Pe scurt situatia mea este cam asa:
– am un copil de 7 luni, care este extrem de agitat (voi detalia mai jos);
– prietena nu si-a dorit copilul, insa a decis sub influenta presiunilor exterioare sa-l pastreze;
– prietena e dintr-o familie mult mai instarita ca mine;
– nu e de acord sa iau eu copilul si sa-l cresc, nici ea, nici parintii ei;
Ce a mai cautat lumea pe Google
- apartamente de vanzare 3 camere pantelimon
- bixebra 5 mg pret
- apalutamida pret
- apartamente in rate fara avans cluj
- autospeciala pompieri
- bei ce vrei
- bilete tren studenti
- blugi baieti 13 14 ani
- arcoxia 90 mg
- aerosoli marea neagra
Bă, lua-te-ar Han Tătar! Al patrulea? Și prietenă? I-ai făcut cadou de 8 martie ceva agitat, dar de neuitat. 🙂
Datul la buci si problemele adiacente…
Prietene, dacă citești asta nu e o excepție prin ce treceți și nu e cazul să vă simțiți vinovați cu nimic. E firesc, se întâmplă mult mai des decât crede lumea. Ce trăiți tu și familia ta acum e greu, dar e omenesc.Când mi s-a născut prima fată, am trecut prin exact același întuneric poate mai greu decât pot să scriu aici. Depresia postpartum a nevestei a fost un real coșmar : luni care nu se mai tarminau în care n-o mai recunoșteam, în care am înghițit multe și o groaza de abuz psihic gratuit, și în care singura noastră grijă era s-o țin în siguranță, orice ar fi fost. Mii de euro bagati in psihologi și psihiatri. Degeaba. Mi-am întors pe dos toata viata să trecem peste. Nu mai zic ca stateam cu vesela si paharele in portbagaj, mancam si beam numai cu d-alea de plastic. N-am mutat cu chirie la un parter, (bine, sub pretextul ca e mai usor cu carutul and shit, motivul real era altul)
Pentru noi a durat vreo doi ani. Nu ți-o spun ca să te sperii la fiecare e altfel ci ca să știi că are un capăt. Lucrurile s-au așezat, iar acum suntem chiar mai bine decât eram înainte de toate astea. Dar in perioada aia, crede-ma, mi-ar fi fost mai usor sa fiu soldar ucrainian capturat si prizonier la rusi.
Fii tare și fii înțelept. Ai grijă și de tine, nu doar de ea o să-ți trebuiască putere pentru amândoi.
Imi amintesc de vremea cand o invatase soacra-mea pe fata mea sa o legene pe picioare. Ma terminase. Cum te opreai din leganat incepea sa urle. Imi venea sa o arunc pe geam.
Dar, asa cum spune cadeh mai sus. Totul a trecut si acum fie-mea face 31 de ani in curand si sunt foarte mandru de ea. Am facut de toate cat a fost mica (si sotia a facut cezariana ca fie-mea era cu fundul inainte si nu prea avea de gand sa iasa): am spalat scutece (nu erau inca pampersii pe toate drumurile), am leganat copilul, i-am dat sa manance din biberon (ca sotia nu avea laptele bun), curatenie prin casa si cate altele, dar nu m-am gandit o clipa sa renunt. E adevarat ca nici sotia nu era asa dificila.