Contul meu
Are zoso un post, legat de părinți, ceva de genul devino independent, nu mai lăsa părinții să îți controleze viața.
Și așa mi-am adus aminte de părinții mei. Părinți cu care nu am mai vorbit de câțiva ani ani. Pentru că le-am interzis să se amestece în viața mea, casa mea și banii mei. S-au supărat și de atunci nu am mai auzit nimic de ei.
O fi bine, o fi rău? Sunt liniștit, nu mă bate nimeni la cap, nu am de dat socoteală nimănui pentru femeia mea sau ce fac în casa mea, sunt singurul stăpân al vieții mele.
Pe de altă parte, mi-e dor de ei. Amândoi sunt bătrâni. Simt că pierd clipe pe care ulterior le voi regreta. Simt că pierd mirosul familiar al casei părintești, calmul din ea, confortul de copil pe care îl simțeam de fiecare dată când intram în casă, indiferent de vârstă, dragostea necondiționată a părinților, râsul și aglomerația nebună care se făcea în casă când ne strângeam toți.
Dar știu că dacă aș face iarăși pasul înapoi, să le întind o mână, automat m-aș întoarce la starea dinainte. Și atunci prefer să rămână așa cum este. Pentru că fiecare din noi are viață separată și, oricât de rău mi-ar părea, nu pot accepta ca nereușitele lor din viață să se transfere asupra mea.
Dar e păcat, foarte păcat…
Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Pe scurt
NOU
da, e pacat, foarte pacat ….. la fel cum e pacat ca mor oameni in Darfur, in Congo, in “insert_name_here” ….
NOU
felicitari pentru acest articol, imi place cum ai scris, vad ca se poate sa scri articole care nu au legatura cu politica si/sau sex-ul.
Ok uite, sfatul meu este sa mergi sa te impaci cu ei.Stiu, nu sunt in masura sa dau sfaturi, normal, faci ce vrei dar e pacat sa nu fi langa ei.Sunt si ei la batranete, au nevoie sa fi langa ei la fel cum aveai tu nevoie de ei cand erai mic copil.Orice neintelegere s-ar putea rezolva.Puteti purta o discutie in care sa iti exprimi punctul de vedere referitor la familia ta, la viata ta.Le poti explica ca nu vrei sa se implice in viata ta si cred ca ar intelege.Parintii sunt singurii oameni care te iubesc indiferent de situatie.Orice ai face, oriunde ai merge ei sunt tot parintii tai.Mediteaza la chestia asta si incearca sa fi langa parintii tai.
NOU
Eu zic sa te duci sa le faci o vizita surpriza.
O sa fii incantat de reactie si o sa fii multumit de rezultat.
Parerea mea e ca merita “riscul”
NOU
si eu cred ca gresesti 🙁
de fapt nu “le intinzi o mana” (ca probabil nici nu au nevoie) doar le arati ca iti pasa … cred ca acelasi lucru faceau si ei cand se bagau in viata ta (chiar daca au exagerat) … iti aratau ca le pasa …
de cele mai multe ori, ne pasa cand deja nu mai conteaza, cand e prea tarziu …
NOU
macar un telefon ar trebui sa le dai sau sa le faci o vizita surpriza.stiu cum e sa se bage parintii unde nu le fierbe oala,dar totusi sunt parintii nostri si ei sunt singurii [pe langa frati/ surori/soti/sotii] care ne vor binele. cred ca ai cam exagerat putin cu asta. nu ar strica daca le-ai face si tu o vizita din cand in cand sa mai stai cu ei la o “barfa” :p
NOU
Eu ma duc destul de des pe la mama, de 3-4 ori pe saptamana, mananc o mancare “ca la mama acasa”, stau de povesti 10-15 minute apoi plec. Dar daca nu ma duc nu ma sacaie, stie ca daca pot trec pe la ea daca nu, nu. Iar acasa la mine nu a fost veci.
NOU
Eu zic ca cel mai important e sa II IERTI.
Si apoi, daca se poate, o vizita din cand in cand.
Si chiar daca te resping, iarta-i si trimite-le macar o felicitare de sarbatori.
NOU
si eu zic sa dai un telefon. doamne fereste sa pierzi pe vreunu din ei si o sa regreti enorm timpul asta.
