Citeam zilele trecute pe iQads o mizerie hidoasă, un articol publicitar pentru Philips Morris, cu titlul Philips Morris lansează o campanie antifumat, campania fiind, de fapt, o campanie pro fumat, doar că fumat pe partea aia costisitoare, în care aparatul costă 500 de lei, țigările cât un pachet de țigări normale, iar mirosul de șosete împuțite îngrozitor.

Vă dați seama cât de important e să ai atâta bănet din cancer vândut fraierilor? Poți, efectiv, să zici și să vinzi orice, oricui, poți împacheta orice rahat cu sclipici și urechiușe și să îl recomanzi panaceu, nu contează, dacă ai suficienți bani, e ok. De ce?

Practic, vapatul este interzis peste tot, pentru că e asimilat fumatului. Deși substanțele din vaporizatori pot fi orice, fără urmă de nicotină. Dacă vrei să vapezi în localuri, ești dat afară, ESTE INTERZIS. Dar cancerul de tip nou, cu nicotină încălzită, e la liber, nu e interzis de nimeni, este “o scăpare” a legii. Ba, mai mult, după ce au fost cazurile alea de îmbolnăviri de plămâni ale unor tăntălăi care vapau porcării de la colțul străzii, s-a pus în discuție și se pune în continuare problema interzicerii vapingului, pentru protecția consumatorilor. În timp ce în fiecare secundă, niște oameni fac cancer de la fumat direct sau indirect și nimeni, absolut nimeni neavând vreo problemă cu asta.

Și nu, ce scriu nu e pledoarie pro vaping, sunt împotriva fumatului, am fumat timp de 20 de ani. Desigur, nu vreau să fie interzis fumatul în casele oamenilor, cum au ajuns la o ultimă concluzie apostolii sănătății. Doar că aș vrea ca dacă tot acceptăm că unii ne vând cancer, să îi tratăm la fel ca pe ceilalți, nu să lăsăm impresia că cancerul lor e mai bun decât al celorlalți, pentru că are arome de șosete.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

30 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    O gagica de la sala, pe care vreau sa o ating intr-un mod neortodox, imi spune ca “vapatul” implica cu 95% mai putine substante cauzatoare de cancer comparativ cu fumatul de tigari normale. Ea vinde chestiile astea. S-ar putea sa fie o sotie buna? Mentionez ca sunt fumator de tigari de alea provocatoare de cancer. Multumesc anticipat de sfat!

    • #2

      Nu stim man, da-ne o adresa de fb ceva sa putem sa ne dam cu parerea

    • #3

      Vinde țigări electronice? Sau iqos. Nu e tot aia!

    • #4

      Bah – eu zic sa o atingi neortodox si gata. Nu te uita in gura ei…

    • #5

      o sotie buna sau o solutie buna? ce sfat vrei de fapt tu? 😀

  2. #6

    iqos și restul kkturilor de încălzit fumul fac legea in cluburi, doar aia dedicați mai ies afara sa tragă una cu filtru, iar in multe restaurante te lasă sa le folosești lejer … la fel si in malluri, de aia sunt sunt punctele alea de “încerca iqos” unde fumezi liniștit in mall la cafea

    • #7

      Da – cand ti-e lumea mai draga iti fute cate unu feng-shui-ul intr-un local din asta. Ce misto e cand imi vine mancarea si ma pregatesc sa mananc … si-mi vine cate un damf din asta pe la nas…

  3. #8

    Vai da’ ce miroase, nu stiu cum sa fac sa plec mai repede cand vad pe cineva pe langa mine ca pufaie.Tin minte scandalul ala de-acum cativa ani cu femeia care “vapa” in autobuz si pensionarul care a facut scandal si s-au luat un pic la ciondaneala.

  4. #9

    Fumat, vaping si iqos sunt 3 lucruri diferite.

    • #10

      Dar in acelasi timp sunt si acelasi lucru

    • #11

      @Robert3 ai vrut sa zici 3 moduri diferite de a inhala substante chimice si a scoate vapori pe gura.

    • #12

      Si la toate 3 pute in jurul tau, si nu imprastii ambrozie in nasul celorlalti.

  5. #13

    cele mai profitabile afaceri sunt cele bazate pe dependenta consumatorilor!

  6. In Finlanda e interzis fumatul in propriul apartament sau propria casa. Si e foarte bine. Asa nu iti vine miros de tigara prin aerisiri sau pe geam de la vecini iar cind cumperi o casa sau un apartament nu pute e tigara. Vrei sa fumezi, te dai frumos jos din corcodus si fumezi unde e loc de fumat.

    • #16

      Am auzit ca de la anul si fututul o sa fie interzis in casa ta in Finlanda. Dar nu e problema, turcii si sirienii o sa incalce linistiti legea, pentru ca fatalaii din vest nu or sa le faca nimic, sa nu cumva sa creada cineva ca sunt rasisti (asta imi aduce aminte de filmuletul in care un turc a maturat pe jos cu niste militieni din Busseles).

