Povestea ursului, din punctul de vedere feminin

Scris de Rebecca Onu

Tot am vrut să zic mai multe pe subiectul “ursul din pădure & not all men” și am zis să le scriu pe toate într-un loc, așa că spor la cafeluța matinală cu postare lungă
Este evident că există și femei care agresează s•xual bărbații, însă ăsta nu e nici pe departe vreun argument în discuția “not all men”, discuție care oricum nu ar trebui să existe pentru că niciuna dintre persoanele care zic “mi-e frică de bărbații care merg noaptea în spatele meu” nu se referă la toți bărbații din lume.

Există o diferență majoră între o categorie și cealaltă. Femeile, sau, mă rog, o mare parte dintre ele, trăiesc constant cu frica asta, trebuie constant să își ia măsuri de protecție, trebuie mereu să fie atente, însă barbații agresați de femei nu au, de obicei, această frică înainte să se întâmple. Pur și simplu nu există aproape deloc. Am câțiva bărbați în listă, când v-ați gândit ultima oară să ajungeți mai repede acasă ca nu cumva să rămâneți noaptea pe stradă singuri cu o femeie?

În timp ce una dintre categorii este crescută în frică (da, nu devii random “neb•nă”când împlinești 18 ani, ci părinții te educă în frică pentru siguranța ta. Te educă să nu urci în mașinile bărbaților necunoscuți, să nu te îmbraci într-un anumit fel, să nu ieși după o anumită oră, mai ales singură, să ai mereu grijă), cealaltă categorie nu știe că există pericolul ăsta și nu își ajustează deciziile în funcție de așa ceva.

Există perioada aia în care toți primim aceleași sfaturi, când încă suntem foarte mici, un 3-12 ani, să zicem, și perioada dintre 12-18 ani, când sfaturile diferă de la fete la băieți în funcție de pericol, și, de obicei, doar prima categorie începe să fie instruită pentru cum să scape de v•ol, a doua e instruită mai mult despre cum să nu i se fure iphone-ul sau portofelul.

Normal că asta nu scuza în vreun fel și nici nu face mai puțin gravă fapta în sine, însă e importantă discuția pentru a putea înțelege de unde vin ideile că ursul e o variantă mai safe. Vin de la frica aia cu care trăiești cam de când începi să conștientizezi ce se întâmplă în jurul tău, frică pe care o alimentezi zilnic cu cazurile din jurul tău.
Mi se pare că pentru bărbați atunci când există frică legată de acest subiect este tot din cauza unui potențial v•ol din partea unui bărbat, nu a unei femei.
Nu știu statistici, probabil nici nu sunt foarte multe din cauză că numărul de victime e mult mai mic în ceea ce îi privește, însă cred că orice bărbat pe care îl întrebi de ce se teme mai mult: “să fie agresat s•xual de o femeie sau de un bărbat”, va răspunde: bărbat.
“Păiiii mie nu-mi place că o femeie de pe stradă se poate gândi la mine ca la un posibil agresor”.

Măi, da, e rău că s-a ajuns în acest punct, dar nu fata aia de pe aleea din parc e vinovată, ci toate cazurile alea care au făcut-o să ajungă să îi fie frică. Că nu e nimic fun să tresari dacă auzi orice mișcare pe lângă tine și să transpiri sub nas până ajungi în scara blocului dacă e cineva în spatele tău.
Practic, cel mai rău lucru care ți se poate întâmpla ție de pe urma acestei idei este ca o necunoscută, cu care poate nu te vei mai întâlni vreodată, să creadă că e posibil să fii agresor, iar cel mai rău lucru care i se poate întâmpla ei e să o găsească cineva într-un sac pe marginea autostrăzii din cauză că nu a fost suficient de precaută ca să nu te superi tu că nu a avut automat încredere în tine, un necunoscut din Herăstrău.
Sau, cel mult, pierzi un date.

