Stimate conducător auto din județele Vâlcea, Brăila, Galați, Argeș și neapărat, București.
Noi, colectivul de fraieri care mergem în coloană pe autostradă, ne cerem scuze că existăm și că ne mocăim ca niște proști, necedându-vă dumneavoastră locul binemeritat în încercarea de a merge cu minim 140 kmph.
Noi, în nesimțirea noastră, când mergem în coloană pe ambele sensuri, coloană întinsă pe zeci de kilometri, chiar vrem să mergem cu 90-100 la oră, nicio secundă nu ne-am gândit, ca dumneavostră, că putem da câteva zeci de flashuri și gata, toată autostrada se dă la o parte și se mută pe banda 1, cedându-vă locul binemeritat și dreptul de a merge cu viteza maximă posibilă.
La modul cel mai serios, accidentele astea se întâmplă pentru că cretinii, majoritari din județele mai sus menționate, au impresia că toți ceilalți sunt niște fraieri care le ocupă lor benzile și nu îi lasă să meargă cu viteză. Bombălăii nu au auzit niciodată de mers în coloană, prin urmare flashurile nervoase, urmate de slalomuri demente prin dreapta sunt la ordinea zilei.
După ce cumpăr subaru-ul bricolatorului, vorbesc cu socru-miu și îmi montez un bulbar sănătos și niște protecții spate din alea de tren.
Și discutăm altfel.
O mențiune specială pentru poliția care, în condițiile în care în fiecare weekend sunt zeci de tamponări pe A2, tot la japcă stă, ascunsă prin benzinării sau sub poduri.
NOU
Veneam asta-seara agale cu papucul meu pe autostrada Lugoj-Timisoara cu 85km la ora (daca-s peste 30 grade afara fierbe apa daca conduc sportiv (90 la ora). Nu mi-a dat nimeni flash-uri in timp ce depaseam si eu pe un kilometru cite-un microbuz astmatic. Cre’ca deja toata lumea ma stie ca-s asigurat la euroins si nu risca sa “frinez des si fara motiv”…
NOU
bine ma, la voi e acolo unde soferii merg duminica pe mijlocul strazii, ca na, ce atata graba
NOU
Corect. Dar trebuie completat: soferii de MH, GJ, HD, VL si localnicii cu numere de Varna, Ruse, Sofia…
NOU
banuiesc ca e vorba de vecinatati. vali se plange de retarzii cu numere de covasna, de exemplu
NOU
Referitor la judete: cate persoane atatea opinii.
NOU
covasna…horror. din cauza ca nu prea sunt circulate drumurile alea, aia circula ca-n salbaticie. de cate ori am trecut prin zona am dat de inconstienti extrem de periculosi.
NOU
Ăştia de MH mergeau azi-noapte pe autostrada Lugoj-Timişoara cu faza lungă + farurile de ceață aprinse.
NOU
@anatati nu doar cei de MH au ceata in cap. Multa lume nu stie ca alea sunt faruri de ceata ci “proiectoare”. e posibil si ca unii sa vada in ceata pe bune.
NOU
Daca e sa privesti in mare, oamenii sunt prosti, iar din oameni prosti ies soferi prosti, doar ca sansele sa te intalnesti cu cineva din celalalt capat al tarii sunt mai mici, asa ca fiecare face glume despre judetele invecinate. Combinat cu agresivitatea pe care o au toti soferii la volan (aia cu “cine merge mai tare ca tine e retard, cine merge mai incet ca tine e idiot”) ies rautatile bine cunoscute. Mie nu imi place, de exemplu, ca soferii cu numere de TM nu stiu cum e cu circulatia pe mai mult de 2 benzi :D.
@Cetin “ca na, ce atata graba”. Sa stii ca de cele mai multe ori au dreptate. Des mi se intampla sa ma enervez cand merge unul mai incet ca mine, dar ma mai calmez cand imi dau seama ca de fapt nu ma grabesc niciunde, rare sunt situatiile in care chiar ai o urgenta si trebuie sa mergi repede. Daca te intorci de la munte sau de la cumparaturi, conteaza asa mult ca intarzii 10 minute sau o jumatate de ora? Intarzii de la ce? De la uitatul la televizor acasa?
NOU
@eddy, PROIECTOARE 🙂 mulțumit? M-ai pus la punct :))) Rămân oricum lumini de ceață. Și nu le aprinzi decât pe ceață.