NOU
Părinții sunt oamenii pe care ne putem baza oricând. Oricât de rău o dăm în bară, oricât de urât o rasolim, ei ne vor primi tot timpul și ne vor accepta. Chiar dacă nu ne vor ierta pe loc. E păcat să îi pierdem. Un pas mic pentru tine, un pas mare pentru împăcare 🙂
NOU
nu uita ca parintii sunt singurii (sau aproape) singurii care te iubesc si sustin neconditionat. asemenea celor care au postat inaintea mea, sfatul este sa mergi in vizita si sa va impacati.
alegerea este insa a ta, tu vei decide cum crezi ca este mai bine si nu trebuie sa te lasi influentat de noi. fiecare vorbeste din perspectiva lui.
eu am fost crescut intr-o familie bine inchegata, in clan, as putea spune. zile de nastere, sarbatori, diverse evenimente se petrec in familia largita. problemele la care nu gasesti in doi rezolvare, gasesc rezolvare daca te sfatuiesti cu parintii. ce e drept, trebuie si ei sa fie constienti ca pot da sfaturi, dar nu decide. eu am avut acest noroc pana acuma. si nu as schimba aceasta situatie pt nimic in lume.
NOU
Si eu sunt de acord ca ar trebui sa vorbesti cu ei. In fond, sunt parintii tau si vrei nu vrei, o parte din ceea ce esti tu azi, se datoreaza lor. Pe de alta parte, daca te iubesc si ei, ar trebui sa fie de respecte deciziile tale, chiar daca nu sunt intodeauna de acord cu ele. Nici parintii mei nu sunt intodeauna pe aceeasi unda cu a mea, insa imi respecta deciziile pentru ca stiu si ei ca prin educatia pe care mi-au dat-o, in final voi face in asa fel incat sa fie bine. Personal, eu ascult pe toata lumea. Daca are cineva ceva de zis, poate sa spuna. Nu pot sa spun ca le stiu pe toate, asa ca sfaturile sunt intotdeauna bine venite. De facut insa…fac ce cred EU ca e mai bine. Prefer sa invat pe pielea mea, insa parintii ii vreau aproape, indiferent de cum sunt ei sau cum sunt eu. Asa ca Arhi…tine-ti parintii aproape (Antena Simple) 🙂
NOU
Sunt de acord cu Arhi. Si in cazul meu parintii au incercat sa intervina in viata mea si in alegerile pe care le fac, pe motiv ca ei stiu mai bine.
Abordare gresita … pedeapsa? Excludere pana cand isi revin cu picioarele pe pamant …
NOU
eu sunt inca mica. si sincer ai mei nu isi baga nasu’ in treaba mea. ma sfatuiesc, vorbim deschis , insa alegerile le iau eu. sunt ca niste prieteni pt mine.
NOU
inseamna ca esti norocoasa 🙂
NOU
Mi-e greu sa cred ca exista oameni care nu vorbesc cu parintii cu anii…. Eu am pierdut unul din parinti si desi vorbeam aproape zilnic la telefon si ne vedeam saptamanal, tot mi se pare ca n-a fost de-ajuns…
NOU
si o adaugire: e asa greu sa le spui sa nu se mai bage in viata ta ca acum te-ai facut mare? Ma rog… fiecare le stie pe-ale lui
NOU
eu am alta mirare.
pe tine te inteleg oarecum, esti tanar, viata tumultoasa, ai parte de toata iubirea pe care o femeie o poate oferi, etc, etc. este posibil sa traiesti si fara sa-ti vezi parintii.
eu pe parintii tai nu pot sa-i inteleg: se presupune ca un parinte isi iubeste copilul neconditionat si, de aceea, ii e mai usor sa-i ierte greselile.
acum imi dau seama ca suna urat ce-am zis. n-am nici un drept sa-ti judec parintii. dar am s-o las cum a picat.
NOU
bogdan, e usor sa emiti judecati. fiecare avem alte experiente de viata, nu cred ca se aplica tuturor aceleasi recomandari
NOU
corect…. de asta am spus ca fiecare le stie pe-ale lui. Pentru unii sunt chestii de neimaginat. Pentru altii sunt lucruri normale.
NOU
o axioma interesanta, pe care o sustin: “toti copiii isi iubesc parintii, dar nu toti parintii isi iubesc copiii”. ne referim la copii mici, desigur (<7).
ce sa zic, uneori ruptura de ei nu aduce independenta, daca te-au programat cand ai fost mic. dar in multe cazuri, o face. depinde cat de tare esti. si tot de asta depinde daca, la contactele ulterioare, te vei simti tentat sa reiei vechile relatii, sau sa faci efortul sa construiti altele noi.
