Lista completă a păcatelor executate de un ortodox

Am ras cu muci, Ești noul meu idol bawss, sa traiesti o mie de ani fara reparatii.

@Cocomarla Da, e adevărat, momentul ăla l-am ratat, pentru că atunci când eram mic și stăteam cu ai mei deja deciseseră ei că nu se putea pune muzică în casă atunci când intra popa să spârcâie pereții, și după ce m-am mutat singur n-a mai pus piciorul nici un popă la mine în casă.

A, alt “păcat” pe care mi l-am amintit acuma, anume că am luat în pulă suferința unora loviți de soartă: ne-am trezit într-o dimineață cu niște musafiri neanunțați care băteau la ușă: veneau să doarmă la noi niște rude de la țară, pentru că și ei se treziseră cu un musafir neanunțat în casă: mai exact cu o viitură. Așadar camera care era fix perete în perete cu camera mea s-a transformat în tabără de sinistrați, cu saltele pe jos, saci de dormit, haine donate (zdrențele pe care le folosea taică-miu în fiecare sâmbătă și duminică, când își repara Dacia în parcare), etc. Erau o familie de 7 muiș… persoane care erau așa de obidiți de faptul că acuma casa lor era acvariu încât nici de vorbit nu aveau chef, și nici nu prea ieșeau din camera aia. O întrebam pe maică-mea “da ce fac ăștia toată ziua închiși acolo?” și îmi zicea “deci nu i-am văzut în viața mea așa de supărați…stau acolo, nici nu prea vorbesc, și plâng aproape încontinuu”. Ai de plm săracii de ei…
Dar asta era acuma, pentru că până atunci “săracii de ei” fuseseră rudelele alea muiste de la țară care nu mă suportau de când lumea și pământul, și de când mă văzuseră cu un tricou mai cu draci și cu părul un pic mai lung mâncau mereu căcat că “ia uite ce rău s-a ales, nu e bătut, etc”. Așa că tot timpul cât au stat la noi, perete în perete cu camera mea, altceva decât “Iris – Pe Ape” și “Cargo – Ploaia” n-au ascultat, puse pe repeat (da, știu, comerciale, da’ trebuiau să înțeleagă țăranii măcar refrenul, că dacă le puneam Pantera – Floods nu avea rost).

Altă chestie, deși asta nu-i chiar “păcat” da a ieșit panaramă: era nu știu ce sărbătoare, se duceau ai mei cu bunica-mea la o slujbă de seară. Numai că la o anumită oră ei trebuiau să plece nu știu unde, la alte rude, în timp ce bunică-mea urma să îi aștepte în biserică, și după aia se întorceau s-o ia. Și normal că mă pricopsesc eu să am grijă de ea cât timp sunt ei plecați.
Bun, și se decide ca la ora 22, eu, care eram în oraș, să mă duc la biserică, după ce ajung eu la biserică ai mei pleacă și mi-o lasă pe bunica-mea, și eu stau cu ea acolo cam o oră până se întorc ei.
Acuma treaba e că eu cât am stat în oraș în seara aia m-am anturat cu vreo 2 prieteni, cu care am făcut chetă de o sticlă de vodka, un pachet de țigări și vreo 2 sticle de vin la 2 litri. Așa că atunci când am luat-o spre biserică, i-am convins și pe ăștia doi să vină cu mine, că unul din ei stătea la doi pași de biserică, și eu nu aveam de gând să-mi pierd porția mea de vodkă, vin și țigări. Ajungem acolo, ăștia doi se plantează un pic mai încolo într-un părculeț pe bancă, eu intru în curtea bisericii, ai mei mi-o dau în primire pe bunică-mea și se duc în treaba lor. După 5 minute, îi zic lu bunică-mea “Bre, stai aicea că vin imediat, vezi să nu te miști”, și mă duc în parculeț, unde erau ăștia doi, să trag un gât de vodkă/vin și să bag o țigară. După aia mă întorc la bunică-mea, și după 5 minute iar “Bre, stai aicea că vin imediat, vezi să nu te miști” și mă duc iar să bag o vodkă/un vin/o țigară. Și tot așa.

