boli psihice
Via animaloo, care se învârte în niște cercuri foarte dubioase.
Când citești, la prima vedere, pare haios. Hihihi, uite, pe asta o urmăresc serviciile cu mijloace extrasenzoriale, ca să citez

spălându-mi creierul, prelucrând raționament și, chiar din rațiune, își scanează corpul cu al meu, folosind sistemul informatic în așa fel încât direct din corpul meu se implantează în raționament și rațiune, direct în corpul respectivilor, punându-mi sănătatea în pericol, vrând să-mi vatăme persoana cu intenție.

Știți care e problema?
Că, dacă te gândești ce implică scrierile doamnei în cauză (sărumâna doamnă, vă rog să nu mă dați în judecată), realizezi că e de plâns. Câți bani sunt cheltuiți de sistemul judiciar, judecători, procurori, personal juridic, totul se pune în mișcare la cererea doamnei cetățean. Care e dilimache.

Nu râdeți, că e serios. Dacă doamna respectivă, care e nebună, CLAR, îmi face reclamație penală pentru că am făcut-o nebună, se constituie obligatoriu dosar de cercetare penală, care se alocă unui procuror ce își va pierde timpul punându-mă să dau declarații, pentru că timpul meu nu îl mai iau în calcul, în loc să facă ceva cu adevărat util societății.

Și ajungem la întrebarea Până când un om bolnav poate fi asimilat unuia sănătos și luat în seamă? Pentru că sunt procese care trenează de ani de zile, cazuri care nu sunt cercetate cum trebuie, pentru că, conform legii, procurorii și judecătorii sunt obligați să se ocupe de asemenea “cazuri”.

Ar fi anormal ca un judecător, după ce contemplează o asemenea operă, să dispună un control psihiatric și, în cazul unui verdict nefavorabil doamnei în cauză, să o decadă puțin din drepturile cetățenești, cum ar fi acela de a putea face reclamații?

Cred că s-ar putea. S-ar putea și dacă ar citi postarea asta:

DLE PRESEDINTE AL AFRICII…DACA AVETI PROBLEME CU PRESEDINTELE BARACK OBAMA …NU MAI IN TARA D-VAIOOATRSA DATI CU INFORMATIA…….DACA OAMNII SUNT BOLNAVI S SUNT FOARTE SLABI NU TREBUIE SA MA FACETI PE MINE…NU AM VINA..AV ROG SA VA RETRAGETI IMEDIAT INFORMATIILE ASUPRA MEA….DLE P BARACK OBAMA NU STIE DECAT SA DE ACAT RUNCE PE UNUL SI ALTUL CE FACE EL RUSIEI SI AFRICII

Găsiți restul aici. M-am tot uitat, poate e cont de trolling. Pare că nu e. Pare frumușică, mi-ar părea tare bine să fie doar trolling…

nebuni

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

44 comentarii Adaugă comentariu

  1. Am primit si eu vreo cativa ani plicuri pentru niste barabule trimise pe okazii, is tahui astia cu ideile lor la bautura

  2. Vreau sa cred ca duduia respectiva face un experiment social despre “cum este perceput un nebun pe un site de socializare”. In caz contrar nu pot sa spun ca imi pare sincer rau pentru ea dar tare dusa mai este.
    Acum putem observa cum se manifesta delirium tremens in mediul online. Fix ca pe contul ei!

