Ioana

Eu sunt Mihai, Mihai ca in Liceenii. Deci pur si simplu Mihai. Intamplarea face ca am facut liceul la MF3 in clasa in care s-a filmat Liceenii, sau pe acolo cat de cat. Am descoperit asta la mult timp dupa ce am terminat liceul. Foarte tare am zis atunci si ani mai tarziu am plans vizionand filmul.

Dar nu de asta suntem aici, acum suntem aici pentru ca eu sa va spun o poveste, povestea vietii mele, povestea Ioana.

Pentru toti prietenii sau amicii care vad acest text si au rabdare sa il parcurga le multumesc cu drag, redactarea lui mi-a luat cativa ani. Da, nu am talent la scris, lasati-o asa, intelegeti voi!

Ioana/Oana. De cand ma stiu acest nume feminin mi-a marcat existenta. Ioana a fost fara doar si poate cea mai pregnanta existenta in viata mea. Nu a fost o singura Ioana, dar fiecare fata, pentru care am simtit ceva, s-a dovedit a fi o Ioana, Oana sau asa mai departe. Cu o exceptie, notabila si nu stiu daca voi adresa asta aici, nu face obiectul subiectului 😀

Inceputurile sunt inceputuri asa ca stangaci o sa relatez incepand cu clasa I. Era 1990, vremuri grele in Romania dar pentru un copil de clasa I nu se simteau apasarile sociale aferente timpurilor respective. Fiind intr-o familie “buna” am fost mutat dupa o saptamana sau doua din scoala normala de stat la o scoala asa zis superioara, germana, “Waldorf”. Ulterior s-a dovedit ca parintii mei nu au inteles conceptul Waldorf si de fapt era o scoala care in vest era pentru copii cu nevoi speciale. CSF NCSF, m-am intors in clasa a doua la scoala normala. Oricum nu reusisera sa ma invete “nemtii” nici macar sa scriu si sa citesc. Citeam ca stiam eu dinainte nu ca era in stare doamna profesoara sa ne invete ceva, orice.

Din clasa I imi amintesc 4 personaje care m-au marcat, era copilul in scaun cu rotile a carui mama tinea sa ne traga pe toti la nivelul lui, nu sa il ridice pe el in niciun fel (no pun intended), era o fetita care insista sa isi bage manutele murdare in ochii mei (simpatica de altfel, ea cica ma surprindea si eu trebuia sa ghicesc cine este desi era singura care facea asta), un pusti care imi bea ceaiul dar imi dadea ursuleti Haribo la schimb si Oana.

Oana era o prezenta aproape angelica, era finuta, eleganta (la nivelul clasei I) si foarte dispusa sa comunice cu mine. Imi era greu sa ma apropii de ea datorita fetitei cu manutele, era o gelozie clara acolo dusa pana la limita violentei dar eu eram naiv, nu vedeam lucrurile asa. Eram copil, nu am realizat atunci ce si cum. Peste foarte multi ani am intalnit ceea ce cred eu ca era fetita cu manutele intr-un mega image, ea lucrand acolo, iar discutia nu a fost tocmai “normala”, ea fiind cea care m-a recunoscut… dupa mai mult de 30 de ani… not OK. Not OK at all… Not OK! Dodged a bullet there!

Revenind la Oana, a fost o experienta interesanta, am avut sansa la un moment dat spre terminarea anului scolar sa raman cu ea la sfarsitul orelor cu copiii de la garda (mai tineti minte garda? pazeai intrarile si erai cam degeaba oricum dar nu te duceai la ore, foarte faina treaba si sper sa revin asupra subiectului), a fost ceva absolut memorabil. Oana ma placea si eu o placeam pe ea. Copii eram amandoi si nu cred ca oricare dintre noi intelegeam prea mult. Inca o data, era 1990 si venea vacanta de vara. A venit sfarsitul anului scolar si in ultima zi, cum nu aveam ce face, noi copiii aruncam cu pamant si pietre unii in altii. Nu prea aveai altceva de aruncat sau de facut atunci! Ia ghiciti cui aproape i-am scos un ochi? Exact… Oanei! Acel moment este un etalon pentru mine si in ziua de azi! Chiar o pot numi trauma desi nu eu era sa pierd un ochi dar felul cum m-am simtit a fost ceva groazanic. Niciodata nu m-am simtit mai prost ca atunci! Ca sa nu mai zic ca pana si maica-mea cand a aflat m-a intrebat: Dar parca iti placea de fata aia, de ce ai dat in ea? Sau ai dat din dragoste? (asa era maica-mea, glumeata, subtila dar nu prea, “da mama, i-am scos ochiul ca o iubesc nespus, nu din greseala”)

