Ieri, în timp ce schimbam o bârfă subţire la micu`TZU pe terasă, am simţit brusc nevoia să îi binecuvântez buda. Prea mult pui cu cola.
Şi în timp ce cugetam eu la nemurirea sufletului pe WC-ul omului, ce văd pe calorifer? Jucăria din poza de mai jos.

Este o jucărie ce se dă la McDonalds la achiziţionarea unui meniu şi reprezintă un simulacru de mp3 player, care cântă o singură melodie, a lui Tokyo Hotel, despre o fată emo, care este tristă, lumea ei se prăbuşeşte, nimeni nu o înţelege, părinţii nu o mai iubesc, vai câtă durere are ea în suflet.

Şi atunci mi-a picat fisa. De aia creşte şeptelul de emo în rromânia. Din cauza McDonaldsului. Vine puştoaica de 12-13 ani. Grasă rău, că mănâncă la McDonalds zilnic. Îşi ia o porţie uriaşă de cartofi, un BigMac şi o cola dietetică, pentru că ţine regim. Adică un meniu mare, cu jucărie. Mănâncă până plezneşte. După aia pică in stare de comă postprandială. Adică starea aia de somnolenţă pe care o ai după ce mănânci mult.

E tristă. Începe să butoneze jucăria. Ascultă ce cântă ăia acolo şi brusc, are o revelaţie. Tokyo Hotel cântă despre viaţa ei. O fată singură, neînţeleasă, fără prieteni, neiubită de nimeni. Vede poza de pe capac, cu tipii negri în cap şi la ochi şi decide. Aşa vreau să mă fac şi eu. Fuge acasă, descarcă de pe dc++ toate albumele Tokyo Hotel, se vopseste cu cremă de ghete la ochi şi devine rebelă.
Am asistat la naşterea unui emo.

Deci, McDonalds, pe lângă că distruge sănătatea copiilor noştri, ni-i mai şi transformă in emokizi.
oare nu ar trebui interzişi, măcar pentru chestia asta?

emo