Eu, personal, detest când oamenii îmi spun să am grija când ies noaptea pe străzi, din cauză că refuz să mă închid în casă și să fiu oarecum obligată să an un program din cauză că un om nu e capabil să nu mă agreseze în vreun fel. Când o aud pe maică-mea: aoleu da nu mai ieși așa târziu că e periculos, mă ia capul.
Problema e că dacă continui să ies nu înseamnă nici pe departe că nu mi-e frică, că am pățit în toții ani de când merg seara pe jos să se întâmple lucruri care m-au făcut să ajung tremurând acasă, ci că nu vreau să trăiesc așa. Asta nu e vreo calitate sau virtute, e ceva la care îmi asum că mă expun, și ceva la care pot înțelege că altă persoană nu vrea să se expună.

“Ăăăăă o să ajungem să ne fie frică să vă mai invităm undeva”.
Adica un fel de: “la cât de multe v•oluri sunt ne este frică să mai ieșim cu bărbați”.
Practic ambelor categorii le este frică de ceva din cauza unui număr mare de altceva.
So, vă este frică de posibilitatea asta, dar nu înțelegeți de ce multor femei le este frică să iasă cu bărbați. Interesant.

“Ăăăă dar să aibă un filtru, că depinde și cu ce oameni ies”. Super, o nouă grijă, să filtrez oamenii cu care ies.
Păi atunci eu propun dosar cu șină, cazier judiciar și recomandare de la ultimele femei cu care ai ieșit + nota la purtare din anii de școală. Cum anume aș putea filtra ceva fără aceste informații? Cum mă ajută dacă îmi spui ce facultate ai făcut? Irelevant, ultimele două cazuri nasoale de v•ol și cr•mă sunt făcute de un student la medicină & teologie și de un polițist din Republica Moldova. Practic tot rămâne o șansă foarte mare ca o femeie să dea peste cineva nasol chiar și după selecția de dosare cu șină. Face Academia de Poliție deja această selecție la admitere și totuși avem cazul Elodia și multe alte cazuri problematice cu polițiști.
Povestea asta cu filtrul oferă cam la fel de multă protecție ca un prezervativ spart.

“Ăăăăă femeile cu mentalitatea asta o să ajungă să u•ască bărbații”.
Chiar credem că dacă nu s-a întâmplat asta în toată această perioadă în care bărbații le-au refuzat aproape toate drepturile, se va întâmpla acum când în sfârșit sunt tratate aproape ca de la egal la egal? Haha. Nu.
Nu înțeleg deloc ce se întâmplă în perioada de după 10 ani și înainte de 65, că uneori pare că dacă ești femeie între aceste două intervale de vârstă brusc nu mai ai nevoie de protecție și brusc nu mai ești victimă dacă pățești ceva. Poți fi victimă și dacă nu ești un copil sau o bunicuță care face cozonac. E dubios că mulți puteți empatiza doar cu aceste două categorii și doar la aceste două categorii nu există comentarii: “și-a cerut-o, a făcut ea ceva, ce cauta acolo”, iar asta zice foarte multe despre felul în care priviți femeile în general.

Nu știu, dar dacă mâine o să aud o discuție despre cum “declinul societății e cauzat de faptul că nu mai iau copiii bacul” (ipotetic vorbind) nu o sa mă bag în discuție spunând “NU TOȚI COPIII, eu l-am luat”, pentru că e absurd, știu că l-am luat, de ce aș menționa că l-am luat dacă e clar că nu se referă la mine?
O să zic: “băi, nasol, ce putem face”, probabil. E absurd să fii atât de afectat de ceva care nu e despre tine și să reduci problema generală la tine.
Sry, dar nu pare că vrei în vreun fel să rezolvi problema, ci doar vrei să stabilești că tu nu ești agresor ca să nu cumva să se resfrângă consecințele faptelor altora și asupra ta. Doar că asta nu face decât să ne arate că puțin îți pasă de ce pățesc alea din fața ta, îți pasă strict de imaginea ta.
Nasol e că dacă vrei să nu-ți mai fie afectată imaginea ar trebui implicit să-ți pese de problemă. Că dacă o diminuezi/ rezolvi se rezolvă și problema ta👍🏻.

