Scris de Joyanna, care isi trimite textele joi seara si asteapta sa i le public joy dimineata.

Driiiin-la-la-la…
Închid alarma de la telefon. Încă 5 minute…. Azi sint liberă. M. lucreaza, așa că dimineața e toata pentru mine. Mi-e dor sa fac sarmale, neaparat de dat cu aspiratorul, as face un pandispan, oare am timp sa-mi fac manichiura? după scoala duc copilu’ la antrenament…
“Mama, scoala-te, e tîrziu!”
“Iubire, ceasul e inainte cu 5 minute, avem timp!” Bombănesc in gînd “iar te-ai trezit cu noaptea-n cap, de unde oi avea atîta energie?” Continui “Îmi faci o cafea?”
“Nu! Tu imi pregătești micul dejun!”
“Ce anume?”
“Lapte cu biscuiți!”
“Asta poti sa iti faci si singur. Eu sunt specialistă in pîine cu miere!”
“Ok, m-ai convins!”

Ma prefac entuziasmată de victorie , fără să ii arăt că am văzut cum a şutit tableta si a inceput să butoneze. Ar mînca orice dacă îl las 10 minute pe youtube, dar prepararea nu durează nici cinci minute. Mai trage de timp…
“Sa stii ca incep sa mănînc eu bunatatile astea!” In doua secunde e așezat la masă. Suntem perfect in orar. Palavragim in timp ce imi beau cafeaua.
Spălat pe dinti, îmbrăcat, intre timp eu arunc niște pudră pe față și o tura de rimel. Azi machiajul a iesit perfect foarte usor, arat fantastic, înseamnă că voi avea o zi bună. Țîncul intre timp butonează de zor. Ma uit la ceas . “Recalculeaza programul!” Il anunt :
“Dacă nu iesim in doua minute, intirzii la școală”
” Nu, cum e posibil? de ce?”
“Frumuselule, cind esti gata îmbrăcat poate ar trebui sa te încalți, in loc sa te joci cu tableta?”
Pina la urmă alergăm, dar ajunge la timp.

Ma opresc la supermarket sa fac cumpărături. Primesc mesaj “Sîntem la bar, vii la cafea?” Mame de colegi de scoala…Hm, ieri a fost sedinta cu parintii, eram la munca, niste informatii la prima mina n-ar strica… Recalculeaza programul.
“Da, dar azi nu rămîn mult, am o grămadă de treburi de facut”
“Si la mine e la fel, dacă îmi intră hoții în casă in momentul ăsta si văd ce vraiște am lăsat, spun “Băieți, pe aici am fost deja!” si închid usa”

După jumătate de oră de taclale sint încărcată cu energie pozitivă, termin cumpărăturile. Îmi mai trebuie frunză de viță. Ma uit la ceas. Am timp sa fac tot. Dau o fuga la magazin.
“Dacă faci sarmalele mîine, după amiază iti pot aduce frunze proaspete, din grădină, in loc de astea la borcan!” Recalculeaza programul! .Miine nu, dar e posibil in seara asta.
“Da, multumesc!”

Ajung acasă, ma apuc de dereticat… Muzica la liber, Yanni e argint viu… Inca mai gasesc cite un fir de par de la mita pe care am tinut-o luna trecuta, cind prietena mea era in vacanta. Off, cit am mai tras si cu ea.. Daca M. nu ma paraseste nici dupa boacana asta, inseamna ca ma iubeste cu adevarat.
Aii, ce fecior dezordonat am! Oare cui o fi semănînd? Ăștia-s ochelarii mei, ii căutam ieri, ce fac pe biroul lui? Ah, da, îmi amintesc cînd i-am lăsat.

