Intram acum 5 minute în bloc, împingând la căruţ. În faţa mea, o baborniţă. Cum mă vede, cum măreşte pasul, deschide uşa la bloc, o închide repede(avem interfon) şi fuge la lift.
Eu mă mişcam mai încet, trebuia să urc treptele cu căruţul. Intru într-un final, baba ţuşti în lift, trânteşte repede uşile şi pleacă. Nu am zis nimic, oricum nu aveam loc, că eu am un căruţ cât un TIR mai mititel.

Urcă liftul până la etajul 3, se deschide uşa, după 2 secunde aud distinct cum pocneşte rotiţa de la lift, ridicată manual şi normal, liftul rămâne acolo.
Oameni buni, dragilor, explicaţi-mi şi mie, de ce ar face cineva care nici măcar nu mă cunoaşte, care nu m-a văzut în viaţa lui, aşa ceva? Care e satisfacţia? `L-am lăsat pe ăla să care căruţul pe scări, hahaha`? Şi cum poţi face asta la o vârstă când mulţi din contemporanii tăi de generaţie sunt oale şi ulcele pe masa lui Scaraoţchi?

Îmbătrânim, dar în nici un caz nu devenim mai înţelepţi. Proverbul ăla cu cine nu are un bătrân să şi-l cumpere e doar o mizerie cretină.

LE: Mi-am dat seama de ce. Purtam tricoul ăsta

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

90 comentarii Adaugă comentariu

  1. Babornitei asteia ii platesti tu lunar pensia si asigurarea medicala.

  2. #2

    cum o fi ajuns la rotita? 🙂

  3. Deci sunt multi care se dilesc la batranete…pardaf!!!!! Sa ne ferim zic de rautatea omului..:)))

  4. Astea cand isi pun ceva in cap pana sa te dumiresti treaba e facuta demult ! 🙂 Eu zic sa te feresti ca poate mai vrea si altceva decat cumparaturi !

  5. Eu cred ca iti citeste blogul si nu ii place cum scrii =))

  6. #8

    era stafia lu’ bunica lu’ Dan Negru.

  7. Avand in vedere ca la viata mea am tot dat de babe comuniste dilite pot sa iti spun care a fost logica ei.
    Ea te-a vazut cu carutul, care dupa cum ai spus si tu era destul de mare. Baba, in mintea ei de comunista ratata, s-a gandit ca o sa te urci cu carutul in lift si o sa strici liftul, iar apoi ea va trebui sa urce scarile pe jos, sau sa dea bani pentru repararea liftului. Ambele variante, sa plateasca pt. ceva sau sa faca efort, sunt variante inacceptabile pt. o baba comunista. Asa ca a facut tot posibilul sa te impiedice sa urci in lift.
    Si proverbul ala nu e mizerie crunta, dar devine o miezerie cand te referi la babe si mosi care au fost mutati de raposatul la oras din fundul padurii si asta le-a crescut foarte mult respectul de sine. Nu le-a crescut respectul pt. altii, bunul simt, intelepciunea, atribute care din contra s-au diminuat spre zero. Daca intalnesti batrani de la tara, altfel e situatia. Spre exemplu, odata a trebuit sa port munca de convingere cu o batranica ca sa ia loc, asta in situatia in care mai avea si o papornita cu produse pe care le aducea la piata. Pe de alta parte o baba de bucuresti probabil ca ar fi inceput sa si faca scandal daca nu gasea loc liber cum se urca in tramvai. E o problema de socala a vietii. Babele de la oras au trait frecand menta la stat si statul le dadea tot ce vroiau. Babele de la tara stateau toata ziua la munca la camp la CAP ca sa primeasca la sfarsitul verii 2 saci de grau si unul de cartofi. Asa ca baba de oras crede ca totul i se cuvine deoarece ea a “muncit”, pe cand baba de la tara stie ca trebuie sa muncesti cu adevarat pt. orice si nimic nu i se cuvine de drept (chiar daca anumite chestii ar trebui sa i se cuvina).

  8. #10

    ce bine ca la mine in bloc is 4 lifturi din care unu mare numai bun de bagat orice cand te muti

  9. #11

    de sambata viitoare ne mutam intr-un bloc populat in proportie de 90% de pensionari. material de blog cacalau, blog de nisa 🙂
    offtopic: 175 euro, apt 2 camere, gara de nord, bulina rosie. merita?

