Pornind de la articolul ăsta, mi-am adus şi eu aminte de topul jenibilităţilor întâmplate la nunta cu posesoarea de drept a inimii mele.

Aş dori să menţionez de la început că nunta a fost dorinţa nevestei mai sus menţionate, eu dorind doar o reuniune intimă cu primarul de la sectorul 3, în care să spunem DA după care să mergem să ne îmbătăm.


Aşaaa. Vine naşul meu, care e şi vărul meu cel mai drag, cel puţin a fost, până la nuntă, tocmai de la Botoşani, cu maşina proprietate, hotărât să îşi cunune bunătatea de văr. Fericiţi nevoie mare, mamă ce cadou consistent îţi fac, în sfârşit te-ai hotărât, fericiţi alea. Plecăm seara dinaintea nunţii să facem nuştiuce, în maşina lui. La Vatra Luminoasă, un canal ridicat din carosabil, desigur întuneric, garda la maşină joasă, BOOOOOOM, tot ce era pe dedesubt rupt sau găurit. Băi, dar TOT. L-am împrumutat cu bani până la final, ca să termine de reparat maşina.
De atunci nu am mai vorbit decât lejer răceanu la inmormântarea mătuşii, din primăvară.

Nu cred în Dumnezeu. Numai că nunta presupune şi cununie religioasă. Şi dacă viitoare nevastă crede şi doreşte, nu ai ce să faci decât să te supui. Iar la nuntă te doare inima de ce e în biserică. Te lepezi de Satana de nuştiucâte ori, IIsaia dănţuieşte şi te învârţi de mână cu preotul în jurul unei mese până ameţeşti. Pupi tot felul de împuţiciuni pupate de alte zeci de mii înaintea ta, inclusiv mâini de preot. Babe care şoptesc urlând „calcă-l pe picior, calcă-l pe picior”, pentru că astfel cică decii supus nevestei. Desigur, nevasta mai avea puţi să o calce pe cap pe aia. Dar cea mai jenantă fază a fost când naşul a vrut să îi dea popii 5 milioane şi i-a zis că nu e suficient. Jenant pentru că nu i-am dat una în mufă. Eh, eram mic.

La intrarea în restaurant trebuie să stai şi să te pupi cu absolut toţi care vin acolo. BĂI, DAR CU TOŢI. Pe mulţi nu-i cunoşti, normal, că intră în funcţiune tăvălugul de rude care schimbă bani la nunţi, dar chiar să te pupi cu toţi? Bărbaţi, femei, fără deosebire, hai la îmbăloşeală, după care dăm noroc cu şampania şi aia e, am devenit practic rude.

Formaţia care cânta era de toată coma. Pe lângă faptul că în nici un caz nu a cântat ce stabilisem, ci a dat-o în tot felul de tarantele, cânta tare frate. Băi, dar TARE. Pentru că nu le mai mergea potenţiometrul ăla de volum sau ce naiba aveau ei. Şi uite-aşa, toată noaptea nu ne-am înţeles om cu persoană, pentru că ne zumzăiau urechile de la muzică.

Vărul nevesti-mii, 160, 50 kile, îi spune vărului meu, 1.85, 130 de kile, expert în nuş ce arte marţiale, „Am dat la nuntă 300 de euro, îţi mai dau şi ţie 100 numai să mă laşi să te fut în cur”. A se reţine că amândoi erau însuraţi şi beţi, în acelaşi timp. Ce am făcut eu 2 ore? Am stat în bucătărie, agăţat de văr-miu, pe care nu îl pot cuprinde la cât e de mare, încercând să îl opresc să se ducă să îl omoare pe celălalt. Plângea şi sughiţa „Îl omor mă, îl omor, păi eu sunt poponar?”.

Am dansat pe muzică populară. Eu, care nu dansez ca principiu de funcţionare, am tropotit pe horă şi alte marafeturi de-astea. Dar de-atunci mi-am jurat în barbă că nu voi mai dansa aşa ceva. Uite că se apropie 6 ani şi m-am ţinut de cuvânt.

Sunt multe. Multe din ele nu le pot spune. Cert e că dacă aş lua-o de la capăt, nu aş mai face aşa ceva niciodată.
NICIODATĂ.