Scris de Mihail

Nea’ Jean avea câteva obsesii, printre care Băsescu, evreii și salutatul. Pe Băsescu îl detesta prin natura sa umană de pesedist înfocat și fost ”cadru de nădejde”. Credea că el e sursa tuturor relelor din țara asta și trăia la intensitate maximă fiecare emisiune ”Sinteza Zilei” de la Antena 3.

Cu evreii nu știu exact ce avea, dar știu că nici el și nici soția lui nu se uitau la filme, pentru că erau ”făcute de evreii de la Hollywood”. Bine, adevărul era mult mai simplu: ea nu vedea să citească subtitrările și era mai simplu să dea vina pe evrei. După ce s-a operat la ochi, au început să se uite la filme, dar nu făceau un caz din asta.

A treia obsesie însă, era cu adevărat specială. Omul nu suporta să te întâlnești cu el în scara blocului și să nu-l saluți, indiferent dacă te cunoștea sau nu. Era și greu, ca vecin, să nu-l saluți când dădeai cu crucea peste el. Dar, ca străin, era și mai greu. Plus că voia să-i și dai raportul, să știe el la cine te duci.

Într-o zi, îl invit pe un coleg de la facultate să vină la mine acasă, să învățăm împreună. Zis și făcut, știa unde stau, că mai fusese. Îi zic la cât să sune la interfon și mă pun pe așteptat. În nici 20 de minute, deja suna interfonul. Dau drumul și deschid și ușa apartamentului, ca să intre direct în casă.

Paranteză importantă: omul avea un defect: nu saluta lumea pe stradă. Din cauza asta și-a și luat o muștruluire serioasă de la un profesor de-al nostru, că nu l-a salutat când s-au văzut pe stradă. Considera că nu e necesar și nu prea făcea asta. Nici acum nu cred că o face, probabil că e legat de o timiditate din copilărie, dar mă opresc aici cu speculațiile.

Băi, și trec 5 minute, 10 minute, un sfert de oră și nimic. Mă gândeam că dacă nu mergea yala de la interfon, m-ar fi sunat el. Așa că ies pe scară să văd care e treaba și imediat aud vocea lui Nea’ Jean:

– Când intri la cineva în casă, saluți, nu intri așa… Păi, așa ceva nu se face. Nu știu cine te-a educat pe matale, dar un astfel de comportament este împotriva bunelor maniere. Scrie acolo că atunci când intri la cineva în casă, saluți. E și o chestie de respect, așa se face. Eu când mă duc la cineva acasă, salut. Hai, mergi unde ai treabă, că oricum ești tolomac și nu pricepi. De asta merge țara asta așa de prost…

Intrăm ambii în casă și colegul meu nu mi-a zis nimic, dar a salutat-o cu un sfert de gură pe mama, care nici măcar nu l-a auzit. Deh, gestul contează! Ne-am văzut noi de treburile noastre și când a plecat, l-am condus o bucată de drum, ca să nu se plictisească singur. Când vin acasă, dau de Nea’ Jean care stătea în fața scării:

– Ăăă… auzi… la tine tine a venit ăla?

– Cine?

– Ăla de nu știe să salute. Să vezi… eu coboram jos, mă duceam la pâine și el intra în bloc. L-am lăsat, să văd dacă zice ceva, n-a zis nimic. M-am gândit că o fi handicapat mintal și nu-l duce capul. Avea și față așa, mai de handicapat. A trecut pe lângă mine, zici că nici nu eram acolo. Nu se face așa ceva, nu e normal. Eu salut pe toată lumea, întreb unde merge fiecare, că nu e sat fără câini aici.

– Da…

– Deci a fost la tine sau nu? Că nevastă-mea a auzit ușa de la voi. La voi a intrat sigur. Că nu era altcineva cine să intre, că s-ar fi întâlnit cu mine, îl vedeam.

– Da, la mine a fost. Eu nu înțeleg totuși care e problema…

Atât i-a trebuit lui Nea’ Jean:

– Tu așa faci, când intri la cineva în casă, nu saluți?

– Eu…

– În codul bunelor maniere, trebuia să-i dau cu el în cap, scrie că nu intri în casă la om fără să saluți. El intră aici ca la piață, sincer. Aici nu suntem la piață sau la oi, suntem totuși la oraș. El e de la țară, nu? Se vede pe fața lui!

– …

– Nu știu ce educație are, dar nu se face așa. A avut noroc că mă grăbeam la pâine, că nu știu ce-i făceam. Data viitoare, nu mai are ce căuta, dacă nu învață să salute. Păi cum a ajuns el student, dacă nici nu știe să salute?

De fapt, Nea’ Jean știa unde fusese colegul meu, pentru că nevastă-sa a pândit pe vizor. Și a pândit și când am plecat să-l conduc și de aia mă aștepta el jos. Ăștia doi ar fi fost buni de detectivi particulari. Nu că n-ar fi făcut și genul ăsta de muncă, în alte epoci.

De atunci, amicul meu îl saluta tot timpul când venea la mine și dădea peste el la scară. Se pare că a fost atât de marcat de treaba asta, că a rămas cu ceva sechele. Nea’ Jean, pe de altă parte, era mândru că l-a educat și ar mai vrut să-i predea și alte lecții, cum ar fi votatul cu PSD, dar n-a avut noroc. Că prinsesem șmecheria, și-l luam de la scară, ca să fiu sigur că e totul OK.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.