La un moment dat văd că se organizează babele pe acolo prin curtea bisericii, nu știu ce se întâmplă, și bunică-mea îmi zice “hai să m-ajuți că se înconjură biserica în genunchi”. Eu, să înnebunesc nu altceva… zic “Ce vrei să faci, bre??? Nu vezi că de-abia stai în picioare?” Asta nu și nu, că ea vrea să înconjure biserica în genunchi. Îi spun “bre tu ai osteoporoză, de abia daca îndoi genunchii cât să te urci în mașină. Tu vrei să te pui în genunchi? La anii tăi, dacă te apropii de pământ, nu te mai distanțezi”. N-ai cu cine, asta tot continua că ea vrea să meargă în jurul bisericii în genunchi și eu să o ajut, că dacă nu o ajut se duce ea singură. Mai cântarea și vreo 90 de kile baba.
Ce puteam să îi spun? Un singur lucru: “Bre, stai aicea că vin imediat, vezi să nu te miști”.
Mă duc la ăștia “băi, hai să veniți să mă ajutați, că a-nnebunit bunică-mea, vrea să înconjure biserica în genunchi, eu nu pot singur, haideți că tre s-o ținem, că altfel o ducem acasă sub forma de moaște”. Ăștia “gata frate, acuma venim”.
Perfect. Intrăm noi trei în curtea bisericii, se uitau babele de parcă eram trei sferturi din Călăreții Apocalipsei.
În fine, ne ducem la bunică-mea “gata bre, am venit cu întăriri, deci te ajută rockerii să înconjuri biserica în genunchi, neam de neamul tău n-a mai avut întăriri din astea”. Bunică-mea “bravo, mamă, să creșteți mari”, etc, etc.
Bun, hai să facem o probă, repetiții, să vedem cum facem.
Se lasă bunica-mea în genunchi, o ținem noi de subraț, de mâini – “Ține-o de acolo!!!” “Trage-o de dincolo!!!” “Haideți mă ce pulaaa meaaa!!! Că doar l-am cărat noi pe Grasu mort de beat, n-o cărăm noi p-asta??”
Circul lumii, babele cu lumânări se holbau la noi, se închinau, bunică-mea în genunchi și noi trei rockeri în jurul ei care trăgeam de ea în toate părțile, mai eram și în curtea bisericii în plm, de ziceai că-i cel mai bolnav și ordinar bukkake imaginat vreodată, deci jale nu altceva. Deci bunică-mea se lăsa ea în genunchi, da de deplasat, adică să pună ea un genunchi în fața altuia, nici gând. Zic “vezi bre că nu se poate, ți-am zis”, asta nu, că să o împingem noi, că nu știu ce.