Asa am terminat clasa I si am revenit la colegii de la stat din clasa 2 si 3. Nu stiu daca din cauza victimelor lasate in urma la Waldorf sau datorita faptului ca ai mei s-au prins despre conceptul scolii dar a fost o mutare binevenita din punctul meu de vedere, nu mai aveam pamant in ochi si oricum nu stiu cum as mai fi putut sa ma uit la Oana dupa ce i-am facut. Nu stiu exact dar e posibil ca acest transfer inapoi la normalitate sa fi fost si din cauza ca tatal meu a cam fost luat la misto intr-o delegatie in Austria de catre cei de acolo, el laudandu-se ca avea copilul la scoala Waldorf si cei de acolo nu intelegeau ce e in neregula cu mine. In fine, nu prea mai conteaza.

Oana era in gandul meu dar eram prea mic si prea rusinos si introvertit ca sa mai intreb ceva de ea, auzisem ca a fost nevoie de ambulanta, ca a fost nevoie de medic, dar si in ziua de azi sunt convins ca au fost exagerari. Maica-mea le zicea cu un zambet in coltul gurii deci asta era un semn ca Oana de fapt era bine! Capitolul prima Oana se incheia!

Inapoi la scoala, clasa 2. Avem clase cam cat trenul acum.

Intoarcerea la o scoala de stat a fost ceva binecuvantat din punctul meu de vedere, oameni normali, copii care se jucau afara si multi foarte apropiati de mine, vecini si asa mai departe. Fiind “ala care a fost la Waldorf” aveam oarecum un stigmat alocat dar nu a fost ceva care sa ma afecteze. Din punct de vedere al invataturii eram decent nici prea prea nici foarte foarte ca sa folosesc o expresie a vremii. Tin sa mentionez ca am trecut de la invatatoarea “Oana” de la Waldorf la invatatoarea Ioana Anoaica daca nu ma inseala memoria si zic asta in contextul povestii pe care o relatez. Ca si fapt divers si cand m-am mutat in clasa 4 tot la o invatatoare Oana am ajuns. Acum mi-am dat seama de acest pattern… Hmmmm.

Am reluat legatura cu colegii (in clasa I am fost o saptamana sau doua in acea clasa), in special cu Chiriac, un baiat cu care legasem ceva amicitie inca din clasa I. (Chiriac, tati, nici acum nu stiu unde ti-am pus stiloul, iarta-ma frate!). Dupa mai multe permutari am ajuns sa stau in banca cu o fata, blonduta, pe nume Ioana. Pisica Ioana mai exact. FUCK GDPR. Asa, am zis-o. Evident, mi-a picat cu tronc. Ioana era o fata superba din toate punctele de vedere, un om deosebit care m-a impresionat ca atunci cand toti colegii radeau de mine si vocea mea la ora de muzica cand eram pusi sa cantam, ea incerca sa se abtina. Intotdeauna voi tine minte asta si voi aprecia dedicatia de a nu rade ca eu oricum eram afon functional. La cat de afon sunt imi dau seama ce greu era pentru ea si o voi aprecia intotdeauna pentru asta.

Ca si moment critic in “relatia” mea cu Ioana a fost atunci cand a venit la mine si m-a intrebat direct daca o iubesc. Soc si groaza pe mine, transpiratii, blocaje etc. Inca copil nu am fost in stare decat sa zic ca nu, dar in ceva timp s-a cam prins ea ca am mintit.

Revenirea la un sistem de invatamant asa zis normal a fost dificila, daca la Waldorf cantam si dansam si aveam 20 de dopuri de pluta ca sa facem adunari si inmultiri (subsemnatul avea doar 19 ca a pierdut unul in prima zi csf, ncsf), la stat aveam o programa stricta si doamna Anoaica se tinea de ea, nu puteai sa adormi in clasa cum ma obisnuisem eu la Waldorf. Din acest motiv am avut o oarecare dependenta de cafeina in primii ani de scoala. Acum nu prea beau cafea sau similare tocmai pentru ca atunci eram oarecum obligat. Certat fiind ca dormeam in clasa eram “hranit” cu cafea sau cacao cu lapte inainte sa plec de acasa. Acest lucru ma agita in prima parte a zilei si Ioanei nu ii prea placea :))

Revenind la Ioana, colega mea de banca, totul era superb, la sfarsitul clasei III ne alergam prin curtea scolii si eram cei mai fericiti, cred ca amandoi ne placeam si ne placea sa ne jucam si sa fim impreuna. Era o fata deosebita si sunt convins ca si acum este un om mai mult decat bun.

