitati dubioase si multe cunostinte cu nume ,,recunoscute”. Am aflat mai tarziu cu ce se ocupa si cand am aflat, deja nu imi mai era frica pentru ca il cunosteam si imi place sa cred ca ma iubeste, in felul lui. Imi placea stilul de viata, imi placea sa fiu cu nasul pe sus, sa fiu respectata, sa mi se deschida usa la club cand altii stateau la rand, sa mi se aprinda tigara, etc. Imi placea ca eu eram tot timpul, iar cele ale prietenilor nostri ( ai lui), se schimbau. Imi placea sa ma cred importanta.

Dar au inceput drogurile. Si ne distram. El tot pleca, aflam dupa cateva zile ce se intampla cu el, ma ingrijoram tot timpul, nu stiam unde e, ce face. Intr-o seara, a inchis usa in camera unde se schimba si am auzit un zgomot care mi s-a parut infiorator si pe care nu o sa il uit niciodata. Si-a incarcat arma. Nu o s-o dau in SF-uri, ma indoiesc c-a si folosit-o vreodata, dar pentru amenintari cu ea era deja condamnat. Atunci m-am speriat si-am zis ca nu mai suport stresul. A doua zi i-am zis ca vreau sa ne despartim. Am stat imbratisati jumatate de ora, ca intr-un film romantic, prost.
A fost iubirea vietii mele.

Am incercat sa rezist tentatiei de a ma intoarce la acea viata si am inceput sa ma aproprii de un baiat de varsta mea.
Dar eram bagata deja prea adanc si instinctul meu se ducea spre altceva. Am inceput sa ma droghez singura, am inceput sa ma revad cu fosti amici doar pentru a ne ,, distra”. Faceam petreceri si la 12 amiaza si sex ( imaginati-va ce vreti, pentru ca mai toate tipurile au existat, dar mi-e scarba de mine ca sa ma povestesc ). Devenisem amanta pentru cativa barbati care imi puteau fi tati. Primeam bani, iesiri in oras, plimbari, cadouri. Nu tin minte foarte multe din acea perioada pentru ca ori mi-am reprimat amintirile, ori din cauza drogurilor. Nu am fost obligata de absolut nimeni sa fac ceva. Si totusi dintr-o fata obisnuita, cu o viata normala, cu o situatie financiara ok acasa, am devenit o curva. Pentru ca am vrut sa fiu ,, interesanta”.

Deja nu mai stiam ce iau, nu mai puteam sa dorm, slabisem pana la 41 de kg si intr-o seara, am inceput sa am halucinatii. Din fericire pentru mine, erau amuzante: maimutele, caini, girafe, scrieri sclipicioase pe pereti, ,,vorbeam” cu prietena mea pe care o vedeam foarte clar langa mine. Dupa ce mi-au trecut senzatiile astea, am decis sa inchei tot. Nu am mai bagat nimic in mine, nici macar alcool.

Relatia cu noul iubit parea sa fie ok, pana cand au inceput certurile. Eu am reusit sa renunt, dar el abia incepuse viata asta rebela si era parca din ce in ce mai adancit in relatia cu substantele. Ma obliga sa ii dau bani, sa fac rost de bani. A inceput c-o palma si-am ajuns sa fiu batuta cu bocancii si data cu capul de pereti.

Si nimeni, in afara de noi, nu stia nimic. Mi-a placut sa pretind ca sunt fericita in fata tuturor. Am schiopatat cateva luni din cauza unui sut si glumeam ca m-a calcat din greseala. Cand el m-a calcat cu toata ura. Nu ma intrebati de ce am stat. Nu stiu nici eu. Habar n-am si stiu c-am fost foarte, foarte proasta. Avea momente bune, cand credeam ca ma iubeste. Eu nu l-am iubit, am tinut la el, dar nu l-am iubit. 3 ani am fost impreuna si in fiecare noapte eu il visam pe fostul.

Cateodata ma alinta si se purta frumos. Cateodata plangea in hohote si isi cerea iertare si eu cedam. Cateodata ma suna maica-sa sa ma intorc ca ii e frica sa nu se sinucida. Si iar cedam. Desi imi doream sa moara. A inceput sa ma insele. Eram fericita cand se ducea la ea! El credea ca nu stiu, dar era eliberarea mea. Ea… sa-l ia si sa-l duca unde-o vrea, dar sa plece de langa mine. Cand i-am spus ca stiu, am incercat sa ii bag in minte ca o iubeste si ca i-ar fi mai bine fara mine, ca sigur ar fi fericit doar cu ea. Nu voia, isi cerea iertare si ma implora sa nu plec. Voiam sa moara, imi faceam scenarii… ca daca as baga un cutit in el, si ar fi autoaparare, oare as mai face inchisoare?

Singura data cand am incercat, m-a oprit. Bineinteles, era mult mai puternic decat mine! Mi-era frica si rusine. Imi spunea ca o sa ma omoare, cand ne certam si eu ii aminteam ca e un om de nimic, fara scoala, care nu o sa reuseasca in viata niciodata. N-am crezut c-o sa ma omoare, dar mi-era frica c-ar putea sa afle parintii mei ce-am fost. Si nu am vrut sa ii dezamagesc niciodata.

Intr-un final, dupa amenintari cu politia si fostul prieten, am reusit sa ma despart de el. Si astazi ma mai cauta, dupa 2 ani, sa imi spuna ca m-a iubit, c-am fost o femeie extraordinara, ca am fost singura care i-a fost alaturi la greu ( repet, mi-era frica de el! nu eram maria tereza), blablauri. Nu ii raspund niciodata.

Am renuntat la frica de alcool. Mi-era teama ca de la un strop o sa revin la vechile obiceiuri, dar un pahar de vin, o sticla de bere, e binevenita in weekend.
As putea scrie o carte, c-ar fi multe de povestit mai detaliat, dar iar mi-e frica, ca anumite detalii mai profunde mi-ar de de gol identitatea.

Am fost o drogata si-o curva. Mi-e rusine!
Dar sunt mandra c-am trecut peste toate si m-am schimbat. Si mai ales am trecut prin toate astea fara ca nimeni din familie sa stie ceva. Am terminat liceul, facultate, masterul, m-am angajat, am de platit toata viata pentru un apartament, sunt maritata cu cel mai bun barbat din lume, care nu stie nimic despre trecutul meu. Ai mei sunt mandri de mine si asta e cel mai important.

( acum mai stau o ora ca sa stau send)

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.