    • #12

      @Icegrim: normal ca merita. iti dai seama ce senzatii misto ai la proximul cutremur?

  10. #13

    Eu nu înțeleg de ce nu te-ai dus până la ea ca să-i faci scandal.

  11. #14

    Eu fac asta dar fara sa ridic rotita cand n-am chef sa impart liftul cu cineva!

  12. Arhi

    ieri mistreti, azi cotoroante

    maine ….. smei ?

    unde pana mea stai tata?
    :))))

  13. o fi fost o baba pusa pe sotii. sau a crezut ca esti un hot si un violator care vrea sa o violeze si sa ii fure pensia (se stie ce apetisante sunt babele de la 70 de ani in sus :)) ). Desigur, carutul lui bebe face parte din deghizare :))

  14. Procedeaza si tu in aceasi masura cand o vezi ca vine de la piata cu pungile pline. Eventual ii si atragi atentia asupra faptului ca te duci pana la ultimul etaj sa blochezi liftul.

  15. Nebunia vine odata cu varsta….

  16. #20

    oricum duceam lipsa de adrenalina… hai ca-i mai faina viata asa

  17. … cine are un batran… sa-l spanzure… continua zicala 🙂

  18. @Icegrim – Daca e vorba de strada garii de nord nr 6-8 bulina aia e pusa la sto pentru ca vor sa darame blocul si alta varianta mai ok nu au gasit prostii . Oricum oferta cu 175 de euro pt un apartament cu 2 camere intro zona perfecta este super ok .

  19. #24

    nu, din cate stiu eu. ma interesez si te anunt daca e ceva. cu pretul am avut noroc, i-am cunoscut acum cateva luni pe batranei si au lasat de la ei pt noi. altfel il dadeau cu 200-250.

  20. Pai nah, Arhi, vezi daca n-ai batran, daia e bine sa-ti cumperi. Ar trebui sa fie evident ca era un batran cumparat de MB..

    Ala are unu (cel putin) si tu ai zero, deci e normal ca nu poti sa faci level si trebuie sa urci pe scari ..

    Administratorul de la noi se lua mereu de mine ca urcam trotineta in lift (cursa). S-a dus in loc cu verdeata si cel nou nu mai spune, mai ales ca sta la scara cealalta..

  21. Nu are legatura cu varsta 🙂
    Mai demult, cand de abia ma mutasem in blocul in care locuiesc si acum, am intrat la un mic magazin sa cumpar ceva. Tocmai iesea o tipa, pe la 30 de ani, destul de stearsa de altfel. I-am tinut usa, si i-am zambit cand a iesit, asa din curtoazie/obisnuinta (o perioada am trait in UK unde desi pare greu de crezut oamanii isi zambesc in situatii de genul asta).
    N-am gasit ce cautam asa ca m-am dus acasa, si am intrat in bloc exact dupa dna/dra cu pricina. Cand m-a vazut a iutit pasul si mi-a inchis usa liftului in nas. 🙂
    La urmatoarea intalnire in fata blocului am avut un implus f puternic sa ii zic ca atunci cand mai are fantezii paranoide cu barbati care o agreseaza pe holul blocului sa faca bine sa se uite in oglinda timp de cateva secunde.

  22. #29

    @Perfu: da, acolo e. hmmm, bine ar fi sa fie cum zici tu. blocul a trecut prin cutremurul din ’77, poate mai razbate printr-unul. merci 😉

  23. Am inteles ca mai o sa dureze ceva timp pana vor demola acele 6 scari de bloc pentru a face o parcare subterana , asa ca ai timp destul sa te muti si sa faci materiale de blog si cu aurolacii din zona cat si cu batraneii de acolo 😀

    La ce scara ai gasit oferta ?