  3. #3

    Am stalkerit-o putin, postari de genul asta avea si la inceputul lui 2013, treaba e ca are si momente cand scrie normal, sau mai vorbeste cu unii oameni prin comment-uri… Nu prea cred ca e cont de trolling …

  4. la cat de varza e justitia crezi ca mai conteaza ca aia depune plangere impotriva extraterestrilor?!

    cheltuielile implicate nu sunt prea mari, iar timpul pe care nebuna il fura oamenilor justitiari oricum nu ar fi fost altfel folosit mai practic…

    mai misto e sa faci o plangere de genul asta si sa iti vina raspuns ca plangerea se incadreaza in legea X, dar la scurt timp dupa ce ai depus tu plangerea, conform noului cod penal, legea X s-a abolit, iar in locul ei a venit legea Y care nu mai considera fapta ca fiind de ordin penal. cu toate ca din declaratii si alte cacaturi reiese clar vinovatia in cauza a inculpatului.

    si da-i si ramai ca prostul…. ala e vinovat dupa o lege din 68, care a fost anulata in 2014 si care nu e tras la raspundere, cu toate ca e clar vinovat, si astfel nu pateste nimic…

    pisi pe ea justitie. si cand te gandesti ca sunt tone de prosti care au impresia ca basescu a reformat justitia cand el doar a regulat-o pe ma-sa.

    • #5

      Se numeste principiul aplicarii imediate a legii penale. Sau poate principiul legii penale mai favorabile (exista amandoua, doar ca din balbaiala si incoerenta de mai sus imi este cam greu sa trag concluzie despre ce exact e vorba). Ce ar fi sa te documentezi putin inainte sa te pisi? Sau daca tot nu stii cum sta treaba, sa stai pe curul tau, si sa te pisi in buda. Ca poate se pisa si altii pe toti inchipuitii care stiu ei drept (stiu o pvla, ma iertati).

    • zau? deci nu conteaza ca ala e clar vinovat si ar trebui sa se ia masuri? conteaza ca se numeste principiul cacat pentru prosti. am inteles!

      te rog sa ma scuzi avocatule. promit ca te angajez ca sa-mi bei casa si sa mananci cacat despre justitie.

    • #7

      Oricum nu ai tu bani de onorariul meu, stai linistit 😉

  5. #8

    Ei nu sunt nebuni, ei sunt angajati sau platiti de catre infractori sa ii tina pe procurori ocupati.

  6. Lasa ma ca are statu’ bani, ori de cate ori cumperi ceva, tva-ul retinut e de 24 % asa ca daca nici statul nu are bani de procese atunci cine mai are? Ca nu sunt folositi banii cum trebuie e alta problema. Nebuna, nebuna… stiti cazul studentei internata cu forta intr-un spital de nebuni si care a castigat la CEDO impotriva statului faptul ca a fost internata ilegal in spital desi era sanatoasa… Oricum ar fi si cetatenii nebuni platesc taxe si impozite si astfel au dreptul la justitie altfel daca i se interzic drepturi = nazism. Oricum ar fi Romani inca pastreaza in mentalitea oamenilor reflexe totalitare si discriminare crasa din cauza lipsei de educatie.

  7. #12

    Eu cred ca psihiatrii din Romania nu sunt folositi destul. Poate doar de smecherasii care vor cate o scutire sau niste “droage usoare”, nu pentru probleme reale si tratabile.
    PS: Ai grija ce-ti doresti, poate apare “ingerash misterios” sa comenteze si pe aici.

    • #13

      psihiatrii sunt supra-aglomerati! cel putin o cincime din populatia romaniei are probleme de natura psihiatrica. cazurile pe care le-am vazut stand la coada la spihiatrul meu nu-s de smecherasi si droguri usoare!