NOU
adevarul e ca independenta ti-o poti pastra si daca mentii legaturile, cel putin la mine asa se intampla. nici eu nu ma vad cu ai mei cu lunile, dar mai vorbim la telefon, mai pe un mail (ca deh, e epoca e-interactiunii). daca incearca sa imi dea un sfat, ii las sa vorbeasca, de facut fac cum consider eu cu sotia ca este mai bine. dupa o vreme s-au prins si ei ca oricum asta facem, asa ca au lasat-o mai moale cu sfaturile.
NOU
Încearcă să îi contactezi totuşi. Sunt bătrâni acum şi au nevoie de tine. E clar că ai reuşit în viaţă şi pe barba ta, aşa că nu trebuie sa mai fie discuţii de genul celor anterioare. Îi va bucura însă prezenţa ta, sunt convinsă de asta. Uneori părinţii sunt încăpăţânaţi, dar dragostea lor (chiar dacă uneori o ascund) este prezentă …
NOU
Ei bine Arhi, publicul a decis. Viziteaza-ti parintii, pentru ca …
NOU
Fiecare decide singur cum este mai bine ( asa nu ai motiv sa spui: “vezi, daca am facut cum a spus ala” )
dar un mic ps: parintii imbatranesc si mor. Un telefon pe luna poti sa dai ca nu te omoara critica lor sau eventualele reprosuri .
12 telefoane pe an/ nu este mult
NOU
Nu stiu care este situatia, probabil niciunul dintre cei care au comentat nu stiu, insa si eu zic ca daca nu e nimic extrem de grav la mijloc, e pacat de timpul pierdut. Pentru ca pana la urma tu ai o viata intreaga inainte, insa ei nu mai au, si nici tu impreuna cu ei, tocmai pentru ca au o varsta. Poate esti mai linistit acum, asa. Dar mai incolo…
NOU
Prea exista la noi mentalitatea ca sunt parintii tai si altii nu mai ai si tre sa ii pupi si in cur si sa le multumesti cu avant pioneresc ca au facut supremul sacrificiu de a face sex in urma caruia ai aparut tu. Bai frate, ma vrei – e ok, multumesc; nu ma vrei – iar e ok, nu o sa aflu niciodata ca nu m-ai vrut.
Cunosc oameni care accepta cele mai mari mizerii din partea unor batrani fara minte, doar in ideea ca sunt parintii lor.
“Parintii sunt singurii oameni care te iubesc indiferent de situatie” – no…eu sunt singura care ma iubesc indiferent de situatie. Tocmai de asta sunt datoare sa imi conserv sanatatea mea psihica si linistea sufleteasca.
NOU
Sunt plecat de acasa de cand am facut 18 ani. Practic mi-am petrecut mai mult de jumatate din viata departe de parinti. Au fost perioade cand nu ne vedeam cu lunile si nu ne auzeam la telefon cu saptamanile. Cu toate acestea mama incerca sa isi continue rolul “coordonator”. Din aceasta cauza am procedat ca Arhi. Cativa ani nu am vorbit mai mult de “La Multi Ani” de zilele noastre. Intre timp am devenit tata. Si am inteles-o. N-am plans sa-mi sara camasa de pe mine decat de doua ori in aceasta viata: cand a murit tata si cand m-am impacat cu mama. Am simtit pe pielea mea ce inseamna intoarcerea fiului risipitor.
NOU
Sunt de parere ca nici un parinte (dintre cei normali, bineinteles!) nu -i doreste raul copilului sau. De aceea, daca ti-au spus vorbe nepotrivite, in opinia lor erau doar sfaturi. Incearca sa discuti cu ei si vei vedea ca totul e bine. Nu de alta, dar va veni un moment cand nu vor mai fi si abia atunci iti vei da seama cat iti lipsesc.
NOU
nush ce relatii ai avut cu ai tai, dar pentru linistea ta sufleteasca, ai zis ca`s batrani, recomand sa ai o anume legatura cu ei, ca daca vor muri iti va parea rau ca n`ai mai comunicat cu ei.
