Am avut zilele trecute o discuție, iarăși, despre tatuaje. Gen vai, cât de nașpa sunt tatuajele și cum degenerează ele și cum, ARGUMENTUL SUPREM, la bătrânețe vei arăta ca dracu cu tatuaje. Pentru că da, când o să am 80 de ani (relax, nu eu, că nu îi prind, dar un eu generalist) o să mi se fâlfâie că arată ca naiba cheia franceză de pe cotul meu. Sigur, îmi va afecta inclusiv viața sexuală, să știți. Asta după ce mă șterge la fund asistenta, pentru că copiii vor fi uitat să îmi dea paharul ăla de apă nenorocit.

Ideea e alta.
Mă simțeam eu bine înainte, eu și cu mintea mea, depre cât de deschis sunt eu la minte, *ute-m-aș, după care mi-a picat fisa. Dar când o să vină fi-mea la mine și o să îmi zică că vrea un tatuaj, eu ce o să fac?

Pentru că, CU SIGURANȚĂ, va veni, eu am tatuaje, mama ei are tatuaje, cam toți din jurul ei suntem tatuați, mai mult sau mai puțin. Ok, dacă vine la 18 ani, nu o să am o problemă. Dar dacă vine la 14 ani și zice că vrea să își tatueze o inimioară sexy, pe care să scrie Yannis, David, Mihnea sau alte nume care sunt la modă zilele astea? Eu ce fac, cum reacționez?

Răspunsurile în comentarii. Fiți decenți, pentru că vorbim de copii.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

58 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    oare cat va dura intre moda mutilarilor si cea a amputarilor?

    • #2

      Vezi cazul ficei lui jolie cu pitt

    • #3

      @daddy : Mutilari? Da’ despre ce vorbesti, cine se mutileaza, frate? Ce intelegi tu prin mutilari?

  2. #4

    Eu nu am. Si nu am de gand sa mi fac… Ce i drept imi plac… Mai ales ce fac cei de la www.facebook.com/buenavistatattooclub/
    Sotia vrea dar nici ea nu e hotarata 100%.nu m am opus dar nici nu am incurajat o. Sunt indiferent pentru ca nu mi da o alta perceptie despre acea persoana.

  3. my house my rules !!!
    daca eu nu fumez tu nu fumezi
    daca eu n am tatuaj tu n ai tatuaj !!

  4. #6

    Îi spui că tu ți-ai făcut la 30+, atunci e momentul perfect că treci peste perioade în care experimentezi și un tatuaj pe la varsta aia are șanse să-ți placă mult timp. La 14 ani o lași doar cu tatuaj care nu e permanent.

  5. #7

    ce să faci, îi arăți poze cu tatuaje cu 5 puncte și cu Maricica și cu sirena la bustul gol. Dacă după ce o să vadă alea tot o să-și mai dorească, aia e, tu ai făcut ce ai putut ca să-i faci să înțeleagă ce reprezintă un tatuaj care la un moment ți se pare inspirat

  6. #8

    Boss, io la vârsta aia ma tatuam cu abțibilduri de alea de la guma tattoo…

  7. #9

    Atata vreme cat nu o sa vrea sa-si tautueze un soricel cate-i intra in cur, e ok. Desi soricelul ar fi o chestie hilara…

    Dar pana la urma, daca nu ai fost in parnaie, daca nu ai fost gangster ori daca nu ai trait in jungla cu salbaticii, care-i poanta sa ai tatuaj(e)? Nu zic ca e neaparat rau, dar care e mesajul?… Intreb pt o vecina.

    • #10

      Depinde de situatie. Sa zicem ca ai trecut printr-o boala grea si ai scapat cu bine. Si cumva, iti tatuezi ceva, pe care sa-l vezi acolo. Sa iti aduci aminte ca ai luptat.
      Sau ceva motivational, un citat sau un simbol care sa iti aduca aminte cine esti si ce poti, atunci cand esti intr-o situatie naspa.
      Sau iti mai tatuezi ceva ce reprezinta hobby-ul tau, stilul de viata, mancarea preferata, un personaj anume dintr-un film care te-a inspirat, sigla trupei preferate, a echipei de fotbal de suflet, sau ceva care sa iti aduca aminte de o persoana draga care nu mai e (zodia, data de nastere, ce ii placea sa manance, etc).

      Sunt sute de variante si de motive, ideea e sa te reprezinte si sa spuna ceva despre tine.

      Aici nu ii includ pe cei care se tatueaza doar pt ca e la moda, dar ei nu stiu sa explice de ce si-au facut acel tatuaj si cu ce ii reprezinta.