Băi, incredibil, nu se lăsa asta.
La un moment dat unul din ăștia doi: “Băi! Am o idee! Nu începe acuma înconjuratul ăsta în genunchi, mai este, nu?”
Plm, drequ știe, că nu mi-au dat program la intrare, ca la festival.
Bunică-mea: “Păi când iese preotul din biserică începe.”
“Bun, și când iese preotul din biserică?”
La care o babă de pe-acolo, că de acuma se uitau toate la noi “mai durează ceva, că de abia a intrat de zece minute.” Ăsta zice “bun, stați aicea că vin imediat” și dispare.
Mă uitam după el, iese din curtea bisericii și o ia la fugă pe stradă…”ce morții mă-sii face ăsta, să vezi că ne-a lăsat aici amanet, că tot așa îi ziceam și io lu bunică-mea fix acu un sfert de oră când mă duceam să beau în parc.”
Am rămas noi acolo, bunică-mea își lega prosoape la genunchi, în timp ce eu mă gândeam “futu-i în gură pe-ai mei, să vezi că de asta au dispărut ei așa, fix la ora la care se face înconjurul în genunchi”.
Băi și după vreo 5 minute vine ăsta înapoi, gâfâind din toți plămânii – “Unde ai fost mă păcătosule?” “Coaie am dat o fugă până acasă, da am rezolvat, rămâi dator!”
Și după aia, cu ditamai zâmbetul pe muie: “Mamaie, fii antenă aici ce ți-am adus!”
Și ne arată, blestematul, ce adusese.
Două skateboard-uri.
Io când le-am văzut, am scos sticla și am luat un gât de vodkă direct, acolo, în fața babelor, că nu mai puteam. Deja situația era atât de exagerată încât n-a comentat nici una că beau eu vodkă în curtea bisericii, nu mai conta, toate se chiorau la skateboard-urile lu’ ăsta.
Bunică-mea: “ce-s astea?”
“Skateboard-uri, mamaie.”
“Schebot??” zice bunică-mea.
“Da mamaie” și începe ăsta să-i explice, mândru de el nevoie mare: “deci fii antenă, astea au roți aicea, matale te pui în genunchi pe ele, și noi te împingem în jurul bisericii. Nici nu te mai chinui, și în plus le mai și depășești pe toate îngenuncheatele astea, ba chiar și p-alea mai tinere.”
Bunică-mea se uita la skateboard-uri și se lumina la față. Eu tot la skateboard-uri mă uitam și mi se înnegura privirea. Ăsta cu skateboard-urile în mână era mândru de parcă descoperise apa caldă, și ăstălaltu care așteptase cu mine deja se sufoca de râs.
Zic “bre tu iți dai seama că te râde toată lumea asta de-aici dacă te pui să înconjuri biserica pe roți?”
Bunica-mea “Ce??? Cum să n-o înconjur? Ia uite ce bune sunt, te pui acolo pe schebot, are roți, tot ce trebe, mulțumesc lu’ Dumnezeu c-a avut baiatu’ ăsta să-mi aducă, să-ți dea Dumnezeu sănătate, mamă!”
Bunica-mea nu mai văzuse skateboard-uri în viața ei, credea că sunt făcute pentru înconjurat biserica în genunchi. Îi zic “bre, astea nu-s făcute pentru înconjurat biserici, astea sunt ca să te urci pe ele în picioare, pentru stradă” da n-aveam cu cine, că îmi zice: “Du-te mă de-aicea, că le știu eu p-alea pe care ți le pui în picioare, tu zici de patine cu rotile din alea de avea mă-ta când era mică, alea sunt altfel, nu-s ca astea, unde bagi tu picioarele aici în astea, astea sunt ca să te pui în genunchi pe ele, că se vede, uite cât sunt de mari și lungi!”
Pfai, să mor, nu altceva… nu, că numa’ necuratu’ m-a pus să-i chem pe ăștia doi, nu puteam să-i las să stea dreacu’ în parc acolo?
Ăsta cu skateboard-urile era “Coaie, da de ce nu vrei, acuma pe bune, că uite că sunt perfecte, deci se pune cu un genunchi pe un skateboard și cu un genunchi pe altul, și o împingem noi, încet, frumos, știi cum înconjură biserica, elegant…”
Bunică-mea: “da, mânca-l-ar mama, noroc cu tine, hai să facem cu schebotu, nu te lua după nepotu-miu, că dacă era după el mă chinuiam aicea în genunchi, femeie bătrână.” – așa bre, bravo, tot eu sunt ăla rău, nu?
Mă uit la ăsta care așteptase cu mine și cu bunică-mea, ăsta râdea cu lacrimi, spasme și sughițuri, mi-a făcut semn să nu aștept vreun sprijin din partea lui, că mai are un pic și leșină de râs.
Mai începuseră și babele alea pe-acolo “da, că vrea și ea să meargă în jurul bisericii cu noi, săraca de ea” “dacă tot s-a dus baiatu’ acasă de i-a adus, ar fi păcat acuma” “dacă o țineți voi nu pățește nimic, că doar mergem încet” – da, m-am liniștit acuma, că io credeam că o luați la galop în genunchi, chiar vroiam să văd în câte secunde ar fi dat popa telefon la Vatican.
Bine mă, ce să fac acuma, să mă iau în gură cu toți, faceți ce vreți în plm.

Și se continuă cu actul II al circului: punem noi skateboard-urile pe jos, în fața ei. Se lasă bunică-mea cu genunchii pe ele. Ține-o de subraț, că tre’ să fie coborâre controlată. Ține skateboard-urile cu piciorul, că altfel face asta un șpagat acuma pe skateboard-uri mai ceva decât făcea Van Damme pe TIR-uri.
Ziceai că-i la pitstop, o asamblau inginerii.
Ăsta cu skateboard-urile își lăuda marfa “roți din poliuretan cu rulmenți din ceramică, mamaie, șmecherie”, bunică-mea îmi spunea mie “vezi mă, roți din ceară mică, nu patine de care ziceai tu acolo”. Da bre, io prost. Ce să mai… Balamuc, nu alta.
În fine, n-a fost chiar greu s-o punem pe bunică-mea pe skateboard-uri, că de pus în genunchi se punea, doar să meargă înainte singură nu prea reușea.
Bun, și la vreo câteva minute după ce era bunica-mea gata, băgată în monopost, iese și popa din biserică. În momentul ăla, tot batalionul de babe – babalionul – se pune în genunchi și așteptau să se ducă popa în față, să le conducă. Numai noi trei rămânem în picioare, că noi trebuia s-o manevrăm pe bunică-mea. Se cam chiora popa la noi, că se vedea de departe că eram mai neortodocși așa, nici în genunchi nu ne puneam, nici nu plecam, nu eram deloc din filmul lor și nu înțelegea ce hram purtăm. Ăsta cu skateboard-urile zâmbelea fasolea la popă de parcă el era salvatorul serii, de parcă mulțumită lui se ținea slujba și de parcă el organizase tot înconjurul în genunchi, etc… ălălalt era tot încordat de-i pocneau venele pe frunte că de-abia reușea să-și abțină râsul… și eu îi zic la popă că “noi…o ajutăm pe bunica…că e cu genunchii…” “Aaaa, bine” face popa, lămurit, și se duce în fața babalionului, se pune în pole position și începe să meargă, încet, în timp ce behăia nu știu ce acolo, în legea lui. Babalionul, în genunchi, după el.
Îi dăm și noi start lu’ bunică-mea, ținută de umeri, împinsă de la spate, încet, etc.
Faza e că, atunci când am luat noi picioarele de pe skateboard-uri, a simțit bunică-mea că nu mai sunt chiar așa fixe “schebot”-urile, și că au început să joace, când stângul, când dreptul, câte 5-10 cm ba înainte, ba înapoi, cum se nimerea, și a început să se cam alerteze. Astfel, era popa în fruntea babalionului, cântând acolo, și babele toate în liniște completă, se auzea numai popa cum behăie. Și pe lângă popă, la fiecare 10 secunde, se mai auzea numai bunică-mea, care avea impresia că vorbește încet: “aoleu maică” “văleu doamne” “ține-mă bine” . Îi zic eu “bre, noi te ținem, da taci că te aude toată lumea” și asta “unde mă ții mă, vreți să mă luați moartă de-aicea?” și îi dă înainte “vai de mine” “vezi că alunecă schebotu” “doamne ferește cine m-a pus”. De vreo două ori s-a întors popa să se uite la noi, că numai bunică-mea se auzea peste toată rugăciunea lui, da bunică-mea nu mai tăcea “vai de mine, să nu cad” “vezi că mă duc doamne iartă-mă” “mă iau io după copchii, femeie bătrână.”