NOU
i-am sunat…
NOU
super … si? cum a decurs conversatia? hai ca sunt curioas a;)
NOU
nu ma intelege gresit, nu vreau sa devin indiscret, nu ma intereseaza detalii. doar un scurt “e de bine”, “e de rau”. indiferent de rezultat, vei putea fi impacat cu tine. daca e de rau, revii la situatia de a nu va contacta si nu ai pierdut nimic. daca e de bine, ai recastigat niste “prieteni”. Oricum ar fi, macar nu vei trai tot restul vietii, intrebandu-te “ce ar fi fost daca…”
felicitari pentru curaj. sunt convins ca nu este usor sa iei decizia de a suna dupa multa vreme de tacere 🙂
NOU
a fost bine. smiorcaiala, alea:)
NOU
ma bucur. bafta pe viitor 🙂
NOU
Mie mi se pare trist ca i-ai sunat numai pentru ca te-au bazait, pardon convins cititorii tai… Mai bine nu-i sunai deloc.
NOU
Eu ti-am mai zis tie ca ai momente in care vorbeste gura fara tine.
NOU
Laura, mie mi se pare trist ca gandesti asa…
NOU
Jalane, Laura spune multe prostii pe care le regreta dupa o zi doua, de aceea nici nu o sanctionez prea tare
NOU
Si pentru ce ar tb sa ma sanctionezi ? Ca nu am aceeasi parere cu majoritatea ? Sau cum ?
NOU
nu, pentru ca esti femeie, deci preventiv
NOU
Ai sa vezi tu mai tarziu cand n-or mai ce-o sa-ti doresti sa mai fi avut timp sa stai macar p clipa cu ei..ehh acum fiecare cu ale lui..daca nu esti trecut prin asta nu ai cum realizezi. anyway bun inceput ca i-ai sunat..am impresia ca ti-a adus putina bucurie si tie ca ai reusit sa vb cu ei. Good job
NOU
Poţi fi tu însuţi şi cu ei în viaţa ta, trebuie doar să ştii care-i pragul pentru a nu-i lăsa să se amestece. Nu judec pentru că nu cunosc situaţia, dar e mare păcat…Şi e bine totuşi că odată cu postul ăsta ai şi făcut pasul 🙂
Eu nu-mi imaginez viaţa fără ai mei, ţin la ei cred că mai mult decât ţin la propria-mi viaţă, sunt foarte foarte legată de părinţi. Şi nu-s vreo răsfăţată.
NOU
subscriu la ce scrise iris mai sus, oricat de mult ti s-ar spune “fa aia, fa ailalta” tot ce stim noi facem nu? oricum iti doresc sa nu ai gustul amar al regretelor dupa lucrurile care NU le-ai facut… stiu, stiu ce o sa imi spui: suntem oameni mari, pe picioarele noastre, cu responsabilitati si familie…dar ….
NOU
Salut,
Eu nu inteleg o chestie – chiar nimeni nu cunoaste parinti care nici la 70+ nu isi iubesc cine stie ce copiii/nepotii? Am un caz concret: mama si tata au 2 fete, mari, 40+, fiecare la casa ei, cu familie etc. Parintii iubesc o singura fata (o c…, de altfel) iar cealalta, desi ii viziteaza o data pe saptamana, ii ajuta, ii suporta, are parte numai de mici/mari mizerii. Chiar sunt singura care stie un asemenea caz? 🙂
NOU
Ale, si eu cunosc un caz. din pacate imi sunt si rude (de departe, foarte departe). 🙁
cea mare e tratata ca o printesa, cea mica e cenusareasa. adica la modul ca au plecat toti 3 in concediu fara sa o ia si pe cea mica si fara macar sa-i spuna. s-a trezit fata dimineata si a gasit niste bani in bucatarie.
rufele ei nu au voie in masina de spalat a familiei, si le spala la mana.
cand au musafiri, cea mica nu are voie sa iasa din camera ei, cea mare e mot in mijlocul sufrageriei.
si multe altele. trist, dar cat se poate de adevarat. 🙁
NOU
Induiosator. Aicea mergea o poza cu Arhi mic, la 4-5 anisori, cu galetica si lopatica pe plaja, construind primul turnuletz de nisip.
NOU
“Dar știu că dacă aș face iarăși pasul înapoi, să le întind o mână, automat m-aș întoarce la starea dinainte.”
…Nu te supara, dar cand zici asta sincer mi se pare ca esti nesigur pe tine, chiar daca ai ajuns la o varsta si ai reusit pe puterile tale etc etc…Fi mai matur. Devino parintele parintilor tai. Daca fugi de ei n-o sa scapi niciodata de fapt de sechele.