Iar faza lungă nu o ții aprinsă nici când îți vine mașină din sens opus, nici când ai o mașină la distanță mică în fața ta pe sensul tău de mers.
NOU
MULTUMIT, doar ca intentia nu era sa te pun la punct. ci doar sa subliniez ca exista un procent mare de soferi care nu stiu pentru ce sunt acele lumini.
NOU
Unde ii putem raporta?
Sunt unul din siferii de coloana de pe A2 – daca e coloana las distanta si raman cu cat merge coloana. Daca se poate 140 la drum lejer da, dar daca sunt deja sute de masini asta e.
si primesc flash-uri, vad destui care depasesc aiurea pe banda 1… etc
Se pot reclama undea?
La intrarea pe centura de pe autostrada Mercedes negru B ceva BEN a fentat frumos coloana si a da sa se bage primul sa intre pe centura. A stat 1-2 min ca nu l-au lasat, politia acolo s-a facut ca nu-l vede.
Dupa ce inainte tot fura pe banda 1 sau pe unde avea el chef?
Ce putem face legal?
NOU
Bre, nea mircea, în țările mai nebananiere există și viteză minimă pentru autostradă. Matale cu 85 la oră nu prea ai ce să cauți pe acolo.
NOU
Majoritatea soferilor din ROMania sunt cretini asa ca ma bucur pentru familiile lor cand mai moare cate un idiot.
NOU
Problema e ca uneori idiotii iau si neidioti cu ei.
NOU
Nu stiu daca e normal sa te bucuri pentru familiile lor, dar e ok sa te gandesti ca e bine n-a mai luat pe cineva cu el atunci cand moare SINGUR, incolacit pe vreun pom.
NOU
@RobertD you might just win the “Idiot of the year award”.
Degeaba moderezi comentariile daca lasi asemenea specimene sa spuna asemenea idiotii Cetin…
NOU
La cat de prost esti daca pun mintea ta la o vaca paste si pe asfalt . Dar sa nu jignim bietul animal . esti mai prost decat prevede legea . cu o asfel de gandire fa un bine planetei leagati un bolovan de gat si arunca-te in mare .
NOU
Sunt perfect de acord cu ce ai scris in articol, e de bun simt, mai putin partea aia ca stau politistii la japca.
Sa-mi explice cineva si mie, ca sa mor daca inteleg, care e problema cu politia care sta ascunsa cu radaru’ prin boscheti?
Adica ce ar trebui sa faca? Sa puna un panou mare cu locatia radarului, ca aia de care zici tu ca merg cu min 140 sa franeze cu 2 km inainte si dupa sa mearga cu 200?
Eu le-as da niste masini d’asea cu numere normale, ba chiar cateva cazaturi cu numere de bg, sa mearga asa prin trafic, sa nu stie nici dracu’ ca aia e masina de politie. Vine melteanu’ cu flash-uri si sta la 2m in curu’ tau (al lor), reflectorizantu’ pe geam, tras pe dreapta si sanctionat (de preferat modificat legislatie si luat carnet pe vreo 2 ani). la fel cu aia care depasesc in curbe pe linie continua, depasiri de coloane si tot asa.
De ce nu ar fi OK sa se intample asa?
Si n-o dati pe aia cu drumuri/trafic naspa si tre’ sa mergeti tare ca sa recuperati, ca mi se rupe de graba voastra. N-am chef sa mor intre fiare ca un taranete e grabit, se crede Vettel pe circuit si merge la 2m in spatele meu cu 140 kmph ca el vrea cu 200.
NOU
dude, politia ar trebui sa fie prezenta in trafic. sa circule incontinuu, pe ambele benzi. exista studii care spun ca accidentele scad cu 90% in zonele unde se vede girofarul politiei. ei stau in plm ascunsi la radar, sa ii arda pe vitezomani. da unde mm sa fie vitezomani, cand e un vierme inelat care de-abia se taraste?
NOU
Aia cu prezenta in trafic e alta poveste si tot asta ziceam si eu in comentariu, ca ar trebui sa se plimbe prin trafic (de acord si cu girofar, dar si cu masini fara insemne si numere obisnuite), si asta pe langa radare. Dar radarele mi se pare normal sa fie ascunse, cel putin la noi, unde romanu e smecher inca din stadiu de proiect.
