Scris de D.G.M.
Israelul și Statele Unite au lansat un atac coordonat asupra Iranului. Operațiunea Roaring Lion pentru israelieni, Epic Fury pentru americani. Explozii în Teheran, Isfahan, Qom, Karaj, Kermanshah. Biroul lui Khamenei lovit direct. Ali Shamkhani, secretarul Consiliului Suprem de Securitate Națională, confirmat mort.
Totul s-a întâmplat în timp ce negocierile de la Geneva erau, conform Omanului, “la un pas de o descoperire majoră”. Vineri, ministrul de externe din Oman declara că Iranul acceptase să nu mai stockeze uraniu îmbogățit. Sâmbătă dimineață, bombe.
Un oficial israelian a confirmat pentru Reuters că operațiunea a fost planificată de luni de zile și data atacului a fost stabilită cu săptămâni în urmă. Diplomația a fost show pentru presă. Avioanele erau deja încărcate când negociatorii încă vorbeau despre “progres semnificativ”.
Trump a apărut cu un mesaj preînregistrat, ceea ce îți spune tot ce trebuie să știi despre cât de “spontan” a fost răspunsul american. Obiectivele declarate: distrugerea capacităților militare și nucleare ale Iranului, împiedicarea obținerii bombei atomice și, fără menajamente, schimbarea de regim. A cerut poporului iranian să “își ia înapoi guvernul” după ce atacurile se termină. A cerut membrilor Gărzii Revoluționare să depună armele în schimbul imunității, altfel “moarte sigură”.
Netanyahu a completat: 47 de ani de “Moarte Americii” și “Moarte Israelului” trebuie să se încheie. Regimul terorist nu poate avea arme nucleare.
Retorica e clară. Întrebarea e dacă realitatea o susține.
Ce s-a lovit și ce nu
Atacurile au vizat trei categorii: infrastructură nucleară, capacități de rachete balistice și conducerea regimului. Khamenei nu era în birou când acesta a fost lovit, dar e “scos din contact” conform unor surse. Iranul insistă că atât Khamenei cât și președintele Pezeshkian sunt în viață.
Au fost lovite baze militare, fabrici de rachete, radare, clădiri guvernamentale. O școală de fete din Minab, conform presei iraniene, cu cel puțin 40 de morți. IDF-ul a emis avertismente pentru civili să se depărteze de orice instalație militară.
Dar Fordow, facilitatea nucleară îngropată la 80 de metri sub un munte și protejată de sisteme rusești și iraniene de apărare antiaeriană, pare intactă. În iunie 2025, americanii au aruncat bunker busters de 30.000 de livre, cele mai mari bombe convenționale din arsenalul uman, și tot nu au reușit să confirme că au penetrat până la centrifuge. Uraniul îmbogățit la 60%, aproximativ 400 de kilograme, e probabil tot acolo.
Răspunsul iranian
Iranul a răspuns cu tot ce avea disponibil. Rachete balistice spre Israel, spre bazele americane din Bahrain, Qatar, Kuweit, Emirate, Arabia Saudită, Iordania, Irak. Flota a 5-a americană din Bahrain a fost lovită, sunt imagini cu fum deasupra bazei navale din Juffair. Un mort în Abu Dhabi. Patru morți în Siria. Qatarul și saudiții susțin că au interceptat totul. Omanul, singurul mediator credibil din Golf, nu a fost atacat.
Garda Revoluționară a declarat că toate țintele israeliene și americane din Orientul Mijlociu “au fost lovite de pumnul puternic al rachetelor iraniene” și că operațiunile “vor continua fără încetare până la înfrângerea definitivă a inamicului”. Israel a declarat stare de urgență națională, spațiu aerian închis, populație în adăposturi.
Houthii au anunțat că reîncep atacurile în Marea Roșie. Pentru că dacă tot arde casa, de ce să nu mai arunci niște benzină?
Poate funcționa strategia asta?
Aici ajungem la întrebarea care contează. Și răspunsul depinde de ce înseamnă “funcționa”.
Dacă obiectivul e să distrugi complet programul nuclear iranian, șansele sunt mici. Cunoștințele științifice nu le poți bombarda. Oamenii de știință care au supraviețuit pot reconstrui. Uraniul îmbogățit de la Fordow, dacă există încă, rămâne o problemă. În iunie 2025, după 12 zile de bombardamente, americanii au declarat că au “întârziat programul cu câțiva ani”. Câțiva ani au trecut repede.
Dacă obiectivul e să slăbești capacitățile militare convenționale, aici rezultatele sunt mai vizibile. În războiul din iunie 2025, israelienii au distrus aproximativ două treimi din lansatoarele de rachete balistice ale Iranului și între o treime și jumătate din stocul de rachete, estimat la aproximativ 2.500 înainte de conflict. Dar iranul lucra intens la reconstrucție, iar rușii tocmai semnaseră o înțelegere pentru 48 de avioane Su-35 și un mega-contract de 25 de miliarde de dolari cu Rosatom pentru patru reactoare nucleare noi.
Dacă obiectivul e schimbarea de regim, lucrurile devin complicate.
Contextul intern din Iran
Protestele din decembrie 2025 și ianuarie 2026 au fost cele mai mari de la Revoluția din 1979. Prăbușirea rialului, inflație de 60%, pene de curent, lipsă de medicamente, 80% din farmacii în pragul falimentului. Oamenii au ieșit în stradă în peste 100 de orașe. Regimul a răspuns cu masacre. Cifrele variază între 3.000 de morți (versiunea oficială) și 32.000 (versiunea Trump), cu Human Rights Activists News Agency estimând undeva la 7.000.
Represiunea a funcționat. Protestele s-au stins. Dar frustrarea nu a dispărut.