NOU
Oameni si oameni 🙁 Din pacate la nevoie , cel mai probabil, fiica cea mare se bronzeaza la solar si aia mica va intinde o mana de ajutor din bunatate. In cazuri de genul acesta eu ………hmmm……….aleg sa sun o data pe luna “mai traiti? bine:) paaaaa ” 😀
NOU
ba blegoo, eu intotdeauna am fost copkil inteligent, niciodata nu am construit castele de nisip
NOU
Sigur ca da!
NOU
Eu incerc sa pastrez o legatura civilizata dar nu ii las sa se bage in viata mea (asa fac toti) dar am noroc ca imi permit sa ma intretin si sunt pe picioarele mele dar nu vreau sa ajung sa nu vb cu ei dar ii tin la distanta … eu zic ca gresesti cu ce faci dar tu ai nevasta etc eu nu 🙂
NOU
E foarte pacat, e iegzact cum zici tu, burtosule cheliosule chiparosule…
Stii ce-ti doresc, mancatzash elucubratia ta ? Sincer ? Sa primesti EXACT acelasi tratament si de la viitorii posibilii prezumtii tai copii.
Sau stai. Da-mi nr. parintilor tai de tel (daca-l mai ai…), o sa ma ofer voluntar sa le postez comentarii aici la tine pe blog, fir-ar al ‘reacului de onstroment de comunicheisan – poate macar asa veti conversa…
Urat mai burtica, urat. Hai deci pa !
NOU
Numai tu stii prin ce ai trecut si nu cred ca ne putem da seama noi dintr-o simpla povestire. Ideea este ca nu o sa-ti dai seama de ce-ai avut decat dupa ce-l pierzi.
Nu trebuie sa redeveniti ce-ati fost, dar macar fa pasul de a te duce sa-i vizitezi, rar, dar sa te duci si sa porti o discutie linistita. Sa-i intrebi ce mai fac, nu de ce au nevoie, pt. ca s-au descurcat si fara tine. Tre` sa apuci sa mai comunici cu ei cat ai timp ca ai sa regreti amarnic. Si e pacat. Iti spun din experienta personala. Si regret, rau de tot, dar e tarziu.
Fii tu cel ce isi calca pe inima, dar mai tarziu ai sa te simti extraordinar. Succes.
NOU
ai facut un lucru bun sunandu-i. indiferent cat de mult v-ati luat de gat, teoretic dupa atat de multa vreme cred ca au prins ideea neamestecului in treburile tale.
si-ai mei sunt modelul bagaret. le-am dat ignore multa vreme, apoi am realizat ca daca apuca sa se duca nu-i mai intorce nici dracu’ si s-ar putea sa imi para iremediabil rau. asa ca le-am dat un semn dar am pastrat jokerul la mine: va mai bagati, luati ban. au prins ideea si nu mai incearca.
NOU
Depinde de parinti.
Daca nu te-au batut, dat afara din casa, injurat, blestemat, furat banii din portofel, injurat nevasta pe care ti-ai ales-o, venit la tine la serviciu sa iti convinga seful sa te concedieze, blestemat ziua nuntii, facut scandal la starea civila si la nunta… etc etc etc
… eu zic ca ai facut bine ca i-ai sunat. Daca ai amintiri placute cu ei, e bine sa-ti tii pe langa tine si sa impui niste limite. Iti va parea rau dupa ce vor muri, ca nu ai petrecut ultimii ani impreuna cu ei.
NOU
Am avut noroc de parinti ok… care mi-au bagat cartea in cap, dar in acelasi timp mi-au lasat si spatiu si libertate… sa cunosc, sa experimentez, sa pot compara.
Doar ca unul dintre ei l-am pierdut in acelasi an in care am intrat la liceu si mi-a fost extrem de greu pentru ca eram atasata. Aveam nevoie de el!!! Cu toate astea, desi ma mai cert cu parintele meu, supararea trece repede si imi amintesc ca se chinuie, se zbate pentru mine. Normal.
Nu-mi prea place sa ascult persoane vorbind despre parinti urat. Eu, daca l-as fi avut inapoi, as fi incercat sa profit de fiecare minut! Ei de ce nu fac acelasi lucru? Familia nu ne-o putem alege!
Foarte bine ca i-ai sunat! Nu trebuie sa ii vizitezi mereu, dar faptul ca vorbesti cu ei e un pas in plus! Sa nu-ti para rau! Sau nu-ti para rau pentru ca, in ciuda celor intamplate, legatura se pastreaza. Timpul pierdut nu se recupereaza 🙂