• E foarte interesant cum un amărât bolnav psihic a devenit peste noapte MONSTRUL din tramvai, asta deși cu 2 zile înainte era vorba de ISTERIA înțepăturilor. În locul celor de la realitatea, mi-ar fi foarte rușine că trăiesc și respir aer care ar trebui consumat de alții. Nu dau link. Așa, de-al dracului.
  • Au fost depistați băieții care se pișau victorios pe talibanii morți în timp ce își apărau țara. Hotnews scrie că de fapt se pregăteau să se pișe, deși filmul arată foarte clar ce făceau adevărații MONȘTRI. Deh, când ești o latronă băsistă, trebuie să respecți ucigașii, nu ai încotro.
  • După cum bine spune spuse, săptămâna viitoare tot internetul îl va urî pe Raed Arafat, care, nu-i așa, are afaceri oneroase, prieteni cu bani, nu e sărac și, ce e mai rău, a îndrăznit să nu fie de acord cu bășescu. Iar mașinăria de intoxicare lucrează ceas. A se vedea retarzii de la kamikaze, care își mai rotunjesc și ei veniturile, dacă vânzări canci. Anul electoral, salvarea muiștilor din presă.
  • Avocatul poporului s-a trezit exact când trebuia să tacă. Singura chestie care putea opri mizerii precum șpaga la miez de noapte, idioți ca senatorul junior plăcintă și alte măgării, adică acea cameră video care înregistreză video și audio tot ce se întâmplă, e declarată ilegală pentru că, vezi doamne, încalcă dreptul la intimitate al cetățeanului. Bine că nu e încălcat dreptul la infracționalitate, doamne ferește.
  • Surpriză. Rromânii sunt angajați part time, după care sunt ținuți la muncă 12 ore pe zi. Vai, cine s-ar fi gândit la asta. Dumnezeule, păi toată lumea clama că va fi foarte bine atunci când angajatorii nu vor mai fi obligați să încheie contracte pe perioadă nedeterminată, că oricum poți fi dat afară, plus alte mizerii de amețiți portocalii. Ce să zic, culegeți ce-ați ales, praștiilor.
  • Președintele curții constituționale, aflat în poza din articol, cel cu privirea inteligentă, a motivat respingerea legii eutanasierii pentru că e nedemnă. Clar, după găinile stresate, acum avem câinii fără demnitate.

    Pe motiv că eutanasierea nu este un lucru normal, este împotriva demnităţii umane. Imaginaţi-vă un câmp imens pe care sunt 200.000 de câini şi câţiva oameni care îi omoară. Aţi vrea să vă uitaţi acolo, să vedeţi imaginea asta? Aţi vrea să fiţi unul dintre cei care îi omoară?

  • Victor Ponta, acest mesia al rromâniei, dă o fugă până la raliul de la monte carlo, că na, e îndrăgostit de automobilism. Sunt curios, oare membrii PSD, ăia care au mai rămas, când vor realiza că Ponta e de fapt maimuța PDL care le distruge orice șansă de a câștiga vreo alegere, vreodată?
  • Deontologia Răitaru TV este senzațională prin lipsă. Pentru că, deși patronul lor, cel care practic a furat realitateatv de la proprietarul ei de drept ei, este acuzat într-un dosar la DNA, angajații Rătaru TV nu îl menționează în știrile despre subiect, ci vorbesc doar de ceilalți 2 acuzați. Desigur, lupul își schimbă părul, dar nu și realitatea.
  • Mâine plec la Cluj și când mă gândesc că trebuie să trec prin mizeria de oraș numită Sebeș, îmi vine să o iau la fugă. Pe primarul din Sebeș l-aș lega de o mașină care stă la coadă la intrarea în oraș și l-aș târî până la intrare. Adică 12 kilometri. Imbecil.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

50 comentarii Adaugă comentariu

  1. referitor la traficul din Sebes :d
    www.youtube.com/watch?v=Ify1japLXXs

  2. Inca o stire misto.Fostul profesor de la Jean M incearca sa-si refaca viata.Pentru asta si-a facut abonament la sala 😀 ziaristi de toata p0la

  3. #4

    Succesuri pe Valea Oltului! Dupa ce numeri camioanele si treci de 1 miliom. poti sta linistit…

    • #5

      Filip » am auzit ca e un drum pe la tg. mures. ma gandesc sa il testez.