    • #17

      da, si mie mi se pare minunat atunci cand statul decide ce ai voie sa faci in spatiul tau personal. o tara att de libera si democrata

    • #18

      parerea mea e la mijloc: mi se pare de porc si meltenism sa fumezi in propria casa in spatiu inchis, dar si un pic cam mult ca statul sa iti interzica asta.

      dar daca vorbim de Finlanda, acoo apartamentele nu sunt proprietate personala, ci a asociatiei, iar fiecare are actiuni la asociatie proportionale cu marimea apartamentului, deci mi se pare foarte normal ca asociatia sa impuna niste reguli. la propria casa doar mi se pare putin exagerat, insa si cum n-am stat acolo niciodata la casa, nu pot sa confirm sau infirm ca e interzis fumatul si in casa, dar la bloc mi se pare perfect normal.

    • #19

      da, societatile astea cu comunism utopic sunt minunate

    • #20

      mie mi-a placut si imi place acolo, viata mult mai linistita decat in Romania, dar depinde de tipul de persoana, nu zic ca e rau, dar unor le place mai mult agitatia si reguile mai permisive, altora le place mai mult linistea si ordinea.

    • Tupakkalaki se cheama legea impotriva fumatului in Finlanda. ce plm sa le mai ceri?

    • #22

      @Perkele, m-as muta in finlanda daca n-ar fi asa multiculturala si n-ar fi asa frig, serios, ar fi prima pe lista dar chestiile astea doua strica ecuatia

    • #23

      n-as zice ca e asa de multiculturala, acum chiar partidul anti-imigratie si un pic anti-UE e cel mai popular, a fost si in coalitia de guvernare in guvernul precedent, dar atunci erau un pic mai moderati. si nu stiu, la ce te referi prin multiculturalism? daca te referi la imigranti, n-au luat recent asa multi, dar a fost o perioada in care au luat multi somalezi si irakieni si multi cam freaca menta pe ajutor de la stat. daca esti crestinopat, ai si biserica nationala ortodoxa, prin vreo 2-3 locuri sunt si preoti romani (desi ei tin slujbele in finlandeza) si mai vine si Macarie din Suedia si se mai agita ca ar vrea sa faca biserica ortodoxa romaneasca (ceea ce nu prea e ok intr-o tara unde deja e biserica ortodoxa) sau sa mai agite lumea cu nebuna aia careia i-a luat statul copiii. daca ai Suedia ca si referinta, Finlanda e un pic mai putin multiculturala, finlandezii mai glumesc despre suedezi ca-s cam gay/pussies.

    • #24

      De fapt, Cetin, ceea ce se intampla in Finlanda e democratie in stare pura. Libertatea ta se termina unde incep drepturile mele.
      Cand din cauza fumului vecinului va trebuie sa astupi TOTI PORII dintre tevi si coloana principala (si nu vei reusi intr.un final decat cu hidroizolatie pensulata), cand va trebui sa astupi la fel de ermetic toate aerisirile si sa te descurci doar cu geamurile, poate atunci o sa.ti dai seama de ineptiile pe care le spui cu comunismul utopic.
      Se cheama condominiu, in limbaj oficial al domeniului constructiilor, si nu “case lipite pe verticala si orizontala“ pentru un motiv bun.
      Si desigur ca interzicerea fumatului in condominii cu elemente comune de HVAC este absolut logica si de bun simt. Asa cum e sa nu-ti folosesti sistemul de neam prost cat sa se auda 5 etaje mai jos. Parca la un moment dat te deranja acest aspect, atunci de ce nu aparai libertatea tuturor in propria “casa“?…..

    • Imposing a smoking ban on the housing community
      The housing community may apply to the municipality for a ban on smoking on balconies, exterior and indoor use of apartments within the housing community building. Holders of the premises referred to in the application shall be consulted before the application is made.

      Daca nici asta nu e democratie…Nu este lege ca nu ai voie sa fumezi la tine in casa, ci ca in blocuri se poate face alegerea sa iti dea voie au ba sa fumezi.
      la fel ca in suedia: nu detii apartamentul ala. Detii doar un spatiu din bloc care, ca o coincidenta, seamana cu forma apartaemntului tau. E cam ca actiunile la o firma.

