Acum câțiva ani, la Cluj, mi-au furat minunata mea geacă de piele din club. Bine, geaca nu era minunată, nici de chiele, dar avea o poveste interesantă. Am vrut atunci să testez cum e cu comanda de țoale chinezești, din china. Și am ales geaca asta, cred că de pe alibaba.com, dar nu sunt sigur, am luat 2 XL și am așteptat. După….hăăăt, vrep 3 săptămâni, a ajuns geaca. Nu îi venea nici nevestei, nu mai zic că trebuia să fie din piele de vacă, dar era din piele de răcănel, dacă o strângeai tare în pumni, o ascundeai lejer într-o mână.

Bun, dau mail, le zic că mi-au trimis geaca aiurea, m-au întrebat dacă m-am uitat la sistemul de mărimi chinezesc de pe site. Nu, desigur. Mă uit, dimensiunea mea la lungimea mâinii venea fix la 7X al lor. Le zic că le trimit geaca înapoi, să îmi dea una mai mare, ei zic nu. No problem sir, you valuable customer, we send other, dear sir. Și au trimis alta, tot vreo 3 săptămâni, de data asta bună, pe care, din păcate, mi-au furat-o ardelenii.

Anyway, în pofida customerului service excelent, m-am lecuit de cumpărat țoale din china. Era extrem de evident că nu este ce arată în poze și nu mă încălzea cu nimic faptul că ăia vorbeau frumos. De fapt, eu nu îmi cumpăr oricum haine de pe internet, în afară de cropp, pentru că niciodată nu se potrivesc numerele și mărimile. La cropp, 2 XL e de ani de zile ce îmi trebuie, nu se schimbă, nu se schimbă materialele, imprimeul e excelent, all good.

AȘa că stau și mă gândesc, când tot cumperi din china, și cumperi, și cumperi, și nu cumperi pentru revânzare, ci pentru tine și, de fiecare dată primești ceva aiurea, ce te face să o ții înainte? Poate ai noroc și dai de ceva bun? Am auzit că în dragonul roșu sunt haine meseriașe, mergeți acolo. Cică unii fac business meseriaș cu rochii cumpărate la kilogram în dragon și vândute cu 4-500 de lei pe internet. Nu dau nume, e cu modă și alea.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

22 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Am luat o data niste chestii, te bucuri la pret daaar ai 2 pb mari: 1) calitatea de toata jena a materialelor, uneori chiar si a cusaturilor 2) livrarea in 1 luna jumatate de la comanda minim. Mi-a venit mintea la cap si am inceput sa citesc review-uri pe net cand mai aveam idei din astea cu shopping china si am constatat ca sunt artisti in a “imprumuta” poze de pe instagram sau pinterest si a face si livra copii ieftine si prost croite. So, it’s a big NO NO.

  2. #2

    M-am oprit la “ardeleni hoti”, ca de-acolo nu mai erai credibil. Hai, daca te acopereai c-un “venetic”, ceva. Da’ asa…
    Pai mie m-a cazut portofelul in metrou in Cluj, n-am bagat de seama si am coborat la Floresti fara el.
    Pai nu zici ca in nici juma’ de ora mi-l aducea acasa un arghielean neaos?

    • #3

      cu 30 de lei in el, bani de taxi, ca s-a gandit sa nu iesi in paguba

    • #4

      M-am oprit la “nici juma’ de ora”, ca de-acolo nu mai erai credibil. Hai, daca ziceai “in nici 4 saptamani”, ceva. Da’ asa…

  3. #5

    E cu moda si zile 😀

  4. Timișoara, a.d. 2014. Geacă mishto mishto mishto, piele de bovina, verde inchis, perfectă. Miezu’ e-bay ului, cea mai elegantă și practică geacă din cariera mea de purtator de geci de piele. Buzunar special facut pentru stilet Beltrame, etichetă pentru date de contact…. era genul de geaca pe care o vezi si n o uiți. Făcută în China. A fost singurul produs cumparat de la mama China si la care n am avut nici o obiectie.
    Am uitat-o pe casa scarii in bloc cu interfon si locuit de pensionari. Trei zile am lasat bilete jos la scară, cu “recompensă pentru geaca verde 500 de lei si puteti pastra continutul ei” (geaca fusese cam 250 de lei, valoarea insa era lejer 700 dupa doi ani de purtare). Sistematic, biletelele dispareau.
    De atunci, de fiecare data când ma duc la Timisoara, ma uit dupa geacă. Poate…poate…

    Sunt ardelean ….clujean chiar…. da’ fix mai rău simți să vezi că se fac de astea in Ardeal și-n Banat.

    • #7

      Nu inteleg cum sa-ti uiti geaca pe casa scarii. Sau astia prin Timisoara au cuierele pe coridor? E ca si cand ai zice ca ti-ai uitat pantofii in piscina.

    • #8

      O pui pe balustradă să legi un șiret, să descui o ușă și să duci bagaje în interior, să ceva.

    • Eram cu jobul la Timișoara și aveam o căruță de bagaje. Cu geaca pe braț, ma incurca sa car bagajele de la mașină … Am pus geaca pe o măsuță din holul blocului…și aia a fost.

    • #10

      oameni faini:)))

    • Mdea…de aia după ce se duc socrii, m am cărat. Definitiv. Măcar dacă ma fură, să am ce povesti, nu să ma ia rușinea.