Pe caz general eu nu voi avea niciodata cuvinte de rau de spus despre Ioanele din viata mea. Pur si simplu nu am intalnit vreuna careia sa ii pot reprosa ceva. Ele mie poate, un ochi, o mana etc.

Doar ca, soc si groaza (vai ce-mi place expresia asta), la sfarsitul clasei III eu cu familia ne-am mutat in cu totul alt cartier iar pe Ioana nu am mai vazut-o fizic niciodata. Niciodata! A fost ceva brusc si pot sa zic chiar brutal din punctul meu de vedere dar fiind copil treci mai usor peste asta. Tatal meu a simtit oarecum suferinta mea desi nu eram prea expresiv din punctul asta de vedere si ani de zile a facut o treaba pe care mi-a luat foarte mult sa o inteleg. Noi ne-am mutat din sectorul 6 in sectorul 3, deci foarte departe. El insa a continuat sa mearga la acelasi frizer si implicit sa ma duca si pe mine, ani buni tot in sectorul 6, in zona in care am locuit, iar cand era randul lui sa se tunda ma trimitea pe afara ca sa vad pe cine mai intalnesc din vechea garda. Nu are sens sa spun ca pe Ioana nu am mai vazut-o ca deja am zis mai sus. Greu m-am prins de treaba asta. Etajul 3 apartamentul 23, doar asta mai tin minte despre aceasta Ioana. Capitolul Ioana Pisica se incheie aici desi multi ani mi-a colindat gandurile si amintirile. A fost un capitol taiat in scurt ca sa zic asa si nici macar nu am avut un cuvant de zis. Am vazut pe facebook ulterior ca aceasta Ioana s-a implinit atat profesional cat si, aparent, personal si m-am bucurat de asta, go Ioana! bravo tie fata mea! 🙂 De asemenea cred ca am vazut-o cand eram in facultate, in politehnica, pe la energetica si se leaga cu ce am vazut pe facebook despre ea, dar nu pot fi sigur, numai bine Ioana! Multe succesuri! 🙂

Au urmat cativa ani in care nimeni nu a avut nimic de zis legat de sentimentele mele, nici macar eu, pana cand, intr-o zi de toamna, in clasa VI, cu un soare cald, domol dar foarte expresiv, stateam in banca mea admirand colega din fata care incerca sa isi prinda in coada parul deosebit de “prea scurt pentru coada”. Am simtit nevoia sa ma joc putin cu ea, sa o “incurc” in demersurile ei, in gluma evident. Ei bine, nu stiu daca cineva mai stie exact sentimentul dar atunci s-a intamplat ceva minunat, ceva care e trait de foarte putina lume. Desi o stiam pe fata de vreo 3 ani si imi era simpatica, chiar pot zice ca imi placea de ea desi eu eram inert sentimental datorita Ioanei precedente, ei bine atunci tin minte ca s-a intors la mine si mi-a zambit intr-un asa fel incat, pe loc, m-am indragostit, din clipa aia doar ea exista. Ioana Gabriela.

Ani de zile am tinut la ea in secret incercand sa gasesc momentul potrivit pentru a o aborda. Am fost cel putin stangaci in acest demers si nu “am gasit” acest moment, timpul a trecut, scoala generala s-a terminat si eu am ramas ca de obicei, deja un obicei, fixat pe o fata pe care nu o puteam gasi. Si acum imi pare rau ca nu am fost mai infipt, era o fata superba, un metru si un zambet ca si caracterizare rapida de o voiosie rara si foarte spirituala. Sunt sigur ca ea stia ce este in capul meu dar fara un pas facut in fata de mine nu ii pot reprosa nimic.

Anyway, era clasa VI? Ei bine trecem mai departe, anul 2 sau 3 de facultate! (Da, Gabi m-a tinut prins ca sa zic asa, ani de zile, nu ca i-as reprosa ceva, eu am fost protagonistul dramei mele, eu tot liceul nu am putut sa ma uit la o fata, adica ma uitam ca na, hormonii, dar nimic mai mult, in conditiile in care aveam colege, atat de clasa (Ioana (alta Ioana) oare ai rabdare sa citesti pana aici?) cat si de liceu, cu adevarat deosebite. Asta doar pentru ca in mintea mea era doar Gabriela! Gabitza, acolo unde esti pe acum iti doresc doar bine, iubire si multa fericire!)