Iar in afara de asta, modificat sanctiuni. Sunt o gramada pentru care banii pe care ii dau acum pe o amenda nu-i incurca prea tare. Dar un carnet suspendat 1, 2 , 5 sau 10 ani, in functie de gravitatea faptei, parca suna altfel si pentru miliardari, ca sa nu mai zic de aia de se vad piloti.
NOU
da tati, sunt de acord cu radarele. dar ei NU FAC NIMIC ALTCEVA. ii doare fix in pula, pentru ei e importanta japca, nu PREVENIREA
NOU
Dan, stai linistit ca Politia are masini fara insemne si girofar si cu radar instalat. Sau cel putin avea. Am vazut radar de cateva ori instalat pe cate o Dacie veche (Nova, SuperNova…). Acum la 50 de grade cred ca nu prea le convine sa se plimbe cu Dacia pe autostrada.
NOU
Se mai intampla. Cand am venit de Paste din provincie cu microbuzul, taranetele de sofer a depasit coloana de cateva ori, o data chiar dubland alt taranete care facea acelasi lucru. In coloana era si o masina de politie. Taranetele impreuna cu alti taraneti au fost opriti de alt echipaj cateva zeci de km mai incolo. A iesit circ. Presupun ca nu au fost spagi implicate, publicul era prea numeros.
NOU
@Cetin, am inteles ce vrei sa spui si sunt de acord, doar ca aia nu se numeste japca. Da, ar trebui sa se organizeze altfel, dar japca e atunci cand te opresc aiurea si iti cauta motiv sa-ti dea amenda, iar eu nu am patit asa ceva niciodata.
@Agitate, se intampla mult prea rar. Intr-un singur drum in weekend pe A2, pe cati din aia care merg ca avionu’, conduc agresiv si depasesc aiurea ii vezi trasi pe dreapta la spovedanie?
NOU
mie mi-ar placea daca ar exista posibilitatea sa li se faca celor care vor si pot sa mearga cu 140km/h niste benzi speciale, cu beton mult pe margini (ca sa ii separe ferm de fraieri) si sa ii lase pe cei care vor si pot sa circule pe acolo, ei intre ei. Cu minim 140km/h. Need-for-speed-ish. Hunger-games-ish. Iar ambulanta sa vina doar o singura data pe zi, la ora 24 sa zicem, sa stranga mizeria de pe jos si sa dea cu ceva dezinfectant.
NOU
Prostii astia nu au reusit sa faca o centura functionala a capitalei.Inteleg ca un spital sau o scoala nu ii intereseaza ca oricum merg in strainatate, dar o centura, ca oricum trec si ei pe acolo.Si tu vrei benzi separate pentru vitezomani ha ha ha.
NOU
@robert, ca sa facem economii am putea face banda respectiva multifunctionala, de exemplu sa fie pentru vitezomani si refugiatii sirieni.
In cazul acesta am putea sa o facem din fonduri europene si eventual cu sprijinului Fundatiei pentru o Societate Deschisa.
NOU
Mai e o problema, dar nu ne prea place sa o discutam, pentru ca nu e asa pasionala.
Eu merg peste 140 Km/h pe autostrada, DACA am unde.
Dau foarte rar flash, la nesimtiti, care adesea vorbesc la telefon si simt nevoia sa mearga pe banda 2.
Problema apare din observatiile mele cand pe banda 2 se merge cu 150-160 Km/h in coloana (se intampla ff des pe A3), iar pe banda 1 e si acolo coloana, dar e un berbec ce merge cu 90, 100 etc.
In acel moment, “legalistii cu FIX 130 Km/h” se apuca de depasiri incetisor, incetisor, iar de aici BUBA.
Nu ar forja masina aia nici morti, nici in depasire!
E indeajuns un melc de-asta “nemuritor” si s-a futut tot ritmul coloanei.
Ati auzit voi vreodata in Romania sa fie cineva tras pe dreapta pt ca merge prea incet?
Si nu doar pe drumul spre mare, sa vedeti pe DN1, cum merg “romanii verzi” cu 40 la ora, sa nu se dea peste cap! Iti vine sa ii impingi de la spate.
NOU
NU exista nesimtit mai mare decat cel care da flashuri.
Un conducator auto nu are nici o obligatie legala cand unul da din faruri.
In cazul meu pe autostrada sau nu intotdeauna ma dau din fata unuia care merge mai repede… dar daca da flashuri din pacate nu il mai vad…
NOU
e frustrant cand cei din fata ta nu merg cu cat vrei tu la ora, este?