    • #11

      orice tatuaj spune ceva despre purtator.

  8. #12

    In context. In UK este ilegal sa faci tatuaj unui minor (sub 18 ani). Chiar si cu acordul parintilor. Daca parintele comite o astfel de ilegaliate e in pericol de a pierde tutela copilului. Lucru care s-a mai intamplat.
    Deci in UK intrebarea asta are – sau ar trebui sa aiba – un raspuns simplu. Legea aia are o motivatie.

    Un tatuaj e o chestie permamenta si trebuie sa ai discernamant asupra ei: nu e ca o mica betie si nici macar ca o mica joaca cu un prezervativ. Te afecteaza si te urmareste intreaga viata. Asta nu inseamna – neaparat – ca te afecteaza negativ dar insemna ca trebuie sa ai disceramant.

    Iarasi in context: Un procent mult mai mare din copii nostri iti fac singuri “tatuaje” cu obiecte taioase sau ascutite. Orele de educatie sexuala ar putea include – asa in treacat – sa-i spui copilului cu cine sa discute cand nu poate sau nu vrea sa discute cu parintii sau despre nevoia de tatuaje,

  9. #13

    Copilul poate.. copila.. nu stiu 😀

    • #14

      Recomand sa ii cumparati multe folii cu tatuaje temporare, le schimba cand vrea, in functie de haine, outfit – sunt, majoritatea, de buna calitate, rezista la piscina si la dus. Cu grija, 3-4 zile. Asa am rezolvat eu dilema… mea. (n-am copii adolescenti dar imi place o vorba, pe care o spun prietenilor: copii mici, probleme mici, copii mari, probleme mari.)

  10. #15

    Mmmm… evident ca la 14 ani nu are aceeasi maturitate emotionala si ca un tatuaj este doar un moft, desi, nici la 18 nu ar fi, cu mult mai breaza. De fapt, eu am 26 si tot ma intreb daca ar trebui sa imi fac un tatuaj pe care il am in cap de ceva vreme, sau ma voi plictisi de el. Dar, la 14 ani mi se pare mult prea devreme pentru a vorbi de un tatuaj permanent.

    In al doilea rand, isi poate arata iubirea pentru mihnea, in cu totul alt mod, lol.

    Asadarrrr, probabil ca trebuie sa o intrebi, de fapt, cat de tare inseamna tatuajul ala pentru ea si cu ce o reprezinta. Pentru ca, despre asta este un tatuaj. Ceva care te reprezinta pe tine si spune ceva, despre cine esti.
    Intre timp, cum s-a zis mai sus, tatuajele temporare sunt solutia cea mai la indemana, daca are chef sa experimenteze. Si acum sunt tatuaje temporare foarte misto, pe toate drumurile.

  11. #16

    Vorbesc fara sa am tatuaj.

    Tatuajele, pe langa faptul ca la noi ca poate reprezenta faptul ca rezonezi cu semnificatia acestuia, in unele zone face parte din cultura tarii respective, istoria acestora, de exemplu in polinezia. Nu intru in detalii pentru ca nu stiu foarte multe, insa, frecventand zona, tatuajele aici au alta semnificatie. Numai la noi e privita o chestie oesita din comun si poate n-ar fi rau sa facrm un referendum pe tema asta. Un alt motiv ar fi de exemplu ceva reprezentativ pebtru tine, un exemplu, ai un copil cu un handicap si iti tatuezi oentru tine si pentru el ceva care sa arate sustinerea ta pentru acesta, de exemplu “you will never walk alone”. Deci cumva cam cam ttebuie sa vedem care e motivul pentru care iti doresti acel tatuaj.

    Insa ca sa iti raspund la intrebare, as fi de acord indiferent de motiv. Avand tatuaj exista poate niste piedici, de exemplu unele joburi nu petmit tatuaje la vedere, sau nu poti dona sange la inceput, etc, pe care i le-as prezenta. Insa, scopul meu este sa ii ofer suport si intelegere copilului, asa cum daca ar veni sa imi zica ca e gay. Scopul meu e ca el sa vina cu incredere la mine, sa fie bucuros sa ma vada cand vin de la munca, sa fie transparent si sa stie ca putem discuta civilizat.

  12. #18

    II dau voie sa faca un tatuaj din ala care se sterge dupa x zile/saptamani. Sa vada cum e cu el si abia apoi discutam. Cand face 18 ani ne tatuam impreuna, daca is mai doreste.

