Mă uit acum la copiii mei cei mari și la speranțele lor legate de viitoarea carieră. Desigur, eu speram, ca orice părinte, să își dorească să fie medici sau politicieni. Din păcate, fiica vrea să fie designer de interior, nu știu de unde până când, iar fiul vrea să fie parazit, pentru că oscilează între gamer profesionist și vlogger. Sper să aleagă gamer.

Când eram de vârsta lor, nu prea aveam dileme de astea. Când faci parte dintr-o familie săracă, cu mulți copii, viitorul nu sună niciodată în direcția medic, ci în ceva lucrativ, să aduci bani în casă, nu prostioare de astea.

Dar undeva, secret, îmi doream să ajung cascador, datorită cărților de gen, citite pe nerăsuflate. Evident, nu am ajuns, pentru că era un vis, iar eu am fost învățat că visele rămân vise, realitatea e că du-te dreacu și muncește, nu mai visa cai verzi pe pereți.

Există, printre voi, oameni care să își fi realizat cu adevărat visul din copilărie?