  24. Cine stie cand oi fi criticat-o tu pe blog… si te-a tinut minte !

  25. #32

    Arhi, am uitat, mai stiu ceva. Ti-as trimite mail dar am o nelamurire cu adresa ta.. e cu .com, nu .ro? Sau contacteaza-ma pe YM pe id-ul aferent emailului meu. poti sterge mesajul asta, eventual

  26. She was trolling you 🙂

  27. You wouldn’t download a car an old man

  28. #36

    @Perfu: n-am retinut numarul e pe la mijloc

  29. eu cred ca batrana este o singuratica paranoica. te`a evitat pentru ca nu stia ce sa vorbeasca daca te vede. unii sunt ciudati.
    Icegrim: depinde cat de batrani sunt. am stat 1 an si ceva intr`un bloc plin de pensiunari, 80+. avantajul e ca ei nu se miscau deci nu faceau zgomot si eu puteam da muzica tare ca ei erau tari de ureche.

  30. Poate era trecuta prea des pe la biserica, mai stii?

  31. #39

    “Cine n-are batrani sa-si cumpere!”
    Am precizat ca la mine in bloc sunt o gramada? Hai ca va fac un pret bun. 1-2 kile de batran tot va permiteti

  32. poi daca stia ca poti face shpagatu. i-a fost frica sa nu-i dai un mauashi in lift sa-i furi ochelarii

  33. n-am inteles ce carut: cu ala micu’ sau cu marfa de la piata?

  34. “baba ţuşti în lift”=epic

  35. “Did it for teh lulz”, te-a pozat de la etaj și te-a pus pe 4chan. Bineînțeles, cu XD-ul aferent :))

  36. “eu am un căruţ cât un TIR mai mititel.”

    bei, tu ai luat carut pentru fata sau pentru tine?! 😀 :))))))

  37. #45

    Am patit-o exact la fel cand urcam cu un aparat de facut abdomene impachetat . Una bucata baba a procedat la fel lasand usa deschisa la et 2 oarecum spre norocul meu ca era putin de urcat . Am lasat imensul colet jos si am urcat si am coborat cu liftul . l-am dus sus si apoi am sunat la distinsa hoasca la usa . Bineinteles ca nu mi-a raspuns . Apoi l-am rugat pe presedintele blocului sa sune sa vedem ce dracu are in cap ca a mai facut asa ceva . Comentariul 9 ictin a descris foarte bine argumetele babei : ca stric liftul si daca se strica ea e batrana si nu poate sa urce . Dupa ce i-am adresat cateva calduroase urari de bine am urmarit-o timp de cateva saptamani – fara a dedica timp special , doar cand prindeam momentul – si ii faceam acelasi lucru cum o prindeam , blocand liftul cu cateva etaje mai sus . Argumentul meu a fost identic cu al ei . Ea pute rau si eu nu mai pot urca cu liftul cand acolo pute a hoit si nu vreau sa urc pe jos ca stau destul de sus . Ma uraste groaznic dar nu ne mai face probleme , deoarece la absolut toata lumea facea la fel .

  38. Var. 1: Io ti-am zis sa nu mai porti tricoul cu Base. Ma rog, ala in care faci misto de el. Mosii/babele s-ar putea sa inteleaga, hm, invers. Io fac pariu ca baba e cu Iliescu si n-a vazut sedila de sub s.
    Var. 2: baba o fi gindit: “asta are bani sa umple un carut cu mincare, are burta, e tinar. Io n-am bani decit de piine, is slaba, is baba. Deci, io: lift, el: scari!” Nu-i logic? Si sanatos, la urma-urmei…

  39. Este vorba de ramasite ale spiritului de luptatori al strabunilor. In plus, pe tine te cheama CETIN! Deci femeia răzăşului a văzut turcul în spate, ştiind câtă viclenie aveţi de la Allah a priceput că în căruţ ai arme şi lucruri furate de la alţi răzăşi mai slab pregătiţi, şi a fugit, ca să te obosească. Urma hărţuirea de noapte.
    Ba, zi mersi că nu a incentiat recolta din lift şi nu a aruncat cu bolovani pe scări.