  13. #19

    E amuzant ca motivul asta cu “n-o sa-ti mai placa cum arata” sau ” iti strici imaginea” vine de obicei de la oameni care au avut toata viata trei randuri de falci, doua burti si patru cefe… eu cam aici m-as opri cu argumentarea.
    Singurul impediment la tatuatul de mici e ca nu prea le nimeresc cu ideile si nu au bani de ceva ok. Am vazut la pasari din alea penibile in zbor si la fraze “profunde” scrise pe coaste si spate de mi-a ajuns. Acu daca-i dai tu bani, o fi mai bine.
    Ceva insa imi spune ca daca tu si maica-sa sunteti tatuati, la paispe ani ea n-o sa vrea tatuaj nici dac-o platesti…..

  14. La bătrânețe ca la bătrânețe , e corpul lui/ei, dacă nu vrea să rămână originalul cum l-a făcut mă-sa asta e.

    Problema e să nu ajungă ca Tekashi 6ix9ine (google it) or reddit.app.link/YwmBh9JehQ

  15. #21

    Ce-o mai fi făcând băiatul ăla care și-a tăbăcit tălpile căutând dayacii (?)

  16. La 14 ani? Sub nicio formă. Poate nici la 18, încă nu realizează ce înseamnă angajament de lungă durată. Mie mi-au zis amîndoi că vor să-şi facă după ce or creşte. M-au luat de exemplu, avînd patru tatuaje care ocupă aproximativ ambele antebraţe.

  17. #23

    O lași să își facă damblaua folosind henna. Probabil că va tine mai mult decât relația in sine si se va bucura că scapă de el

  18. #24

    La varsta de 16 ani i-am spus tatei ca vreau sa imi fac un tatuaj. M-a ascultat, dupa care a zis: “daca peste 3 luni de zile tot o sa vrei tatuaj, mergem impreuna la un salon si iti faci”. Si s-a tinut de cuvant. Cred ca asta e una dintre cele mai bune abordari.
    6 ani si 4 tatuaje mai tarziu, a ramas tatuajul meu favorit.

  19. #25

    La 6 ani, a mea insista să-și facă tatuaj și ma întreabă de ce nu îmi fac și eu măcar unul mic…

  20. Dar dacă o să vrea să-și tatueze două persoane de același sex care se țin de mână, cum îi vei explica tu ei și altor copii…?

  21. #29

    Imi plac cateva comentarii de mai sus. Da, nu as avea nimic impotriva sa isi faca fata mea un tatuaj, dar dupa ce as discuta cu ea mai multe aspecte.
    1. Daca e sigura ca vrea tatuaj. Aici mi-a placut un comentariu de mai sus. Vorbim peste 3 luni si daca tot mai vrei, mergem si facem.
    2. Daca e suficient de dezvoltata dpdv fizic, in sensul ca daca a cam ajuns la maximul cresterii (in inaltime), in sensul ca sa nu creasca dupa aia inca 30 de cm si sa ii ramana tatuajul mic :))
    3. Sa isi faca un tatuaj cu insemnatate pentru ea, nu doar de dragul ca asa se poarta, asa am vazut eu la fete, etc.
    4. Sa nu isi faca tatuaje cu Gicu, Mitica, Romeo, Vasile, etc… La varsta aia e usor de crezut ca totul o sa fie roz si ca va fi impreuna cu acel baiat pana la sfarsitul vietii.

  22. #30

    mi-as face si eu unul fix la fel

  23. Nu-ti fa probleme. Daca vrea tatuaj la 14 ani, o sa vina sa ti-l arate, nu sa te intrebe. Aici as avea grija. Pentru ca vede exemple in jur si poate considera ca v-ar face o surpriza misto.

  24. #33

    e o emisiune misto, Tattoo Fixers, unde vin multi sa-si acopere tatuaje de rahat facute in general la betie, nu stiu daca se difuzeaza in Ro www.channel4.com/programmes/tattoo-fixers/on-demand/60222-001

  25. #34

    Eu zic ca pana la 21 de ani sa nu o lasi. Eu cred ca pana atunci nu esti inca suficient de copt si parca doar atunci se termina pubertatea din ce vad in jur. De ce sa nu o lasi ? Pt ca s-ar putea sa-l regrete din varii motive: ca nu mai e la moda, ca a fost doar o chestie de moment, ca nu e o poveste, ca nu reprezinta nimic. Era unul pe CG ce si-a facut pe jerry(din tom si jerry) pe picior ca asta era porecla lui din liceu si nu stia cum sa-l scoata dupa aceea ca arata ca naiba. Intelegeti ideea.

