Mi-am adus aminte de ceva, legat de paște și ritualuri religioase. În general, oamenii cu educație (nu, nu tu care te simți afectat de asta și zici că Vai, și eu am educație. Nu ai.), se simt afectați de exacerbările religioase, pelerinaje, mersuri prin genunchi în jurul bisericii și tot tacâmul acesta de obscurantism religios. Care obscurantism mie mi se pare incredibil, în anul 2022, dar iată.

Anyway, ce voiam să spun este că, de fapt, ortodocșii români joacă la grupa mică atunci când vorbim de manifestări publice idolatre. Am fost, odată, în Malaga, de Paștele catolic. Ce se întâmplă, în România, la haules-baulesul ăla cu moaștele Paraschivei este doar o glumă blândă față de ce fac spaniolii, în săptămâna dinaintea paștelui. O săptămână în care, zi de zi, se blochează centrul orașului, se fac parade în care se plimbă statui cu simboluri religioase, se plânge la atingerea tălpilor statuilor respective, se aruncă oameni în fața carelor votive, inclusiv autodafe-uri de care vezi prin Codul lui Da Vinci.

Pe de altă parte, ei nu învață, la religie, că Ana a căzut de pe scară și și-a rupt piciorul pentru că nu s-a dus la sfânta spovedanie, așa că, pe undeva, balanța se echilibrează.

Și, ca să încheiem pe un ton pozitiv, dacă vopsiți ouă, vopsiți, măcar două, în albastru și galben și faceți-le o poză, după care trimiteți-mi-o mie sau puneți linkul în comentarii. Știu că pare puțin, dar oamenii aceia au nevoie de orice suport, inclusiv spiritual și aș vrea să l-il oferim, în limita posibilităților.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

55 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Normal, doar suntem niște dichisiți!

  2. La muncă, nu la vopsit ouă. Nici măcar mașina n am spălat o, îs un porc.

    • #3

      oricum se murdareste la loc, I always say

    • #4

      Pai ce facem bobita? In Logan? Tu nu stii ca pe aici daca nu ai masina de minim 30.000E nu ai ce cauta?
      Sau asta era in partea cealalta? 😛

    • #5

      ati gresit blogul, vag amic

    • @Zarax: nici măcar mașina personală nu e de 30k.
      Și sunt mândru ca șofer că am bătut milionul de kilometri fără incidente conducând chestii făcute proudly in Romania. Dacă conduci de astea, conduci orice.

      Pe de altă parte, am băgat bani de un Ferrari mai mic în motocicletă.

    • #7

      @RAIDER, și eu tot cochetez cu ideea de motor, dar îmi aduc aminte in ce tara trăim, vad ce trafic avem și îmi trece.

      Iar Daciile recente se conduc la fel de ok ca orice alta mașină din punctul meu de vedere. Nu mai e ca la 1300, la care schimbatul vitezei era ca un joc de noroc.

    • Ăsta e porcu’ meu. Anul ăsta am făcut niște chestii pe el gen baterie de proiectoare ceva la nivelul unui TIR. Dacă nici așa nu mă văd ăștia pe drum, mă las de meserie.
      Cu cotețul după mine…cam 80-90 la oră drum întins, la înghesuială ceva mai încet. Dacă ai grijă de coaja ta, ajungi acasă. Dacă nu…

      Loganul subvirează. Am diesel ca mașină de serviciu, pe linie dreaptă mai merge da’ prin zonele unde am eu de lucru, se vede. Mă rog, nu i mașină de fugă, se presupune că mă duce din A în B …da’ mă scuzi, confort zero, poziție la volan execrabilă, chestii care pică (în garanție e adevărat …), chedere care lasă apa…etc.

    • #9

      Vezi ca se reflecta in motor vecina care face plaja la bustul gol!

    • #10

      @RAIDER cat de mișto cu remorcuta aia. Pentru o vacanță în doi nici n-ai nevoie de altceva.

    • Mda, acuma pot să iau și chiuveta din bucătărie la drum.
      Acu 3 ani în Grecia, am avut aproape 80 de kile de bagaj pe motocicletă. Probabil oi fi apărut prin vreun ziar grecesc gen “iote camionul pe două roți!”
      Atena, oră de vârf (chiar și vara o au).

  3. #12

    Nu vopsim niciun ou, nu pregătim nimic. Avem religii diferite, decât să ne chinuim de 2 ori mai bine deloc. Nici la biserica nu mergem; la niciuna dintre ele. Dacă vrea careva să vină în vizită comandam pizza.

    Iadul m-asteapta

  4. #14

    Eu nu aveam de gând sa mișc un deget, deși merg la biserica și îmi place ritul ortodox. Am o meserie care înainte de orice mare sărbătoare ma silicita maxim, anul asta a fost foarte greu pana acuma asa ca nu aveam de gând sa fac nimic. Dar am în gazda de alaltăieri o bunica, o mamica și un bebe de o luna 🙂 asa ca mâine ma pun sa vopsesc oua, fac o supa, sarmale și dacă mai pot și ceva dulce și serbam pastele împreună, măcar atat sa aibă și ele. Oua eu vopsesc cu coji de ceapa și sfecla asa ca nu ies galbene și albastre, dar dacă ma țin balamalele a zis fiică-mea sa facem oua umplute și sa punem colorant în maioneza trimit poza dacă reusim

  5. #15

    cand se murdareste prea tare, cumpara una curata.

  6. #16

    Cine le vopseste rosii sustine renasterea URSS-ului. Pozele la oua o sa le publici sau le tii pentru tine? Intreb pentru un prieten…

  7. #18

    Daca le vopsesc pe ale mele, pot sa trimit poza?

    • #19

      sigur. daca mi-o trimiti, pot sa o public, cu datele personale?

    • #20

      oo cu cnp

    • #21

      Si copie dupa buletin. In dosar cu sina! NEAPARAT DOSAR CU SINA

    • #22

      Mai nasol ar fi sa le vopsesti pe ale altuia si sa iti faci poza cu ele…

    • #23

      @7: ca tot ai adus vorba, ma ingrijoreaza lipsa lu’ Maithun.

  8. #24

    Ai server dedicat, Senioare? Nu de-alta, da’ poate trimite si Zelenski poza.

    • #25

      De la Brasov ajunge repede si cu posta.

    • #26

      Zi “MMS fereste”! Daca din subsolurile din Mariupol mai ai o sansa sa iesi viu, ma-ndoiesc ca poti s-o mai faci din beciurile brasovene.

    • #27

      sefu, te asteapta oamenii aia pe grupul de Specialisti

    • #28

      Pe Alex sau pe mine?

    • #29

      pe tine

    • #30

      Pai in afara de faptu’ ca nu-s specialist neam in razboaie, imi pare ca e pe Telegram. Si fara sa m-apuc sa caut acu’ prea tare, cred ca Telegramu’ merge numai pe telefon, nu si pe laptop. Ori eu am telefon de pe vremea mea, 1900 toamna, si nici de-astea nu am: Telegram, Fb, Insta, Whatsapp, Linkedin etc.
      ps pentru comentatori: caut sa cumpar unu’ de-asta, daca are baterie buna (si daca or mai fi compatibile sim-urile de azi la el): urlz.fr/i3tb

    • #31

      cum sa nu mearga menutz pe laptop?
      web.telegram.org/k/

    • #32

      Pai daca dau click pe linku’ ala, mi se deschide asta: i.imgur.com/koKaSZ9.png
      Ori eu, cu ale mele idei putine, da’ fixe, cand vad “introduceti nr telefon” sau QR code pe undeva, inchid instant:)). Ca sa nu mai spun ca nici macar nu se poate citi QR code pe telefonul meu.

    • #33

      well, life

    • #34

      Eu oricum m am inscris in grup sa ascult de specialisti si P.S.sa ti dea monstrul de spaghete sanatate Cetin ca uite asa am dat de o fosta colega de facultate care are DOAR telegram

    • #35

      care din ele e?

  9. #36

    Pe mine ma seaca goana asta nebuna dupa cumparaturi (mancare si bautura), e bara la bara peste tot intr-un oras mic de provincie de zici ca se termina mancarea si ei nu mai apuca… nu poti sa cumperi o paine ca e jale peste tot. wtf people, mai sunt zile in an, se poate manca si cand nu e paste / insert alta mare sarbatoare… Plus omorul cu “curatenia de paste”. Lasa ca vine si trece pastele si daca nu e casa bec.

  10. #37

    Cel mai explicativ video referitor la pastele catolicilor in Spania si obiceiuri din Andalucia.

    youtu.be/N-EzhFOI5XU

    Cunosc persoane ce fac parte din frății, cară acele tronuri, pot spune liniștit ca percep religia cu totul diferit. Nu ii auzi cu Doamne-ajuta și înclinându-se peste tot sau făcând referiri aiurea la al de sus.
    Pentru ei treaba asta cu Semana Santa e highlight of the year.
    De-altfel am participat la ceva slujbe catolice și sunt cu totul și cu totul diferite. Nivelul de comunicare e diferit și uman.