    • #6

      Testeaza-l :))) ca l-am testat si io vreo 4 ore. Poate am avut eu ghinion :))))))

    • #7

      Filip » bre, fac orice ca sa nu mai trec prin orasul ala imputit, latrina rromaniei numita sebes

    • #8

      Arhi, fac Bucuresti – Cluj relativ des si mereu merg pe Valea Oltului, adica si prin Sebes. Nu mai e chiar atat de rau, se mege relativ repede, ultimele trei dati erau politisti la super-itnersectia aia si am trecut prin oras in 10 minute. Relax, dracu’ nu e atat de negru :).

  4. #9

    apropo de drumul prin bv spre tg mures din mesajul de pe tweet.
    iti recomand sa o iei pe centura brasovului ca e libera si ii poti da tare si sa iesi in Craiter (la capatul centurii faci stanga si apoi iar stanga la pod).
    La primul giratoriu dreapta si apoi inca 2 giratorii inainte. Apoi sunt indicatoare si te poti descurca

    • #10

      Luci » realizezi ca m-ai pierdut de la primul stanga, nu?

    • #11

      sunt indicatoare, nu-i problema 🙂 Doar sa nu te invarti prea mult prin giratoare ca avem gramada. Suna-l pe zoso sa te astepte la intrare sa te indrume :)))

    • #12

      Luci » habar nu am unde e centura, in primul rand

    • Arhi, vezi c-apare centura pe-aci: youtu.be/Ify1japLXXs

    • #14

      GPS scrie pe tine 🙂

    • #15

      Luci » am 4S, nu merge jailbreak, bagamiash

    • #16

      pai si unu platit pe o perioada scurta? Eu pe bada de la samsung am preinstalat de la route66 si daca vreau turn-by-turn e 7 euro / luna europa de est. Asa ca il activez doar cand imi trebuie si e brici. Iar 7 euro is banii de bere…

  5. #17

    -Raed Arafat…istoria recenta a Romaniei ne-a aratat ca toti “trimisii lui Dumnezeu pe pamant” si toti “neprihanitii” era de fapt niste hoti penali…nu m-ar mira sa fie si cazul lui
    -romanii cu part time…pai si cand erai angajat full time cu contract pe perioada nedeterminata puteai lucra ore suplimentare neplatite, sa nu ai concedii, sa lucrezi in zile de sarbatoare legala, sa iei in acte salariul minim pe economie si sa nu poti sa ti iei credit nici pentru o trotineta, iar cand te duceai nemultumit la sef sa fii dat afara. Nu conteaza forma de angajare…poti fi umilit si sclavizat oricum atat timp cat ITM-ul nu munceste sau doarme pe spagi si asta indiferent de partidul politic de la putere din ultimii 20 de ani

    • #18

      erata….”erau”

    • #19

      Tu ai in casa sfoara si sapun ? Foloseste-o, idiotule !

    • #20

      @Dan Andrei…argumentele tale sunt foarte pertinente…se poate discuta zile in sir cu tine…esti foarte inteligent

    • #21

      Nu consider ca trebuie sa-mi pierd timpul cu toti … completeaza tu pe linia punctata. Tu ti-ai verificat in ultima vreme IQ-ul ? Nu cumva ai fost indus in eroare ? Sunt multi cei care incearca sa te flateze pentru bani… Sa fii inteligent !

    • #22

      @jailor – hai ca Dan Andrei exagereaza, da’ si tu o iei pe aratura:
      1. Nu ma mai mira nimic, da’ asta nu inseamna ca ma astept de la orice femeie sa fie curva, de la orice afacerist sa fie hot, de la orice jurnalist sa fie platit si de la oricine care chiar face ceva sa fie corupt.
      2. Inainte nu era atat de usor sa te angajeze pe perioada nedeterminata… si era mult mai greu sa te dea afara, in conditiile in care angajatii castigau aprox. 90% din procesele intentate angajatorilor.

    • #23

      hai bre, ce dracu, deci cit de prost sa fii sa o zici p-aia cu “istoria recenta…”? cit de prost?
      daca n-as fi plin de umanitate, sensibilitate si compasiune pentru idioti, v-as dori tuturor care judecati asa sa aveti nevoie grava de un smurd peste 10 ani, sa vedeti cum muriti pe marginea drumului, si sa va amintiti chestiile astea. dar cum sunt plin de umanitate, sensibilitate si compasiune, va doresc sanatate.