NOU
bai nene, 90 – 100 pe banda 1 ție ți se pare mers de melc?!
zic sa te mai cauți la cap
NOU
eu la flashuri incetinesc pana la nesimtire si daca am ocazia, unde-s doua benzi, stau paralele cu cel de pe banda 1 vreo 20 km. fara gluma. ma radeam de multe ori cum ii vedeam in spate injurand si gesticuland.
NOU
Du-te ma in pulica mea . Daca legal este 130 Km/h atunci aia e. Nu iti convine, i-ati elicopter sau fa-ti autostrada privata.
NOU
Daca aia merg in coloana pe banda 2 cu 160, nu tre’ sa le urmeze toti exemplul. Exista un motiv pentru limita de 130, care e si ea prea mare arunci cand esti nevoit sa actionezi brusc. Iar limita minima e 50 kmph, deci 90-100 e foarte regulamentar.
Orice prost stie sa apese pedala si pana la 300 kmph daca vrea senzatii, dar ce te faci cand tre’ sa franezi/eviti?
Pana la urma inteleg si flash-urile in anumite situatii, atunci cand ala din fata e nesimtit si are loc pe prima banda, dar stai in plm la o distanta sigura de ala din fata ta, nu da flash-uri de la 2m in curul lui.
NOU
Vai de pula voastra cu regulile astea pe care le stiti si de micile voastre orgolii agricole.. Obligatia e sa circuli pe banda 1 cand e posibil si e valabil pentru orice drumuri cu 2 benzi pe sens nu numai pe autostrada. Care-i logica sa fii pe banda 2? Una singura, depasirea, care inseamna revenirea pe 1. Cum sa intri pe 2 si sa mergi paralel cu ala de pe 1? Depasesti sau stai pe 1 paralel cu ce plm vrei tu.
Inainte de a va fute grija de regulile pe care le incalca altii vedeti daca le respectati voi.
Un flash scurt pentru unul care doarme pe 2 cand are loc pe 1 e chiar indicat. Va traduc ce inseamna: “taran prost, chiar daca mergi cu 130 esti obligat sa-ti muti masina pe 1 daca ai loc. Ce fac eu nu e prima ta problema. E a doua. Intai rezolv-o pe prima.”. Flash-uri isterice pentru altii care depasesc si ei coloana de pe 1 cu viteza legala de 130 si tu vrei 160 in schimb, e alta dovada de melteneala.
NOU
Am un vis: sa-i dau blana pe austrada soarelui unui BMW cu volan pe dreapta, cu nr de BH si cu geamuri fumurii si logo de Nike, pe contrasens.
NOU
daca il pui in practica ai mari sanse sa fie si ultimul tau vis. 🙂
NOU
A facut-o unu’ saptamina trecuta linga Lugoj. 2 morti. 3 grav raniti
www.tion.ro/doi-morti-si-trei-raniti-in-urma-unui-accident-pe-autostrada-timisoara-lugoj/1664621
NOU
Înainte de a da flash din spate gândește-te la doua chestii: ca înseamnă dă-te în plm ca sa treacă eu, si dacă ai face asta si pe stradă, ca pieton.
NOU
Peste 2 saptamani am drum de la torino la radauti si trec prima data prin satu mare-bistrita-vatra dornei. Doamne ajuta.
NOU
Japca aduce bani la buget, nu prevenţia. Când ai efective umane și logistice reduse nu doar că ţi se dezvoltă o lehamite maximă, dar mai iei și o decizie de manager de microîntreprindere. Unde să îi împarți astfel încât să nu te certe Județeanul sau Bucureștiul că nu ești eficient? La pândă, rezultatul este vizibil imediat în scripte prin cifre (contează mai puțin că în instanță se anulează o parte din amenzi sau unii nu le plătesc deloc), iar printre ele mai inserezi și o acțiune de prevenire și educație, să se vadă că ai fost multilateral dezvoltat.
O altă chestiune e că nu pândarii stabilesc cu de la sine putere să stea la planul de amenzi, decât dacă sunt singuri în vreun post de poliție de la ţară. În restul cazurilor ordinele vin de mai sus, prin decizii scrise. De exemplu la poliția de care aparțin au afișate circulare venite de la IPJ, plus decizii ale comandantului unității, prin care pe lângă îndatoririle obișnuite (furturi de găini, babe violate, cocalari beţi etc) sunt puși prin rotație să asigure și dirijarea traficului pe centură și controale la bariera care îi place de minune bricolatorului. Iar dacă apare câte un caz grav ofițerul de serviciu îi mută ca pe pioni zeci de kilometri într-o singură noapte.