Daca fac prajitura acum, am cuptorul liber dupa-amiaza. “Se amesteca faina, ouale, untul, 100 ml de lapte”… Unde e paharul gradat? Nu e, am uitat ca s-a spart! Si acum ce fac? Masuratoarea de la mixer pleaca de la 200… Ochiometric nu merge, dulciurile sint capricioase, vor precizie… Recalcu… Daca masor 200 ml si impart la egalitate in doua pahare ar trebui sa functioneze. Picatura mai mult sau mai putin, ce naiba, nu e fizica nucleara… Ok, in tava si la cuptor…

E ora prinzului. Pauză de gustare in timp ce fac zapping. Cafeaua in timp ce hoinaresc pe net. Iar a scris Maddame un articol incendiar. Ma maninca degetele! Stai că raspund imediat! Recalculeaza programul. Eroare: risc sa rămîn in fata calculatorului pentru restul după amiezii si o să îmi para rău de sarmalele nefăcute. Lasa pe diseara…ok, atunci pregătesc umplutura, in felul ăsta cînd mă întorc cu frunzele, doar continui treaba…

Umplu cu apa oala de lut. Curat ceapa, morcovii, bag in mixer… “Fuck! Acuma ti-ai gasit !” Bolul de plastic s-a crapat. Si eu ce fac? De unde iau un mixer? La mina nici nu ma gindesc sa tai un kil de ceapa , adio pofta sa mai fac sarmale … Recalcu… Stai ca nu s-a rupt de tot! Daca il lipesc pe dinafara cu banda de scotch , poate ma tine tura asta. Pare stupid, dar daca functioneaza…. A tinut! Bag tot la frigider, lustruiesc bucataria.
Imi ramine jumate de ora.. Pregatesc echipamentul pentru sala si gustarea, un mini-sandwich (sa aiba copilul energie) si o bucatica de pandispan (ce parfum… ) Fi-ti-ar sa-ti fie! S-a rupt felia de piine ! Si era ultima! Recalcu… Sa-i duc numai prajitura? Oare daca pun brinza topita se fixeaza? Da! Perfect!
Arunc un ochi pe blogul tatarului. Faina argumentarea asta, merita un plus. Nuu, comentariul asta era exact ce voiam eu sa scriu… N-are sens sa repet. Dau un plus.

Intre timp iubirea vietii mele a ajuns acasa. “Ma duc sa iau Chistocul de la scoala. Inca e timp frumos, as merge in bicicleta la antrenament. Il las acolo si fug la magazin sa-mi iau frunzele de vie”… “Mama, da’ sa nu pleci pina nu jucam “ratele si vinatorii”, ca sa ma vezi!” Calculez distanta si timpii necesari, se poate face. “Sigur, campion!”
La intoarcere ma inchid in bucatarie si incep sa invirt sarmale. De fiecare data e acelasi ritual : muzica incepe cu “Belle”, Garou in concert si amintirile curg… La mine introspectia e intotdeauna insotita de activitatea miinilor, ca lanternele cu dinam: invirt manivela si creez lumina necesara pentru a privi in profunzime. Se poate inventa un perpetuum mobile alimentat de ginduri?

Ma uit la ceas . Recalculeaza programul.
“Iubire, de data asta vor fi gata tirziu. Te ocupi tu de cina?” Iubirea schiopateaza.
“Acu’ doua zile ti-am facut masaj la umar, azi ce ai la picior?”
“Cred ca imbatrinesc, Esti sigura ca vrei sa-ti petreci restul vietii cu mine?”
“Hm, cer ragaz de gindire. Pina cind imi dai timp sa raspund?”
“In ritmul asta, ai numai doua saptamini! Scrie-n calendar, sa nu uiti!”
Ridem ca doi adolescenti.
Dupa cina “Mama, ne dam intilnire pe divan?” Fiecare cu cartea, desenele animate sau tableta lui. Nu mi-am dat unghiile cu oja nici azi.
“Mama, vii sa-mi spui noapte buna?” “Da, pui mic, si iti spun si un secret: mama si tata te iubesc mult de tot!” Zimbeste: “Multumesc!”

Inainte de a mi se inchide ochii “Futu-i! N-am dus gunoiul! Cui ii pasa ? si miine e o zi!”

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.