Când eram copil, una din cele mai dorite chestii într-o casă erau borcanele. Niciodată nu aveai suficiente borcane, pentru că în alea se puneau variile conserve și zacuști pe care le făceai, când prindeai așa ceva, ca să ai mâncare pe termen mai lung, dacă decidea tovarășul că ai mâncat suficient luna asta, așa că mai stai o tură, până luna viitoare. Nici măcar nu era nevoie să aibă filet, nici nu prea existau borcane cu filet, niște pungi de plastic, sfoară și bain marie era tot ce aveai nevoie.

Și acum, după 35 de ani de când s-a terminat iadul, am reflexul de a avea un recul când arunc un borcan care mi se pare mie bun. Tocmai am avut asta înainte, când am aruncat la gunoi 3 borcane perfecte, cu capac de ăla care are pârghie și se desface ușor, deși e vidat.

Doamne, cât vă urăsc pe ăștia care faceți apologia comunismului. Cât vă urăsc, nu vă imaginați.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.