  8. #14

    Nu poti interzice cuiva dreptul de a face reclamatii, ar insemna o grava incalcare a drepturilor omului si o legaizare a abuzurilor, pentru ca atata timp cat se stie ca Gigel nu are dreptul sa depuna o plangere e la cheremul tuturor, nu?
    Termenul “nebun” acopera o gama larga de boli mintale si nu toate implica lipsa de discernamant, sunt doar afectiuni. Pe langa ele exista si zona gri numita depresie, chestie care nu poate fi certificata si poate fi temporara, cum este depresia postpartum (suferita de mame dupa nastere).
    Apropos de urmarile mentionate de tine, de banii cheltuiti si blocarea justitiei o sa iti dau niste exemple:
    – comisia Nana – oameni si bani cheltuiti fara sa aiba un scop precis
    – 2 suspendari ale lui base – foarte multi bani si oameni folositi degeaba
    – 100 de dosare ale lui Bercea Mondialu tratate cu NUP – justitia ar fi lucrat impecabil daca nu era blocata de nebuni
    – dosarele revolutiei si mineriadelor, 20 de ani si inca se lucreaza la ele – justitie dezinteresata politic si activa
    Ideea in sine nu e incorecta, insa sa blamezi o caterie concreta pentru abuzul sistemului e periculos si sa iei in calcul interzicerea unor drepturi de baza cum este cel la protectie este mult prea mult.

  9. #15

    Vadim președinte!

  10. #17

    Vezi că interzicându-i don’șoarei să mai facă plângeri intri pe tărâmul discriminării alea care nu-ți plac ţie. Azi interzicem o tânără cu Tourette și patologie schizoidă, mâine ungurii care nu vorbesc bine românește, femeile de serviciu că nu au studii, bloggerii cu chelie etc. Înțelegi unde bat?

    Ba mai mult, duduia are dreptul la ajutor de specialitate. Desigur, nu îl poți impune cu forţa, ar însemna o nouă reeditare a unui lung șir de abuzuri practicate de nemţi și japonezi în WW2 și continuate de guvernele comuniste de pe întreaga planetă, ce declarau urgent orice indezirabil politic ca fiind “glumeț” (și nu erau departe de adevăr, trebuia să fii puţin nebun ca să te pui cu regimul, din fericire era vorba de nebunia “sănătoasă”).

    Eu am altă frământare, să-i spunem: realizezi că pe tanti o fute un amărât care se chinuie cu ea? Mă rog, treaba lor, doar ziceam, era o reminescenţă din tinerețea mea, când 90% din tipele cu care ieșeam aveau probleme grave la mansardă, în sensul că erau paralele cu realitatea. De atunci mi-am dezvoltat un al șaselea simț în a-i depista pe ăștia mai… zen. 😀

  11. #18

    Animaloo da informatii din Sfanta AUTOBAZA 🙁 imi pare rau pt el ca a ales aceasta cale. Mielul Sfant te va judeca, GLORIE MIELULUI !!

  12. A facut si plangere impotriva lui Ponta. Nu cred ca e nebuna totusi 🙂

    “sunteti un TOCILAR CRIMINAL….FURATI SI OMORATI…DE ALTFEL SUNTETI ACUZAT DE MULTE…DE TATAL D-VOASTRA, DE FOSTA SOTIE, DE PROSTITTUATE, PLAGIAT, ….CRISTIAN PANAIT,…SI EU PLANGERE LA PARCHET IMPOTRIVA D-VAOSTRA IN CARE VA ACUZ DE FRT IDENTITATE, SI HARTUIRE”

  13. mai demult, se vorbea la tv. despre un moş ce avea 30 sau 40 de procese pe rol. te uitai urât la el, pac un proces. ce să mai, una peste alta, omul îşi teroriza vecinii. toate astea nu s-ar fi întâmplat dacă cineva în măsură l-ar fi trimis la pshihiatru. acum, îmi aduc aminte de filmele americane cu procese, nu orice caz ajunge în faţa unui juriu. ca să ajungi acolo trebuie să ai mărturii credibile care să justifice cheltuielile făcute de stat pentru un proces. cam aşa ceva ar trebui şi la noi. un judecător să aprobe sau nu începerea unui proces în baza dosarului prezentat de avocat. din păcate la noi judecătorii sunt aşa cum sunt şi, după cum spunea cineva, la noi, orice interzicere de genul ăsta dă naştere la abuzuri, aşa că mai bine totul la grămadă.

