S-a trezit cu gandul la ea. Nu o putea avea in fata ochilor decat pe ea, fierbinte, in el. Trebuia sa o aiba, trebuia.
Focul sau o cuprindea, o incolacea, o facea sa tremure. Dupa o scurta perioada, a inceput sa scoata un sunet, ah, atat de dulce sunet. Era semnul ca e aproape gata, trebuia doar sa dea drumul…dar nu, mai stau, o mai las, sa se chinuie, sa ii vada zvarcolirile….sa ii simta tremurul…oh, e prea mult, asteptarea il ucide, trebuie sa termine, trebuie….sa puna doua lingurite de cafea in ibricul de pe foc, sa bea si el cafeaua de dimineata.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.