    • #24

      @jordan…ceea ce spun eu este ca nu ar trebui sa facem statuie oamenilor in viata pt ca exista mari sanse sa fim dezamagiti. In ceea ce priveste contractele de munca…in general oamenii demisioneaza…de asta e si nr de someri mic. Vine seful cu o hartie si iti spune sa iti scrii demisia. Marea majoritate a angajatilor din tara asta nu au coloana vertebrala, educatie si putere financiara sa dea angajatorul in jujdecata. Nu toata lumea are MBA si lucreaza in multinationale…sunt sute de mii de absolventi de BAC care luicreaza pe 8 milioane…la banii astia nu ar fiinstare nici sa plateasca taxa de timbru dar sa plateasca avocati?!…

  6. Aseara mi-am facut un monstru de file din nus ce peste, cu pesmet. Dupa ce-am dat cu ciocanu-n el (mi-era ca nu se frige) am obtinut ceva gros de 1.5 cm si 50 cm diametru. A mers de minune cu mujdei, zeama de lamaie si vin rosu.

  7. #26

    ia tata drumu pe la tg mures, si ocoleste muresul pe la ungheni. e un pic drumu nasol da scapi de aglomeratia din tg mures. drum bun.

  8. traseul bucuresti – brasov – sighisoara – campia turzii – cluj (adica sa ocolesti targu mures) e liber liber. singura problema ar fi sa nu prinzi aglomeratie pe valea prahovei… ca e sambata si se duce lumea la restaurantele de la munte

    • #28

      costin » dimineata nu se trezesc corporatistii

    • Traseul ala de mai sus. Sau dimineata prin Sebes, daca imi aduc bine aminte devine foarte aglomerat dupa-masa/seara

  9. #30

    Bucuresti _ Pitesti – Valcea – Sibiu- Medias- Tarnaveni- Campia Turzii -Turda- Cluj

    • #31

      Bogdan » valea oltului? niciodata:)

    • #32

      Un A-lister ca tine ar trebui sa mearga cu avionul 🙂
      Iar pe Valea Oltului nu-i chiar asa de rau in we.

    • #33

      Bogdan » neah, ca ma duc cu familionul si ma costa cat bucuresti-osaka

  10. #34

    Ce mă bucur că nu montează camere

  11. #35

    Plecat dimineata (6.00) din Bucuresti, faci 4 ore si jumatate pana la TG Mures (prin Brasov). De acolo mai ai 100 km pe care ii faci in maxim o ora si jumatate(fara opriri). Si spun asta din experienta, fara sa gonesti ca disperatul, dar nici sa mergi ca melcul.

  12. Si zici ca te intalnesti la o bere cu cititorii?:D

  13. #38

    “adică acea cameră video care înregistreză video și audio tot ce se întâmplă, e declarată ilegală ”

    un link catre lege? ..daca se poate, multumesc

  14. Eu m-am pierdut pe centura aia sulii de a trebuit sa ma opresc de 4 ori sa intreb cum ajung spre Mures. La dus a fost simplu
    PS Cica nu iti mai da Crivat berea aia promisa ca nu stia ca vii si nu a pus-o la rece :))

  15. #40

    @Razvan: 118 km Tg. Mures – Cj. Napoca. Si cam greu sa-i faci intr-o ora jumatate fara sa gonesti… La 6:00 dimineata da, e cel mai OK sa pleci, e relativ liber pe Bucale Tg.Mures, dar odata ajuns acolo…Scuze, n-am vazut ca se pleaca sambata. Atunci da, e OK, e liber, poti face drumul asta destul de lejer cam in 6 ore.
    @Arhi: daca alegi varianta Tg. Mures, vezi ca inainte de Tg. Mures, la Acatari, se face un drum la stinga, e practic un fel de centura ocolitoare a orasului, te scoate la Ungheni. A fost (re)asfalata acum citiva ani, anul trecut in vara era semi dezastru, pentru ca toate camioanele circula pe acolo, in momentul asta nu stiu cum mai e. De asta vara pina acum nu am mai mers pe acolo (iarna evit drumul Bucuresti-Cluj cu masina, de obicei merg in interes de serviciu si atunci mi se plateste biletul de avion). Partea buna e ca ocolesti orasul, partea proasta, daca n-au mai asfaltat, e ca daca nu esti atent, risti sa-ti rupi masina…
    @Bogdan: e foarte lunga varianta propusa de tine. O singura data am mers prin Tarnaveni, drumul era foarte prost (e drept, prin 2006, de atunci am evitat drumul ala). E posibil sa-l mai fi reparat, ca de atunci se lucra la el;
    Off topic @jailor: tati, tu ai sector trasat din Modrogan pe blogul lui Arhi?

