Mi-am botezat toate cuțitele cu sânge

Am realizat ieri, după ce mi-am feliat ușor degetul mare, cu noul cuțit de la Ikea (cuțitele alea cu mâner de lemn negru taie incredibil și au vârful foarte ascuțit) că, practic, ultimele 3 cuțite de bucătar din viața mea le-am avut doar după sacrificii de sânge.

Primul a fost un Zwilling, pe care mi l-am luat de la Parndorf (o mizerie ieftină, ceva gen 30 de euro, s-a tocit într-o săptămână, pur și simplu l-am aruncat, atât de prost era). Dar, în prima săptămână, tăia ca un campion, eu, în bucătărie, tăiam niște ceapă și, involuntar, nu am idee de ce, l-am șters de coapsă, neatent. Așa că, acum, am o frumusețe de cicatrice pe coapsa dreapta, pentru că a tăiat ăla prin șorț, pantalon și chilot de parcă nici nu ar fi fost. Noroc că am simțit arsura și l-am retras la timp.

Second a fost cuțitul Maranc primit de ziua mea, acea bijuterie căreia i-am rupt vârful încercând să desfac capacul unui borcan de murături (smart, i know). Nush ce bibileam cu el în bucătărie, o secundă de neatenție și, dacă vă uitați, în stânga falangei, e o cicatrice. Aia e. Cuțitul ăla tăia doar dacă presa cu propria greutate, așa mișto era. Tot în prima săptămână de când l-am primit (mulțumesc, The H8ful 8)

Acum, am fost sâmbăta trecută la Ikea, printre shopping am luat și un cuțit, ptr că nu mai avea niciun cuțit de bucătar, odată cu ruperea vârfului la Maranc. Ajungem acasă, îl sscot, verific, uau, taie like a pro, efectiv ca în margarină, a trebuit să verific cu un alt cuțit care nu reușea să taie ce sfâșia cel nou. Evident, anunț familia să aibă mare grijă cu nou cuțit, taie foarte rău, nu e de glumă. După care, ieri, în timp ce țineam cuțitul în mână, am dat cu degetul pe el, să îl curăț de legume. Doar că am greșit puțin direcția, așa că mi-am feliat o bucățică de carne din deget.

Sper că e un sacrificiu suficient către zeii bucătăriei și ai războiului, că m-am cam săturat să sângerez.