Am un exemplu.
Ai un grup de 1000 de bărbați. Toți cu familii, căsătoriți, fiecare cu doi copii, varsta medie undeva la 50 ani, respectați de toți vecinii din bloc.
Pe unul dintre ei îl cheama Peter Scully.
Nu știi pe care.
Ce faci, îți lași copilul de 18 luni acolo sau presupui că poate fi oricare și preferi să nu riști siguranța cuiva de dragul să nu se simtă jigniți cei 999, care, săracii, n-au făcut nimic rău în viața lor?
Also, și invers, ceilalți 999 oameni ok nu ar fi absurzi și oribili să te învinovățească, știind care ar fi consecințele, că i-ai “jignit” când ai pus mai presus siguranța unei persoane de sentimentele lor?
Probabil ar fi absurd exemplul ăsta dacă ar fi fost vorba despre ceva ce s-a întâmplat în 1507. Doar că s-a întâmplat acum 13 ani, iar filtrele alea din dosarul cu șină ar fi fost absolut inutile.
Când vine vorba de siguranță orice filtru de ăsta generic e aproape inutil.

Iar ca o paranteză la final, îmi amintesc după tragedia de la Colectiv cum toți oamenii pe care îi știam (inclusiv eu) erau panicați când ieșeau undeva, că mna, dacă nu există ieșiri de urgență și se întâmplă ceva, iar uneori preferau să nu mai iasă deloc.
De la o singură întâmplare.

Nu de la una pe zi, nu de la una la două zile, nu de la una la o săptămână sau o lună.
Nu a venit nimeni să se supere dacă spuneai că îți este frică de toate bodegile din România că e posibil să aibă autorizațile de funcționare obținute cu șpagă. Nici nu ai fost feministă neb•nă că nu ai încredere în bodegile din România. Nici măcar nu ți s-a spus că u•ăști bodegile din România din cauză că nu vrei să-ți riști viața.
Ultima grijă atunci când vine vorba de propria siguranță este că i-ai rănit cuiva sentimentele sau orgoliul, iar în general dacă un adult nu poate înțelege așa ceva pare că problema este la el.

Viața unei persoane are aceeași valoare indiferent dacă tragedia în care și-o pierde afectează simultan mai multe persoane sau dacă le afectează separat. Da, pentru cei din jur o să fie impactul mai mare când ai mai multe victime la un loc decât una zilnic din același motiv, dar pentru victimă și oamenii care suferă după/ pentru ea, rezultatul este fix același, iar gravitatea rezultatul nu depinde de cât de obișnuită e societatea cu fapta respectivă, ci de cum e victima afectată.
Vă garantez eu că un copil care și-a pierdut mama/ un părinte care și-a pierdut copilul într-o întâmplare precum Colectiv o să sufere și o să fie la fel de afectat ca unul care și-a pierdut mama/fiica uc•să de un dem•nt în parc sau de concubinul supărat că nu a împăturit bine sarmalele.

So, da, e perfect normal să preferi să fii precaut și să nu ai încredere deplină în nimeni când e vorba de viața sau de siguranța ta. Și also, perfect normal ar fi și ca oamenii din jur să se întrebe cum soluționează problemele astea.
Să faci mișto de “n•bunele astea” că e amuzant cum se enervează (da, inevitabil devine frustrant și enervant să porți constant discuția asta) este cea mai josnică variantă pe care un adult o poate alege în toată povestea asta, și într-adevăr, nu e în niciun caz vreo dovadă că ești agresor, dar este o dovadă că ești un om pe care aproape nimeni nu și l-ar dori în viața sa.

Că mna, e puțin probabil să-mi doresc ceva de la un om care îmi spune că sunt n•bună dacă îmi este frică.
E absurd că e nevoie de 102 explicații și exemple ca omul din fața ta să înțeleagă că îți este frică. E absurd să faci discuția despre tine și imaginea ta (nepătată, de altfel) când nu ăsta este subiectul.

E îngrijorător că oamenii care au avut acces la educație au nevoie de toate aceste explicații ca să ofere oleacă de empatie. Să fie nevoie de povești cu victime ipotetice care le sunt apropiate ca să poată înțelege niște persoane crescute într-o continuă frică este nasol.
Pot accepta & înțelege, de exemplu, că dacă lovești/ sperii un animal îl traumatizezi și fără să-mi imaginez că mama e un jder, dar ok.