  14. #21

    Hehehehehehe, am 2 avocati in familie si pot sa iti spun ca situatia din teren e mai serioasa decat tanti de mai sus. 🙂

  15. #22

    Intamplator, sau nu, cunosc cativa procuri. Da, e real, plangeri de genul acesta si mai grave exista. Si da, organele de cercetare penala (ca nu se ocupa procurorul personal de toate cauzele) sunt obligate sa cerceteze. Pe de alta parte insa, ca sa nu se spuna ca le iau apararea, cumva e previzibil ca in volumul de munca se vor include si cauze care nu sunt legitime. Sunt convinsa ca absolut oriunde exista procesomani si paranoici sau oameni plictisiti care depun plangere pentru orice. Asta e, personalul ar trebui sa fie suficient ca numar si ca pregatire incat sa acopere si aceste incidente.

  16. #23

    Acum na, ăia probabil plătesc și niște cheltuieli de judecată deci cel puțin în teorie nu ar trebui să afecteze foarte tare.

    • #24

      daca nu se ajunge la judecata, nu platesc nimic, nu platesti cercetarea sau cercetarea penala

    • #25

      Daca iti face plangere penala ma indoiesc ca nu se ajunge la judecata. Pe langa asta, daca nu se ajunge la judecata o poti tu da pe ea in judecata. Defaimare sau ceva de genul asta.

  17. Cunosc si eu doua cazuri din astea.Cata vreme isi iau pastilele sunt niste oameni absolut normali,doar ceva mai somnorosi.Dar daca nu si le iau e vai si amar.Unul ca asta poate veni pe furis pe la spate sa infiga un cutit in tine,sau mai grav,daca sta la bloc,e singur acasa si se gandeste ca reteaua de gaze are nevoie de indemanarea lui miraculoasa !!! Cred ca psihiatrii care le dau hartia ca pot sta liberi in societate ar trebui sa raspunda impreuna cu ei.

    • ai zis-o corect. Cata vreme isi iau pastilele…
      Psihiatrii nu au puteri atat de mari. Razvan Coloja ar putea sa iti explice mai multe cum e cu babele nebune.

      Pentru schizo exista o injectie care tine cam juma de luna. Doar ca este foarte scumpa. asa ca ei le prescriu medicamente si se roaga la sfantul spaghetii cel carbonara sa le ia

    • #28

      Si pentru oameni perfect normali ca domnul Andrei Placinta sau domnul Huidu cine raspunde?

  18. ponta sa fie recunoscator ca nu l-a blestemat ezoteric

  19. Uai ce-i la aia pe wall…

  20. fata din poveste sufera de schizofrenie paranoida. Culmea, desi, la o discutie cu psihiatra de serviciu, nu e culmea*, in live pare doar putin ciudata.

    *tipul asta de bolnavi se desfasoara mai bine in scris. cand vorbesti cu ei mai au niste filtre.

    • #34

      m-am uitat pe profilul ei de fb. are toate ingredientele necesare, inclusiv pe tony poptamas, mircea badea, marutza si abces direct!

    • #35

      Unde le gasesti, nene?!

      Adevarat, nu e frumos sa razi de oameni bolnavi…Dar totusi: “bai, ala cu mustat si cu mila d ela SRI dolj…ce pizda amtii faci? ma exciti prin ssitem ifnroatic?” :))))))))
      Si suferinzii de schizofrenie paranoida nu se tin la spital ? sau in centre specializate? Adica eu stiu ca e o boala foarte grava care poate duce la chestii tragice atata timp cat pacientul nu e supravegheata.

    • #36

      supravegheat*

  21. #37

    e super nasol. De curand un amic care aparent are o tulburare bipolara destul de naspa, pt care a si fost cazat la 9 cateva saptamani, daduse in faza maniacala si incepuse pe fb sa toarne o gramada despre cum a descoperit secretul universului, ii injura pe toti, era foarte incoerent. pe scurt foarte nasulie treaba. in live, avea senzatia ca toti din jur sunt porniti sa il pacaleassca, sa il minte etc. cu medicamentatie se pare ca poate fi controlata o chestie din asta dar faza nasoala e ca nu iti dai seama cand omu e pe craca lui sau e pe campii daca nu se exprima. oricum trist.