  11. #38

    Pt mine indiferent de sarbatoare conteaza doar timpul petrecut cu familia nu ritualurile bor

  12. #39

    Ultimul răcnet al modei e bronzatul ouălor:

    www.vanityfair.com/news/2022/04/tucker-carlson-consider-testicle-tanning-end-of-men

    Asta fiind unul din ăia cu “să nu vă vaccinați că nu e suficient testat”.

  13. #40

    >>Paștele catolic
    Si protestant. De fapt corect e Pastele si Pastele ortodox, ca ortodocsii s-au rupt de biserica mare crestina si si-au facut propria secta. In orice caz, majoritatea crestinilor din lume au sarbatorit Pastele duminica trecuta.

  14. #41

    la mine ouale se incretesc nu se vopsesc

  15. #43

    Daca adoarme fi-miu devreme, poate am noroc si le vopsesc diseară 😉

  16. #44

    +18
    www.youtube.com/watch?v=HOtqn_jAhzU

    Dacă știe cineva unde/care e sursa acestui videoclip, v-aș mulțumi: streamable.com/bo6hl5

  17. #45

    Da, dar oamenii cu educatie nu se simt afectati de exacerbarile de tip pride parade, asa ca, pe undeva, balanta se echilibreaza. Precizez ca nu-s ortodox sau de orice alta religie.

    • #46

      E, lasati, ati mai precizat dvs ca nici pesedist nu sunteti, ce relevanta ar avea alte precizari?

    • #47

      @Nea_zapada trista viata aveti

    • #48

      pesedismul e religia atarnatorilor

  18. #49

    Eu nici nu mai știu ce zi e azi, încă sunt blocat în povarnă. Mai vine soția să vadă dacă mai trăiesc și să-mi aducă langoș cald.

    Dar nu mă plâng, butoaiele mai trebuie și umplute, nu numai golite.
    De ouă nu mă interesează, ou de paste mănânc doar in drob și în pască.

  19. #50

    Eu inteleg ca in perioada asta trebuie sa umflu mațul pana la maxim, dar avand doi prieteni buni ca Triferment si Colebil reusesc si este ok. Si da, pot si cozonac after.

  20. #51

    se vopsesc in rosu-alb-verde, ca pe post de fizician debutant CJ Mures cu culoarea mentionata va angaja o proaspata pensionara. spitalul judetean mures, de care rad si curcile bilingve.

  21. #52

    Dacă pe lângă ouăle în galben și albastru pot pune și ouă roșii care simbolizează sângele vărsat? Nu de alta dar să nu cumva să se interpreteze că ar fi ouă rusești.

  22. #53

    Cind la baza e o nevoie personala de spiritualitate, fara exhibatie ostentativa, nu cred ca vorbim de idolatrie. Fiecare natie aplica modelul pe care l-a mostenit.
    Nu sint de acord cu includerea procesiunilor in obscurantismul religios, atunci cind sint ridicate la grad de arta. Nu am vazut la Malaga, dar s-a intimplat sa ma aflu in perioada justa la Sevilla.
    Iar procesiunile din Sevilla in saptamina patimilor sint exact asta: pasiune transpusa in arta.
    Amicii mei spuneau ” ai vazut una, le-ai vazut pe toate” dar nu e chiar adevarat, nu toate m-au impresionat. BIne, trebuie sa stii si ce reprezinta statuile alea, care e povestea fiecareia.
    Admir ceea ce omul reuseste sa creeze in numele unui ideal: statuia unei femei in lacrime cind i se spune ca fiul ei a fost ucis, o broderie migaloasa cu un desen complicat, un sacrificiu personal facut fara exhibatie ostentativa (carausii carelor votive sint invizibili de cele mai multe ori, ascunsi sub draperii), o muzica emotionanta care doneaza o stare de spirit deosebita, participarea publicului cu trup si suflet. Restul e teatru, pe modelul piine si circ.
    Si mai e un aspect important: n-am auzit pe nimeni sa judece pe altcineva in baza devotamentului aratat. Se creaza un fel de uniune de spirit, cind impreuna se sufera, se spera, se bucura.
    Mi se pare la fel de sublim ca ideea de a rezista intr-o otelarie desi inamicul e clar mai numeros si mai bine inarmat.

  23. #54

    Eu plec în Cuba dacă găsesc oă îți trimit