După ce am pus filmulețul cu fotoliul de la Komoder, am primit 100 de milioane de întrebări, care mai de care mai funny.
Aveți aici clipul, dacă nu l-ați văzut.
Adevărat, la unele chestii nu m-am gândit, așa că o să le răspund aici, tuturor. Aveți notificare în aplicație
, dacă uitați să citiți.
Arhi, trebuie să fac duș înainte de a folosi fotoliul sau să mă spăl pe picioare?
Draga mea, nu trebuie, deși e recomandat, pentru binele celor din jurul tău. Fotoliului nu îi pasă, pielea de pe el se șterge cu o cârpă. La fel, locul unde se bagă picioarele e foarte ușor accesibil, se scoate ușor în afară, poate fi aspirat și spălat fără probleme.
Arhi, pot să ridic fotoliul ca să aspir sub el?
Depinde foarte mult de greutatea cu care împingi la piept, pentru că fotoliul are 140 de kilograme, așa că, dacă nu ai un braț cu circumferința de 60cm, puțin probabil să o poți face.
Din aceeași cauză e bine să stabiliți dinainte unde îl așezați, pentru că, dacă e ca la mine, pe pardoseala de plută, mai greuț să fie mutat.
Arhi, intră în lift?
Nu cred, are 2 metri lungime, întins și 85 de centimetri latime, deci poate într-un lift de marfă. Ba chiar trebuie să vă măsurați bine ușa de la intrare, înaint de orice. Oricum, 2 bărbați bine hrăniți, cu Starbacksul în sânge și gleznele goale, urcă 10 etaje cu el în 10 minute fără probleme.
Glumesc, transportul e gratuit, nu e treaba voastră. Treaba voastră e să intre în casă.
Arhi, putem face copii în fotoliu?
Da, recomand, deși e destul de greuț. Recomandat ca bărbatul să fie în fotoliu, altfel poate ieși cam dureros. Dar, după ce faceți copii și încep să mișune prin casă, aveți grijă de ei și țineți-i în afara razei de acțiune a fotoliului, pentru că are tot felul de mișcări de ridicare, strângere, forfecare și nu vreți să aibă vreun copil mâna pe acolo.
Sunt și întrebări legate de caracteristicile tehnice, cred că le găsiți mai ușor aici unde sunt explicate cu poze, cum place internautului, decât să le repet eu.
Cât despre întrebările legate de programele de masaj, sunt destul de multe programe, sunt automate dar, fiecare din ele poate fi ajustat manual din telecomandă, locul unde ai ajustări pentru absolut orice fac chestiile alea, dacă să te lovească sau să te apese sau ciupească, cât de tare să o facă și unde, să insiste într-un singur loc, zonă sau pe întreg spatele (recomand masajul pe fesieri, o să priviți viața mult mai deschiși). Căldura poate fi dată tare sau încet, poți să îți curgă oxigen sau să îți legi telefonul la bluetooth și să îți susure chiar la urechi o muzică de relaxare de pe youtube sau ce program preferat ai tu de muzică.
Poate să îți facă ciorbă, să te facă mai frumos, mai atractiv, mai deștept? Nu. Dar te poate face foarte fericit, pe tine și pe ai tăi, după cum se poate remarca.
NOU
Da leu? Unde bagi leul?
NOU
si ca un cumparator din impuls nu ai avut impuls sa iei ceva si pentru aranjarea barbii? 🙂 Ai o familie foarte frumoasa. Aisha cu bebe in brate sunt superbe. Sa fiti fericiti. De fotoliul ce sa zic. Astept giveaway
NOU
Mda. Să înțelegem că încă nu te-ai plictisit de fotoliu ?
NOU
La cum se relaxează copii pe fotoliul ala cred ca va ajunge la a treia generatie mostenire…
NOU
Deja ma gandesc la giveaway si ce probleme vor fi ca sa transporti hurdughia asta prin Bucuresti.Si o intrebare oare incape in logan?
NOU
Cat curent consuma? Glumesc…
Sa-l stapanesti sanatos, deja stiu ce cadou sa-i fac sotiei…pentru urmatorii 10 ani
NOU
Eu am avut contact cu tipul asta de fotoliu acum niste ani, intr-un mall, pe alte meleaguri… bagam moneda, inchideam ochii si era cireasa de pe tortul vacantei…. Pina ma scutura domnul meu ca incepeau sa se adune spectatorii amuzati / curiosi sa probeze extazul… Cred ca devenisem un fel atractie in vitrina… Mi-a ramas in minte strins legat de senzatia de a fi in concediu..
Sa-l stapiniti sanatosi!
NOU
Uite alta idee de reclama: Lasi matale pozele in articol, apoi zici “acesti copii au fost facuti in acest scaun, deci cumparati-l si voi”
NOU
”Nu intreba ce poate face fotoliul komoder pentru tine, ci întreaba ce poti face tu pentru el”!
NOU
Ăsta nu e semn bun…
NOU
Pai daca e asa greu nu stiu cum o sa facem la giveaway? Ca de obicei tu vrei cu predare personala, ma gandesc ca va fi mai dificil…
NOU
@Andrei: Pai cere si matale detalii despre programul #titaniigateste si ai sa vezi dup-aia, arunci fotoliul pe umar ca Nicu Vlad la Los Angeles.
NOU
E prima oara cand aud de pardoseala de pluta.. dar nu suna rau. Cum e?
NOU
cea mai misto chestie de la maimuta incoace. tine cald. e moale, dar nu foarte moale, dar daca cade copilul, nu isi sparge capul
NOU
Facut click pe link, vazut poza cu buhnici, iritat la maxim, inchis fereastra. Are cineva un plugin de browser care face sa dispara buhnici de pe pagini?
NOU
Inteleg ca face masaj in talpa dar totusi de ce are perna aia imensa pe jos, la ce foloseste?
NOU
Să nu zgârii parchetul.
NOU
La mine s-a inchis povestea cand am vazut telecomanda-n tipla :)))) Da, e varsta aia…. :))))
NOU
e varsta aia cand ai un copil de 1an si 3 luni, care roade orice mai rau decat un soarece. si care are ca ocupatie fundamentala sa scoata butoanele din orice prinde.
NOU
Eu o iau pe urmele lui Nea Ilie. In loc de “fast massage”, am citit “fart massage”. Old fart massage :)))))
Inchid internetul pe ziua de azi, ca nu mai e de mine.
NOU
nea Ilie se gândește si el la ce mai poate
NOU
Nimeni cu un pret estimativ? 7000 RON? Sunt aproape?
NOU
12 900