Şi am văzut asta la prezentarea lui Steve Jobs, când a fost dezvăluit al 2 lea cucuzel, iPad, tableta ce va revoluţiona light computingul.
În paranteză fie spus, Apple chiar va revoluţiona tablet pisiurile. Pentru că au un număr uriaş de fani, care îl vor cumpăra, se vor obişnui cu el şi il vor arăta şi altora. Iar asta va atrage după sine dezvoltarea celorlalte mărci de TPC-uri, pentru că nu toată lumea adoră OSX-ul lui Steve Jobs.

Anyway. În seara respectivă toată lumea a aşteptat lansarea şi, odată cu ea, streamingul video de la locul faptei. De fapt, orice site care avea în denumire apple a fost asaltat de parcă venea sfârşitul lumii (eu am ales să parazitez engadget).
Şi minune, marea majoritate a streamingurilor video s-au dus pe copcă. Inclusiv pe techcrunch, unde dădea un frumos 403 error.

Problema e deja internetul foloseşte din greu resursele plăcilor de reţea şi totuşi nu e suficient. În clipa în care traficul creşte, se duce de râpă orice comunicare în timp real, şi nu toţi pot fi youtube, să aibă resurse nelimitate, servere fără număr şi mii de angajaţi.

Pe lângă asta, internetul ar trebui să simplifice lucrurile, nu să le complice. Nu trebuie să construiesc un data center ca să transmit o lansare de produs, atâta timp cât cu un car tv, transmite aceeaşi lansare fără probleme, undele nu se sufocă de cât trafic face, calitatea transmisiei e net superioară, nu înţepeneşte browserul de la prea multă informaţie etc.

Care va fi soluţia finală? Probabil un conglomerat de tv, radio şi online. Dar oricum tehnologia trebuie să se schimbe sau să avanseze. Pentru că momentan suntem într-un punct oarecum cam mort.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.