Mă plimb haotic prin bezna ce învăluie juru-mi, ca un giulgiu lățos ce se ceartă cu genele-mi de pâslă. Eterna luptă lumină – întuneric s-a focalizat într-un singur loc. Într-un iris de om ce nu își mai regăsește forțele să lupte cu eternitatea ce în înconjoară. Iar irisul, ca o cameră foto antediluviană, înregistrează lințoliul din fața sa, dar uită să focalizeze, uită să închidă, uită să lase amprenta exterioara pe placa de zinc fotosensibil ce formează memoria externă a hard diskului numit simplu, EU.

Ninge. Ninge abrupt, ninge negru, ninge tăios. Negrul fulgilor îmi sfâșie pleoapele ce refuză să îi vadă și, într-o încercare disperată de a ne contopi, se lovesc de peretele ochilor orbi și imobili, întorși contemplativ spre eul egocentric, ce știe că lupta e inutilă și că doar o cedare ireversibilă îi va aduce liniștea.

Și doar atunci, în momentul cedării, fulgii negri, de nea neagră, se topesc și plouă. Plouă cald, negru și anodin, peste o masă amorfă de euri aglutinate antiviral, împotriva unui virus. Sau a unei ploi. Sau a unei ninsori.

E ploaie în luna lui Iehova.
Veniți de luați întuneric.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.