veterani

„Veteranii de război au dreptul la rente lunare acordate în funcție de importanța ordinelor și medaliilor conferite. Cuantumul acestora se raportează la solda de grad a unui sublocotenent, fiind cuprins între 148 de lei și 296 de lei, cu excepția celor șapte veterani de război Cavaleri ai Ordinului Mihai Viteazul, ale căror rente lunare ajung la 850 de lei”

Spre deosebire de fostul așa zis rege Mihai, oamenii ăstia sunt cei ce au luptat la propriu în război, cei au văzut oameni murind, cei care au dat, CU ADEVĂRAT, totul, spre deosebire de casa regală temporară din românia.

Citind mizeriile astea de pensii mi-am adus aminte de vecinul de la scara 3, care trecuse prin ambele războaie mondiale. A murit pe la 95 de ani, vegheat de soție, care fusese alături de el toate zecile alea de ani întinse de-alungul a 2 secole și 2 milenii. Avea un sertar plin de decorații și o pensie de 90 de lei. Cu 90 de lei îi onorează statul român pe cei ce l-au apărat în război.

Când mai vine vorba de încorporări, războaie, patriotism, ucraina și alte căcaturi, gândiți-vă la pensia de veteran a unui soldat simplu, nu la cea a unui rege. O să vedeți că parcă vă trece patriotismul, dacă nu lupți, confortabil, din castelul de la Săvârșin.