Situația este identică în mare cam peste tot, în toate serviciile de urgență. După ce o să moară nu doar dinozaurii care sunt acum la conducerea serviciilor de poliție, dar și generația noastră și a celor de după noi, și după ce o să le dea și lor dotări decente, o să discutăm altfel.
NOU
cea mai buna metoda de a enerva soferul roman este de a circula regulamentar
NOU
Descrierea perfecta.
NOU
Ieri m-am intors pe autostrada soarelui. Politia si-a facut treaba, aveau cate 1-2 masini la fiecare nod pe autostrada si in apropiere de Bucuresti era chiar si elicopterul. Tot drumul nu am intalnit decat 2 grupuri mai grabite care depaseau cu 160-170, unul condus de un Range Rover Sport, altul de un seria 7. Li s-a facut loc frumos si s-au dus mai departe in treaba lor. Fara rahatisuri ca daca eu merg legal sa mearga si altii legal.
In rest, toate problemele au aparut din cauza celor cu cazane care nu pot fizic depasi 100 km/h. Loganuri pe gpl, masini mici sau vechi (ford ka, opeluri d-alea din ’90, ragalii de furgonete de cara pepeni etc)… Toti, absolut toti care conduceau asa ceva se bagau sa depaseasca vreun tir sau vreo alta masina care mergea cu 2 km/h mai putin decat ei. Uneori si in panta… Sa puna toti frana de la 130-140 ca, plm, am si eu caruta si am dreptul sa circul pe autostrada.
NOU
Vocea ratiunii
giphy.com/gifs/applause-clapping-nicolas-cage-xTiTnC5cMmUx9bfWYU
NOU
costin, si daca pui frana ce se intampla? faci temperatura?
platesc taxa si au ITP? au dreptul sa circule, mai repede sau mai incet, remuneratie dupa buget coane fanica . 🙂
NOU
eddy,
Banda 1 pentru ce-i? Pui pe automat 40 si mergi o vesnicie fara sa te deranjeze nimeni. Poate doar unul care merge cu 35.
NOU
Un singur sofer d-asta care plateste taxa si are itp provoaca un dop pe autostrada. Eu pun frana, urmatorul pune frana, urmatorul dupa urmatorul pune frana si tot asa. Pana cand se formeaza coloana care merge cu 90 pe banda 2 si nu vrea nimeni sa se mute inapoi pe banda 1, ca asa merg toti. Fuck logic. Si asa se merge pe banda 2 cu 90 bara la bara, iar pe banda 1 se merge cu 89, dar sunt cateva masini razlete, la distanta de 200 de metri una de alta.
E vorba de bun simt, cand intri in depasire bagi piciorul in ea. Daca nu poate masina si dureaza 2 minute sa treci de un tir, ramai frumos in spatele tirului. Mai bine faci tu cu ragalia ta cu 10 minute mai mult pana la destinatie decat sa sufere alte 1000 de masini care asteapta dupa tine.
Sau, alta faza pe care o patesc des si care respectva logica ta. Autostrada libera (1 km liber in fata, 1 km liber in spate), cu exceptia unui tir si a unei ragalii ce merge cu 90 in spatele tirului, la aspiratie. Eu vin tare din spate (de obicei 139 pe pilot), dau semnal din timp, ma bag pe b2 din timp, dar FIX atunci, se baga si ragalia. E dreptul lui, plateste taxa, are itp, are drept sa circule cum si cand vrea.
NOU
ai zis un cuvant magic “bun simt”. de unde atata?
in exemplul tau din final: ai obligatia sa franezi. 🙂
NOU
@costin: NU e dreptul lui. Inainte de a efectua manevra trebuie sa se asigure ca cel din spatele lui nu efectueaza aceeasi manevra.
NOU
Franez, ca alternativa ar fi sa intru in el. Dar moral ar fi sa mai astepte el pana isi urneste caruta. Pana la urma, totul se rezuma la:
Daca eu castig mai putin decat pierd altii prin manvera pe care o fac EU, nu o fac (sau nu o fac acum).
Vreau sa depasesc pe autostrada cu o viteza prea mica (castig eu 1 minut) si ii oblig pe altii sa incetineasca 30-50 km/h (pierd alti 50 cate 1 minut fiecare) => nu depasesc acum.