  26. #35

    ii spui sa-si faca provizoriu
    sau dracu.. la banii tai, isi face de care vrea si dupa se duce la chirurgie plastica si scapa de el cand va fi cazul 🙂

  27. #36

    In WWII conducerea SS a avut o idee buna – sa tatueze grupa sanguina sub bratul fiecarui membru SS. Pentru ca, in caz de ranire/inconstienta, se se poata sti grupa sanguina in cazul unei transfuzii de sange.
    Parte proasta a fost atunci cand nemtii au pierdut razboiul – prizonierii nemti (multi SS au imbracat uniforme Wermacht) erau cautati de tatuaj, iar cei care-l aveau erau impuscati pe loc.

    Morala povestii e simpla – ce azi ti se pare a fi o idee geniala, peste timp se poate dovedi a fi doar o mare tampenie.

  28. #37

    ar trebui să’i explici că dacă se tatuează n’o să poată lucra în mai multe meserii, de exemplu polițist, jandarm, militar decât dacă va da o șpagă babană sau în altele oamenii o vor crede neserioasă gen avocat, notar, jurist, contabil și exemplele pot continua

    • #38

      Contabilii, avocații, notarii, juriștii sunt dezbrăcați la pielea goală la angajare?

    • #39

      vara la mânecă scurtă bla bla bla

  29. #40

    Eu am dorit toata viata tatuaj. nu stiu de ce, dar mi au placut de copil. la aproape 30 mi-am facut unul, desi plecata si libera sa fac unul de ft mult timp. nepotu´de aproape 5 imita si el tatuajul meu cu niste stampile cu ceva culori si zice ca el o sa aiba tatuaj adevarat cand o sa fie mare:)). Eu zic ca pe ai mei i-as indruma sa astepte niste ani, sa se mai gandeasca inainte sa faca, dar daca totusi vor si vor..sa vina la noi sa ii ducem in salon bun. Avem o prietena a carei fata si-a facut gauri in urechi la un colt de strada si a tras mult timp de la niste infectii urate.

  30. #41

    As lasa-o, dar sa aiba peste 18 ani. Si preferabil sa imi arate si mie modelul inainte si sa imi zica unde il face. Nu de alta, dar mai bine o trimit eu la un meserias pe care il cunosc decit sa ii faca vreunul o nefacuta… P.S. La serviciul de evidenta populatiei, ala de mi-a facut poza si a completat datele aferente avea niste tatuaje jos palaria pe brate. O fi avut si in rest, dar era in tricou si nu l-am cautat. Apropos de angajare in locurile x sau y. 😉

    • #42

      cred ca varsta e ceva subiectiv. ai impresia ca e toanta pana la 12 noaptea inainte de ziua ei, dupa care, brusc, devine responsabila? dimpotriva, conditionarea de o anumita varsta o va face sa considere ca, dupa 18 ani, are libertatea completa de decizie si parerea ta nu mai conteaza

    • #43

      In alta ordine de idei, e voie sa se tatueze sub 18? Adica tu ca salon de tatuaj poti face asta fara riscul sa iti vina vreun tata cu o falca in cer si una in pamint ca te inchide, ca sa dispara chestia aia de pe fiisu sau fiicasa?

    • #44

      habar nu am. nu cred că există legislație dedicata in Romania. aici suntem ortodocsi, nu avem satanisme de astea

    • #45

      “Se pot executa proceduri de piercing corporal persoanelor cu vârsta cuprinsă între 14 și 16 ani și de tatuare artistică și cosmetică persoanelor cu vârsta cuprinsă între 16 și 18 ani, numai în situația în care minorul este însoțit de părinte, tutore sau curator, după caz” asta era in 2014 proiect de lege. Nu stiu daca si-au batut capul sa o promoveze intre timp sau a ramas blocata ca si proiect.

    • #46

      eu nu mai cred ce scrie pe net de cand am luat de bun anuntul lui Ponta ca permite sa bei o bere noul cod rutier si, timp de aproape un an, daca ieseam in oras, beam, desigur, o bere

    • #47

      Referitor la chestiunea legalitatii unui tatuaj in cazul unui copil minor, am lucrat o perioada intr-un salon, si daca venea vreunul de cel putin 16 ani, il puteam tatua daca era insotit de parinte/tutore legal, cu buletin si documente care sa demonstreze ca ala e intr-adevar tac-su, si nu vecinul de scara.

  31. #48

    Tatic de baiat.
    Primul tatuaj facut la 13 ani. Cu ac, ata de cusut si chibrite pt cunoscatori.
    Da. I-as zice sa isi faca. Dar:
    1. alegem salonul impreuna. Asta pt ca igiena, experienta artistului si atitudinea lor.
    2. Tatuajul va fi mic spre mediu.
    3. Tatuajul va contine in general linii, si mai putin spatii mari pline de culoare. ( mai usor la cover up).
    4. Nu va contine nume, marci de produse, coduri de bare, limbi asiatice si platitudini de auto development.
    Exceptie fac numele copilului tau si datele de nastere, parintii sau fratii.

  32. Le-a luat ceva (timp și bani) să-și tatueze bucile alea mari.

  33. #50

    Daca i-ai facut fetei gauri in urechi pentru cercei nu mai ai nici un argument sa-i interzici piercinguri sau tatuaje.

  34. #51

    ca si fumatul, tatuajele pe o fata sunt dezgustatoare
    numai curvele au

    • #52

      Boss, sper ca trolezi

    • #53

      legat de prima parte, subscriu
      aia cu curvele insa e mortala :)))

    • #54

      Poate ne impartaseste si noua din intelepciunea sa si ne da si noua studiul sau ne explica procesul elaborat prin care a ajuns el la concluzia asta

  35. temporar da, definitiv nu

  36. Românii încă au mentalitatea că tatuajele sunt pentru curve, marinari și pușcăriași. Și asta se transmite din generație în generație.

    Am văzut acum vreo 15 ani o familie de nemți, veniți în vacață pe litoral. Aveau o fetiță de vreo 9-10 ani/. Fetița avea un ditamai tatuaj pe spate. Și nu era de ăla de la ouă kinder sau gume dubioase produse prin Turcia. Era un tatuaj frumos, colorat, cu o pasăre. Dar era mare, cam cât jumătate din spatele ei.

    Cam ce părere aveți despre asta? Dacă fetița a vrut tatuaj, familia a zis “Bine fă Helga, hai la salon” și i l-au făcut. Sau i l-a făcut cineva din familie, parcă știu că dacă ai sub 18 ani nu te lasă ăștia să te tatuezi.

    Eu vreau să-mi fac. Taică-meu că nu și nu, că nu eșlti pușcăriaș și ne faci de râs în bloc. Nevastă-mea a zis că nu, apoi că pot face ce vreau.

    Până la urmă îmi voi face, însă tot nu știu cum anume, având în vedere că sunt (încă) gras și m-am pus pe slăbit. degeaba fac acum dacă după 2-3 ani vor arăta ca dracu, cum se strânge pielea. Pentru că nu vreau să-mi fac pe mâini sau picioare, ci pe piept și spate.

    Și mi-aș lăsa copilul să-și facă tatuaj atunci când face 18 ani. Bine, depinde și de tatuaj, că dacă vrea să-și tatueze numai faluși ca Isobel Varley, parcă începi să te gândești unde ai greșit în educația lui/ ei.

  37. #57

    Lasand la o parte ca, oricat de mic ar fi, un tatuaj, vazut de la distanta pare o scama, murdarie, o rana… seamana cu un tic, care… se repeta… A-i manca ZILNIC aceeasi mancare, cat de buna ar fi ? Sau, cum ar fi sa te imbraci ZILNIC IN ACELEASI HAINE SUPERBE sau ponosite ? Nu ma refer si la cei cu un brat sau ambele tatuate, pe care de la distanta, desi stiu ca sunt tatuate, am o strangere de inima involuntara ca si cand as percepe niste rani grave… Nu le inteleg pe fatucile care-si zgarie niste mici tatuaje pe partile dorsale ale corpurilor, de parca le-ar fi rusine cu ele…

  38. #58

    Lasand la o parte ca, oricat de mic ar fi, un tatuaj, vazut de la distanta pare o scama, murdarie, o rana… seamana cu un tic, care… se repeta… A-i manca ZILNIC aceeasi mancare, cat de buna ar fi ? Sau, cum ar fi sa te imbraci ZILNIC IN ACELEASI HAINE SUPERBE sau ponosite ? Nu ma refer si la cei cu un brat sau ambele tatuate, pe care de la distanta, desi stiu ca sunt tatuate, am o strangere de inima involuntara ca si cand as percepe niste rani grave… Nu le inteleg pe fatucile care-si zgarie niste mici tatuaje pe partile dorsale ale corpurilor, de parca le-ar fi rusine cu ele… Daca un tic verbal sau gestual se mai remediaza, un tatuaj iti va etala permanent, peste ani, cand se presupune ca-ti va veni mintea la… cap,