  40. #48

    Ok, ca nu a vrut cu tine in lift, se poate intelege. I-o fi fost frica de vecinul ala mare si mult. Dar, pana mea, cum dracu’ sa defectezi liftul? De ce? Doar asa, de a dracu’ si de (in curand) intepenita. Asta e rautate gratuita si nu ii vad nici o logica 🙁

  41. Invadatorule! (restul e la moderare) :))

  42. Romanisme. Si asa cum spune un ante-comentator, mi-e teama cu nu doar “doamna” respectiva are asemenea atitudini de rahat. Normal era sa tina usa deschisa pentru tine, ca nu o durea noada, daca nu te poate ajuta sa urci “tir-ul”. Si eventual sa astepte 2 minute in plus, sa poti tu duce copilul sus. Sau pur si simplu sa nu faca rahaturi din astea, daca nu are atata civilizatie in capul ala sec, incat sa se comporte ca UN OM, nu ca o cretina.

    PS: pe cand plecarea in Grecia? Ca nu cred ca mai are rost sa faci multi purici pe aici 😉

  43. de fapt tanti are grija de arhi. S-a gandit: carut=mancare. Deci l-a pus sa arda niste calorii.
    o fi fost nutritionista intr-o viata anterioara

  44. d-aia ca ai zis nasoale despre conectar …

  45. i-e frica ca strici liftul cu carutul
    eu am pe cineva la et 5 care in multe seri pe la 10-11 bloca usa de la lift, probabil ca are un somn mai sensibil…data viitoare cand mai face asa, pandesc momentul si ma plimb de 5-6 ori in sus si in jos sa se sature

  46. Tocmai am venit din Delfinului, de unde mi-am luat un tricou din cercul magic. Pe eticheta scrie “Pantelimon” !! .. nu mi-a venit sa vad ce-mi cred urechile…

    (se pare ca e o mica firma prin pantelimon, care face tricouri si care le semneaza ca atare)

  47. #56

    @Arhi: sunai la toate apartamentele de la etajul unde era liftul blocat.

  48. ii simplu : ca sa te oftici tu 🙂
    pe mine m-o certat odata o baba ca intram in lift cu catelul,ca poate face pipi. mi-o dat cu bata in el. eu nu i-am zis nimic, (nu aveam flotant) in schimb catelul s-a razbunat dupa vreo 4 luni. am coborat pe scari, si numa il vad ca tot mirosea o usa pe care pana la urma o facut pipi. era usa babei.

  49. #59

    deh, cu tricoul ala si-o fi zis baba ca esti necrofil ..

  50. ref. la PS: daaaa, arhi, ca a si vazut baba ce scria pe tricoul tau. eu dc n`am ochelari nu fac distinctia intre un om normal si un ciclop aflat la 6 metri de mine. s`a panicat femeia, probabil singuratica, la ideea de a face conversatie in lift sau pe casa scarilor.

  51. care-i faza cu rotita??

    • #62

      @fatadincort usa de la lift are in stanga sus o rotita, pe care daca o ridici, nu se mai inchide usa

  52. #63

    sigur iti citeste blogul si nu ii place cum scrii.  😀

  53. #64

    ARHI I like the color of the stroller: i think is trendy!~

    • #65

      stroller baga-mi-as picioarele in el!!!!! de 2 ore incerc sa imi aduc aminte cum ii zice in engleza

  54. #66

    @Arhi: sunai după ce duceai căruțul.

  55. #68

    cred ca ai dreptate si era vorba de tricou:))..deobicei babutele de la televizor violate pe undeva la tara zic ca au fost umilite …de unde.. cred ca le place ca nu prea cred eu ca mai apuca ele asa cv…da probabil babuta asta nu era din categoria aia si te`o fi visat noaptea ca i`ai facut cv si o zis ca a fost real si nu a vrut sa`si aduca aminte:))

  56. #69

    “cine nu are un bătrân să şi-l cumpere”
    Iar cine are, sa-l vanda 😉

  57. Cu sau fara tricou, mi se pare halucinant ce zici. Ca a fugit la lift intelegeam; e paranoia. Ii era frica sa nu fii vreun violator. Dar sa blocheze liftul ca sa urci pe jos, uau…

  58. Cum i-am zis si lu’ fi-mio al mare:

    “Ba, daca ma vezi ca m-am ramolit si ma cac in blidu’ vostru, fa-mi fiule un bine si zvarle-ma de la balcon… (“Domnu’ politist, e iarna si tata nu se prea tinea bine pe picioare…”). Nu vreau sa raman in mintea voastra ca hodorogu’ ce va piseaza cu “pe vremea mea…”, rau, carcotas si bucurandu-se de “capra vecinului”!!!