  22. #38

    de ce conspirationistii de nivelul asta nu se pot exprima coerent si relativ corect gramatical ?! sa facem si noi o analiza pe text ca la carte, poate ratam ceva. nu stii cine are dreptate pe pamantul asta. :))

  23. #40

    O veche vorba spune : e ok sa vorbesti singur, problema apare cand incepi sa iti si raspunzi.

  24. Exista o reglementare in Cpp contra acestui gen de plangeri, si acum citez:
    “În situaţia în care plângerea sau denunţul nu îndeplineşte condiţiile de formă prevăzute de lege ori descrierea faptei este incompletă ori neclară, se restituie pe cale administrativă petiţionarului, cu indicarea elementelor care lipsesc.”
    Clasarea se dispune când:
    a) nu se poate începe urmărirea penală, întrucât nu sunt întrunite condiţiile de fond şi formă esenţiale ale sesizării;
    Se cheltuie bani, e adevarat, dar nu prea mult timp. Si sa nu credeti ca cineva cerceteaza ACEST gen de petitii.

  25. #42

    Poveste reala.
    Schizofrenic cuminte, constient ca ce i se pare real e prea ciudat ca sa fie real, mers singur la doctor, dozat medicamente de medic, fara alte tulburari psihice sau agresiunea intalnita la schizofrenicii pe care nu ii crede nimeni si sunt contrazisi. Omul a constientizat ca are o problema si a mers singur la psihiatru. Practic, schizofrenic periodic, relativ lucid de obicei.
    Totul bine, pastilele l-au ajutat, afectiunea aproape ca a disparut, fara alte simptome. Decide ca e normal sa le lase, ca s-a facut bine. A mers perfect o perioada, dupa care s-a trezit noaptea din somn si si-a omorat mama in bataie din prea multa iubire. Dupa crima, moment de luciditate, a incercat sinuciderea, nu i-a venit sa creada ce a facut, internat la spital, incercat sinuciderea de cate ori realiza cat de cat ce a facut. In prezent, tranchilizat sever fara optiunea de a ajunge la o stare de luciditate.

    Foarte trist.

  26. #43

    Eu trăiesc în vecinătate de bloc cu una din asta.

    Nici nu-ţi poţi închipui ce poate să “nască” un spirit bolnav ca cel descris de animal00.

    Nu odată m-am trezit la uşă cu tipii în albastru în referinţa unor sesizări efectuate ca la carte de către ‘mneaei. Pe diverse subiecte, începând cu trafic de droguri şi finalizând cu placidele “spionite” din reţeaua de gaze, apă, internet sau TV.

    Când îşi ia tratamentul (citeşte e forţată să îl ia) e relativ OK, Însă din când în când o ia valul. Şi odată cu ea pe noi toţi, cam toţi vecinii ei cunoscuţi. Iar reclamaţiile ei sunt un adevărat manual de drept civil sau penal, după caz. Este cunoscută la secţia de poliţie de care suntem arondaţi ca o persoană cu probleme psihice, însă de fiecare dată, la fiecare prezentare a echiăpei de investigaţii îmi/ne motivează că trebuie să fie dat curs sesizării ei, pentru închiderea sau deschiderea dosarului.

    De fiecare dată când am vb cu familia ei ni s-aspus că nu o pot interna într-un spital de specialitate sau sanatoriu întrucât trebuie obligatoriu consimţământul pacientului pentru aceasta (fapt confirmat şi de echipele de investigaţii). Aşa că sperăm că îţi ia tratamentul şi că familia poate să o monitorizeze în mod coerent.