Ieri Dimineață mă gândeam la asta, în timp ce zăceam în traficul bucureștean. Desigur, mă refer la perioada disco-dance 80-90, hai, poate și anii 70, dacă e, pentru cei mai purii dintre noi.

Întâi am fost tentat să zic că Dr. Alban – Its my life. A fost melodia care a apărut când am terminat clasa a 8 a, se dansa peste tot, absolut peste tot, nu știu să fi văzut nebunie mai mare decât asta, în eforie, pe faleză, se vindeau pachete de casetofoane Powasonic împreună cu caseta cu Dr. Alban, care nu se găsea nicăieri la vânzare, decât pe sub mână. Și era omor la ele.

Dar nu, nu e ea.
Apoi am crezut că e DJ Bobo – Somebody Dance With Me. A apărut când terminam clasa a 12 a. Vă spun, nu cred că am ascultat, vreodată, o casetă atât de mult timp. Era cât pe ce să zic că îi știu versurile, dar nu prea are multe versuri, sincer să fiu, nici la ea, nici la Keep on dancing, următoarea pe listă, care seamănă leit cu prima. În schimb, le știu pe toate de la Dr alban. Serios, de pe albumul One Love, cel care conține Its My Life, știu tot. Dar nu e nici ăsta.

Cu siguranță, sunt mai multe. Ice MC – Scream, nu vă zic ce prostii făceam pe melodia aasta, că e blog și de minori. Falco – Out of the Dark, gizăs, ce melodie și ce poveste în spatele ei.

Dar melodia care are un semn de arsură în inima mea e asta.

Nu știu de ce. Nu am idee de ce mă simt așa când o ascult, de ce se acutizează un dor pentru ceva ce nu există, nu a existat și nu va exista vreodată. De ce devin, brusc, melancolic, de la prima notă și simt ca o tresărire în inimă. Nu e vreo capodoperă, nu e ceva cu care să te lauzi că o asculți, dar ea e cea care a rămas cu mine, după 30 de ani, de când am început să descopăr muzica.