    Acreala nu tine de comunism ci de cum vede romanul crestin pe Doamne-Doamne:

    Un mosh acrit, care se uita pe vizor contabilizandu-ti imbucaturile, injuraturile, tzoalele si futaiurile, nu faptele care conteaza (cele cu adevarat intentionat-rele oricum pot fi iertate de-un popoi!).

    Asa ca de ce n-ar fi si mamaie dupe chipu’ si asemanarea lui Mnezio cel popesc?!?

  59. era drogata si te-a confundat cu un dragon albastru. medicamentele astea de tensiune….

  60. #73

    batranii din romania sunt cei mai ursuzi si rautaciosi , plini de ura si de dorinta de a face rau , pe buna dreptate avand in vedere ca dupa o viata de munca isi cersesc existenta
    doar ca si`n afara sunt batrani saraci, numai ca , daca discuti cu un batran englez, sau din scandinavia, sau orice tara civilizata, o sa descoperi un om vesel, plin de glume , de intelegere…care se imbraca frumos si ingrijit, nu ca cei romani, care tin in sifonier hainele “bune” iar pe strazi poarta toate rupcigaturile , parca dorind sa-si arate saracia

  61. Batranii de cumparat sunt aceia trecuti prin viata, care au dat de greutati si au trecut cu decenta peste ele, ramanand cu ceva. Batranii de cumparat sunt bunicii pe care-i iubim.

    Cel mai probabil babornita o fi fost o scrintita, speriata de bombe si suparata din instinct pe aia cu ani mai putini in buletin decat ea.

  62. Pentru ca fiecare mos sau baba are o rotita sarita sau mai bine zis majoritatea oamenilor au cate o rotita sarita.

  63. #76

    astept post-ul in care ne zici cum ai lasat-o pe baba cu plasele in bratze, eventual cu tot cu poze cu rotitza 😀

  64. #77

    mie imi scapa momentul cand ai devenit tata
    ai scris pe blog sau e o stire strecurata asa pe sub usa? 🙂
    oricum ar fi sa-ti traiasca

  65. Cand eram copil, mai treceam pe la rude in Bucuresti, bloc de 12 etaje, 2 lifturi. Susta e, eu nu le blocam usa ca sa nu urce. Eu invatasem cum sa blochez liftul in timp ce cobora, de preferabil cu persoane.

  66. “Magarul cand imbatraneste nu ajunge neaparat mai marele grajdului.” [proverb turc]

  67. For the lulz, like duh!…

  68. probabil te citeste baba

  69. lol, rotitza de la lift … this brings back memories …
    grasule, nu te-ai dus sa-i futzi niste pumni in usha ? ca sa-mi bag poola eu data viitoare cand vin in romanika ma apuc sa bat vreo 2-3, ca sa mai descarc din frustrarile din Canada, ca plm, aici daca ma apuc sa scuip pe unu ma aresteaza astia, da’ acolo la voi scap eftin …
    plm, ce prosti is canadienii astia, ei n-au auzit de rotitza, la ei toate usile se inchide/deschide in perete …

  70. vai, ce trist =))

  71. #84

    Adevaru` e ca si tricou` ala e extrem de inteligent :|.

  72. ti-o tras-o baba!!!!

  73. Eu am mai incercat sa zic ca batraneii astia ‘e’ periculosi da’ nu ma ia lumea in serios:

    gentlearsonist.com/2009/06/batranii-sunt-periculosi.html

    Nu stiu daca va mai aduceti aminte de povestea cu “Banda Artrita”, cand o banda constituita adhoc din batranei (pe bune!) in Germania a(u) rapit un tip si l-au torturat zile in sir…

    Asa ca vezi in ce te bagi, Arhi.

Adaugă comentariu

Dacă ești la primele comentarii aici, nu încerca să faci pe deșteptul

  • Comentacii pesedisti nu sunt bineveniti
  • Nu incerca sa fii mai arogant decat mine, la mine in casa
  • Linkurile sunt foarte utile, daca nu sunt spam




This site is protected by reCAPTCHA and the Google Privacy Policy and Terms of Service apply.