Adela Lupșe, ipochimena care urla de nebună la vechile concursuri tv, va candida pe listele PRU. Este extrsaordinar cu ce oameni noi se primenesc partidele, numai valori una și una. Împreună cu Denise Rifai, ar fi făcut o pereche extraordinară.

Mihai Goțiu, vârful de lance al șantajelor din vremea RMGC, a devenit candidat USR la Cluj, în pofida contestării masive din zonă. Și apare o păsărică de la USR și zice:

voturi-cluj

Practic, conform acestei logici, Dragnea, Ponta, imbecilul de Tăriceanu, sunt aleși în mod democratic și reprezintă dorința oamenilor, deci merită tot respectul nostru și sprijiniți cât de mult se poate.

Iar pentru postacii gen Rasputin, John și ceilalți, care vor simți momentul să sară cu tehnocrații și restul, nu, nu puteți comenta. Mergeți și comentați-i lui Dragnea pe cont, să vadă că are susținere populară. Voi prefera întotdeauna niște tâmpiți care E POSIBIL să mă dezamăgească, față de leprele care vă plătesc pe voi, jegurile care țin țara în marasmul acesta de aproape 30 de ani.

BUFU!

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

21 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Sa inteleg ca sunt pe aici cometnatori care zica ca tehnocratii e rai si psd-ul e bun?…ahaa am inteles sunt platiti, ma si miram ca cineva cu cel putin un singur neuron sa aiba asemenea convingeri.

  2. Ha ha ha!!! 🙂 Ce imbecila sinistra, cica “nici-o parere nu e aruncata, ci respectata si dezbatuta”. Political correctness care da bine, boborul musca asemenea kkturi.

    Imi aduce aminte de un mahar la treaba, avea o lista de chestii scurte, probabil sa incurajeze lemmingsii sa spuna ceva. Numarul 1 era “ANY IDEA IS GOOD”
    I-am zis: nene, nu e corecta numaru’ 1.
    De ce? intreaba boul cu o fata zambitoare.
    Pai A si non-A ii zic eu.
    El cica: Ha ha, ai dreptate!

    Si-acum e pe perete.

  3. #3

    La decolteul Lupșei te poți uita și pe Mute.

    • #4

      E grasa si are tzatzele lasate. Am futut-o io pe vremuri.

  4. #5

    Ai uitat de Greuceanu, “Paul” si alti postaci de valoare

  5. #6

    Despre Gotiu, Dohotariu & co: s-ar putea sa nu fii de acord cu ideile lor, cu ce-i mână pe ei în luptă, s-ar putea să ți se pară stupid modul în care au ales, de multe ori, să-și exprime respectivele idei. Eu stiu sigur ca am o grămadă de obiecții de făcut la adresa listei USR din Cluj, dar de votat o sa-i votez pentru că, pe de o parte, la liberali is siniștri din ăia gen Nicoară (clujenii il cunosc foarte bine), și, în al doilea rând, trebuie să recunosc că-s oameni care au prestat mii de ore de voluntariat din timpul lor pt diverse cauze (nu stiu câți dintre noi au avut energia si generozitatea să facă voluntariat 10 ore în viața lor), care sunt absolut onești până la proba contrarie, care cunosc legislația pe domeniul lor de interes (mediu, discriminare socială etc.) și au o idee despre cum ar putea fi schimbată, îmbunătățită etc. Ce vreau să zic, oamenii-s departe de a fi perfecți, dar infinit de preferat specimenelor pe care le avem acum in Parlament. Până la urma, nu cred că există țara perfectă cu societatea perfectă si cu politicienii perfecți, unde votezi un om pt că te reprezintă 100%. Nu există așa ceva, dar putem, cu siguranță, observa că e o mare diferență între țața aia care mima greva foamei pe la Antena 3 si a ajuns pe urma senatoare, si Goțiu sau Dohotariu.

    • Uite, deea, de curiozitate te intreb: ce gramada de obiectii ai de facut?? Am si eu, la randul meu, unele, dar mi-a sarit lumea in cap pe aici ca am indraznit. Dar zi tu prima…

    • #8

      Fiind din Cluj si eu si oarecum in touch cu societatea civila, de-a lungul timpului am auzit de la fiecare dintre cei doi declaratii pe diverse teme cu care nu am fost de acord, am vazut actiuni organizate de ei care mi s-au parut pierdere de vreme adolescentina, etc. Nu am chef acum sa fac un inventar, pt ca sunt multe chestii punctuale. Dar, dupa cum spuneam, diferenta (in bine) dintre ei si fauna din Parlament nici nu se discuta.

  6. #9

    umm… astia nu-s aia care vin sa-i ia locul vadimului?

  7. #10

    pe individa as vota-o cu o singura conditie. prima chestie pe care o face sa fie finantarea suplimentara www.spitalpsihiatrieborsa.ro/.

  8. niste diazepam la masa 2?

  9. #12

    Chiar mai exista oameni care au impresia ca proiectul RMGC era o idee buna?

    • #13

      da, exista

    • #14

      @mihnea, chiar mai exista oameni care au impresia ca versul ala cu “eu imi apar saracia” trebuie interpretat ad litteram?

    • #15

      Da, exista. Extragerea aurului cu cianuri, energia nucleara, alimentele GMO sunt sigure si bune. Lupta impotriva lor, in special a energiei si alementelor, face lumea asta mai rea si omoara la propriu oameni in tarile sarace.

    • #16

      Nu,. boss, important e sa ramana saracia verde. Aia e baza. Nu conteaza ca e saracie, conteaza ca e verde. Aici ajungem. Daca e verde e bun – inteleg ca poti si viola fete, daca plantezi dupa un copac ti se iarta un viol.

      P. S. vasluienilor, glumesc, nu e asa. Era o gluma. Va spun eu ce e gluma mai incolo.

  10. #17

    Deci faptul că zoso a scris câteva articole despre un tip e suficient ca acel tip să nu fie votat?
    Zoso care se ia și în somn de oameni, zoso care o dată la 2-3 săptămâni are o răfuială online cu cineva pe care nimeni nu îl știe despre o chestie căruia nimănui nu-i pasă, zoso justițiarul internetului…

    Cu PSD nu votăm, cu PNL nu votăm, cu USR nu votăm. Atunci cu cine să votăm seniorule?

    • #18

      eu votez cu USR. asta nu inseamna ca voi accepta orice porcărie o fac. iar gotiu e porcarie nu pentru ca a scris zoso ci pentru ce a facut. faptul ca voi nu stiti sau nu tineti minte e irelevant

    • #19

      Nu trebuie sa fii 100% de acord cu pozitiile fiecarui candidat din partidul pe care-l votezi. Asta inseamna fie ca esti de acord cu orice zic cei din partidul respectiv (pe model PSD), fie ca toti din partidul respectiv gandesc la fel (pe model PCR, ma rog, PSD). Nici partidele cu doctrina clara nu impun ca toti membrii sa aibe fix aceiasi parere despre orice, iar USR nu este un partid cu doctrina clar definita, e un partid cu un program.

      TLDR nici un partid nu e perfect, dar varianta cea mai buna e USR.

  11. #20

    Cred ca o sa va placa rezultatul: www.strawpoll.me/11516859

  12. #21

    Io-s mai tanar asa, da fiinta aia chiar avea emisiune la TV? Adica-i pe bune ce vad?!?