Lipsesc doua materii importante in scoala din clasa 1 pana in clasa a 12a. Logica si Educatia civica. Sa invatam ca nu traim singuri si ca trebuie sa alegem ce actiuni facem, cand le facem si cum le facem sa afectam cat mai putin pe cei din jur.
NOU
Am mers vreo 2.500km in tara din care 1/2 in Transilvania, 1/2 in Tara Romaneasca cum s-ar zice.
Va rog sa ma credeti ca in Transilvania nu m-a claxonat/dat flashuri absolut nimeni, desi de multe ori mergeam ca melcul. Cand am revenit pe defileul Oltului, mi-am luat instant cateva zeci de depasiri la limita, flash-uri sa merg putin mai in dreapta sa faca si ei o triplare eleganta. Cand am coborat de la Valcea s-a instalat iadul culmind cu Bucuresti, unde soferii sunt haiduci. Deci da, Ardealu-i fruncea!
NOU
Nici in Moldova nu te flashuieste nimeni pe autostrada.
NOU
inca nu si-au pus flashuri la carute
NOU
nu nu, inca nu si-au pus autostrada la carute
NOU
Cu multi cai e mai periculos i42.tinypic.com/10zbg40.jpg
NOU
Haha. Rad carutasii la a doua generatie de aia la prima.
NOU
Din prima linie a articolului pana la ultimul comentariu tot vad scurgeri de vanitate, emanatii de superioritate. Singurul comentariu remarcabil e ala al lui bigone.
Bine ca sunteti voi destepti si noi, restul, prosti.
Nu trag flash sau claxon cuiva sa se dea la o parte din calea mea sa il depasesc. Chiar daca e pe banda a doua, iar pe banda 1 e liber.
Prostii trebuie ocoliti, nu starniti.
Mi se intampla des sa primesc flashuri sa ma dau la o parte chit ca nu am unde, uneori. Chiar daca in fata mea e alta masina (adica e coloana pe banda a doua), daca am loc sa ma bag in dreapta fara sa incomodez, fara sa trebuiasca sa franez imediat, fac loc , nu din respect, ca nu am pic de respect pentru ciumpalaci d-astia, doar ca nu vreau sa conduc in imediata apropiere a unui prost. Ii las altuia onoarea.
Doar de doua ori in viata asta s-a intamplat sa ma dau in felul asta la o parte din calea unui prost, una din masinile din fata sa nu se dea si sa rezulte un accident. Intr-unul din cazuri s-a bagat pe dreapta, ala din stanga a accelerat ( alt prost) si viteazul s-a infipt intr-o duba care a deviat pe banda 2 si a acrosat-o si al doilea prost. Am presupus ca e posibil sa se intample asta si am putut frana lejer dand posibilitatea celor din spate sa opreasca fara sa ma infunde.
In alt caz , alt ciumpalac flashuia de credeam ca i se ard becurile si i-am facut loc imediat ce am depasit un autobuz cu semnalizarea intentiei inca inainte sa termin depasirea , ca sa nu se bage prostul in graba, doar ca sa stea in spatele celui din fata mea si sa faca la fel. Dupa cateva secunde ala a franat putin ca se bagase un tir in depasire si s-a dat la o parte. Prostul presupun ca a luat-o drept ofensa si-a accelerat nervos , doar pentru a frana cu fum in spatele tirului si a fi lovit din spate de un X5 care si ala venea flashuind ca pomul de craciun.
Parerea ta despre flashuri e putin relevanta. Ele indica de obicei ca un prost e in spatele tau si te priveste ce riscuri vrei sa-ti asumi cu el.
Nu am intalnit pana acum macar un singur prost care da flashuri care sa fie influentat pozitiv de faptul ca ala din fata lui nu reactioneaza la flashuri. De fiecare data idiotul face ceva si mai prostesc. Merge la 2 metri in spate ( ce-ar putea sa iasa bine pentru el din asta nu-mi dau seama, sau cum ar trebui sa mai vezi flasurile), sau depaseste vijelios pe dreapta , nu rar cu scartait de cauciucuri si reintrari la limita. E foarte tentant cand un maimutoi d-asta te depaseste pe dreapta dupa ce te freaca la cap sa acelerezi si sa-l lasi in spume. Asa ca mai bine nu te duci in directia aia. Poti mintind spunand ca nu e, dar e.