    • #12

      Mie imi place cand da cate un om din asta “fain” cu capul de perete, ca ii fura un alt om “fain” de prin zona geaca, portofelul, masina, etc. Atunci dintr-o data se umfla slanina in oamenii “faini”, – “cum se poate frate asa ceva? se fura in ardeal? femeile se caca? pamantul nu e plat?” :))

  5. Chiar eram curios de cropp, daca au marfa ok.. Am vazut o pereche de papuci pe site si nu eram sigur cum sunt.. Aici, la noi la tara, n-au magazine. Recomanzi, senioare? Numerele la papuci se potrivesc?

    • #14

      nush, eu iau tricouri

    • Se potrivesc în mare parte. Aș recomanda achiziționarea cu o jumătate de număr mai mare de la ei dar diferă de la pereche la pereche. Cel mai bine verifici mărimea în centimetri în cazul sneakerilor de acolo.

  6. Văzusem recent niște video-uri pe yt cu oarecare tipe care făceau comandă de haine și accesorii din China (în special testau aplicația Wish) și le despachetau atunci pentru prima dată iar apoi le probau. Unele haine chiar erau OK, altele nu atât de OK. Mă amuza reacția lor când le vedeau. Descriau cam tot, de la miros, cusătură, prețul afișat cu transport gratis dar îți luau totuși câțiva $ pentru transport etc. Când iei ceva din China nu știi niciodată la ce să te aștepți, mai ales când nu ai așteptări realiste, gen vezi în poză o rochie Pandora (preț??) cu 10$ și te aștepți să fie chiar rochia din poză. Pe unele nu le ajută nici corpul, cum e cazul tipei cu costumul de baie din pozele de mai sus. Costumul ăla e prezentat pe un corp suplu, de model dar ea are corpul pătrat. Acolo nu mai e de vină costumul de baie.

    • #17

      Eu am crezut că aveam asteptări realiste, am vrut seturi de tricou cu bermude pt plozi, 10 dolari setul. N-am avut nicio obiecție la formă, cusături, material (un bumbac decențel), dar am comandat unul galben cu dungi negre si unul alb cu bleu, ambele cu moaca lu’ Mickey Mouse (pasiunea nepotului de anul ăsta). Am primit unul roșu cu moaca lu’ Mickey și unul roz (extrem de roz) cu moaca lu’ Minnie.
      Singura parte bună e că le-au pus ca recomandată și au venit la oficiul poștal de la 5 minute de bloc și nu la naiba-n praznic, la vamă, deși totalul depășea 10 euro.

  7. #18

    Difera multe chestii. Prietena mea, obisnuia sa isi cumpere la greu, haine de pe fostul Martofchina. Si primea cam 80% din ele, la fel ca in poza. Si veneau foarte bine.
    Si eu si barbati-miu ne-am comandat tricouri si am avut grija sa ne masuram inainte, ne-am uitat in ghidul ala al lor si da, desi eu port S, a trebuit sa comand M. Iar sotul a trebuit sa comande 2XL, desi el poarta L. Dar vin perfect.

    Acum, exista multe bube: prima ar fi ca (cum a zis si Roxi mai sus), cand nu ai acelasi corp ca aia din poza, nu poti sa te astepti sa vina la fel pe tine. A doua buba ar fi ca, unii nu citesc review-urile.
    Personal, daca imi cumpar ceva de pe Aliexpress, ma uit la review-uri CU POZE. Tot timpul dau sortare dupa “orders” si asa vad care au cele mai multe comenzi, ca acolo sunt si multe review-uri cu poze de la clienti. Daca nu exista, nu imi cumpar, oricat de frumos ar arata in poza.
    Asa mi-am cumparat un kit smecher cu oje semipermanente si lampa LED, cu doar $20. La noi m-ar fi dus in 400 de lei, ca doar lampa costa vreo 200 de lei.

    Nu ma arunc sa cumpar produse care nu au mai fost comandate, in prealabil, de alti clienti si care nu au review-uri cu poze. Simplu. Pana acum n-am avut probleme cu Aliexpress si am comandat multe chestii de la ei, atat timp cat am respectat “regula” asta.
    Ultima comanda a numarat si un set de 3 curele pentru ceasul Fitbit Versa si inca 3 curele pentru Fitbit Charge. Si arata foarte bine. Avand in vedere ca o curea textila, de Versa costa de la 150 de lei, iar eu am dat $6 pe 3 curele, merge. Mi-am cumparat si telecomanda pentru TV, filtru de aspirator, un soundbar wireless. Toate au venit in stare buna si suntem multumiti de ele.

    Nu neg, faptul ca am comandat o fusta din aia, care imita latexul, ca tot se poarta. Ba nene, deci PUTE. A ce pute, nu-mi dau seama. Barbati-miu zice ca “miroase a pula nespalata” :)))). Miroase a cocleala si a acru+ mirosul ala de piele artificiala, nu stiu sa explic. Fusta e misto, arata bine, e si captusita pe dianutru, dar mirosul e dezastru. Am lasat-o la aer, sa vedem daca scap de el, daca nu, o arunc.

    Acum, am vazut niste pulovere dragute. Sa vedem, poate comand. Desi, am vazut ca au niste reduceri pe H&M (gen 85 de lei o pereche de blugi, 25 de lei o bluza), de nu prea merita sa mai comand de pe Aliexpress.

  8. #22

    e cam departe china pentru cumpărături