Istorie pentru mileniali – partea a III-a

Scrisă de Rãzvãnel Coloja

Nu cred că v-ar veni să credeți cât de multe au în comun americanii din ziua de azi cu romanii de demult. De exemplu setea pentru război. Aveau romanii o clădire mare în Roma ale cărei uși stăteau deschise pe toată perioada cât imperiul se afla în război cu cineva. În toată istoria lor, romanii au consemnat doar trei instanțe în care cineva a zis ”cam ne trage curentul, Iustinius – închide ușile ălea”. Gen în rest romanii căutau mereu pe cineva cu care să se bată. Dacă vă sună cunoscut e pentru că poporul american tot eliberează nații mai mici instaurând libertate și eradicând terorismul. Și-o face de câteva decenii bune. Exact pe modelul romanilor: dacă ne-au înfrânt, mergem din nou și atâta dăm până înfrângem noi.

Romanii i-au inspirat pe americani și în ceea ce privește tactica de război, așa – în accepțiunea ei largă. Gen veneau romanii să nimicească Liga Latină și-și dădeau seama că nu prea au cum? OK – făceau pact de ajutor reciproc prin care și ei, și ăia erau obligați să participe la războaiele aliatului. După care atacau niște triburi din munți și le luau resursele ca să-și revină. Nu puteau învinge un trib anume? Pac – se semna pact solemn cu ei, colaborare, alea-alea. După care tribul ăla îi ajuta pe romani să subjuge alt trib. După care romanii erau ceva gen ”LOL, acum că v-ați înjumătățit armata ia dați voi încoace actul ăla să ne ștergem caii sub coadă cu el”. Și nimiceau aliații de până atunci fără cea mai mică jenă. Cam la fel au făcut după 100 de ani și cu Liga Latină.

Sistemul de vot al americanilor e identic cu cel al romanilor de acum 2000+ ani. Doar că la romani era și mai nasol. Se împărțea Roma pe segmente: în segmentul 1 stăteau toți ăia cu avere de peste coișpe sute de mii de serseți (așa – vreo 10 oameni în total); îl al doilea ăia cu avere de măcar cutare zeci de mii de serseți (vreo 40-50 la număr); și tot așa, încă câteva segmente organizate echitabil în funcție de câți bani aveai, cu frecătorii de potcoave în coada listei numărând un milion și ceva de oameni.

Și cum erau vreo 7-8 segmente de-astea iar romanii erau oameni care țineau la egalitate, fiecare segment avea drept de vot în anumite chestiuni. Și partea mișto vine de-abia acum: voturile se cumulau și fiecare segment hotăra așa cum voia majoritatea lui. După care se adunau voturile segmentelor, se făcea media și se anunța rezultatul. Cam cum e acum cu alegerile prezidențiale în SUA, când statul cutare cu 600 de fermieri îi dă un vot lui John iar statul vecin cu 40 de milioane de gulere albe îi dă un vot celuilalt candidat.

Ei – la romani era la fel de mișto: ăia 10 din top aveau un vot, ceilalți 40 votau ca primul segment (”moarte la săraci lol”), următorii erau și ei cât-de-cât avuți și votau și ei să moară plebea de ciudă iar până venea rândul nespălatului, ăia 10% din vârf deja deciseseră câtă pâine primește bogatul și câtă săracul. Tot în spiritul egalității romanii acordau șanse egale votanților; în sensul că votul se ținea la Roma și noroc bun Curus Ruptus să ajungi acolo pe jos în două luni ca să votezi cât timp toți nobilii locuiau în vile din interiorul sau din apropierea Romei, deplasându-se strict cu caleașca cu aer condiționat.

Tot legat de vot, romanii țineau mult la transparență. Se venea în fața urnei în văzul tuturor și se urla din toți rărunchii ”EU LACOMUS LIPIDUS ÎMI DAU VOTUL PENTRU BRUTUS VIOLENTUS”. După care punea o piatră sau ceva într-un bol și lumea o lua complet razna, de curgea cu înjurături, amenințări, semne de deget mare tras orizontal peste gât și clasicele blesteme ce implicau lepră. În măreția lor romanii și-au dat seama că transparența nu înseamnă mereu ceva OK, așa că au trecut la votul secret. Mergeai la urnă și aruncai în ea hârtia pe care scriseseși cu cine votezi. Cam ca și azi la americani, dar fără perdea și cușetă. Asta până l-au prins pe unul că avea în urnă vreo 500 de bilețele toate cu același scris de mână și toate votând hotărât pentru Hidos Furunculus și s-au enervat bogații că votul lor nu contează.