Legat de coloana: E o treaba asta , cu babaieti , eu sunt la rand aici , unde te bagi? Treaba e ca foarte des cand vad coloana, ea se face pe banda a doua, pentru ca nu are nimeni chef sa se bage intr-una pe banda 1 , apoi sa astepte in spatele primei masini care merge incet pana cand prinde loc sa se bage inapoi sa depaseasca. Asa vezi , ANORMAL, banda a doua plina , iar pe banda 1 spatii libere chiar si de 500 de metri, 1 km. ca nu vrea nimeni sa “coboare” acolo. Si asa pornesc flashurile.
Iar cand va depaseste unul pe banda 1 cate 5 masini , pentru ca are loc , loc pe care nu l-ati ocupat voi , ca voi sunteti la coada la banda a doua , nu ii permiteti sa reintre, desi merge mai repede ca voi, ca “unde se crede el” , i-a luat ma-sa strada?
Cati dintre voi va bagati pe dreapta cu prima ocazie cand e liber ? Da, chiar daca ala din fata voastra merge la fel de incet sau mai incet decat ati merge voi? Sa se bage el, nu ?
Eh , eu ma mut pe banda 1 cu prima ocazie, nu flashui pe nimeni, daca vad ca am mai mult de 20 de secunde de liber pe banda 1, accelerez, normal. Daca mi se permite accesul cu semnalizare inapoi pe banda 2 reintru ( de obicei nu , ca oamenii stau la rand, cine sunt eu sa ma bag), daca nu, aia e, astept pana se poate. Da , nu e ok sa devansezi pe banda 1, dar o fi ok sa fie fasii de 250-500 m de banda 1 libere si toata lumea sa stea pe banda doi ” ca e aglomerat” ?
Pana atunci sa o sugeti indiscriminat soferilor de la Valcea , Galati si ce mai scrie p-aci, la fel cum catalogati voi soferii.
Sofer din judetele alea
NOU
tocmai ce mi s-a intamplat ieri ce zici tu 🙂 banda 1 libera cateva sute de metri, banda 2 full cu 140. imediat cum ma bagam pe b1 cu viteza constanta de pe b2, cel din spate se lipea de cel din fata si eu pierdeam 4-5 masini la fiecare repliere, ca nu ma lasa nici dracu sa intru iar in depasire.
NOU
„Prostii trebuie ocoliti, nu starniti.” – asta cred că e cea mai inteligentă afirmație pe care am citit-o în ultima vreme. Referitor la orice.
a devansa – foarte bună alegere a termenului, mă tot gândeam că pe autostradă practic nu depășești (deși nemții așa spun).
PS: eu intru întotdeauna pe banda 1 imediat ce am ocazia. Rar de tot devansez în lanț mai multe mașini, mai ales că la noi în Banat lumea circulă pe proaspăta noastră autostradă Timișoara-Lugoj cu aceeași aroganță cu care fac toate lucrurile în viață.
NOU
Se intampla mereu. Faptul ca pierzi 4-5 masini la fiecare repliere nu inseamna nimic, ca nu esti la NASCAR, nu e important cine ajunge primul, sau pe ce loc esti. Problema e ca nu castigi timp, sau ca pierzi , pentru ca esti doar tu ( sunt putini) care deblocheaza strada cum ar fi regulamentar.
Daca banda 2 merge cu 140 si se face loc pe banda 1, logic ar fi ca aia care merg tot cu 140, sau ceva mai incet ( multi merg cu 140 doar pentru ca sunt impinsi de la spate, si trasi de cel din fata lor si nu vor sa mearga altminteri cu 90-100 la ora, pe banda 1) sa se mute pe banda 1, iar cei ce raman pe banda 2 sa mearga inca si mai repede, avand spatiu liber in fata . Ar fi irelevant ca pierzi 4-5 masini pana esti nevoit sa revii pe banda 1 . Ai avea posibilitatea de a merge de fapt mai repede. Chiar se intampla asta, doar ca in alte tari. Si da stiu , viteza limita pe autostrada e de 130 ( o imbecilitate), unii ar intreba de ce vorbim de 140 sau mai repede.
NOU
vorbim de 140 pentru ca se sanctioneaza depasirea cu >10kmph
NOU
si ce nu intelegeti voi este ca si eu sunt pe banda 2 ca vreau sa merg mai repede. doar ca eu nu sunt idiot sa dau flashuri, ci astept sa se mute oamenii, atunci cand au posibilitatea.