Cum toate lucrurile au un sfarsit la un moment dat, episodul Gabi trebuia sa se termine! Nu s-ar fi terminat fara, ghiciti ce, alta Ioana. Nici eu nu am stiut la inceput, patternul nu-mi era clar inca pe atunci desi aveam banuieli, o alta Ioana a intrat in viata mea. Si a intrat ca TIR-ul cu tot cu remorca si fara frane intr-un targ de craciun din Germania! O stiam din grupul extins de prieteni si tot asa cum a fost cu Gabi, stiu exact momentul cand mi-a zambit si am picat fara drept la replica pentru ea. Un an si noua luni mi-a luat doar ca sa o scot in parc, first date ca sa zic asa. Aproape o luasem razna la momentul acela dar totul e bine cand se termina cu bine. Era prima Ioana cu care am fost in mod oficial intr-o relatie. Ioana Mihaela.

Cu aceasta Ioana, Ioana Mihaela mai exact (FUCK GDPR), am petrecut majoritatea vietii mele ca si adult, a fost si este o fiinta deosebita dar din pacate relatia noastra nu s-a concretizat. Dupa 12 ani impreuna ne-am vazut nevoiti sa ne despartim si desi pastram legatura, cu Mihaela lucrurile s-au incheiat, ca sa zic asa, si nu mai exista un viitor altul decat o relatie de amicitie. A fost o relatie frumoasa, cu bune si cu rele, ca orice relatie si la momentul de fata nu am regrete si cred ca nici ea asupra timpului petrecut impreuna. Ne-am simtit bine o vreme dar pur si simplu nu a fost sa fie.

Aceasta este povestea Ioanelor din viata mea, surioara mea (tot Ioana) sper ca poate confirma asta, desi poate unele chestii spuse aici nu le stie nici macar ea.

Toate Ioanele au fost una si una si toate apreciate maxim de catre mine. Unele probabil nu m-ar mai recunoaste pe strada dar fiecare are un loc special in sufletul meu. Va pup pe toate!

Acum eu am trecut de 40 de ani si avand in vedere tot ce am povestit, surprinzator pentru mine, nu credeam ca se mai poate intampla, eram resemnat din toate punctele de vedere, dar m-am indragostit din nou. Da, la fel de grav cum a fost cu toate Ioanele din viata mea. Acesta este si motivul pentru care m-am hotarat sa impartasesc acest text, text scris de-a lungul anilor pe bucati, sper sa fie inteligibil si sper sa fie cat de cat coerent.

Fiind inert sentimental (starea mea de fapt in majoritatea timpului se pare) in urma relatiei cu ultima Ioana si ajungand la o varsta unde nu prea mai ai mare viata sociala, toti prietenii si amicii sunt mai retrasi, au copii, familii etc. eu nu prea cunosc lume noua. Pana cand am fost nevoit sa interactionez cu un grup de persoane la un asa zis job. Nu locul de munca curent (niciunul dintre ele ca e mai multe) ci un eveniment. Ei bine aici am intalnit aceasta persoana, care se pare ca m-a fermecat prin… nici macar nu stiu sa zic prin ce. Timpul a fost foarte scurt si nu pot puncta ce anume a fost mai exact. Dar fara sa imi dau seama pe moment, mi-am dat seama dupa ce am ajuns acasa, aceasta fiinta m-a scos din inertia sentimentala in care eram, asa cum doar o Ioana o putea face.

Acum sunt absolut topit dupa o fata, soc si groaza (iar expresia asta, trebuie sa caut altceva similar), nu mi-a zambit de data asta ci… a stranutat :)) . E mult mai tanara decat mine si e mai bine de un an de cand nu am mai avut contact cu ea dar nu o pot alunga din gandurile mele. Mari sperante de viitor nu imi fac dar e un sentiment placut sa tii la cineva comparativ cu a fi inert sentimental. De aceasta data fata se numeste Madalina. Mai exact Ioana-Madalina. FML

Va urma… sper!

Mulțumesc că ai citit postarea.
Poți să îmi susții eforturile cu o cafea pe Patreon ->

Alte articole din arhiva de aur

Barcelona sux

Cum se face conținut în rromânia