Când am avut primul copil, eram tot VAAAAAAAI, CE GREU E, VAAAAAI, CE DIFICIIIIIL, AOLEEEEEU, NU MAI AM VIAȚĂĂĂĂĂ, CE NASOL.
Când a venit al doilea eram VAAAAAAI, CE BINE ERA CÂND AVEAM DOAR UN COPIL, VAAAAAI, CE LINIȘTITĂ ERA EA ȘI CE DRAC ESTE EL, VAAAAAI, NU MAI AM VIAȚĂĂĂĂ.

Băi băieți și fete, a venit al 3 lea. A venit doar ca să îmi arate că atunci când aveam 2, viața era simplă și liniștită, iar fi-miu nu era deloc drac, dimpotrivă, era cel mai liniștit copil și cel mai fără probleme.

Eu, care râdeam de cei care îi protejează toată cassa, toate rafturile, toate colțurile, explicând oricui voia să audă că, de fapt, copiii sunt așa cum îi educi și că trebuie învățați că nu e bine să umble acolo, mi-am primit lecția.

Are 10 luni, nu merge în picioare, dar stă în picioare și se ridică. Deschide absolut orice raft, orice ușă la care are acces, locul preferat de ținut mâna este la balamaua ușilor, verifică manual orice priză care îi cade în fața ochilor, distracția favorită e urcatul scărilor, iar de coborât nu vrea să accepte că trebuie să coboare cu picioarele înainte, așa că o ia cu capul în jos și dumnezeu cu mila

VAAAAAAI, CE BINE ERA CÂND AVEAM DOI COPII ȘI CE LINIȘTIT ERAAAAAM ȘI CE DRAC E AL TREILEA, VAAAAAAI, NU MAI AM VIAȚĂ.