NOU
Doar ca mai sunt si indivizi care nu se dau cu toate ca au unde. Am sa dau un citat:
“Pe drumurile cu cel puţin două benzi pe sens conducătorul care a depăşit un vehicul poate să rămînă pe banda în cauză, în cazul în care are intenţia de a devansa şi alte vehicule, asigurîndu-se că nu-i stînjeneşte pe conducătorii vehiculelor care vin din spate cu o viteză mai mare.”
NOU
Doar ca mai sunt si indivizi care nu se dau cu toate ca au unde. Am sa dau un citat:
“Pe drumurile cu cel puţin două benzi pe sens conducătorul care a depăşit un vehicul poate să rămînă pe banda în cauză, în cazul în care are intenţia de a devansa şi alte vehicule, asigurîndu-se că nu-i stînjeneşte pe conducătorii vehiculelor care vin din spate cu o viteză mai mare.”
Nu scrie nicaieri de viteza maxima, nu scrie nicaieri ca daca ai 130-140 devii automat un radar uman cu dreptul de a decide cine trece si cine nu. Asa cum nu scrie nici ca ala care vine cu viteza are voie sa rezolve problema cu flashuri si claxoane. Prin alte tari am vazut ca se mai foloseste semnalizarea stanga. Ii arati ca vrei sa treci fara sa-l agresezi cu flashuri.
Toate problemele astea se pot regla din bun-simt daca este.
NOU
Stimate conducator auto,
Accidentele de care vorbiti se intampla pentru ca pe banda 2 se circula in coloana cu viteze de peste 100 km/h, iar coloana de care vorbesc are de obicei un “dop” pe care il si vezi cand e vizibilitate mai mare, un cetatean care merge el cu 105 km/h, fata de ala de pa banda 1 care merge cu 100 km/h. Cetateanul nu vrea sa se dea neam de pe banda 2 pentru ca dupa aia nu se mai poate incadra cu cei 105 km/h ai lui din cauza nebunilor care merg cu 140 km/h si dau flashuri.
Ah, si daca incerci sa pastrezi distanta fata de cel din fata, alti cetateni se baga pe banda 1 (unde spre deosebire de banda 2 e loc berechet) si folosesc locul pe care ti l-ai lasat tu de frana ca sa te depaseasca prin dreapta.
Nu mai fii asa de sigur ca a matale-i dreptatea.
NOU
stimata păpușă, tu presupui ca eu sunt pe banda 2 cu viteza mica pentru ca acolo vreau eu sa fiu, nu ca as vrea sa merg mai repede, dar drumul e usor ocupat d3 cei din fata mea. ulterior presupui ca daca nu dau flashuri și nu fac scandal, ar trebui sa ma dau la o parte, sa treaca aia care fac. nu ai de facut mancare sau ceva? permis de internet ai?
NOU
Realizezi ca cuconita asta face un Bucuresti-Constanta cu 100 pe ora integral pe banda 2 in timp ce se mira ca trec nebunii cu 130-140 pe banda 1?
NOU
probabil ca pe 15 august for fi cele mai multe accidente
pentru ca, nu-i asa, trebuie neaparat sa profitam de weekendul prelungit!
NOU
Mie mi se pare că gălățenii și vâlcenii conduc bine. Cu viteza ai dreptate, în GL și BR băi tată, pe drumurile lor județene, naționale și dracu să le mai ia viteza medie e de 120km/h. Drumuri proaste, bineînțeles. Și tu vrei să meargă pe AUTOSTRADĂ cu 140? Fii serios.Pe drum cu 2 benzi în Galați (municipiu) îți iei flash-uri la 70 la oră. Galați e pe 6, Brăila pe 7 în topul șoferilor periculoși.E concurență, csf n-ai csf. Nu știu ce instructori sunt în Galați și Brăila dar pare că Schumacher le-a fost mentor. De ăia cu mașini scumpe nu mai zic, mi-a spus un cretin ce-si luase A6 cu vreo 50.000 în 2009, că l-a amendat poliția la 10 minute după ce a plecat de acasă așadar s-a enervat și mers numai cu 160, 200 si 240 până la București.De la Galați până la București sunt km taică, cu viteza aia și drumurile noastre, e sinucidere.Prin sate o ținea în 120.Cica a condus în 2 sate numai pe contrasens că nu venea nimic și n-avea chef să stea după ăștia de pe bandă. Îl cred în stare, e total tâmpit
NOU
Ai uitat să treci DJ. Fără supărare, fără să generalizez.Am bunicii în Dolj.