      Ma amuza temerile romanilor de “multiculturalism”. Cum ziceam: cu cat esti mai sarac cu atat esti mai prost. Ba, datorita “multiculturalismului” ala aveti posibilitatea sa va mutati si sa lucrati. Altfel sugeati pula de bastinasi (ceea ce si faceti deja ca stati in romania sa sugeti zda lu dancila sau sarma lu firea, dar macar nu sunteti multiculturali).
      Ah, si bag pula si in suedezi si alte neamuri d-astea pentru care multiculturalimsul inseamna “Daca esti strain nu poti fi de cacat”

  7. #26

    Sâmbătă coborâm în groapă un bun prieten de familie din pricina cancerului la plămâni. Avea cincizeci de ani şi ceva, şi nu fumase în viaţa lui. A lăsat în urmă o soţie iubitoare, doi copii şi doi nepoţi. Deci da, nu mai fumaţi oameni buni. Dacă el a făcut cancer, care n-a pus niciodată ţigară în gură, voi ce şansă credeţi că aveţi?

    • #27

      Imi pare rau pentru prietenul tau.

      Pe mine cazurile astea imi spun ca de fapt diferenta intre a nu fuma si a fuma e doar una de statistica. Daca fumezi ai 25% sanse sa faci cancer, daca NU fumezi ai 10% sanse sa faci cancer la plamani nu ca nu ai de loc la fel cum unul care n-a baut un ml de alcool toata viata, face cancer de ficat in timp ce unchimiu, om la 66 de ani care a baut non stop de la 20 de ani e sanatos tun si el.

      Am un amic, fumeaza de la 19 ani un pachet pe zi, acum are 39. Si-a facut analize la plamani, analize de sange, markeri tumorali, etc. E sanatos tun.

      Acum, dracu stie, poate face cancer in 2 ani, poate fac eu in 2 ani care am fumat 4 ani toata viata gen un pachet pe saptamana, acum 10 ani.

      Asa ca, pentru a fi sigur ca nu sunt nici in cazul alora care nu fumeaza si fac cancer dar nici in barca alora care fumeaza si fac cancer, vapez CBD de la ferma bio de undeva din sudul Frantei :))

  8. #28

    iqos e peste tot. si sunt anunturi din alea mizerabile cu “hai sa incerci gratis”. bai nene, atunci de ce dracu nu lasam si pe amaratii aia cu canabis si coca sa dea mostre. plm, sunt gratis, nu fac rau, nu dau dependenta. ne distram cu totii si o sa fie frumos si pace.
    bucurenci o dadea pe aia cu iqos e un mod mult mai sanatos de a fuma. muie bah!

  9. #29

    O mostra veche de “intelepciune” zice cam asa: “… in final vei ajunge sa pierzi orice lucru de care abuzezi …”.
    Fumatorii sau ex-fumatorii (printre care ma numar, 20 de ani de fumat cu pasiune la activ, 7,5 ani de cand le-am lasat, de tot) care utilizam prin 1990/2000 tigari din alea pe bune, inainte sa apara mizeriile astea – vapat, incalzit, same shit – si-au facut-o, din pacate, cu mana lor. Pentru ca una e sa fumezi ca sarpele intr-un club/cafenea/bar/etc si cu totul alta sa nu poti sa respiri intr-un restaurant. In prima categorie, te astepti cumva la asta si iti asumi disconfortul, pana la urma (si) de aia te duci acolo. Dar in categoria doi nu mai e chiar asa – acolo lumea mananca, discuta, vin si minori si nu e OK sa puta ca intr-o bodega.
    Nu este mai putin adevarat ca si patronii, ca si clientii, au aceeasi vina, legata de abuz si de “merge si asa”.
    Daca clientii nu ar fi abuzat si daca patronii ar fi investit in sisteme de ventilatie fara sa fie obligati de o lege speciala, nu apareau nici “bucurencii” sau alti activisti de-aiurea si nici necesitatea, creata in constiinta colectiva de unii-altii, de a scrie o lege care la, inevitabil, strica, deranjeaza si/sau discrimineaza la randul ei.
    Nu are legatura directa cu fumatul dar are legatura cu comportamentul de jeg uman cu bani – am vazut zilele trecute, pe strada, o masina (un tanc MB GLS de >100k EURO) cu dl sot/tata la volan, fara centura, dna sotie/mama in dreapta/fata cu un copil de 2-3 ani in brate. Nici respectiva mamica nu avea centura si tinea copilul in brate fara niciun sistem de siguranta. Peste toate astea, avea si tigara aprinsa si fuma, practic, la 5-10 cm de nasul copilului. La prima trecere de pietoni, mai-mai sa agate cu oglinda o persoana care si-a premis sa traveresze legal si corect, pe la respectiva trecere.
    Eu nu sunt adeptul legilor care “interzic” orice, oricand si fara analiza, dar intrebarea mea este – unor astfel de specimene nu ar fi OK sa le interzicem direct dreptul sa traiasca si sa se inmulteasca?
    Articolul, din pacate, pune exact punctul pe “I”, despre asta e lumea in care traim: cat timp ai banii necesari, unora (companii, pesoane private, nu conteaza) nu li se aplica absolut nicio regula.

  10. #30

    stiu doi fumatori care au renuntat la tigari normale cu iqos, daca sunt folosite pentru ce trebuie, nu vad care e problema…