Pentru mine, Mihai Neamțu este un mister. La fel ca și Papahagi, dar de ăla mi-e mai scârbă decât de micul Mihăiță, așa că nu intenționez să scriu de el vreodată.

Mihai Neamțu e un tip destul de cult în creierii capului, lejer citit și care are vorbele la el. Nu se pierde, are papagal, ajutat și de cultură, tot ce trebuie.

Ce e și mai bine pentru el, a sesizat printre primii filonul etnogenetic român, dihotomia turbată dintre spiritul dacic ancestral despre care nu știe nimeni nimic și religiozitatea ortodoxă împinsă ca nămolul la deal de inexistentul sfânt Andrei de la inexistenta sa peșteră.

Așa că, după ce a cochetat puțin cu ideile liber schimbiste, omulețul nostru a virat grav spre homo religiosus, bate câmpii cu reîmplinirea neamului nostru creștin, dumnezeu care a călcat pe aceste meleaguri mândre ale dacilor costoboci și tot arsenalul de tâmpenii care dinamitează mințile fragede ale acestor minunați oameni care fac umbră pământului în spațiul carpato-danubiano-pontic.

Și aici vine misterul.
Deși are toate vorbele la el, deși spune întotdeauna ce vor să audă proștii naționaliști și religioși, are zero, ABSOLUT ZERO FUCKING succes. Nimeni nu îl ia în seamă, râde lumea de el cum râde de Bulai de la USR.

De ce? Nu știu, e un mister pentru mine.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

26 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Pentru ca publicul lui tinta nu are nici o treaba cu intelectualii? Am ghicit?

  2. #2

    Pentru că are carisma unui cartof, se screme mult prea tare.

  3. #3

    Nu il baga nimeni in seama ultima stire de care imi aduc aminte cu el este cad s-a autopropus viceprimar al capitalei.

  4. #4

    Daca este cel din poza, e simplu. Nu-l ajuta FAȚA

    prezentabilitate, charisma, call it whatever

    In schimb ar putea sa treaca drept contabil semi-competent

    Hai s-o dau si eu putin pe aratura

    La daco-geti doctrina crestina a prins destul de usor pentru ca a ajuns pe un fond de zamolxianism, unde tot de un salvator care s-a inchis sub pamant si a revenit transformat este vorba. Parca scrisese Eliade ceva despre asta, candva, undeva.

  5. #5

    Toată lumea râde MOMENTAN. Apoi nu mai râde nimeni.

  6. #6

    Parerea mea e ca e exemplul perfect de reprezentant de generatie relativ noua , ca si aia care au futut USR-ul acum 3 ani, cind a plecat Nicusor.
    El nu s-ar prea baga la furat, deci nu e cu PSDul. Nu se mai vede rpieten cu USRul ca aia sunt prea sexomarxisti.
    E in asteptare acum dar tinind cont ce cariera si-a ales in viata nu mai poate astepta mult. O sa treaca la PNL. Nu poate la AUR deocamdata ca e prea pe fata sa semnalizezi ca esti si prost si cretin in acelasi timp. El isi poate asuma doar una, pe moment.
    Genul de personaj care ar vrea sa vada Romania spre mai bine dar nu are nici o idee despre cum se face. Ce stie el si pentru ce se bate e sa crestem prin ortodoxie. Sa refuzam orice legat de poponari, ca aia ne trag tara in jos. sa nu cumva sa garantam femeilor dreptul la avort, ca stie el mai bine ca asta va insemna ca si barbatii o sa aiba voie sa faca copii.
    E genul ala de frustrat religios pe care nu ai cum sa il schimbi si cu ce argumente sa il convingi ca greseste. El are intotdeauna dreptate si faptul ca a studiat el religie si filosofie, si e mare doctor in domeniu dezaxatilor de prin anii 400 il face sa fie de necontestat.
    Probabil va ajunge dupa alte alegeri cel putin ministru, asta o sa confirme doar cit de prosti suntem ca natie. SI de ce nu mai sunt mindru de multa vreme ca sunt roman!

    • #7

      Pai fix asa e si Nicusor, ca Mihai Neamtu, doar ca nu chiar pe fata: ortodox, conservator, anti-gay, tot ce vrei. Ca l-au dat afara de la USR a fost directia corecta, doar ca USR-ul s-a futut din alta directie ulterior, dupa primul ciclu de alegeri, cand s-au prins oportunistii ca e de castigat acolo si i-au impins afara de idealisti.

    • #8

      A fost deja în PNL, mi se pare că a plecat că erau prea puțini creștini pentru el

    • #9

      @Andy exact cum zice Perkele,a fost deja urmas al Bratienilor,crecă urmeaza AUR

  7. #10

    Cand aud mihai neamtu, in mintea mea apare imaginea unui cap iesit pe geamu unui veceu alaturi de capu monicai macovei. Ambele capete urland. Asta e ptr mine mihaita neamtu. Nu-l pot asocia cu nimic altceva decat cu aceasta imagine.