Vorbind de chestia asta – fac o paranteză. Exact cum republicanii donează azi milioane de dolari unor fundații, biserici și asociații fix cu câteva luni înainte de alegeri, la fel aveau și romanii sistemul lor. Se numea ”patronaj”. Te chema Rupt În Curus și n-aveai mâncare? Mergeai la baștanul de pe strada ta, te puneai la rând, și ieșea baștanul și complet uns la inimă de faptul că-ți moare familia de foame îți dădea o pâine, un sac de ceva, niște resturi de mâncare. Voiai un împrumut? Mergeai tot la bulibașă și primeai. Ăla era ”patronul” tău. Cu cât erai patron peste mai mulți amărâți, cu atât asta arăta că ești mai înstărit și-ți vreștea prestigiul de om milos. Absolut normal că bulibașa nu dădea pită și serseți așa – din bunătatea inimii lui. Ca om aflat sub patronaj se chema că ești dator vândut pe viață; ceea ce se traducea prin participarea benevolă și obigatorie la orice cuvântare ținea bulibașa prin piețe, senat sau alte foruri și aplaudatul frenetic la fiecare sfârșit de frază. Plus – desigur – voturi. Americanii cumpără voturi cu hârtie verde și nu cu saci de ovăz, dar rezultatul e fix același.

Mai știți cum declară pe la TV toți senatorii americani că ei servesc poporul, că sunt oameni simpli din popor și că au afaceri cinstite? Romanii nu se lungeau atât de mult în explicații ci apelau la ”eu sunt un simplu țăran”. Expresia deriva din faptul că a munci pământul în acele timpuri presupunea să-l ari de vreo 6-7 ori ca să fie fertil, să speri că nu vin lăcustele să bage drujba-n recoltă, să nu dea cu secetă și să apuci să culegi înainte să vină Gonadus Maximus să-ți fure tot. Cu alte cuvinte, muncă grea și automat considerată cinstită. Așa că senatorii și consulii își începeau delirul oratoric cu ”frați în togă albă și cu ghiuluri pe degete, eu sunt decât un simplu țăran”; cu toate că ăla nici măcar nu știa cum arată un plug ori cum miroase balega de bou. Dar dădea bine să fii umil cu aur gros la gât, la fel cum dă bine și-n ziua de azi lui Înalt-Mult-Prea-Smeritul Sfânt Părinte Arhevoivod De Slatina Mugurel Neprihănitul Papadosie să coboare din Mercedes și să bâlbâie ceva despre sărmani.

După cum era de așteptat, prostimea (ăilalți 90% din popor) mirosea rahat după o vreme și calcula că ghiul plus ghiul eu mor de foame. Așa că începea să vocifereze în grupuri mici. Iar senatorii organizau rapid o spintecare sau o bătălie cu care de luptă în arenă, după modelul preluat de la etrusci care veniseră primii cu ideea că cel mai bun mod de a-l potoli pe prost e să-l distrezi cu sclavi amputați pe viu și gravide mulatre care aleargă speriate de lei. După care apăreau slugile și aruncau cu pâine în popor iar prostul se potolea. De unde și expresia ”panem et circenses” (pită și circ). Apoi ciclul se relua.

Romanii aveau și legi cu pedepse corespunzătoare gravității faptei. Capului familiei îi spunea ”pater familias” și ăla avea drept absolut asupra tuturor membrilor familiei. Tatăl decidea cine cu cine se culcă, însoară și care fiu se vinde când, cui și pentru cât în sclavie. Mai erau și miloși romanii pentru că la un moment dat introduseseră o lege prin care stipulau că n-ai voie să-ți vinzi în sclavie același copil de mai mult de trei ori, că probabil va începe să sufere.

Ei – și ”pater familias” era atât de puternic iar patricidul atât de tabu încât dacă cineva își omora tatăl romanii găsiseră o cale excelentă de a-l educa: îl îndesau într-un sac împreună cu (atenție) un șarpe, o maimuță, un șobolan, o găină și încă un animal de-ăsta bizar de care nu-mi amintesc acum; după care legau sacul la gură și îl aruncau în râu. Bănuiesc că îi distra cum se luptă ăla pentru aer cu maimuța sau cum nu puteai deosebi prin materialul textil degetele crispate de zbătutul isteric al găinii. Americanii au eliminat maimuța, găina, șarpele, șobolanul și alte orătănii și-au păstrat direct tradiția sacului pus peste față și a ligheanului cu apă. Economi de felul lor toarnă doar atât cât e nevoie, cale de câteva ore. Waterboarding-ul e un sport practicat și azi la Guantanamo Bay unde echipe de musulmani se luptă pentru locul I (dreptul de a rămâne în viață mai multă vreme).

Așa că da – romanii și americanii au multe în comun. Să sperăm că nu descoperim petrol în Dacia și nu vin cohortele lui Trump să ne elibereze în timp record.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt