La Scoica, locul unde s-au strâns toate gunoaiele ospătarilor din românia

Penultima oară când am fost la mare, nevastă-mea și-a exprimat dorința de a mânca pește. Fiind băiat deștept, fost constănțean, hai să o duc la ScoicaLand, în Năvodari. Era atunci când se găsise să plouă de luase Constanța pe sus, drumurile erau varză, erau locuri în care pur și simplu pluteai cu tot cu autoturism, dar na, cuvântul femeii mele e lege pentru mine. She gives the pussy in this relationship, you know…

Am ajuns acolo, plecând din portul Tomis, după un drum grav, intrăm, salutăm portarul, ne așezăm la o masă și…nimic. Băi, dar nimic. După vreo 20 de minute, vine un pinguin sictirit, cu papionul într-o parte și ne întreabă ce dorim? Păi, să mâncăm. Nu se poate, avem un botez. Mke.

Ne ridică, ne gândim 1 minut, mno, hai să mergem la Scoica din Constanța. În continuare, ploua de năucea pământul. Găsim greu un loc de parcare într-o laterală, fugim până la intrare, ajungem uzi fleașcă, desigur, ne așezăm la o masă și…nimic. Stăm ceva vreme și vorbim despre ce am vrea să mâncăm, adică eu crap prăjit, ea guvizi, la care un chelner, trecând alene pe lângă noi, ne anunță că nu au decât somon la grătar. Și pleacă să se rezeme de un zid, la intrare.

După ce am așteptat 15 minute, timp în care l-am admirat pe chelner cum se scobește în cur de câteva ori și miroase, ne-am ridicat și am plecat. Desigur, nu i-a păsat nimănui, în continuare.

Ieri, când am fost la mare, am zis, ca idiotul, fiindcă era aproape Hai să mâncăm la Scoicaland, băgăm niște pește prăjit cu usturoi, că ne e poftă. Așa că ne-am dus, cu familie copii etc. Ne-am așezat la masă, restaurantul fiind gol, bucătarii se scobeau în nas în bucătărie, la propriu unul pe celălalt.

Și am stat, și am stat și am stat și…nimic. Dar nimic, nici dracu nu venea la noi. Am oprit un ajutor de ospătar din drum și l-am întrebat dacă nu vine și la noi cineva. S-a dus înăuntru, i-a zis ceva unui burtos sictirit, în uniformă de pinguin, el a dat a lehamite din mână și…în continuare nu s-a întâmplat nimic. După câteva minute a catadicsit să se miște din loc, venind sictirit, da SICTIRIT MAXIM spre noi. Moment în care ne-am ridicat de la masă și am plecat. A mai dat o dată a lehamite din mână, a făcut stânga-mprejur și a plecat.

Și cam asta a fost ultima experiență a mea cu restaurantele La Scoica. Dacă mă auziți vreodată că intru în mizeria aia, aveți dreptul să îmi scuipați în mâncare.

Și nu, nu vă spun unde am mâncat într-un final, pentru că restaurantul e prea bun și o să ajungă iarăși să se umple de toți cocalarii. Nu că voi ați fi, dar mai citesc și alții. Nu glumesc, am scris despre benzinăria OMV de pe autostradă că e plină și că cea de la ieșire e goală, să vezi fază ieri, aia de la intrare am văzut din mersul cu 160 că e semigoală, iar la cea de la ieșire era omor, am stat 30 de minute după panini.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.