    • Mihaita cu monica sarbatoreau in veceu cum l-a salvat de demisie curtea constitutionala pe tovarasul petrov printr-o erata data noaptea ca hotii.

  8. #12

    E destept, dar e prost! Nu vorbeste pe limba lumii, el vorbeste pentru oamenii inteligenti ca si el, iar acea nisa de public nu inghide temele lui, exceptand Papahagi :))

    • #13

      Nu e inteligent, e prost sadea cu o spoiala de “cultura”. Daca-l iei la bani marunti nu stie/nu pricepe nimic. Scria niste aberatii pe Facebook, ceva de groaza, omu’ are cunostinte foooarte vagi de istorie, de exemplu.

  9. #14

    A pornit cu stângul. Nu te iei de Dan Puric și Becali când intri pe piata asta.

    • #15

      Domnu’ dan puric, da? că nu ne tragem de nojițe…

  10. #16

    E un exemplu rar al exponentului unui mesaj de tip AUR dar cu narativă intelectuală.

    La fel ca Papahagi sau Baconschi, sunt conservatori luminați, dar electoratul lor a dispărut o dată cu Coposu.

    Niște relicve în viață.

  11. Tipul nu e nou prin zonă, a fost ceea ce se numea pe vremuri ”intelectual a lui Băsescu”. A avut și un partid cu care a candidat la alegeri în alianță cu PNL, PNȚ-CD și partidul lui MRU (îmi scapă acum cum îi zice). Totuși, parcă pe vremea aia avea un discurs mai OK.

  12. #18

    Nu isi arata tatzele!

  13. #19

    Cum scria cineva mai sus, nu prea îl ajută fața, românii verzi daci ortodocși nu vor tipul ăsta de intelectual un pic efeminat și cu față de tocilar, au altă tipologie și de lider și de discurs pe limba lor. Mie îmi dă un vine foarte puternic de pastor protestant, dar asta pentru că el copie mult de la americani și e fanboy Trump și republicani.

    Oricum, e normal să fie creștinopat fiind doctor în teologie, dar ce face mi se pare mai mult o imagine asumată că să poată trăi din asta, mai scrie câte o carte despre Trump, mai ține niste cursuri, omul și-a găsit nișa și și-a creat un personaj.

    • #20

      Parca zicea ca are ceva protestantism in familie… Nici freza aia de Botezatu nu il ajuta, nu inspira deloc conservatorism ortodox, ca sa nu mai zic de intelectualitate… ce o mai insemna si aia, ca dupa umila mea intelegere consider ca singurul discurs public intelectual in lb romana il gasesti in arhiva radio europalibera.

  14. #21

    probabil pentru că iese în evidență mai mult dorința de afirmare, de validare, decât dorința de a face ceva efectiv. sunt foarte mulți oameni care din varii motive, care țin de copilărie de cele mai multe ori, au o doirință exacerbată de a fi apreciați. cu toții avem nevoie și e firesc, însă dacă treci acea linie roșie a bunului simț, toți cei din jur încep să simtă că forțezi nota – “fiți atenți la mine, cât am citit, cât am scris, cumpărați-mi cărțile, votați-mă, sunt mai deștept decât toți, nu accept vreo critică – deși non stop spun că sunt deschis, generația nouă e pierdută, au nevoie de ghidaj de la cineva ca mine”. cu toții trecem prin astfel de etape. unii, cu educație mai precară, rămân la afirmarea prin superioritate violentă, cei mai educați manifestă un narcisism mascat, greu de suportat de cei din jur. însă cum ziceam, toate denotă anumite carențe emoționale din trecut. acestea sunt compensate prin afirmarea superiorității față de toți din jur, care de fapt e o cerere disperată de validare care n-a venit la momentul potrivit. însă acest lucru se simte pentru ceilalți precum mirosul de transpirație în autobuzul fără climă la 41 de grade celsius. De aici cred că i se trage.

  15. #22

    asta nu era personajul cu ceva tendinte legionare?

  16. #24

    Am citit de 3 ori titlul, tot “Mistretul Mihaita Neamtu” am citit

  17. #25

    Poate incerca sa faca misto si s-a prins lumea /hj

  18. #26

    Dap l ai descris f bine. Am avut ocazia sa il cunosc ma de aproape cand isi formase propriul partid “Noua Republica”,era o colega topita dupa ideologia lui si m a atras si pe mine la vreo 2 intalniri. Intr adevar,desi omu nu e prost deloc si are papagal nu reuseste neaparat sa anime multimile sau daca le anima,isi arata repedehramul iar cei cu un neuron valabil pleaca imediat de langa el,tocmai deaceea cred ca nu i a reusit treaba cu propiul partid dupa care a devenit un traseist destul de jenibil care saluta lumea a victorie din wc cu monicutza macovei la referendumul de demitere a chiorului dupa care a luat fiecare partid la rand in afara de pesede insa nu crecă se potriveste pe nicaieri la ce idei anarhisto-peremiste are.
    Ăăă…de fapt s ar cam potrivi la AUR…n ar fi exclus sa il vedem pe acolo in viitor.