  16. #41

    Ai mail cu ruta ocolitoare 🙂

  17. Drumul pe Acatari te scapa de multe dureri de cap, daca ai rabdare cu camioanele, sambata la ora aia ma cam indoiesc. Dar … ceva mai sus, spre Targu Mures, chiar in curba si peste drum de complexul asta:
    g.co/maps/w357h
    e o carciuma “traditionala” cu o ciorba de fasole in paine….mama-mama… mananci de pocnesti… 🙂

  18. ma, unde s-au luat aia din kamikaze de arafat?

  19. #44

    conform motivatiei de la eutanasiere, ar fi neconstitutionala si stergerea la cur a batrinilor paralizati in carucior, de exemplu.
    “Imaginaţi-vă un câmp imens pe care sunt 200.000 de batrini şi câţiva oameni care îi sterg la cur. Aţi vrea să vă uitaţi acolo, să vedeţi imaginea asta? Aţi vrea să fiţi unul dintre cei care îi sterge la cur?”

  20. #45

    A fost mentionat Ghita in articolul publicat pe RTV .net dar nu si in titlu 🙂
    A ratat o mega sansa sa arate impartailitate si ca ei sunt altfel. S au dovedit la fel ca Realitatea si Antena 3

  21. #46

    Moşulică ăla cu câinii a băgat de la el nişte poveşti horror ca să întărâte spiritele. După logica lui în ţările civilizate stau grămezi de cadavre de maidanezi la fiecare colţ de stradă.

  22. Draga Arhi, tin sa te anunt ca toate afacerile, inclusiv ale tale, sunt oneroase:

    ONERÓS ~oásă (~óși, ~oáse) (despre contracte, convenții etc.) Care impune cuiva anumite sarcini. /<fr. onéreux, lat. onerosus
    Sursa: NODEX

    • #48

      draga alunelu, vorba aia, cunoaste-ti limba

      ONERÓS adj. v. apăsător, copleșitor, covârșitor, dezavantajos, greu, ilegal, ilicit, incorect, împovărător, necinstit, necorect, nefavorabil, nelegal, neonest, neprielnic.
      Sursa DEX

    • Din pacate, DEX-ul o ia prin balarii. Zice chiar ca “Act cu titlu oneros = act juridic prin care o persoană se obligă să execute o prestație fără a urmări să primească ceva în schimb”, cand de fapt conform dictionarului juridic rubinian.com actul cu titlu oneros este “Act juridic prin care partile urmaresc sa obtina fiecare de la cealalta, ca echivalent, un folos patrimonial, oricare ar fi obiectul obligatiilor.” Banuiesc ca si tu faci afaceri din astea, in care vrei sa obtii ceva in schimbul prestatiei tale.
      Legat de contracte – implicit “afaceri” – sensul e cel dat de mine mai sus. Antonimul pentru “oneros” in sens juridic e “gratuit”. Exista acte cu titlu oneros, respectiv cu titlu gratuit. O vanzare e un act cu titlu oneros, o donatie e un act cu titlu gratuit.
      E adevarat ca sensul folosit de tine a intrat in uzul comun cand e vorba de afaceri necinstite.

  23. Adevarul e ca, din fiecare stire, au facut o telenovela…MUZICA, EFECTE DE ZOOM IN/OUT, BLUR…titluri cu SENZATIONAL, EXTRAVAGANT, ORIBIL, VALELEU arata in ce directie se indreapta interesul rromanilor. Ei nu vor ceva obisnuit,pasnic,mirific,minunat,calm,intelectual; ei vor numai violenta, prostie, cearta, scuipici, panarama.
    ^Asta^ a ajuns sa demonstreze care este natura omului, adevaratele instincte…
    ochirosii.wordpress.com/2012/01/03/teevee/