Associated Press raporta că violența extremă a guvernului a creat o situație paradoxală: unii iranieni au ajuns să spere la un atac american, din pură disperare. Când propriul guvern te împușcă în stradă, inamicul extern devine aproape preferabil.
Sunt clipuri cu iranieni râzând și aplaudând când văd fumul ridicându-se de la “casa liderului”. Dar asta nu înseamnă că o revoltă populară e iminentă sau posibilă. Garda Revoluționară controlează economia, armata, serviciile de securitate. E un stat în stat. Chiar dacă Khamenei ar dispărea mâine, IRGC-ul nu dispare cu el.
Problema strategică
Trump a declarat că SUA sunt pregătite pentru “săptămâni de operațiuni susținute”. Dar forțele americane din regiune nu sunt construite pentru un conflict prelungit de tip invazional. Sunt construite pentru proiecție de putere, pentru loviri chirurgicale, pentru descurajare. Nu pentru ocuparea și reconstrucția unei țări de 88 de milioane de oameni.
Chatham House observa corect: americanii au obiective multiple și potențial contradictorii. Vor să oprească programul nuclear. Vor să limiteze rachetele. Vor să taie sprijinul pentru proxy-uri. Vor schimbare de regim. Vor să susțină protestatarii. Asta e rețeta pentru confuzie strategică.
Mai e și problema țărilor din Golf. Iran tocmai le-a atacat pe toate. Bahrain, Qatar, Kuweit, Emirate, Arabia Saudită. Mesajul e clar: dacă găzduiți baze americane, sunteți ținte. Iranul încearcă să ridice costul pentru aliații americani, sperând că aceștia vor pune presiune pe Washington să oprească conflictul.
Omanul, singurul negociat, nu a fost atins. Iranul încă lasă o ușă deschisă pentru diplomație. Dar e o ușă din ce în ce mai îngustă.
Ce urmează
În termeni practici, avem câteva scenarii.
Primul: escaladare continuă. Americanii și israelienii continuă loviturile zilele următoare, vizând tot ce mișcă. Iranul răspunde cu tot ce are. Houthii atacă navele din Marea Roșie. Hezbollah, sau ce a mai rămas din el, se activează în Liban. Milițiile irakiene atacă baze americane. Conflictul se extinde geografic și temporal, devine un război regional cu multiple fronturi.
Al doilea: epuizare și armistițiu. După câteva zile de schimburi de lovituri, ambele părți realizează că nu pot câștiga decisiv și acceptă o încetare a focului mediată de turci, qatarezi sau omanezi. Iranul rămâne cu regimul intact dar slăbit, programul nuclear întârziat, economia și mai distrusă. Israel declară victorie. Trump iese la televizor și zice că a rezolvat ce n-a putut nimeni în 47 de ani. Toată lumea exagerează ce a obținut.
Al treilea: prăbușire internă în Iran. Atacurile decapitează suficient din conducere încât IRGC-ul să nu mai poată coordona represiunea. Populația, deja furioasă, profită de haos pentru o a doua rundă de proteste. Regimul cade. Urmează ani de instabilitate, lupte pentru putere, posibilă fragmentare. Grupări armate diverse se bat pentru control. Un nou Irak sau o nouă Libie, dar cu capacități nucleare parțiale undeva prin țară.
Al treilea scenariu e cel pe care îl visează Trump și Netanyahu. E și cel mai puțin probabil pe termen scurt. Regimurile autoritare nu cad de la bombardamente externe. Cad de la implozii interne, iar imploziile interne au nevoie de timp și de fracturi în elita de putere.
Concluzia, pe scurt
Am intrat într-un conflict deschis între două puteri nucleare (SUA) sau aproape nucleare (Iran și Israel) într-o regiune plină de combustibil. Negocierile au eșuat nu pentru că diplomația nu funcționa, ci pentru că una din părți nu voia să funcționeze. Atacul a fost planificat în paralel cu discuțiile.
Poate Iranul să fie lovit suficient de tare încât să nu mai poată produce o bombă? Poate. Poate regimul să cadă? Greu, dar nu imposibil pe termen lung. Poate conflictul să rămână limitat? Extrem de puțin probabil, având în vedere că Iranul deja atacă șase țări diferite.
Suntem la începutul a ceva, nu la sfârșit. Și “ceva” poate însemna orice, de la un nou armistițiu fragil până la cel mai mare conflict din Orientul Mijlociu de la 1973 încoace.
Între timp, petrolul urcă, Marea Roșie e din nou zonă de risc pentru transport maritim, și toate certitudinile despre “descurajare” și “echilibru de putere” în regiune tocmai au fost aruncate pe fereastră.
Bine ați venit în 2026.
Trebuie intrat terestru, ras tot pana la fabricile si facilitatile nucleare, daramate complet.
citeste articolul asta, de anul trecut si o sa intelegi de ce nu se intra terestru
https://arhiblog.ro/o-privire-realista-asupra-tensiunii-dintre-israel-si-iran/
Cum ne afectează în mod direct pe noi acest război?
Vezi luni când alimentezi
asta e mema deja.
creste pretul petrolului – creste pretul la pompa
scade pretul petrolului – creste pretul la pompa
incepe razboi undeva – creste pretul la pompa
retrag americanii trupele si se termina razboiul pe undeva – creste pretul la pompa
Meh, s-o faca cat vor, eu tot de 50 de lei bag.
Varianta outside the box. Cata vreme se impusca iranienii intre ei, e simplu sa trimiti nshpe parasutisti la muntele ala cu uraniu, vorbesti cu ceva caporal iranian din zona sa te lase in pace si faci o baza americaneasca de mentinere a pacii pana scoti uraniul de acolo. Voila.