Mă gândeam azi, în timp ce îmi plimbam, elegant, fetele la mall, cât de mișto e să fii tată la vârste mai…ahem…înaintate. Nu m-am mai gândit demult la asta, dar am aflat că tovarășul colegul Cabral, care și el este la o vârstă destul de înaintată, va mai avea o fetiță anul acesta și eram foarte happy pentru el, ca umanitate masivă ce este el și prieten drag.

Țin minte, din povestiri, că mama mea a fost născută la o vârstă destul de înaintată pentru satul părinților ei și a fost considerată o mare rușine, vai, cum să faci așa ceva. Și asta nu e ceva caracteristic doar celor de acolo, ci, în general, românilor.

În românia, dacă ai trecut de 40 de ani, well, e cam timpul să îți pregătești cele cuvenite. După 50, așteptți cu nerăbdare pensia, ca să ai cu ce cheltui pe medicamente și cam atât. Aștepți moartea, care să vină să te izbăvească de suferința de a trăi și să te pună la dreapta tatălui (dacă nu știați, locul din dreapta tatălui ceresc e rezervat românilor ortodocși, acolo sunt numai români, de la înființarea Daciei până în zilele noastre. De altfel, acolo s-a și inventat bancul cu românii care nu pot scăpa din rai, pentru că îi trag de picioare ceilalți români .ins. Lema lui Cunningham)

Anyway, ce voiam să zic. People, dacă vă plac copiii și vreți să îi faceți, nu vă jenați de gura lumii. Nu ești bătrân cât timp îți funcționează jucărica și poți face copii. Băgați mare (sau mediu, se știe că românii sunt mari spre mediu, 9 cm nu mint) și faceți-vă damblaua. E haios și vă promit că o să înțelegeți altfel viața alături de bebeluș.