La un moment dat văd că geniul care adusese skateboard-urile începuse să râdă pe sub mustăți, se vedea că îi mai venise vreun alt căcat în minte, și acuma căuta momentul să se apropie de mine să îmi spună ceva la ureche. Io i-am săgetat o privire gen “da hai, chiar te rog să vii mai aproape cu muianul, să vezi ce pumn îți fut”, așa că s-a aplecat înspre celălalt tip care era cu noi, ăla care de când începuse tot balamucul se lupta din răsputeri să nu explodeze de râs.
Și îi spune, arătând spre bunică-mea, îngenuncheată pe skateboard-uri:
“Zici că-i R2-D2 cu batic.”
Atât i-a trebuit.
N-a mai putut, săracul, să mai abțină nimic. A izbucnit într-o adevărată criză de râs complet necontrolată, zgomotoasă și spasmodică, urlând “aaahahaaaa-aaaaahaaaaahaaaaa”, de s-a întrerupt toată rugăciunea, s-a dus evlavia pe pulă, s-a oprit tot babalionul, în frunte cu popa, și se uitau la el cum râdea ca un apucat. A plecat imediat de lângă bunică-mea, și-a părăsit poziția din babalion, și s-a îndreptat spre poarta bisericii, râzând în așa hal încât de abia reușea să meargă, ținându-se cu mâinile de burtă.
Babalionul și popa se uitau la noi, că le-am întrerupt rugăciunea, noi, ca să le evităm privirile, ne făceam că ne uităm după prietenul nostru, care era mai încolo, se ținea de un copac și râdea ca un posedat. A dat să plece și ăsta cu skateboard-urile, l-am apucat de braț de cred că l-am lăsat cu vânătăi: “aicea stai futuțimorțiimătii cu schebotu mătii să-ți fut astăzi și mâine” i-am zis printre dinți, zâmbindu-i preacucernic. Acolo a stat.
S-a așternut iar liniștea, popa s-a întors la cârma babalionului, babele, printre șoapte de “doaamneee, așaaa cevaaa” s-au întors cu privirile în pământ, eu i-am zis lu’ bunică-mea “deci dacă te mai aud cu un cuvânt, dăm în marșarier și acasă direct, mai termini tu circuitul din părți”. A mai zis ea acolo câte un cârr-mârr când simțea că îi pleacă prea tare vreun schebot, da cam atât. Mai era cam jumătate de biserică de înconjurat, așa că am terminat circuitul fară incidente.
După vreun sfert de oră vin și ai mei.
Bunică-mea: “am înconjurat biserica în genunchi!”
Maică-mea, la mine: “cum, ai lăsat-o să înconjure biserica în genunchi??”
Bunică-mea: “nu, că am avut schebot din ăla pentru îngenuncheat”
Ai mei: “Ce-ai avut??”
Le explic eu: “Erau cu mine doi prieteni care sunt skateri, și când au văzut că nu poate să meargă în genunchi i-au împrumutat ei plăcile, să se pună pe ele în genunchi, și am împins-o noi.”
Se uitau ai mei unul la altul: “Serios, chiar ați împins-o cu plăcile alea? Doamne, cred că ce panaramă ați făcut…”
“Eh, n-ai tu idee…”